Mihai Goțiu

Am găsit copacii tăiați ilegal din prima pădure cu certificare FSC din România, de lângă o pădure UNESCO (VIDEO)

Activiștii de la Asociația Valori Superioare au găsit, ieri, o parte din copacii tăiați din două cantoane de pe raza Ocolului Silvic Strâmbu Băiuț, din județul Maramureș. Pădurea este prima din România care a dobândit certificat de sustenabilitate FSC, la sfârșitul anului 2022, și se află în imediata apropiere (practic, în zona de protecție) a Codrilor Seculari de la Srâmbu Băiuț, incluși, în 2017, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Practic, făptașii – firma de exploatare și complicii din cadrul ocolului silvic, care au făcut trei controale, fără a identifica nereguli (!) – nu doar că au furat, dar pun în pericol și ecosistemul pădurii cu statut UNESCO din zonă, își înșală cumpărătorii (manipulați cu certificarea FSC) și își bat joc de toți colegii lor silvicultori care încearcă să-și facă munca onest.

Uite de-asta, oricât ar nega administratorii și proprietarii, publici și privați, Romsilva ori sindicatele silvice, avem nevoie de un Cod Silvic cu sancțiuni penale și contravenționale dure și fără echivoc față de rețelele de criminalitate organizată din domeniu, dar și o reformă reală, prin care din pădure să se taie doar ceea ce legal și poate fi exploatat sustenabil în mod real, nu doar pe hârtie ori cu etichete sclipicioase.

De unde au fost tăiați ilegal copacii și dezastrul lăsat în pădure, aici:

Tăieri ilegale descoperite în prima pădure certificată pentru servicii ecosistemice din România și în zona de protecție a unei păduri UNESCO (VIDEO)

Nou pe România Curată:

”Aici a fost o pădure”. ”Nu cedăm!”. Marș și protest în Parcul IOR București, distrus de interesele imobiliare. Reacția ministrului Mediului și a senatorilor (FOTO & VIDEO)

Pentru că Guvernul Ciolacu ”se mai gândește”, societatea civilă a deschis proces împotriva prelungirii licenței de exploatare de la Roșia Montană

Pe aceeași temă:

De ce și cum am fost amenințat în Senat, la dezbaterea pe noul Cod Silvic (VIDEO). Are legătură cu confiscarea camioanelor Mafiei Pădurilor

PE FAȚĂ! Camioane pline cu bușteni, filmate fără numere de înmatriculare sau cu numerele de înmatriculare ascunse, într-una din zonele cele mai devastate de tăierile ilegale de păduri

Asta e scena unei crime de mediu. Cum îi apără de pușcărie, pe făptași, ministrul Mediului și majoritatea parlamentarilor

Citește pe România Curată:

Cum a ajuns Nicușor Dan să fie atacat de ministrul Mediului cu… praful saharian!

 

 

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *