Mihai Goțiu

Prima decizie în procesul în care Romsilva și directorul ei general ne pretind 200.000 de euro pentru că am dezvăluit legăturile unor șefi și directori din instituție cu Mafia Lemnului

La Judecătoria Sector 2 din București, a fost programat, ieri, 4 iunie, primul termen în procesul în Regia Națională a Pădurilor Romsilva și directorul ei general, Jean Vișan, ne solicită despăgubiri de 200.000 de euro, după dezvăluirile legate de asocierile dintre șefi și directori din instituție cu Mafia Lemnului, dar și cele privitoare la neregulile majore de la concursul pentru funcția de director general.

Instanța ne-a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea cauzei. Chiar dacă, din acest punct de vedere, ni s-a dat dreptate, nu e neapărat un lucru de bucurie, pentru că e specific proceselor de intimidare de tip SLAPP (Strategic Lawsuit Against Public Participation) să se încerce tergiversarea lor. De cele mai multe ori, scopul celor care inițiază astfel de procese nu e se câștige, ci să blocheze pentru cât mai mult timp resursele, în special financiare, ale celor dați în judecată.

Ca o stranie ”coincidență”, și în procesul în care ne-a dat în judecată avocata Schweighofer, fosta deputată PNL Cristina Trăilă, aceasta a depus cererea de chemare în judecată la Judecătorie, nu la Tribunal, obținând, din start, aproape jumătate de an de întârziere, cât va dura, cel mai probabil și până la primul termen la instanța competentă (Tribunalul) în procesul cu Romsilva și directorul ei.

Desigur, s-ar putea invoca prezumția de nevinovăție și greșeala umană, dar, totuși, e o întrebare legitimă: cum se întâmplă să facă aceeași greșeală și o avocată precum Cristina Trăilă, care are clienți precum Schweighofer, și consiliera juridică a uneia dintre cele mai mari regii de stat din România, care, recent, a solicitat o primă de 70.000 de euro pentru meritele ei deosebite în slujba instituției.

Nota bene, primă care ar fi urmat să fie aprobată, din bugetul Romsilva, de către directorul general Jean Vișan, cel pe care îl reprezintă ”pro-bono” în procesul în care ne-a dat în judecată!

În fine, nu ne intimidează procesul și nu e ca și cum n-am fi știut la ce ne așteptăm. Dar asta nu schimbă lucurile – pe lângă costurile specifice presei de investigație o să fim nevoiți să ne blocăm banii pentru cheltuielile de judecată pentru mai mulți ani de acum înainte (în procesul cu avocata Schweighofer, chiar dacă am câștigat în primă instanță, încă nu am ajuns, după doi ani deja, la primul termen al apelului).

Așadar, vă mulțumim tuturor celor care ați donat și ne-ați sprijinit până acum să ducem procesele până la capăt fără ca lucrul ăsta să ne afecteze investigațiile și vă mulțumim tuturor celor care veți dona și ne veți sprijini, în continuare!

 


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *