”Se pare că nu există dovezi care să susțină afirmația reclamanților (Gabriel Resources – n.a.) că listarea UNESCO a creat impedimente care au fost fatale pentru continuarea Proiectului. Tribunalul nu poate concluziona din cererea României de a înscrie Roșia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO un act cu motivație politică care să deraieze Proiectul”, scrie, negru pe alb, în motivarea deciziei curții de arbitraj a Băncii Mondiale de la Washington (ICSID), făcută publică, ieri.
Astfel, se pune punct uneia dintre cele mai mari minciuni și manipulări din ultimii ani, colportate de foști miniștri ai Finanțelor, foști prim-miniștri (dar și cel în exercițiu) și de nenumăratele goarne din presă, PR, publicitate ai RMGC și Gabriel Resources, potrivit cărora includerea Roșiei Montane pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO ar face ca România să ajungă să plătească daune de miliarde de dolari (6,7 miliarde la ”ultima strigare”).
Cu riscul de a-i ”nedreptăți” pe cei pe care nu mi-i amintesc acum în viteză, iată câțiva: Victor Ponta, Florin Câțu (atât ce ministru al Finanțelor, cât și ca prim-ministru), Mihai Tudose, Viorica Dăncilă, Alexandru Nazare, Marcel Boloș ori Marcel Ciolacu. Ultimul a mers până într-acolo încât să amenințe cu dezvăluiri legate de ”vinovații” pentru recunoașterea valorii universale a istoriei și culturii de la Roșia Montană prin includerea în UNESCO. Haideți, domnule Ciolacu, faceți publice documentele respective, să aibă toți românii dovada incompetenței uriașe a miniștrilor care le-au redactat (și nu doar a incompetenței lor)!
Concluzia sumară (de mai sus), legată de includerea Roșiei Montane în UNESCO, e detaliată pe zeci de pagini (din cele peste 400 ale motivării), în care sunt prezentate acuzațiile și interpretările avocaților și experților lui Gabriel Resources, apărările statului român și analizarea argumentelor celor două părți de către Tribunal.
Rolul proceselor câștigate de societatea civilă
În cazul celor din urmă, Tribunalul a subliniat, de mai multe ori, rolul organizațiilor non-guvernamentale care au anulat în instanță certificatele de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic (atât cel eliberat în 2004, cât și cel eliberat în 2011). Acest fapt a dus și la respingerea argumentelor companiei potrivit cărora includerea Roșiei Montane pe Lista Monumentelor Istorice, în 2010, apoi în 2015, ar fi fost abuzivă și în detrimentul intereselor acesteia.
”Este de necontestat că, în primul rând, Lista Monumentelor Istorice (LMI) din 2010 reflectă invalidarea Certificatului de descărcare de sarcină arheologică (CDA) nr. 4/2004 și lipsa unui CDA pentru Orlea. Nu este de competența Tribunalului să decidă dacă decizia instanței de a anula CDA în urma unei contestații a unui ONG este corectă din punct de vedere juridic sau de fapt. De altfel, litigiul în acest sens a mers până la cea mai înaltă instanță judiciară din România, iar Guvernul însuși a apărat CDA-urile în instanță. Nu există nicio pretenție de încălcare a justiției sau altă încălcare a dreptului internațional în legătură cu aceste proceduri judiciare și, în acest context, nimic nedrept nu poate fi atribuit pârâtului (României – n.a.).
”În 2011, a fost emis un nou CDA pentru Cârnic. Atât acest lucru, cât și aprobarea SEA din 2011 au fost contestate ulterior de ONG-uri. În 2014, instanța a decis suspendarea CDA în așteptarea unei hotărâri definitive asupra cererii de anulare. În 2014, RMGC a contestat LMI 2010. RMGC a cerut ca Institutul Național al Patrimoniului (INP) să corecteze LMI 2010. INP a indicat că erorile din LMI 2010 vor fi corectate. Cu toate acestea, în 2015, LMI a fost publicată și instanța a respins contestația ca nefondată. Avizul SEA a fost invalidat în 2016. În 2020, instanța a refuzat să invalideze CDA, dar ulterior, în apel, instanța l-a invalidat în 2022”.
Desființarea argumentelor lui Gabriel Resources și victoriile definitive obținute în Justiție, legate de includerea Roșiei Montane pe Lista Monumentelor Istorice din România și, apoi, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO nu sunt singurele referiri ale Tribunalului de la Washington la implicarea și rolul societății civile în acest caz.
Rolul mobilizărilor civice și al (lipsei) licenței sociale
Astfel, motivarea menționează cele două solicitări de amicus curiae acceptate, din cele trei depuse de Asociația Alburnus Maior, Centrul Independent pentru Resurse Juridice și Greenpeace România, dar și la licența socială (lipsa obținerii de către companie a susținerii comunităților pentru proiectul minier), invocată de apărătorii statului român.
În cel din urmă caz – lipsa licenței sociale – Tribunalul nu s-a pronunțat în mod direct, apreciind că nu ar fi nevoie de o analiză suplimentară în contextul în care decizia e motivată pe faptul că reclamantul (Gabriel Resurces) n-a putut face dovada încălcării de către statul român a legilor din România, a discriminării companiei (în raport cu alte companii) ori a ”repudierii politice” a proiectului lor.
Cu toate acestea, Tribunalul recunoaște implicit necesitatea unei licențe sociale în luarea deciziei finale. ”În special, atât la început, cât și ca parte a constatărilor sale cu privire la cele trei cereri alternative ale reclamanților (Gabriel Resources – n.a.), Tribunalul a afirmat că natura Proiectului, cu elementele sale sociale, publice (s.a.), politice și de altă natură, a făcut ca acest caz să fie dificil și nu unul simplu și, așadar, luând în considerare interesul mai multor părți interesate. Acest lucru explică în cele din urmă cum au ieșit lucrurile, în bine și în rău”, se arată în motivare, exact când face referire la licența socială.
Altfel spus, Tribunalul arată că pe lângă interesele companiei există și interesele localnicilor și ale susținătorilor lor (de la respectarea drepturilor de proprietate, la protecția mediului și patrimoniului cultural), exprimate prin opoziția față de proiect, de care au ținut cont în luarea deciziei.
De altfel, scest lucru este recunoscut și subliniat și în concluzia finală a motivării:
”Acesta nu un caz în care un stat a intervenit pentru a transfera un proiect profitabil de la un investitor privat către altul favorizat. Este un caz în care provocările de mediu, sociale, culturale și economice presupuse de un proiect minier masiv s-au dovedit a fi insurmontabile, în circumstanțe în care vina nu poate fi atribuită unei singure părți sau unei singure cauze”.
(foto main: Florin Chiorean)
