Nu, nu cred că dincolo de declarații pompoase, parlamentarii vor să adopte o măsură cu adevărat eficientă împotriva rețelelor de criminalitate organizată din domeniul tăierilor ilegale de păduri. Mai exact, e vorba de confiscarea camioanelor utilizate la transportul ilegal de materiale lemnoase, fără posibilitatea de a fi returnate, ulterior, de către procurori sau judecători, pe motivul că ar fi o măsură ”vădit disproporționată”!
La concluzia asta am ajuns nu doar din cauza ”învârtitului în jurul cozii” al argumentelor împotriva unei formulări fără posibilitate de interpretare, ci și a atitudinii extrem de ostile a senatorilor când acest subiect a fost adus în discuție, ieri, în ședința comisiilor de raport de la Senat, pe legea noului Cod Silvic. De la atacuri la persoană din partea lui Tanczos Barna, senator UDMR și fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, până la amenințarea că voi fi dat afară din ședință, din partea președintelui Comisiei pentru Ape și Păduri, senatorul PSD Lucian Mazilu. I-am invitat să cheme jandarmii, să mă scoată afară, dar să țină cont că dacă nu mă ascultă în Senat, vor veni, în frunte cu Ciolacu, să mă asculte ce am de spus în stradă, cum s-a mai întâmplat și în alte situații când a fost vorba de păduri.
Nu n-au chemat jandarmii, doar și-au umflat mușchii, apoi au votat ce au vrut ei. Adică o formă a articolului, care chiar dacă e reformulată (de către reprezentanții Ministerului Mediului), are aceeași semnificație cu cea cea adoptată în Codul Silvic din 2020. O măsură care a produs efecte, a dus la confiscarea a sute de camioane, dar care are și o anumită limită: faptul că există procurori și judecători (nu toți, practica e neunitară), care au returnat camioanele confiscate, pe motiv că valoarea lor ar fi ”vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei” (art. 112, alin. 2, Cod Penal).
Despre un astfel de caz aberant, aici:
De aceea, ceea ce am propus a fost mențiunea expresă, în noul Cod Silvic, că alin. 2, din art. 112, nu se aplică. Ceea ce nu mai lasă nicio portiță de interpretare pentru procurori ori judecători, indiferent ce ar spune avocații.
Ce argumente au fost împotriva includerii unei precizări care să nu lase loc de interpretări:
1. Forma propusă de minister ar fi suficientă, pe motiv că se precizează bunurile utilizate la săvârșirea infracțiunii vor fi confiscate obligatoriu, în natură.
2. Că ar fi suficientă prevederea din Codul Penal, nu mai trebuie prevăzută în Codul Silvic.
3. Că făptuitorul (șoferul) nu e proprietarul bunului (camionul).
4. Că ar fi o măsură neconstituțională (tot pe ideea că ar fi o sancțiune disproporționată).
5. Că mai bine s-ar confisca echivalentul în bani.
6. Că au prea mult de lucru polițiștii și procurorii (!).
7. Că în Codul Silvic n-ar trebui să fie referiri la alte acte normative.
Argumente pentru introducerea precizării:
Asupra celui legat de necesitatea confiscării vehiculelor utilizate la furtul de lemne – ca una dintre puținele măsuri care și-au dovedit eficiența împotriva rețelelor de criminalitate organizată din domeniul tăierilor ilegale de păduri – nu mai insist, cel puțin la nivel declarativ, este consens. Mă voi referi doar la necesitatea introducerii unui paragraf suplimentar la forma propusă de minister – mai exact neaplicarea art. 112, alin 2, Cod Penal, în ordinea argumentelor împotrivă, enumerate mai sus.
1. Și prevederea din Codul Silvic în vigoare, introdusă în 2020, prevede confiscarea obligatorie a camionului, dar tot au găsit unii avocați portița cu măsura vădit disproporționată” (nota bene: în forma adoptată de Guvernul Ciolacu a proiectului legii noului Cod Silvic, confiscarea camioanelor hoților de lemne a fost eliminată cu totul; reintroducerea ei în proiectul legii a venit în urma presiunii civice).
Ei bine, dacă eu greșesc și e suficientă forma propusă de Minister, o propoziție suplimentară nu deranjează cu absolut nimic. Pur și simplu nu va avea nicio aplicabilitate. Dar dacă nu greșesc și nu e suficientă forma propusă de Minister, și precizarea nu e inclusă, hoții de lemne își vor lua camioanele înapoi.
2. Dacă ar fost suficiente prevederile din Codul Penal pentru confiscarea camioanelor utilizate la săvârșirea infracțiunii de transport ilegal de materiale lemnoase NU s-ar fi returnat niciun camion confiscat până acum! Pentru că cele care au fost returnate au fost date înapoi tocmai în baza prevederilor din Codul Penal!
3. Chiar dacă proprietarul camionului nu e și șoferul acestuia, are obligația de bune diligențe, adică de a-și instrui conducătorii auto legat de modul în care pot utiliza bunul respectiv. Dacă i-a fost furat ori ”împrumutat” fără voie, e sarcina lui să dovedească asta.
4. Stabilirea gravității unei fapte penale – mai exact pericolul ei social – este atribuția exclusivă a Parlamentului, nu a Curții Constituționale. Aprecierea gravității faptei doar în funcție de valoarea încărcăturii materialului lemnos dintr-un camion e aberantă. Pentru că nu ține cont că un camion care transportă ilegal materiale lemnoase presupune: o rețea cu angajați silvici complici, cu firme de exploatare și/sau prelucrare implicate, cu persoane cu atribuții de control care închid ochii, distrugeri de mediu, pierderi economice și, ce cele mai multe ori, un concurs de infracțiuni: tăieri ilegale, evaziune economică și/sau fals informatic, la introducerea unor date în SUMAL 2.0. E supra-suficient de grav pentru a justifica confiscarea bunurilor utilizate, de stopare a posibilității utilizării lor în continuare pentru a săvârși fapte similare și în scop preventiv. Și, repet, stabilirea gradului de gravitate a unor fapte penale sunt atribuția Parlamentului, nu a CCR!
Nota bene: oricum, un eventual atac la CCR trebuie să vizeze, în primul rând, formularea propusă de minister, nu propoziția suplimentară, care e subsecventă.
5. Ideea, expusă în dezbateri, că în România (și oriunde în lumea asta) se execută mai ușor niște conturi bancare, decât niște bunuri fizice (mai ales în cazul unui camion prins în flagrant) e, pur și simplu, ilară. Și are la bază aceeași confuzie uriașă (în baza cărora există unii magistrați care au dat înapoi camioanele hoților de lemne), potrivit căreia natura gravității unei fapte penale se rezumă la prejudiciul economic.
Că una e valoarea lemnului din mașină, alta e evaziunea fiscală, și cu totul altceva, efectul cumulat al unor asemenea fapte – de la inundații, fenomene meteo extreme, secetă, poluare și toate efectele conexe ale acestora. Cum stabilește cineva un echivalent financiar pentru așa ceva?
6. Când reprezentantul MAI ori unii senatori au început să vorbească despre cât au de lucru polițiștii judiciari și procurorii pe dosarele cu infracțiuni de mediu, pe care nu reușesc să le finalizeze, parcă făceau o pledoarie pentru necesitatea unui ”DNA al Pădurilor”, care doar cu asta să se ocupe. Culmea culmilor, unul dintre senatori s-a referit la ”DNA-ul Pădurilor” ca și cum ar exista. NU există! După ce legea a fost votată, în 2020, a fost blocată, pe o șmecherie, de Guvernul Orban, la CCR. Atât forma retrimisă de CCR la Parlament, cât și noua formă depusă de USR sunt blocate de atunci.
7. Da, ar fi ideal ca în Codul Silvic să nu există trimiteri la articole din alte acte normative. Cel mai probabil, dacă există voință politică se poate găsi o formulare și fără trimitere la 112, alin. (2) Cod Penal, care să aibă același efect, subliniind caracterul deosebit de grav al unor asemenea fapte. Dar pentru asta e nevoie de voință politică de a găsi o soluție reală, nu una care să fie acoperitoare mediatic, dar fără efecte pe teren.
Pe acest punct, din partea ministrului Mediului, Mircea Fechet, am constatat o deschidere, acesta punând subiectul în discuție. La fel cum am constatat o agresivitate totală, mergând până la jigniri personale și amenințări cu datul afară din ședință, atunci când dezbaterea a început și nu le-au convenit argumentele pe care le-am prezentat. Tanzcos Barna, hocheist în tinerețe și cu studii economice, și un absolvent de Spiru Haret la 42 de ani, Lucian Mazilu, au făcut apel la ”specialiști”, evident, alții decât cei ale căror argumente nu le convin.
Nu, nu pretind că sunt specialist în drept, dar o facultate de drept (la UBB Cluj) am absolvit-o la vremea ei (pe când concurența era, încă, de 10-15 candidați/loc, la admitere). De fiecare dată însă, când am susținut opinii juridice în spațiul public (în presă, în activitatea civică ori în Parlament), m-am consultat, în prealabil (inclusiv pe acest subiect), cu specialiști din domeniu. De-asta, vreme de mai bine de 20 de ani am susținut că proiectul de la Roșia Montană e ilegal ori că includerea localității în UNESCO va fi în favoarea României în litigiul de la Washington, în ciuda opiniilor super-specialiștilor care glorificau proiectul minier și ziceau că vom plăti miliarde de dolari din cauza UNESCO. A fost nevoie ca un tribunal de arbitraj al Băncii Mondiale (nota bene: o instituție gândită să apere drepturile corporațiilor, nu al statelor ori cetățenilor) să vină să spună fără echivoc că ”specialiștii” ăia pot să-și folosească în spații mai intime marile lor diplome. N-am nimic cu hocheiștii ori cu absolvenții de Spiru Haret, dar nu sunt printre cei cărora le acord credit când vine vorba de dispute juridice, mai ales când argumentele lor sunt închiderea microfonului și datul afară din ședință.
O parte din înregistrarea video a discuțiilor din Senat, cu momentele jignirilor și amenințărilor. Scuze pentru de-sincronizarea sunetului cu imaginea. Din păcate, unele replici ale senatorilor n-au fost înregistrate, fiind făcute cu microfoanele închise.
Victorii civice, la Senat. ATENȚIE, însă: la Camera Deputaților ne așteaptă avocata lui Schweighofer și super-susținătorii drujbelor
În fine, sunt și lucruri bune în urma votului de ieri, din comisiile de raport de la Senat – au trecut variantele susținute de cetățeni pentru accesul liber în păduri, atât în scop recreativ, cât și în scop profesional (pentru jurnaliști și activiști de mediu), s-a preluat amendamentul pentru Centura Verde (interzicerea tăierilor comerciale din pădurile de pe lângă București) și protecția arborilor remarcabili, iar procedurile de realizare a amenajamentelor silvice vor fi mai transparente. A fost respinsă varianta dublării suprafețelor pe care se pot construi case și vile de vacanțe în păduri. S-a incriminat (sancționarea penală) falsul informatic în SUMAL 2.0.
Nu a trecut, însă, încadrarea la infracțiuni a tăierilor fără drept și a distrugerii copacilor din parcurile și spațiile verzi din orașe (a se vedea doar crima de mediu din Parcul IOR).
Reacțiile și agresivitatea legată de confiscarea camioanelor hoților de lemne reprezintă un mare semnal de alarmă că ceea ce a trece de Senat (în principiu, votul în plen, săptămâna viitoare, va adopta forma din raportul comisiilor de specialitate) va fi păstrat la Camera Deputaților, care e decizională. Pentru că la Senat e doar ”artileria ușoară” a lobby-știlor și susținătorilor drujbelor și a afacerilor imobiliare. Comisia Juridică de la Cameră e condusă de Laura Vicol, o avocată din lumea interlopilor și dezvoltatorilor imobiliari – da, în frunte cu ăia care vor se desființeze societatea civilă – iar în componență e și avocata celor de la Schweighofer, Cristina Trăilă, cea care nu vede a fi nicio incompatibilitate între a fi plătită de ”celebra” companie austriacă de abatorizat pădurile României și votatul și influențatul legilor legate de păduri din Parlament. Iar componența Comisiei pentru Agricultură și Silvicultură are, la rândul ei, o pleiadă de susținători ai drujbelor.
Ce s-a întâmplat la Senat e doar încălzirea. La Senat doar am fost amenințat că voi fi dat afară din ședință, la Camera Deputaților mă aștept să fie comisii, precum cea Juridică, care nici măcar să nu permită accesul presei ori a societății civile la dezbateri, că n-ar fi prima dată. Relaxați-vă de 1 Mai și de Paști, dar mare atenție: dacă nu vrem să irosim victoriile de etapă și, mai mult, dacă vrem să obținem măcar unele lucruri în plus (că fereastra de oportunitate încă e deschisă – campanie electorală și presiunea închiderii jalonului din PNRR legat de reforma silvică), greul doar de acum începe.
