Cum a reușit Putin să controleze tot petrolul din România

Privatizarea Petom este probabil cel mai sulfuros eveniment economic din istoria recentă a României.

Petrom, cu tot cu exploatările de petrol și jumătate din exploatările de gaze din Romînia, a fost vândut în 2004 către compania austriacă OMV, care încă din 1968 a fost pionierul importului de gaze rusești în Europa, de la ministerul sovietic al energiei devenit ulterior Gazprom.

Cancelarul german la vremea respectivă era Gerhard Schroder. În 2005, când a plecat de la conducerea germaniei, Schroder s-a dus direct la conducerea adunării acționarilor Gazprom. În 2017 a devenit președintele Consiliului de administrație Rosneft, controlată tot de guvernul rus. În februarie 2022, a fost numit și în consiliul director Gazprom. Nici măcar după ce mulți actuali sau foști oficiali germani au demisionat din diversele comitete în care fuseseră numiți, Schroder n-a făcut-o.

Cancelarul austriac la vremea respectivă era Wolfgang Schüssel. Mult mai discret decât Schroder, Schussel a fost ajuns din urmă de diverse scandaluri de corupție, dar și-a dat arama pe față abia în 2019, când a devenit nici mai mult nici mai puțin decât membru al consiliului director Lukoil, funcție pe care a păstrat-o încă o săptămână după ce a început asediul Kievului.

Deja devine destul de clar despre ce vorbim, povestea s-ar putea încheia aici. Doar că abia începe.

Vânzarea resurselor energetice către un actor aflat la cheremul Rusiei a fost de la început o acțiune cu consecințe grave contra securității naționale – mai ales că o mișcare similară se întâmplase cu câțiva ani înainte, când una dintre cele trei rafinării existente astăzi fusese vândută către Lukoil printr-o altă combinație strategico-sufuroasă.

Dar… s-a putut ajunge la o înțelegere.

România a căpătat dreptul „strategic” de a-și numi reprezentanții la Petrom în toate palierele de conducere până la vârf. Iar pe partea de bani… inițial a fost separat Petromservice, o afacere de multe sute de milioane de euro. Oficial către sindicatele conduse de Liviu Luca. Practic, către Sorin Ovidiu Vântu, care însă în foarte scurt timp a „dezertat” crezând că sunt banii lui, lucru pentru care a plătit cu pușcăria.

Dar subsolul țării continua să reverse bani, miliarde de euro, așa cî lucrurile nu s-au oprit aici. În fiecare an, măcar 100 de milioane de euro se duceau din contabilitatea Petrom sub formă de contracte de consultanță și alte zeci sau sute de milioane sub formă de plăți directe – cărora nimeni în afară de contabilitatea internă și de serviciile secrete nu le-a ținut socoteala – sub formă de plăți directe.

Către cine? Soția lui Mihai Răzvan Ungureanu, soțul Vioricăi Dăncilă, familia lui Victor Ponta plus alte câteva sute de „persoane fizice”, „asociații”, „offshore-uri” sau „microîntreprinderi”. Polliticieni, oengiști, corporatiști, influensări – zeci sau sute de mii de euro pe an fiecare.

Pentru ce? O mare linie directoare! Integrare europeană și atlantică, democrație, iubirea aproapelui, progres și civilizație, orice – numai nu scormoniți istoria asta sulfuroasă din care toată lumea câștigă! Să fie bine ca să nu fie rău! Noi apărăm România de Putin, nu i-o facem preș la picioare… Sau dacă o facem, măcar să nu știe nimeni!

Astfel, treptat, Rusia a căpătat și încă deține controlul direct sau indirect a 100% din petrolul românesc. Toată producția internă – cam 30% din necesarul de consum – este extras local pe redevențe derizorii. Încă aproximativ 10% este import din Rusia, prin portul rusesc Novorosisk. Tot prin Novorosisk importă și kazahii de la Rompetrol o treime din necesar, altă privatizare „strategică”, operată pe filiera Dinu Patriciu, altul care nu și-a mai văzut „lungul nasului. Restul vine tot pe la Novorosisk, direct din Rusia, direct la rafinăria rusească Lukoil din Ploiești. Asta-i tot, prin Bosfor nu importăm decât absolut ocazional, în rest 70% din benzină e făcută din petrol care vine printr-un singur port rusesc de la Marea Neagră. Iar odată cu petrolul, tot Petrom extrage și aproape jumătate din gaze.

În 2016, OMV a avut neobrăzarea să spună direct: Dăm Petrom Gazprom-ului la schimb pentru ceva exploatări prin Siberia. A fost momentul „Stop! Nici chiar așa, ne faceți de râs, dacă mai aveți gânduri d-ăstea ne vedem în CSAT”. Și s-au văzut și lista cu „diverse” iar a crescut.

Atât doar că lista n-a fost păzită prea bine – o are cine a vrut-o și cine n-a vrut-o, circulă ca listele de CNP-uri pe internet în anii 2000. Moment în care s-a instalat panica… Oare tocmai noi suntem oamenii lui Putin? Nu găsim alții mai convingători? O șoșoacă? Orice? Ghinion!

Cum ziseră (parcă) Ilf și Petrov:
– Să fugim!
– De ce?
– Nu vezi? Vin mitocanii!
– Păi mitocani suntem și noi.