Cristian Ghingheș

Prețul unui vot la europarlamentare: cât au cheltuit partidele și independenții pentru a ajunge în Parlamentul European

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat în Monitorul Oficial cele 16 rapoarte detaliate cu veniturile și cheltuielile electorale ale partidelor și candidaților independenți care au concurat la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie.

Am descărcat rapoartele, le-am analizat și am extras câteva concluzii pe care m-am gândit să vi le prezint pentru că este vorba, până la urmă, de banii noștri. Toate fondurile folosite în campania electorală au regim public și competitorii care au obținut 3% beneficiază automat de rambursarea cheltuielilor electorale, deci cu atât mai interesante aceste cifre.

30 de milioane de euro care urmează să fie rambursate

În total, competitorii au făcut cheltuieli de 149,8 milioane de lei pentru propagandă și operațiuni administrative, iar dintre acestea ar urma să fie decontate, dacă vor fi constatate ca fiind legale după verificările AEP, 146,8 milioane de lei. Așadar, circa 30 de milioane de euro care vor fi decontați către competitorii care au obținut 3%: PSD-PNL, AUR, USR-PMP-FD, UDMR, SOS, REPER și independentul Nicu Ștefănuță.

Două treimi sunt ale alianței PSD-PNL, care au cheltuit nu mai puțin de 97 de milioane de lei. AUR a băgat 27 de milioane de lei în campania pentru europarlamentare, în timp ce alianța USR-PMP-FD a plătit facturi de 17,8 milioane lei. În rândul al treilea îi avem pe UDMR cu 2,2 milioane și pe cei de la REPER cu 1,54 milioane, aceștia din urmă nereușind să intre în Parlamentul European, dar obținând suficiente voturi pentru rambursarea cheltuielilor. Mult mai cumpătați au fost Nicu Ștefănuță, cu 238 de mii de lei cheltuiți, respectiv SOS, cu 718 mii.

Restul competitorilor, nouă la număr, au cheltuit cumulat 3 milioane de lei din care grosul apare în dreptul PUSL, cu 2,6 milioane de lei. Umaniștii, alături de PDU, PP, PRM, AD, RS și independenții Vlad Gheorghe, Dumitru Șoșoacă și Paula Pîrvănescu nu doar că nu au intrat în legislativul european, dar nici nu își vor recupera cheltuielile din campanie.

Costul votului. Cine a fost cel mai eficient per vot și mandat obținut

Ce m-a interesat foarte mult a fost să calculez eficiența economică a unui vot obținut de fiecare competitor, dar și cât ne costă (căci noi vom fi cei care indirect vom plăti) fiecare mandat de europarlamentar obținut de cei care au făcut pragul.

Costul cel mai scăzut îl are Dumitru Șoșoacă, care cu 3460 lei băgați în campanie și 80 de mii de voturi obținute reușește un cost de 0,04/vot. La polul opus, cele mai scumpe voturi sunt cele ale alianței USR-PMP-FD, cu 22,9 lei/vot, urmate de cele ale PSD-PNL (22,4 lei/vot) și ale AUR (20,2 lei/vot).

Dintre cei intrați în Parlamentul European, Nicu Ștefănuță a fost de departe cel mai cumpătat și eficient candidat. Acesta a cheltuit 238 de mii de lei care l-au ajutat să obțină peste 275 de mii de voturi, ceea ce înseamnă că rezultatul calculat este de 0,86 lei/vot obținut și totodată cel mai mic cost per mandat dintre toate cele 33 ale României.

În contrapartidă, un mandat al USR-PMP-FD ne costă 5,9 milioane lei, de 24 de ori mai mult decât a cheltuit independentul Ștefănuță pentru un mandat. Nu departe sunt PSD-PNL cu 5,1 milioane per mandat, respectiv AUR cu 4,5 milioane de lei pe loc de europarlamentar obținut.

Alte concluzii pot fi extrase din tabelul de mai jos, generat pe baza rapoartelor publicate de AEP în Monitorul Oficial.

loc candidat procent voturi locuri cheltuieli lei per vot lei per loc
1 PSD-PNL 48,55% 4341686 19 97327251 22.4169254 5122486.9
2 AUR 14,93% 1334905 6 26998306 20.2248894 4499717.7
3 USR-PMP-FD 8,71% 778901 3 17841173 22.9055721 5947057.7
4 UDMR 6,48% 579180 2 2208400 3.81297697 1104200
5 SOS 5,03% 450040 2 718779 1.5971447 359389.5
6 REPER 3,74% 334703 0 1542665 4.60905639
7 Nicu Ștefănuță 3,08% 275796 1 238237 0.86381601 238237
8 Vlad Gheorghe 2,47% 221630 0 84805 0.38264224
9 PDU 1,78% 159943 0 52978 0.3312305
10 PUSL 1,48% 132402 0 2611782 19.7261522
11 Dumitru Șoșoacă 0,89% 80244 0 3460 0.04311849
12 PP 0,73% 65440 0 57976 0.88594132
13 PRM 0,66% 59272 0 21544 0.36347685
14 Paula Pîrvănescu 0,57% 51087 0 23260 0.45530174
15 AD 0,45% 40281 0 114790 2.84973064
16 RS 0,41% 37119 0 2004 0.05398852
TOTAL 100% 8942629 33 149847410

Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Prețul unui vot la europarlamentare: cât au cheltuit partidele și independenții pentru a ajunge în Parlamentul European

  1. CURIOSUL

    Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) cum justifica salariile si cheltuielie enorme in perioadele cand nu sunt campanii electorale.
    IN CE TARA DIN LUME MAI EXISTA ASEMENEA ATROCITATI…….?????

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *