Este probabil ca la Ministerul Educației să se fi făcut punte de marți până sâmbătă, altfel nu-mi explic motivul pentru care ministrul Cîmpeanu nu a găsit de cuviință să felicite reprezentanții României premiați campionatul mondial de robotică, First Tech Challenge, organizat în Statele Unite ale Americii. Deși pot aprecia economia în declarații publice ale demnitarilor, mai ales când vine vorba despre niște non-subiecte, consider că ar fi fost rost și de lămurirea imaginilor care au apărut pe EduPedu, transmise de elevii olimpici la limba franceză (Sorin Cîmpeanu fiind și președinte al Agenției Universitare a Francofoniei).
Imaginile au făcut înconjorul internetului și constituie o radiografie fidelă a modului în care România alege să (nu) investească în cea mai de preț resursă strategică pe care o are, singura având potențialul de a determina recuperarea decalajului tehnologic față de Vest (și nu doar Vest…). Creierele sunt resursa strategică de care România nu duce lipsă, însă, dintr-un motiv sau altul, decide să guverneze mai mereu împotriva ei. Încă din 2007, Legea privind educația tinerilor capabili de performanță înaltă prevede înființarea Centrului Național de Instruire Diferențiată, având scopul de a identifica, pregăti, stimula și valorifica potențialul tinerilor capabili de performanță înaltă. În multitudinea de subordonate, deconcentrate și instituții în coordonarea Ministerului Educației, acest centru nu și-a făcut loc nici măcar astăzi, la 14 ani de la adoptarea legii.
Tinerii români au reușit să facă performanță la o disciplină care nu se studiază în învățământul de masă, nefiind parte a planului-cadru – robotica. Deși Strategia pentru digitalizarea învățământului românesc (SMART-Edu) prevede, în vederea dezvoltării conceptului de meserie emergentă, crearea de specializări la nivel liceal care să îmbine matematica/informatica și robotica, Ministerul Educației a uitat și de această idee, susținută de o bună parte a societății civile, dar și a mediului privat, interesat să aibă angajați care au competențe digitale avansate, dezvoltate timpuriu.
Cum sunt pregătiți tinerii pasionați de robotică, dacă sistemul a dat fail în a le asigura ecosisteme de pregătire moderne și racordate la nevoile pieței muncii? De cele mai multe ori, pe banii părinților, ceea ce înseamnă că baza de selecție este una restrânsă, iar mulți copii talentați se pierd pe drum. (Nu avem nici instrumente să-i descoperim, deși legislația obligă…) De cele mai multe ori, pe bază de voluntariat al unor profesori inimoși, care decid să îi pregătească gratuit, în centrele de excelență pe care Ministerul Educației le subfinanțează cronic. În Diagnoza centrelor de excelență lansată de către SAR în noiembrie 2021, am listat o serie dintre problemele cu care se confruntă aceste centre (la momentul redactării, mai puțin de jumătate funcționale – 19 din 42).
Am propus și o serie de soluții, printre care sprijinirea centrelor de excelență să aplice pentru accesarea fondurilor europene, prin programele operaționale dedicate. Pentru ca acest lucru să fie posibil, ghidurile trebuie adaptate contextului, iar Ministerul trebuie să se asigure că toate centrele de excelență au dobândit personalitate juridică, dar și resursă umană disponibilizată. La momentul publicării Diagnozei, o parte din centre funcționau cu maximum 2 norme didactice, mult prea puțin.
În anul școlar 2020-2021, în centrele județene de excelență au predat aproximativ 1014 profesori, însă nu toți au fost plătiți. În Buzău, Mehedinți și Mureș, toți profesorii care activează la nivelul centrului sunt voluntari. La nivelul județului Brașov, inspectoratul școlar județean afirmă, cu privire la resursa umană de la nivelul centrelor județene de excelență: „majoritatea cadrelor didactice nu au fost remunerate pentru activitatea acestora”.
Problemele în privința instrucției copiilor capabili de performanță academică nu se rezumă la precariatul resimțit în organizarea etapelor naționale ale olimpiadelor. Lipsa de viziune strategică, superficialitatea și, nu de puține ori, lehamitea autorităților (observabilă chiar și în spatele unui strat gros de poleială festivistă) rămân problemele cu caracter permanent, care nu fac, din păcate, înconjorul internetului. În acest context, cine opinează că “olimpicii” sunt un fel de privilegiați ai sistemului național de învățământ, un sistem croit după nevoile, aspirațiile și potențialul lor, se află într-o mare eroare.