Un miliard de euro ar fi costul total al proiectelor Hidroelectrica, gândite în perioada comunistă, care riscă să afecteze grav două parcuri naționale și alte arii naturale protejate, arată un articol de pe Ziarul Financiar, favorabil acestor ”investiții”.
650 de milioane de euro ar fi costurile de până acum, iar 350 de milioane de euro ar mai fi de cheltuit, arată ZF. Ceea ce contrazice total propaganda oficială care pretinde că aceste proiecte ar fi finalizate în proporție de peste 90%.
Ce capacitate instalată s-ar putea obține cu aceeași bani, din solar
Capacitatea instalată (teoretică) cumulată a tuturor proiectelor în discuție ar fi pe la 240 MW. La un cost maxim de 1 milion de euro/ MW capacitate instalată, o investiție de un miliard de euro în solar ar fi putut aduce un aport de aproximativ 1.000 MW.
În funcție de zonă, infrastructură disponibilă etc., costul unei investiții într-un MW solar variază între 0,5 și 1 milion de euro). O investiție în baterii de stocare ajunge la un cost de aproximativ 3 milioane euro/MW.
Cu o medie (maximă) de 4 milioane de euro/MW (putere instalată + capacitate de stocare), cu un miliard de euro s-ar fi putut obține 250 MW. Cu costuri și distrugeri de mediu incomparabil mai mici.
NB: Ideea că hidrocentralele în discuție ar funcționa ca ”baterii naturale” de stocare e pură dezinformare. Două dintre proiectele în discuție (cel de pe Jiu, respectiv Surduc – Siriu) NU au baraje de acumulare (sunt hidrocentrale cu derivație – un stăvilar care direcționează apa către o conductă de zeci de kilometri). Celelalte sunt prea mici pentru a putea acumula suficientă apă de rezervă, care să fie folosită în caz de necesitate (e discutabil dacă vor avea suficientă apă și să funcționeze la capacitatea instalată teoretică).
Iar dacă se încăpățânează să turbineze tot ce e în baraj (inclusiv apa de adâncime, fără oxigen), rezultatul e previzibil: o crimă de mediu, în aval (a se vedea cauzele ecocidului, de la sfârșitul anului trecut, al proiectului Ulog, din Bosnia- Herțegovina, la doar câteva luni după darea în folosință a hidrocentralei).
Chiar și cu cei 350 de milioane de euro (cât ar mai fi de cheltuit) s-ar putea instala solar de 350 MW (peste cei 240 ai proiectelor în discuție). Asta în condițiile în care Hidroelectrica are posibilitatea să instaleze solar flotant, cu costuri sub medie, pe rezervoarele barajelor pe care le administrează deja (că n-ar mai avea nevoie de infrastructură de racordare la rețea – că e deja pentru hidrocentrale).
Desigur, trebuie să-i credem pe cuvânt pe oamenii ăștia, care n-au mințit niciodată în public (cum ar fi că proiectele sunt finalizate în proporție de peste 90%, dar mai avem vreo 35% de cheltuit), și să nu ne gândim că, de fapt, costurile vor depăși cele 350 de milioane de euro anunțate.
Când ai costuri mai mari de amortizat, factura crește, nu scade
Să creadă cine vrea că dacă ai costuri investiționale de câteva ori mai mari, facturile la energie plătite de consumatorii finali vor scădea, nu vor crește. De fapt, alea 650 de milioane de euro au fost deja încasate de la consumatorii finali, pe factură, că n-au venit directorii Hidroelectrica cu bani de acasă. Dimpotrivă, au plecat cu bani, suficienți să-și ia terenuri pe o insulă exclusivistă (denumită ”Insula de Aur”). Tot din factura finală a consumatorilor a fost cumpărat și terenul din Insula de Aur, de directorul care pretinde că a ieftinit prețul energiei.
Ce nu-mi e clar e dacă articolul din Ziarul Financiar e știre, opinie sau material publicitar fără marcarea expresă a acestui lucru. Nu insist prea mult pe lipsa de acuratețe, că ba vorbește de 184 MW, ba de 240 MW, ba nu le prea ies calculele – că dacă ai cheltuit 650 de milioane dintr-un miliard și ai proiecte cu finalizare peste 90%, e greu de crezut că toate sunt realizate cel puțin în procent de 60% (și nici nu sunt). Menționez aspectul pentru că sugerează că n-a depus prea mult efort redactorul/editorul articolului, ci mai degrabă a preluat de-a gata niște informații servite fără a intra prea mult în verificarea lor.
Cine câștigă și organismul lor de lobby
Dar, chiar dacă nu citează sursele informațiilor, ținând cont de ”argumentele” vehiculate, nu sunt prea multe variante: sau direct de la Hidroelectrica (că e plin ZF de comunicate ale companiei de stat prezentate fără articole redacționale) ori de la Asociația Română a Antreprenorilor din Construcții (ARACO), organismul de lobby al celor care s-au îndestulat din cele 650 de milioane de euro de până acum și jinduiesc și la restul de 350 de milioane plus.
De Hidroelectrica am tot scris și o să mai scriu. Dar merită o mențiune și ARACO, că recent au trimis și ei o solicitare către Guvern prin care cer să se deblocheze odată alea 350 de milioane de euro, să le intre în conturi, că nu mai au răbdare (iar unii dintre membrii ARACO au de ieșit din insolvență din banii ăia).
ARACO este o instituție de lobby pentru membrii ei. O recunosc asumat (măcar atât), inclusiv pe site-ul lor oficial. Site de pe care aflăm și cine sunt membrii consiliului de conducere ARACO. Printre ei, o pleiadă de reprezentanți de la Hidroconstrucția, Electromontaj și Construcții Hidrotehnice Iași.
Hidroconstrucția și Electromontaj fac parte din grupul de firme controlate de familia Bîlteanu, tatăl și fiul. Despre fiu, Dragoș, puteți afla mai multe dacă adăugați la numele lui, la o căutare pe Google, și sintagma ”condamnat penal definitiv”. Mai specific: pentru manipularea Bursei (da, aceștia sunt oamenii pe care trebuie săă-i credem pe cuvânt, că n-au mințit vreodată). Hidroconstrucția a anunțat încă din 2024 (înainte de reluarea procedurilor de avizare și autorizare!) că va ieși din insolvență, în 2025, cu contractele pentru terminarea proiectelor în discuție (n-a fost să fie).
Celor care credeți că ne-au luat francezii apa din Vidraru, vedeți că tot Electromontaj încasează banii, cu undă verde de la Burduja
Electromontaj e compania care a câștigat, în 2024, pe când era Sebastian Burduja ministrul Energiei, contractul de peste 200 de milioane de euro pentru retehnologizarea de la Vidraru. Adică lucrările alea despre care zic unii că sunt făcute ca să ducă apa în Franța. Nu, nu de-asta sunt făcute, dar am deschis paranteza pentru cei care cred conspirațiile cu lacul Vidraru, să știe de frigiderul cui să se ocupe – că sunt aceeași actori cu cei care promovează și cei care profită de pe urma proiectelor din arii naturale protejate.
Dincolo de conspirații, nici Vidraru nu a fost și nu e vreun model de protecție a mediului, dar măcar capacitatea instalată e cât a tuturor celorlalte (12) proiecte în discuție la un loc. Că asta nu înțeleg mulți – că proiectele despre care vorbim, care amenință ariile naturale protejate sunt mari, megalomanice, doar prin dimensiuni și distrugeri, nu și prin aportul pe care l-ar aduce sistemului energetic național (1,5-2%) cu costuri uriașe.
60 de milioane de euro și pentru firma PNL
În fine, revenind, Construcții Hidrotehnice Iași e compania controlată de lideri PNL (un fost președinte al Consiliului Județean Constanța, dar și ceva acțiuni pe acolo ale fostului ministru liberal Marcel Boloș). Felia celor de la Construcții Hidrotehnice Iași e proiectul de la Pașcani, care le va aduce acționarilor încasări de (cel puțin) 60 de milioane de euro, pentru o putere instalată de vreo… 9 MW.
Nu sunt doar reprezentanții Hidroconstrucția, Electromontaj și Construcții Hidrotehnice Iași prin comitetele de conducere ale ARACO, dar puteți pune și singuri concluzii cât de obiective sunt comunicatele lor și cât de imparțiale sunt instituțiile de presă care le preiau fără a prezenta puncte de vedere și ale celor care se opun proiectelor.
Într-o țară normală, 650 de milioane de euro băgați în proiecte cu autorizații ilegale ar fi dus la pușcărie
În concluzie. Un miliard de euro (costuri totale estimate, probabil, la final mult mai mari) ar reprezenta suma totală pe care compania de stat Hidroelectrica ar urma să o plătească unor firme controlate de persoane controversate (asta pentru a mă exprima eufemistic în cazul condamnatului penal definitiv) ori de lideri de partid. Din aceștia s-au cheltuit deja vreo 650 de milioane de euro, în condițiile în care o parte din proiecte au avut autorizațiile de construire și alte avize și acorduri anulate de Justiție.
Într-un stat ceva mai normal la cap și la democrație, cei care au dispus să fie cheltuiți 650 de milioane de euro din banii unei companii de stat în proiecte care nu aveau autorizațiile legale ar fi fost chemați să răspundă în fața Justiției. În România, ăsta e un argument să le mai dăm alte 350 de milioane de euro (cel puțin) firmelor amintite mai sus.
Asumându-ne, la pachet, și distrugerile și riscurile de mediu uriașe. Iar cei care își închipuie că face cineva teoria drobului se sare, îi recomand să citească mai mult despre dezastrul produs, în toamna anului trecut, la doar câteva luni după inaugurarea unui proiect la fel de problematic ca cele din România, în vecini, în Balcani, pe râul Neretva, din Bosnia și Herțegovina.
