Mihai GoțiuRomania Curată

Avocata Schweighofer ne-a dat în judecată! Vrea să ne închidă gura. Ajutorul tău e esențial. ACUM!

DONEAZĂ ACUM! ÎMPREUNĂ, PENTRU PĂDURI

Dragă cititoare/cititor,

Avocata Schweighofer din Parlament încearcă să ne oprească să mai scriem despre amploarea tăierilor ilegale de păduri și despre modul în care lobby-ul drujbelor influențează legile din Parlament și deciziile Guvernului. Și asta într-un moment în care în Camera Deputaților ar trebui să intre în dezbatere și să se voteze un nou Cod Silvic. Plătită ca avocat de Schweighofer, Cristina Trăilă este, în același timp, și deputată în Comisia Juridică, una dintre comisiile decizionale pentru legislația silvică.

DONEAZĂ ACUM! ÎMPREUNĂ PUTEM ÎNFRUNTA AVOCATA SCHWEIGHOFER

 

Deputata Cristina Trăilă ne-a dat în judecată, în solidar, atât pe Mihai Goțiu, coordonatorul editorial al site-ului România Curată, cât și Societatea Academică din România (SAR), editorul României Curate, cerându-ne daune de 10.000 de euro și, mai ales, ”desființarea” (!?) articolelor pe care le-am publicat cu privire la activitatea ei Parlament, care favorizează Schweighofer.

În articolele pe care le invocă doamna Cristina Trăilă am arătat că, în același timp în care este deputat în Parlamentul României, este plătită și ca avocat de către compania austriacă Holzindustrie Schweighofer (mai nou redenumită HS Timber Group), responsabilă în mare parte pentru dezastrul din pădurile noastre, că veniturile ei de avocat (700.000 de euro în trei ani) sunt de peste 8 (opt) ori mai mari decât cele primite ca deputat (care nu sunt, la rândul lor, mici), că a participat la evenimente de lobby ale industriei de exploatare a lemnului, că neagă amploarea tăierilor ilegale de păduri, că face parte din Comisia Juridică a Camerei Deputaților, unde a votat deja împotriva legii de înființare a ”DNA-ului Pădurilor” și unde are vot decizional pe Noul Cod Silvic.

Toate acestea sunt fapte verificabile (informații de pe site-ul Camerei Deputaților, înregistrări video de la evenimente de lobby ale industriei lemnului ori din Comisia Juridică a Camerei Deputaților, declarații pe care le-a făcut altor jurnaliști etc.). În mod rezonabil, avocata Schweighofer nu are cum să câștige acest litigiu. Dar, de fapt, principalul efect al procesului pe care ni l-a deschis avocata companiei Schweighofer este de a ne împiedica să ne facem munca – prin alocarea de resurse financiare și de timp procesului – într-un moment extrem de important pentru pădurile României, dezbaterea în Camera Deputaților (cameră decizională) a Noului Cod Silvic.

Cu banii încasați de la  Schweighofer și cu cei primiți ca deputată, din impozitele plătite de noi, își permite să ne dea în judecată! Noi avem nevoie, însă, de sprijinul tău, pentru a ne putea apăra în Justiție și pentru a continua lupta pentru pădurile României.

DONEAZĂ ACUM! SĂ PUTEM LUPTA ÎN JUSTIȚIE CU AVOCATA SCHWEIGHOFER (aici)

Încă din primăvara anului trecut, am participat activ la dezbaterea Noului Cod Silvic, o parte din amendamentele pe care le-am susținut au fost incluse în proiectul legislativ trimis la Parlament, iar în această primăvară am participat la dezbaterile din Senat unde multe dintre revendicările civice din ultimii ani au fost adoptate. Asta chiar dacă, la un moment dat, am fost amenințat, direct, de către unii senatori, cu excluderea din ședință.

Decizia finală pe Noul Cod Silvic este, însă, la Camera Deputaților, iar Comisia Juridică, din care face parte și avocata Schweighofer, Cristina Trăilă, este una dintre comisiile de raport. În primăvară, în mod discreționar, Comisia Juridică ne-a refuzat participarea pe care am solicitat-o la ședința în care s-a votat împotriva legii de înființare a ”DNA-ului Pădurilor”. Acum, avocata Schweighofer Cristina Trăilă merge mai departe în încercarea de a ne bloca accesul la dezbaterile Noului Cod Silvic.

Desigur, toate aceste stratageme nu ne vor opri. Suntem implicați de peste zece ani în lupta împotriva tăierilor ilegale de păduri din România și în dezvăluirea rolului companiei Schweighofer în acestea. Dar avem nevoie de solidaritatea și sprijinul tău pentru a continua această luptă! Pădurile sunt ale tuturor și doar împreună le putem salva de drujbele hoților și ale complicilor lor.

DONEAZĂ ACUM! Pentru susținerea acestei lupte (aici)

 

De ce e important!

Durata procesului, cu toate fazele lui, va fi una de durată (probabil de ordinul anilor). Chiar dacă avocații ne reprezintă la un tarif modic (îi mulțumim lui Dumitru Dobrev, unul din avocații Roșiei Montane, că a acceptat acest dosar), vom fi nevoiți să blocăm aceste sume pe o perioadă îndelungată de timp. Ținând cont de toate fazele procesului, sumele de adună și ne sunt esențiale ACUM, nu peste doi-trei ani!

SAR și România Curată sunt finanțate, în mod transparent, prin proiecte competitive în diferite domenii, cu sume care nu pot fi direcționate către alte cheltuieli, cum sunt cele legate de procese. Investigațiile, dezvăluirile și campaniile legate de tăierile ilegale de păduri au fost susținute, în principal, în mod voluntar, în timpul liber și cu asumarea costurilor deplasărilor de către Mihai Goțiu sau alte ong-uri de mediu (atribuțiile coordonatorului Mihai Goțiu la SAR și România Curată fiind legate de alte proiecte).

Faptul că eforturile nu au fost în zadar, că am contribuit și noi la conștientizarea publică a amplorii reale a tăierilor ilegale de păduri și la adoptarea unor decizii executive și legislative care să le limiteze, ne dau energia de a duce lupta mai departe, până la capăt.

Dar avem nevoie și de sprijinul tău, acum, atât pentru a acoperi costurile procesului, cât și pentru a ne continua investigațiile legate de tăierile ilegale de păduri, precum și pentru monitorizarea și promovarea dezbaterilor din Camera Deputaților legate de Noul Cod Silvic.

De la Schweighofer și alți clienți ai firmei sale de avocatură, Cristina Trăilă a primit 700.000 de euro în trei ani în care, teoretic, principala sa activitate a fost cea de deputat! NU avem nevoie de o asemenea sumă pentru procesul cu avocata Schweighofer și continuarea luptei pentru pădurile din România! Cu 5.000 de euro putem duce lupta mai departe și îi putem învinge! Și în Justiție, și în Parlament!

Doar în ultima jumătate de an, ați fost aproape 300.000 cei care ați citit anchetele de pe teren despre tăierile ilegale de păduri, dezbaterile din Senat despre Noul Cod Silvic ori modul în care se încearcă influențarea votului în Parlament de către lobby-ul drujbelor și a lui Schweighofer. Faptul că toate aceste informații ajung la voi îi deranjează. Donează pentru pădurile noastre și pentru aerul curat al copiilor și nepoților noștri!

DONEAZĂ ACUM! Hai să le arătăm că ne pasă de păduri! Și că nu suntem singuri!

De ce ne-a dat în judecată avocata Schweighofer. Ce acuzații ne aduce și ce sumă pretinde

DONEAZĂ ACUM! Hai să le arătăm că ne pasă de păduri! Și că nu suntem singuri!

Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Avocata Schweighofer ne-a dat în judecată! Vrea să ne închidă gura. Ajutorul tău e esențial. ACUM!

  1. tempor1k

    Avem actualmente o instituție de mediu cu „instrumente” specializate în eludarea cu certificare și parafă a legilor de mediu.
    Avem un mediu poluat pe toate palierele cu putere financiară dată de stat în numele profitului maximizat al unor firme.
    ONG-urile subfinanțate și persoanele care se zbat pentru un mediu mai curat au de purtat lupte disproporționate în condițiile unei justiții favorabile unei balanțe profitabile din care își câștigă și ea o viață presupus lipsită de grijile a ceea ce se va întâmpla pe viitor cu copii lor pe care îi vor călăuzi spre căi lăturalnice unui viitor.
    Avocații au „vocația” orientării spre profitul lesne obținut rapid cu o pagină text. Greu spre imposibil de găsit avocați onești care să lupte pentru o cauză nobilă.
    Pentru avocați noștrii principiul este: „money talks”

    Reply
    • Mihai Goțiu Post author

      nu e chiar imposibil de găsit avocați onești care să lupte pentru o cauză nobilă; fără niște avocați onești, Roșia Montană ar fi fost pierdută demult

      Reply
  2. Michael Molnar

    Coruptia se intine de la padurar la senator. Imstitutiile statului sunt ” putrede”. Societatea Civila este indiferenta. Ce este de facut?
    Ocuparea postirilor cu oameni cu ” character” si profesionisti. Sa aplice legislatia fara sa ” clipeasca”

    Reply
    • Mihai Goțiu Post author

      societatea civilă nu e indiferentă – fără mobilizare civică, petiții, donații pentru promovarea subiectului pe agenda publică și politică, nu s-ar fi reluat dezbaterea Noului Cod Silvic săptămâna asta; și mobilizarea continuă: doar astăzi (vineri) sunt peste 700 de oameni care i-au trimis mail-uri lui Ciolacu să-i ceară adoptarea Codului ÎNAINTE de alegeri; pe lângă România Curată mai sunt alte organizații – Declic, Greenpeace, Platforma Împreună pentru Centura Verde etc. care fac presiune atât direct (am stat deja cu zecile de ore prin comisiile din Paralament), cât și public pentru adoptarea Codului

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *