Gabriel Resources a anunțat public că a depus ”o notificare de litigiu” împotriva României, pe care a transmis-o președintelui Klaus Iohannis și prim-ministrului Marcel Ciolacu. Compania care, prin subsidiara din România, RMGC, a încercat să exploateze aurul de la Roșia Montană, amenință cu un nou proces într-o curte internațională de arbitraj, invocând refuzul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) de prelungire a licenței miniere care a expirat. Înainte de a deschide un nou litigiu, compania îți rezervă ”o perioadă de reflecție” de 90 de zile, în care să negocieze cu Guvernul prelungirea licenței.
În fapt, noul demers al companiei este o încercare disperată de supraviețuire, în condițiile în care, în lipsa unei licențe miniere de exploatare a aurului, e doar o chestiune de timp până când va fi delistată de la Bursa de Toronto. Valoarea actuală a acțiunilor Gabriel Resources este una absolut derizorie (variind în jurul a 0,015 dolari/acțiune, adică mai puțin de un leu), cu o devalorizare a valorii de piață a companiei de 97,5% față de maximul istoric, atins în 2011.
Câte minciuni sunt în notificarea Gabriel Resources
Oficial, compania invocă, în notificare, interpretrări și minciuni pe bandă rulantă:
1. ”În ciuda respectării depline de către RMGC a tuturor obligațiilor legale și contractuale legate de licență, astfel cum au fost verificate în mod constant de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale (NAMR), autoritatea competentă, NAMR a respins cererea de prelungire la 20 iunie 2024” (din notificarea Gabriel).
În realitate, RMGC NU și-a îndeplinit obligațiile legale și contractuale legate de licență. Cea mai importantă dintre acestea a fost de realizarea a unui proiect de exploatare conform cu legislația din România. Zecile de procese din România, în care avocații societății civile au demonstrat ilegalitatea actelor favorabile RMGC (în special certificatele de urbanism și cele de descărcare de sarcină arheologică), nu lasă loc de interpretare.
Decizia Curții de Arbitraj de la Washington confirmă acest lucru, motivarea arătând că proiectul propus de RMGC nu a fost autorizat tocmai din cauza neîndeplinirii obligațiilor legale, în ciuda sprijinului primit din partea autorităților statului român.
2. ”Societatea consideră că această decizie (refuzul prelungirii licenței miniere – n.a.) nejustificată și arbitrară, contrară legislației românești, reprezintă o nouă încălcare flagrantă de către România a statului de drept și a drepturilor de investiții stabilite ale Grupului, protejate de multiple tratate bilaterale de investiții” (din notificarea Gabriel).
”Nejustificată și arbitrară” a fost dobândirea licenței de către RMGC, în 1999 (pentru 20 de ani), de la compania de stat Minvest Deva, pe o suprafață mai mare decât cea deținută de Minvest (!). Acest lucru a fost obiectul unei ample anchete a procurorilor anti-corupție, îngropată însă, prin numeroase declinări de competență teritorială între parchetele de la București, Alba (sediul RMGC) și Hunedoara (sediul Minvest)
”Nejustificată și arbitrară” a fost prelungirea licenței miniere, pentru 5 ani, în 2019, în timpul Guvernului Dăncilă, de către ANRM. Viorica Dăncilă a declarat, recent, că n-ar fi fost informată de decizia ANRM (lucru, totuși, destul de improbabil).
În legislația autohtonă nu era prevăzută obligația statului român de a prelungi, la nesfârșit, licențele miniere, care ar echivala cu o licență pe termen nelimitat. O asemenea posibilitate a fost introdusă doar în această vară, printr-o ordonanță de urgență a Guvernului Ciolacu (aspect asupra căruia voi reveni).
În fine, încălcarea tratatelor bilaterale de investiții a mai fost invocată și în litigiul întins pe mai bine de 9 ani, pierdut de Gabriel Resources la Curtea de Arbitraj a Băncii Mondiale de la Washington (ICSID). Acțiunea în anulare deschisă de companie NU vizează fondul pretențiilor inițiale ale companiei (ajunse la peste miliarde de dolari), ci achitarea cheltuielilor procesuale datorate României în urma litigiului, de aproximativ 10 milioane de dolari.
3. ”Momentul în care a fost luată această decizie, la numai 3 luni de la încheierea arbitrajului ICSID al companiei împotriva României, confirmă cu tărie o decizie calculată și motivată politic de a împiedica irevocabil Gabriel și RMGC să dezvolte proiectul aurifer și argintifer de la Roșia Montană fără un proces echitabil sau o compensație corectă”. (din notificarea Gabriel)
Faptul că refuzul prelungirii licenței a venit ”la numai 3 luni de la încheierea arbitrajului ICSID” n-are nicio legătură cu arbitrajul. Pur și simplu a fost data la care prelungirea, pentru 5 ani, obținută discreționar în 2019, a expirat. Nu există nicio prevedere legală care să oblige statul român la plata vreunei compensații pentru refuzul prelungirii unei licențe miniere, în condițiile în care, după cum arată procesele pierdute în România, dar și arbitrajul ICSID, compania nu și-a îndeplinit propriile obligații legale.
4. ”În mod semnificativ, pe tot parcursul apărării sale împotriva cererii de arbitraj ICSID, România a afirmat în mod constant că licența rămâne valabilă, menționând prelungirea acesteia în 2019. În consecință, decizia ICSID emisă la 8 martie 2024 („decizia ICSID”) s-a bazat, în mare parte, pe menținerea valabilității licenței” (din notificarea Gabriel).
Chiar dacă a fost acordată într-un mod dincolo de limitele legale, licența a rămas valabilă până în momentul expirării ei, ba a mai și fost prelungită în mod discreționar, în 2019. Prin sutele de pagini de susțineri de la ICSID n-am găsit nicio referire prin care statul român să-și asume o nouă prelungire a licenței după expirarea primei prelungiri. Nu există absolut nicio contradicție între susținerile României în tribunalul de la Washington și decizia de a nu mai prelungi licența după ce aceasta a expirat.
Cu toate acestea, în motivarea deciziei, ICSID nu face nicio referință la licență. În schimb, menționează explicit cauzele pentru care proiectul de la Roșia Montană nu a fost autorizat: pentru că acestea nu îndeplinea condițiile legate de mediu, sociale, economice și de protecție a patrimoniului cultural. Sunt, practic, aceleași condiții pe care RMGC trebuia să le îndeplinească și pentru a putea solicita, în mod legitim, prelungirea licenței!
”Acesta nu e un caz în care un stat a intervenit pentru a transfera un proiect profitabil de la un investitor privat către altul favorizat. Este un caz în care provocările de mediu, sociale, culturale și economice presupuse de un proiect minier masiv s-au dovedit a fi insurmontabile, în circumstanțe în care vina nu poate fi atribuită unei singure părți sau unei singure cauze” – din motivarea ICSID
Constatând că proiectul propus de RMGC nu îndeplinea prevederile legilor din România, implicit nu îndeplinește nici condițiile pentru prelungirea licenței.
Și, totuși, pe ce se bazează Gabriel Resources
În condițiile în care este evident că Gabriel Resources nu are nicio șansă să câștige un eventual nou litigiu într-o curte internațională de arbitraj (cum n-a avut, de fapt, nici în cel recent încheiat), pornind de la refuzul României de a prelungi cu încă 5 ani licența minieră pentru Roșia Montană, de ce ar fi trimis această notificare? Mai exact, pe ce se bazează compania? Răspunsurile pot fi oricare (sau mai multe, simultan) din următoarele
1. Incompetența Guvernului Ciolacu
Declarațiile prim-ministrului Marcel Ciolacu și ale ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, din această primăvară, când anunțat că vom plăti miliarde de dolari companiei și căutau ”vinovați” în societatea civilă și printre politicienii (puțini) care au susținut includerea localității în UNESCO, arată că habar nu au despre ce e vorba în aces caz. Sau au habar doar din surse interesate ca România să piardă, pentru a-și justifica lașitățile și acoperi mizeriile (cum e cazul lui Victor Ponta, consilierul lui Ciolacu).
La fel ca în cazul altor guverne, e posibil ca în urma acestei notificări, reprezentanți ai Guvernului, în special de la Ministerul Finanțelor, să accepte negocieri cu reprezentanții companiei. Negocieri în care compania va formula (ca și în cazurile precedente) pretenții absurde și nerezonabile (inclusiv autorizarea secretă a proiectului minier!). Fie acestea vor fi acceptate, fie vor fi folosite, ulterior, într-un eventual litigiu, ca dovadă a ”bunelor intenții” ale companiei pentru a găsi o ”soluție amiabilă” (cum s-a întâmplat și în litigiul de la Washington).
2. Complicitatea și coruperea Guvernului Ciolacu
Sunt mai multe semne semne de întrebare legate de buna-credință a Guvernului Ciolacu și a instituțiilor din subordine.
După verificări recente, până la ora actuală, ANRM nu a publicat în Monitorul Oficial, decizia de respingere a solicitării RMGC de prelungire a licenței. Această formalitate poate fi folosită de RMGC într-un previzibil proces în instanțele din România de contestare a deciziei ANRM. Pe baza unui astfel de viciu de procedură (ori al altuia, cauzat de neglijența ori abuzul unei autorități publice), RMGC poate obține desființarea deciziei ANRM, iar ulterior să folosească decizia Justiției din România într-un arbitraj internațional.
În această vară, Guvernul Ciolacu a modificat Legea Minelor, prin Ordonanță de Urgență. Printre altele, OUG lasă deschisă posibilitatea ca Guvernul să autorizeze un proiect minier chiar și în baza unei licențe expirate. Este o prevedere pe care Gabriel Resources o poate și este de așteptat să o invoce în favoarea propriilor pretenții.
Directori și foști angajați ai RMGC sunt acționarii firmei Total Business Land (TBL), care, după 2018, a câștigat proiecte cu finanțări publice uriașe, printre care se numără grosul cadastrării naționale pe care ANCPI o realizează pe fonduri europene ori descărcările de sarcină pentru Transgaz (al cărui proiect BRUA necesită tot lucrări la nivel național). Dragoș Tănase, acționar principal la TBL, este și CEO Gabriel Resources. Tot în 2018 (ce coincidență), când TBL a câștigat mega-constractul cu ANCPI, a beneficiat și de un împrumut substanțial de la banca de stat CEC, într-un mod care amintește de finanțările cu dedicație de la Bancorex. Toate acestea sunt indicii legate de o relație mai mult decât privilegiată a reprezentanților companiei cu cei ai statului român (despre relația lor cu foști șefi SRI, în curând).
3. Șantajarea și lașitatea Guvernului Ciolacu
În dreapta lui Marcel Ciolau îl regăsim pe Victor Ponta, unul dintre principalii responsabili pentru pretențiile companiei Gabriel Resources. Ponta nu este, însă, nici pe departe, singurul politician care a luat decizii favorabile companiei, într-un mod mai mult decât discutabil. La PSD, PNL ori UDMR sunt încă mulți membri activi, la nivel de conducere, care au avut de-a face cu metodele ”de convingere” ale RMGC și Gabriel Resources.
(nota bene: și în cea mai mare parte a presei, inclusiv a celei care nu primește bani de la PSD și PNL, au rămas jurnaliști care s-au înfruptat din ”reclamele” companiei și încă se simt datori să-și justifice tăcerea ori chiar susținerea proiectului ilegal al RMGC).
Cazul Roșia Montană nu e singurul, dar e, probabil, cel mai emblematic despre cât de slabi, șantajabili, incompetenți și coruptibili sunt cea mai mare parte a politicienilor autohtoni, de la nivel local și național. Așa că nu e de mirare că Gabriel Resources își joacă toate cărțile, indiferent cât de absurde, fără sens, fără acoperire legală și, mai ales, cât de disperate ar fi acțiunile ei.
Citește pe România Curată: