Apel către liderii partidelor parlamentare, domnii Liviu Dragnea, Ludovic Orban, Călin Popescu-Tăriceanu, Traian Băsescu, Dan Barna și Kelemen Hunor.
Stimate domnule Liviu Dragnea,
După cum arată proaspetele modificări ale codurilor penale în Parlament, colegii încearcă să vă facă scăpat din nou.
Dar dacă vă închipuiți că cedarea gazelor din Marea Neagră pe mai nimic, cu o pagubă de cel puțin 10 miliarde de euro pentru țară, v-ar putea folosi ca monedă de schimb, vă înșelați. Ilustrului dvs. predecesor Năstase nu i-a folosit că a privatizat Petrom la pachet cu redevențe de nimic – tot la pușcărie a ajuns, cu sau fără ajutorul vreunui stat paralel.
Aveți destule șanse să nu executați vreo zi de pedeapsă – în Parlament, la Curtea Constituțională sau la completul de 5 al ÎCCJ. Dar și dacă sorții se vor dovedi potrivnici de fiecare dată, aveți șansa să vă bucurați de investițiile inspirate din Brazilia, de ospitalitatea domnului Mazăre în Madagascar sau chiar de bunăvoința colegială a doamnei Udrea în Costa Rica.
Ar fi păcat însă să mai irosiți 10 miliarde de euro din banii noștri. Sunt câte 500 de euro de fiecare român – mai mult oricum decât noul prag pentru abuzul în serviciu.
Decât abuzator a 20 de milioane de oameni, fiecare în parte, parcă tot sună mai bine statutul de refugiat politic, martir al luptei cu statul paralel.
Stimate domnule Ludovic Orban,
În calitate de lider al Opoziției, votul senatorilor dvs. pentru legea offshore pute de la o poștă a blat ordinar. La ce bun să mimați împotrivirea la tot felul de lucruri mai puțin importante dacă, atunci când vine vorba de cea mai mare miză financiară din istoria Parlamentului României, sunteți nimic mai mult decât aripa dreaptă a PSD.
PNL a rămas singurul partid istoric după ce PNȚ-CD a avut talentul de a se scufunda singur sub pragul electoral – le-a fost greu, dar au răzbit. Dar măcar ei au plecat de la putere! Vreți să le întreceți performanța și să ieșiți din istorie din postura de partid de „opoziție”? Măcar de ar fi Opoziție!
Stimate domnule Călin Popescu-Tăriceanu,
Ați privit poate cu furie cum, cu puțin înainte ca dvs. să vă preluați mandatul de prim-ministru, Petrom a fost cedat împreună cu redevențe fixate la o valoare de 20 de dolari pe baril, după ce au zis „experții” că oricum nu se mai scumpește. Până la sfârșitul mandatului dvs., barilul a atins 150 de dolari, timp în care statul contempla o gaură de 500 de milioane de dolari pe an la buget.
Poate că dacă lucrurile ar fi stat altfel, nu mai derapa deficitul bugetar în 2008 ca să păreți iresponsabil, poate că scăpam de nevoia unui împrumut atât de mare de la FMI, poate că ați fi apucat să terminați măcar câteva sute de kilometri de autostradă.
Dar, de bine de rău ați lăsat țara într-o stare mai bună decât ce în care ați găsit-o. Ar fi păcat să stricați totul la loc!
Stimate domnule Traian Băsescu,
În campania din 2004 ați promis că după două mandate vă veți retrage definitiv din politică. „Un politician nu mai are nimic de dovedit” sau cam așa ați spus. Nu v-ați retras, semn că poiate mai aveați ceva de dovedit, dar nu e clar nici acum ce, când în cele din urmă ați început să vă pregătiți retragerea.
Domnule președinte, fiți pe pace, nu mai aveți nici o datorie față de „Licurici”. Dar încă o mai puteți achita pe cea față de istorie – uriașă: vreo 10 miliarde de euro.
Stimați domni Dan Barna și Kelemen Hunor,
Nu știu de ce senatorii dvs. s-au abținut la votul legii offshore în loc să-l respingă. Abținerea nu este însă de ajuns – cum să ridici din umeri în fața banilor cu care țara ta poate construi 1000 de kilometri de autostradă?
Toate articolele despre legea offshore:
- Sună-ți deputatul și întreabă-l dacă are de gând să renunțe la cele 10 miliarde de euro din Marea Neagră!
- Dragnea, să nu îndrăznești să dai gazele din Marea Neagră de pomană ca să scapi tu de pușcărie!
- Care este cantitatea de petrol și gaze de sub Marea Neagră?
- Rugăminte către mass-media: nu ratați subiectul gazelor din Marea Neagră!
- Cine și cum servește propagandei ruse în jaful gazelor de la Marea Neagră
- Prima victorie a cetățenilor în fața încercării de jaf al gazelor din Marea Neagră
- Unde este urgența în cedarea gazelor pe nimic?
- Poate fi gazul din Marea Neagră folosit „pentru economia României”?
- Ce înseamnă securitate energetică pentru națiunile cu minte în cap
- Statul român n-a calculat niciodată câți bani ar putea să ia din petrol și gaze. I-a lăsat pe experții petroliștilor să calculeze pentru el!
- Stimați deputați ai României, nu furați de la copii!
- Petiție și protest împotriva cedării gazelor pe mărunțiș
- Cine a scris ACEASTĂ sesizare la Curtea Constituțională?
- Ți-ai sunat deputatul și ai adus măcar un milion de euro la bugetul public – felicitări!
- Deci, cum a rămas cu gazele… Și de unde și-a luat Dragnea grilă?
- Căutați corupție și trădare? Luați la puricat jaful gazelor din Marea Neagră!
- Pleacă sau nu câinele de la măcelărie?
- Cum funcționează deductibilitatea în noua lege offshore
- Cine, cum și de ce a votat în Parlament pe legea offshore
- Domnule președinte Iohannis, când ne vorbiți și despre gazele din Marea Neagră?
- Consultanță gratis pentru concesionarii de la Marea Neagră: Luați ce vi s-a dat și spuneți „bogdaproste”
- Viorica Dăncilă – conflict de interese în scandalul gazelor. Soțul încasează 8.000 de euro pe lună de la Petrom
- Dragnea a rezolvat-o cu gazele, dar a uitat petrolul!
- Cum să obții maximum de pe urma petrolului și gazelor dar să nu ajungi ca Venezuela
- Știați că de la anul prețul căldurii se dublează? Iar noi construim conducte ca să vindem gazul prin vecini!
- OMV, probleme? Iată rezolvarea: Închideți rafinăria de la Viena și redeschideți la Pitești!
- Cum a ajuns toată (TOATĂ!) industria românească de petrol și gaze pe mâna rușilor
- Doamnă Firea, când le spuneți bucureștenilor că le-ați condamnat copiii să înghețe în case?
- Sunt șanse ca industria de îngrășăminte agricole să își revină? Poate da, poate nu – dar e o crimă să nu încercăm!
- Coridorul jafului: Conducta BRUA se poate face doar dacă Transgaz fură 17 mii de terenuri de la proprietari
“Însă Hoții-s chiar din Țara
Trădători la cei de-afară!”
Dar totusi aici SRI ar trebui sa zvacneasca, nu??? Nu mai vorbim de altii!
Este descalificant pentru cei care sunt platiti din banii nostri sa lase producerea unui deznodamant doar pe umerii strazii, nu?!
Modificările la CODUL PENAL sunt facute de catre faptuitorii, HOTI, DERBEDEI, GOLANI, ETC pentru a beneficia HOTII, BANDITII, TICALOSII, TRADATORII ,ETC. Desi DREPTUL este consacrat pentru APARAREA VICTIMILOR ele nu sunt consultate si nu participa la elaborarea legilor penale .Dar nu participa nici ELITELE ori SPECIALISTI IN DREPT , DE RENUME .
IN ACEASTA SITUATIE in cazul lui DRAGNEA si nu numai acuzatia de ABUZ IN SERVICIU trebuie schimbata in ACTIUNE CRIMINALA, IMPOTRIVA CELOR NEPUTIINCIOSI ORI NEJUTORATI, SAU INTREPRINSA PENTRU SARACIREA POPULATIEI , ORI PENTRU EXTERMINAREA POPORULUI ROMAN.
Colaborare putere – opozitie in cedarea gazelor din Marea Neagra. Sprijin neconditionat pentru jaf al celor ce trebuiau sa apere interesele Romaniei: politicieni ( fara comentarii ca s-au facut “gigatone”), prea numeroasele si aproape inutilele (cand e vorba de INTERESE NATIONALE ) serviciil secrete si asa-zisa justitie cu anchetatori cu tot. Vanzatorii de tara cu privilegii uriase se ghiftuiesc pe prostia endemica si dezbinarea celor multi… cocotati din varf pana in cea din urma “dregatorie”, adevaratii paraziti din carca naivilor .
https://www.agerpres.ro/viata-parlamentara/2018/07/03/dragnea-nu-sustin-ca-toate-gazele-din-marea-neagra-sa-fie-vandute-doar-pe-contracte-bilaterale-in-afara-tarii–138630. Pariu ca taxele de tranzit prin Hungaria vor fi mai mari decat redeventele incasate de statul roman!
Daca i-a mers lui Basar, de ce nu ii-ar merge si lui Draqnea? Cu Putin se poate discuta, cu Trump de asemenea. Cel putin Broidy garanteaza ca se poate ajunge la Trump. Toata lumea va fi multumita, fraierii nu au decat sa tot voteze psd si kgb inca 100 de ani si sa plateasca taxe, din 4 in 4 sau poate din 10 in 10 ani vor primi cate o galeata cu alimente.
Nu-mi place titlul articolului. Nu ca PSD, prin Nastase, n-ar avea deja bube-n cap. Dar nu prea ii vad pe USR-isti sau pe PNL-isti sa se comporte diferit. Si cu securistii si DNA e la fel. Acum ar fi fost momentul sa se faca investigatii pentru “siguranta nationala”. Dar nu numai ca nu misca nimeni, insa veti remarca faptul ca lipsesc pana si comentariile de la comentatorii “pro-securitate” si “pro-DNA” (cu exceptia folcloricului Nelu Stiuca). E clar ordin pe unitate sa lase sa treaca porcaria asta. Ma uimeste de fapt curajul autorului articolului. Bravo si multumesc !