Totul despre procesul cu avocata Schweighofer. Care e miza, ce a pretins fosta deputată, acum membră în Guvernul Bolojan, și ce a decis prima instanță. Motivarea completă

După jumătate de an de la pronunțare și după mai bine de un an și jumătate de când am fost chemați în judecată de avocata Schweighofer, Cristina Trăilă, am primit, săptămâna trecută, motivarea hotărârii primei instanțe, Tribunalul București, care ne-a dat câștig de cauză. Decizia nu este una definitivă, pentru introducerea apelului curgând un termen de 30 de zile de la data comunicării.

În momentul în care ne-a dat în judecată, în iunie 2024, Cristina Trăilă era deputată PNL, membră a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, unde urma să intre la raport proiectul legii noului Cod Silvic. Ulterior, a fost candidată PNL la Senat, în județul Vaslui, și, după ce a ratat un nou mandat de parlamentar (într-o circumscripție considerată eligibilă pentru PNL), a fost secretar general în Guvernul Ciolacu, iar acum e secretar general adjunct în Guvernul Bolojan.

Chiar dacă e doar o decizie în primă instanță, această arată, fără echivoc, că pretențiile și afirmațiile avocatei Schweighofer sunt total neîntemeiate, iar acest lucru a fost decis pe fond, nu prin invocarea unor excepții sau interpretări la limită. Importanța procesului nu vizează doar persoana supra-semnatului și România Curată ori a reclamantei, ci jurnalismul în sine, bazat pe fapte și/sau judecăți de valoare cu bază factuală verificabilă, într-un context în care ”adevărul” are o semnificație tot mai relativă, măsurată în like-uri și share-uri pe rețelele sociale (influențate în mod artificial și acestea, cu troli și boți) ori stabilit de AI.

Mai mult, hotărârea vine într-un moment în care, în România, implementarea Directivei Anti-SLAPP (Strategic Lawsuits Against Public Participation/ Procese Strategice Împotriva Mobilizării Publice) în legislația națională este blocată, de mai bine de un an, la Ministerul Justiției, condus de un ministru, Radu Marinescu, care a declarat presei că ”ia în calcul” chiar el deschiderea unui proces de tip SLAPP împotriva unei jurnaliste (Emilia Șercan, după dezvăluirile legate de plagiatul din lucrarea de doctorat a acestuia).

În chemarea în judecată, Cristina Trăilă a solicitat ștergerea a 8 articole publicate pe România Curată și Libertatea și daune morale de 50.000 de lei. Ulterior, în precizările depuse a adăugat alte 50 de articole și postări pe Facebook care să fie ”desființate cu caracter permanent”. La ultimul termen a adăugat alte zeci de articole și postări (solicitare respinsă, însă, de instanță).

Dacă primele articole vizau, în mod direct, activitatea Cristinei Trăilă în dublă calitate, simultană, de avocată a companiei Holzindustrie Schweighofer (redenumită HS Timber), respectiv de deputată care urma să influențeze și să ia decizii cu privire la legislația silvică, implicit firma în discuție, cele pe care le-a adăugat ulterior făceau referire la proces, la parcursul legislativ al Codului Silvic în Parlament, investigații pe teren despre tăierile ilegale de păduri, legăturile dintre firmele de exploatare a lemnului și decidenții politici (prim-ministrul și șeful PSD din acel moment), acțiunile civice în sprijinul unor modificări reformatoare în legislația silvică ori pentru implementarea Directivei UE anti SLAPP.

”Prin publicarea acestor noi articole și postări defăimătoare, pârâții urmăresc să exercite presiune asupra mea, ca reacție la introducerea prezentei acțiuni. Faptele pârâților demonstrează o intenție clară de hărțuire și intimidare, întrucât publicarea acestor noi articole și postări a survenit după introducerea cererii de chemare în judecată”, se arată în precizările depuse de avocata Schweighofer la dosar.

Altfel spus, faptul că am fost dați în judecată într-un moment în care în Camera Deputaților, în Comisia Juridică, din care făcea parte avocata Schweighofer Cristina Trăilă, se afla în dezbatere Codrul Silvic, nu reprezenta o presiune asupra noastră, pentru a nu mai relata despre acest subiect. În schimb e ”presiune” dacă scriem despre faptul că am fost dați în judecată! Și e ”presiune” dacă scriem și despre alte subiecte care au legătură cu tăierile ilegale de păduri, lobby-ul marii industrii a lemnului și acțiuni civice!

Nu e presiune când un parlamentar dă în judecată un jurnalist, invocând lucruri neadevărate, dar e presiune dacă un jurnalist scrie despre activitatea unui parlamentar și, apoi, despre procesul în care parlamentarul l-a dat în judecată!

”Victima e de vină pentru că avea o ținută provocatoare!”. Vă sună cunoscut?

Chiar dacă nu a votat în plen, Cristina Trăilă a votat în Comisia Juridică pentru un raport de respingere a legii de adoptare a DNA-ului Pădurilor, Votul în comisia de raport e chiar mai important decât votul la plen, unde se supune, apoi, la vot, raportul. Cazurile în care decizia comisiei de raport e schimbată în plen sunt extrem, extrem, de rare (în cazuri excepționale o lege se retrimite la comisii pentru raport suplimentar). Practic, comisiile de raport sunt cele care decid dacă o lege e adoptată sau respinsă, iar dacă e adoptată în ce formă e adoptată.

În cadrul acelorași precizări, Cristina Trăilă pretinde, într-un mod absolut stupefiant, că influența unui parlamentar asupra proiectelor legislative ar fi, ”în fapt, extrem de limitată”

În fapt, doamna Trăilă neagă însăși esența parlamentarismului. Păi pentru ce sunt plătiți parlamentarii dacă nu pentru a influența adoptarea, amendarea, respingerea propunerilor și proiectelor legislative? Doar ca să ridice mâna la consemnul șefului de grup? Pentru ce există dezbateri în comisiile de specialitate și în plen? Pentru ce se organizează discuții în grupurile parlamentare, când se decide dacă o lege e susținută sau nu?

Dincolo de non-sensul pretenției că un parlamentar nu ar putea influența un proiect legislativ, pe România Curată am arătat cum doamna Trăilă chiar influențează deciziile colegilor ei. După ce am relatat că a votat pentru respingerea ”DNA-ului Pădurilor”, și-a convins două colege din Comisia Juridică (inclusiv președinta din acel moment a Comisiei, Laura Vicol, și secretara Comisiei) să susțină, în următoarea ședință, că NU ar fi votat deloc. Lucru pe care l-am demonstrat a fi neadevărat, publicând înregistrarea video a momentului în care a votat pentru respingere (vezi mai jos)!

După analizarea afirmațiilor Cristinei Trăilă, respectiv ale supra-semnatului și Societății Academice din România (editorul României Curate), judecătorul a reținut însă că nu am depășit limitele libertății de exprimare, că nu am publicat lucruri neadevărate, iar judecățile de valoare au bază factuală.

Subiectul tratat este unul de interes public major, nu vizează viața personală a reclamantei, ci activitatea ei în exercitarea unei funcții publice.

Fragmente din hotărârea Tribunalului București

• ”Din probele administrate, Tribunalul reţine că afirmaţiile făcute de pârâţi în articolele și postările referitoare la reclamantă nu au vizat în mod direct viaţa privată a reclamantei, ci aveau în prim plan acțiunile acestuia în calitate de persoană publică, respectiv vizează exclusiv aptitudinea reclamantei de a exercita o funcţie publică şi tot ce ţine de activitatea publică pe care aceasta o desfăşoară în calitate de deputat în Parlamentul României, ceea ce se înscrie în sfera dezbaterii de utilitate publică.
• Astfel, Tribunalul reține că dezbaterea s-a concentrat pe un subiect de interes public major și de actualitate, respectiv legislaţia în materia domeniului silvic.
• De asemenea, Tribunalul apreciază că afirmațiile și comentariile pârâţilor reprezintă judecăţi de valoare cu bază factuală şi se încadrează în limitele libertății de exprimare și servesc unui interes general, având ca obiect aspecte legate de activitatea profesională a reclamantei, fără a aduce atingere vieții sale private, discuţiile vizând teme cu relevanţă pentru public.
• Materialul pârâtului vizează aptitudinea reclamantei de a reprezenta cetăţenii şi are legătură cu activitatea pe care aceasta o desfăşoară, nu cu persoana sa.
• În privinţa incidenţei unei fapte sau a unei judecăți de valoare, având în vedere că reclamanta este o persoană publică, iar activitatea sa profesională și probitatea sa morală pot fi considerate ca fiind chestiuni de interes general, care să fie supuse dezbaterii publice din partea celorlalți cetățeni, însă dezbaterea publică trebuie să se fundamenteze fie pe fapte, fie pe judecăți de valoare cu o bază factuală suficientă.
• Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmaţiile au caracterul unor judecăţi de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de articolul 10, cu condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică a autorului lor, apreciindu-se că „şi o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este totalmente lipsită de o bază factuală” (cauza Cumpănă şi Mazăre c. României, hotărârea din 17 decembrie 2004, par. 38, cauza Jerusalem c. Austriei, hotărârea din 27 februarie 2001, par. 34).
• De asemenea, a mai arătat CEDO că afirmaţiile referitoare la chestiuni de interes public pot să constituie mai degrabă judecăţi de valoare, decât afirmaţii bazate pe fapte (Paturel c. Franţei, par. 37).
• Astfel, Tribunalul constată că afirmațiile presupus defăimătoare ale pârâtului intră sub protecția prevăzută de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care garantează libertatea de exprimare, fapt pentru care apreciază că nu a fost încălcat dreptul reclamantei la viaţă privată, onoare, demnitate, imagine şi reputaţie, deoarece declarațiile pârâţilor servesc unui interes public.
• Este adevărat că s-a recurs la o anumită doză de exagerare, însă CEDO a reţinut că libertatea de exprimare protejează inclusiv ideile care ofensează sau șochează.
• Chiar dacă exprimările sunt dure sau neplăcute, ele sunt judecăţi de valoare, formulate în cadrul unui context politic, nu imputări de tip cancan, iar în acest context, marja criticii admisibile este mai largă.
• Reclamanta este persoană publică, supusă, în mod just, atenţiei societăţii, fiind de interes public, din moment ce desfăşoară o activitate politică.
• Chiar dacă afirmaţiile pârâţilor contribuie la controversa publică, justifică interesul jurnalistic de a aborda subiectul într-o manieră critică. Libertatea de exprimare permite pârâţilor să ridice astfel de probleme pentru a stimula o dezbatere pe teme de interes general.
• Severitatea tonului nu echivalează cu ilicitul civil câtă vreme sunt exprimate opinii pe teme de interes general, există un minim suport factual.
• Având în vedere activitatea pe care o prestează reclamanta, Tribunalul apreciază că acesta a înţeles că se expune criticilor și controlului general al publicului.
• Reclamanta trebuie să dea dovadă de o mai mare toleranță cu privire la criticile primite în raport de calitatea sa profesională, standardul de protecţie aferent art. 8 fiind astfel mai scăzut.
• Astfel, Curtea a arătat că, spre deosebire de persoanele particulare, personale publice (şi mai ales oamenii politici) se expun în mod inevitabil şi conştient unui control atent al faptelor şi gesturilor sale, atât din partea ziariştilor, cât şi din partea majorităţii cetăţenilor (Lingens c. Austria), fiind permisă recurgerea la o anumită doză de exagerare, chiar provocare (Morar c. România).
• Astfel, folosirea anumitor cuvinte mai dure este unul cel puţin provocator, însă este folosit în contextul celor expuse, ca o judecată de valoare.
• În consecinţă, Tribunalul reţine că nu există vreo faptă ilicită a pârâţilor, afirmațiile efectuate de aceştia reprezentând critici politice care au fost făcute în limitele libertăţii de exprimare, fiind păstrat un just echilibru de proporţionalitate între drepturile aflate în conflict (art. 8 şi art. 10 CEDO), deşi termenii folosiţi de pârâţi se circumscriu într-adevăr unei exprimări bombastice, care este de natură a capta atenţia publicului. În mod evident, toate aceste exprimări folosite de pârâţi sunt specifice stilului jurnalistic, îmbrăcând forma ironiei, aspect care se circumscrie dozei de exagerare şi provocare permise jurnaliştilor.
• Astfel, jurnalistul nu a adus acuzaţii neadevărate reclamantei de natură a-i cauza un prejudiciu moral, din moment ce tema abordată de acesta era deja dezbătută în spaţiul public, pârâţii nefiind singurii care au vorbit despre acest subiect, care o implică şi pe reclamantă.
• Tribunalul consideră că nu se impune a mai analiza celelalte condiții ale atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția, deoarece toate cele patru condiții trebuie să fie îndeplinite cumulativ, pentru a fi atrasă răspunderea pârâţilor.
• Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, Tribunalul va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
• În baza art. 453 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a reclamantei, Tribunalul o va obliga la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată (onorariu avocaţial) (într-un cuantum diminuat, însă, la 10.000 de lei, aspect asupra căruia vom reveni separat – n.a.)”.

Mulțumiri avocaților Dumitru Dobrev (într-o primă fază) și Nicoleta Popescu pentru reprezentare! Procesul nu se încheie aici. Apelul poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării motivării (motivarea, în format pdf, integral, mai jos). Ne pregătim să câștigăm până la capăt acest proces. Mulțumiri și celor care ne-ați sprijinit până acum și celor care ne veți sprijini mai departe, să ne continuăm munca fără ca acest lucru să ne fie afectat de resursele blocate în proces!

 

 

Motivarea Tribunalului București:

 

Ultimă oră: Sesizare penală pentru drumul prin pădurea Băneasa

EXCLUSIV: Sesizare penală pentru lucrările la drumul forestier din Pădurea Băneasa. Romsilva sfidează Ministerul și face noi lucrări de reabilitare

Mesaj din Apuseni, pentru Nicușor Dan:

Scrisoare deschisă pentru Nicușor Dan. Membri ai Campaniei Salvați Roșia Montană și locuitori din Apuseni solicită explicații despre afirmațiile unui consilier prezidențial