Pe 8 iunie 2022, Comisia pentru învățământ din Senat se întrunește în ședință pentru a dezbate o inițiativă legislativă care vizează asigurarea calității și dezvoltarea învăţământului profesional în sistem dual, și un raport privind comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor cu titlul: Un deceniu digital pentru copii […]
Săptămâna aceasta, Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților nu va acorda avize sau rapoarte proiectelor legislative, însă va dezbate, potrivit agendei publicate pe site, subiecte precum: modul în care arată învățământul preuniversitar și universitar în țări precum Grecia sau Olanda, efectele pandemiei asupra studenților și ce presupune noua strategie europeană „Un internet mai bun pentru […]
Mâine, 31 mai 2022, Comisia pentru învățământ din Senat se întrunește în ședință pentru a dezbate trei inițiative legislative. Pe ordinea de zi se află proiecte care vizează, printre altele, modificări în învățământul de artă și sportiv, introducerea obligativității diplomei de bacalaureat pentru înscrierea în învățământul sanitar postliceal, dar și o lege de protejare a […]
Printre temele dezbătute săptămâna aceasta în cadrul Comisiei de Învățământ a Camerei Deputaților se numără înființarea de grupe de acomodare dedicate elevilor anterior școlarizați din străinătate, modificarea statutului cadrelor militare, desființarea Academiei de Științe ale Securității Naționale și introducerea de testări ale abilităților sportive la Evaluarea Națională. Primul punct pe ordinea de zi pentru săptămâna […]
Mâine, 24 mai 2022, Comisia pentru învățământ din Senat va dezbate două proiecte legislative. Prima inițiativă prevede separarea Federației Sportului Național de cel Școlar, precum și introducerea în lege a denumirilor „instituțiilor publice sau private” care au un rol în domeniul sportului de performanță, în timp ce, a doua, intenționează modificarea şi completarea Legii privind […]
Reforma referitoare la statutul persoanelor cu dizabilități, legea interzicerii expunerii minorilor la conținuturile cu mesaje din sfera homosexualității sau consilierea psihologică pentru copiii care au făcut fapte penale sunt doar câteva dintre inițiativele legislative pe care membrii din Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților le-au dezbătut în ședința de săptămâna aceasta. Prima propunere dezbătută în […]
Mâine, 17 mai 2022, Comisia pentru învățământ din Senat se întrunește în ședință pentru a dezbate patru inițiative legislative. Odată intrate în vigoare, ele ar modifica structura anului școlar – a datei de început a cursurilor (decalare în funcție de anii de studiu) și a vacanței „intersemestriale” (după criterii geografice) -, modul de efectuare a […]
Marți, 10 mai 2022, Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților se întrunește în sedință pentru a dezbate o serie de subiecte de interes, si anume: necesitatea alocării a cel puțin 5 locuri bugetate de către instituțiile de învățământ superior de stat pentru absolvenții cu diplomă de bacalaureat orientați școlar și profesional pe sistemul cerințelor educaționale […]
Marți, 10 mai 2022, Comisia pentru învățământ din Senat se întrunește în ședință pentru a discuta o serie de proiecte importante, precum: Platforma Națională de Raportare Unică în Învățământul Superior, reglementarea funcției de director de extensie, dezvoltarea sportului școlar și publicarea tezelor de doctorat într-un catalog online Platforma Națională de Raportare Unică în Învățământul Superior […]
Pensionarea cadrelor didactice din universități, transportul elevilor, salariile profesorilor și finanțarea școlilor speciale private – subiecte pentru următoarea ședință a Comisiei pentru Învățământ din Senat Miercuri, 4 mai 2022, Comisia pentru învățământ din Senat se întrunește în ședință pentru a discuta o serie de proiecte importante, care vizează, printre altele, pensionarea cadrelor didactice din universități, […]
În prezent, în cadrul sistemului de învățământ, are loc un proces de îmbătrânire demografică. Idealul profesorului trecut de prima tinerețe și la final de carieră nu mai reprezintă o minoritate, ci un des întâlnit standard deoarece din sistem ies mai multe persoane decât intră. Personal, am ales să mă pronunț în acest articol exclusiv asupra […]
Este probabil ca la Ministerul Educației să se fi făcut punte de marți până sâmbătă, altfel nu-mi explic motivul pentru care ministrul Cîmpeanu nu a găsit de cuviință să felicite reprezentanții României premiați campionatul mondial de robotică, First Tech Challenge, organizat în Statele Unite ale Americii. Deși pot aprecia economia în declarații publice ale demnitarilor, […]
Primul proiect care intră în vizorul senatorilor din Comisia pentru învățământ în ședința de marți, 12 aprilie, vizează ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, semnat la Bucureşti, la 23 noiembrie 2021. Inițiatorul proiectului este Guvernul României, Senatul fiind camera decizională pentru acest proiect. […]
Printre proiectele pe care le va dezbate astăzi Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților se enumeră și Propunerea legislativă “Legea suveranității – Legea pentru protejarea interesului superior și suveran al poporului și al cetățeanului român”. Comisia pentru învățământ trebuie să ofere un aviz pe acest proiect de lege inițiat de mai mulți deputați și senatori […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.