Mihai Goțiu

ALERTĂ: Avocata Schweighofer a cerut reluarea, de la zero (!), a procesului în care ne-a dat în judecată (și a pierdut). Cum încearcă să ne blocheze investigațiile despre Mafia Lemnului

La sfârșitul săptămânii trecute, s-a confirmat ceea ce anticipam. Avocata Schweighofer, fostă deputată PNL și acum secretar general adjunct în Guvernul Bolojan, Cristina Trăilă, a atacat cu apel hotărârea Tribunalului București care i-a respins în totalitate pretențiile din procesul în care ne-a dat în judecată.

Acțiunea vine într-un moment în care și Romsilva a anunțat că ne-a dat în judecată după seria de dezvăluiri despre hoțiile și distrugerile făcute de una din principalele firme de exploatare care livrează lemn pentru Schweighofer (HS Timber). O firmă deținută de un clan despre care procurorii spun că face parte din Mafia Lemnului.

În cererea de apel, avocata Schweighofer are ca principală solicitare, nici mai mult, nici mai puțin, decât reluarea de la zero a procesului. ”În principal, solicit respectuos, anularea sentinței civile nr. 988/2025 (a Tribunalului București, care i-a respins pretențiile – n.a.) și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe”. Și, astfel, se confirmă (dacă mai era nevoie), că nu câștigarea procesului e principalul obiectiv pentru care ne-a dat în judecată, ci prelungirea lui cât mai mult posibil.

Apel avocata Schweighofer Cristina Trăilă, Mihai Goțiu

Solicitarea principală a avocatei Schweighofer Cristina Trăilă este reluarea procesului cu totul. Asta în condițiile în care a trecut deja mai bine de un an și jumătate de la inițierea lui și doar ce trecuse de faza primei instanțe!

De la începutul procesului a trecut, deja, ma bine de un an și jumătate. Resurse financiare importante destinate investigațiilor de mediu ne sunt blocate de atunci. Alte resurse ne vor fi blocate pentru apel (avocații fiind plătiți pentru fiecare etapă procesuală). Dacă s-ar dispune rejudecarea în primă instanță, suma s-ar dubla (încă o etapă în primă instanță și, apoi, un alt apel!). Cu câte două ture de primă instanță și apel, plus un recurs (cel puțin), totalul blocat s-ar apropia de 15.000 de euro! Atenție, cu rejudecarea s-ar dubla și anii până la finalizarea procesului, când ne-am putea recupera cheltuielile de judecată.

IMPORTANT. Sumelor blocate în procesul cu avocata Schweighofer li se vor adăuga cele din procesul cu Romsilva. La fel de consistente și blocate pe o perioadă la fel de mare de timp. Total s-ar putea duce către 25.000 de euro!

O avocată plătită generos de companii precum Schweighofer și, acum, direct, de Guvernul României, ori o regie de stat ca Romsilva, cu venituri anuale estimate la 3,5 miliarde de lei, își permit să-și blocheze niște zeci de mii de euro pe mai mulți ani (și n-au nicio emoție dacă pierd – că doar directorii Romsilva nu plătesc din buzunarul lor)!

Nu avem emoții că, pe fond, am putea pierde procesul. ”Argumentele” din cererea de apel sunt la fel de absurde precum cele din chemarea inițială în judecată. Printre altele, susține avocata Schweighofer, Tribunalul București n-ar fi explicat, în motivarea în care ne-a dat câștig de cauză, de ce tăierile ilegale, modificarea Codului Silvic, lobby-ul marii industrii a exploatării lemnului ori mobilizările civice pentru păduri ar fi un ”subiect de interes public major și actual”!

Apel Cristina Trăilă, avocata Schweighofer, Mihai Goțiu

Avocata Schweighofer consideră că Tribunalul București ar fi trebuit să motiveze de ce situația pădurilor din România ar fi un ”subiect de interes public major și actual”!

Chiar e nevoie de un proces pentru ca o fostă parlamentară, iar acum membră a Guvernului să afle de ce soarta pădurilor României este ”un subiect de interes public major și actual?!

Avem, însă, mari emoții că blocarea a 20-25.000 de euro în procese care se vor întinde pe mai mulți ani, ne vor afecta investigațiile. România Curată și newsletter-ul de mediu Verde Curat sunt susținute, în cea mai mare parte, din donații. Din proiectele competitive pe care le câștigăm, fiecare cent are o alocare clară și nu putem să-l deturnăm pentru plata avocaților.

Sprijinul cetățenilor, a celor care ne citesc și le pasă de pădurile României, SPRIJINUL TĂU, mai exact, e esențial într-un asemenea moment, atât pentru a susține procesele, cât și pentru a ne continua investigațiile care îi deranjează atât de tare! MULȚUMIM!


Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “ALERTĂ: Avocata Schweighofer a cerut reluarea, de la zero (!), a procesului în care ne-a dat în judecată (și a pierdut). Cum încearcă să ne blocheze investigațiile despre Mafia Lemnului

  1. tempor1k

    Agresivitatea acestei persoane este cu atât mai gravă cu cât ea are o funcție importantă in actualul guvern!
    Tendințele de heirupism și abuzuri ce începeau să se contureze in actualul guvern coalit PSD-PNL cu satelitul lor de AUR, se cristalizează prin diversele acțiuni și ordonanțe și legi.
    In aviditatea lor după bani, pentru aceste 3 partide mediul este cea mai mică lor grijă, ba din contră considerând că e un bețișor ce înfrânează roata lor.

    Reply
  2. Dumitru

    Din pacate, cauza asta, buna, este acum amestecata cu performantele USR si ale guvernului Bolojan (vorbim aici de un secretar general in guvernul actual pe care multi il considera USR din cauza portofoliilor importante). Global, produsul este extrem de nepopular. Si nu avem nici un politician care sa nu se fi compromis prin politicianism (nici chiar, cu parere de rau, MG).

    Reply
      • Dumitru

        Stiu, dar asa a fost si prima oara: a fost construit capital de incredere pe conservationism, chiar prin actiuni vizibile impotriva unor actori puternici. Apoi, capitalul de incredere a fost folosit pentru a crea un partid (USR). Apoi, USR a fost subvertit (incepand de la preluarea puterii in urma “referendumului pentru familie”). Si capitalul de incredere a fost folosit pentru alte tampenii. Orice, numai conservationism nu. Prin Diana Buzoianu s-a ajuns la culmea incompetentei – sa lasi fara apa curenta orase mari.

        Acum, v-ati intors la crearea de capital de incredere. Dar cine garanteaza ca, o data capitalul de incredere acumulat, nu veti face ca prima oara? Eu m-am ars.

        Reply
        • Mihai Goțiu Post author

          1. Nu știam că mi-am construit capital de încredere pe ”conservaționism” :) . Pur și simplu am ajuns să investighez și să scriu despre Roșia Montană. Apoi despre mișcări civice ori păduri și tăieri ilegale. Dacă asta mi-a adus un capital de încredere, înseamnă că mi-am făcut munca cum trebuie. 2. Am trecut în politică pentru că din ceea ce am documentat ca jurnalist am ajuns la concluzia că ar trebui să fie și în această zonă oameni care să se implice în protecția mediului. Chiar și în opoziție în interiorul unui partid cu 9% în Parlament, zic că am reușit să fac unele lucruri – de la modificări la Codul Silvic la includerea Roșiei Montane în UNESCO 3. Apoi divergențele cu conducerea USR s-au dovedit a fi prea mari, mi-am dat demisia și m-am întors în ”civilie” la profesia pe care am avut-o și înainte. Mereu am susținut (și mi s-a confirmat asta) că autonomia unui parlamentar în raport cu deciziile conducerii partidului e dată tocmai de faptul că viața lui nu depinde de funcția pe care o deține și că are și o altă carieră la care se poate întoarce dacă e nevoie. 4. Desigur, nu pot mulțumi pe toată lumea și fiecare are dreptul la propria interpretare, dar, de multe ori, cea mai evidentă e și cea reală – din peste 30 de ani de activitate am fost 4 într-o funcție publică – e drept, mai vizibilă ca munca de jurnalist, dar sunt sute de parlamentari despre care nici nu știi că au trecut pe acolo și sute, poate mii de jurnaliști de care nu ai auzit – în cazul celor din urmă nu e o problemă (jurnaliștii cu notorietate publică sunt, totuși, o minoritate în cadrul breslei); în cazul parlamentarilor e, însă, o problemă

          Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *