Mihai Goțiu

Domnule Avocat al Poporului, Victor Ciorbea, asta e urgență maximă. Atacați ordonanța traseismului aleșilor locali sau prezentați-vă demisia!

Domnule Victor Ciorbea, România Curată, elevii, studenții, profesorii și mulți alți cetățeni români așteaptă deja de săptămâni bune sesizarea Curții Constituționale a României (CCR) în privința modificării în regim de urgență a Legii Educației. Dar, mai mult decât atât, așteaptă sesizarea de maximă urgență a CCR în privința neconstituționalității Ordonanței de Urgență care permite traseismul aleșilor locali. Nu cred că, în calitate de specialist în drept, aveți nevoie să vină să vă pună cineva pe masă articolele din Constituție și din alte legi pe care această ordonanță le încalcă, începând cu însăși lipsa oricărei justificări a urgenței și cu ideea, absolut aberantă, că o lege e suspendată (!!!) pe o durată determinată de timp.

România nu se află în război și nici în situația unei calamități de proporții care să justifice asemenea măsuri excepționale. Dar România se află în fața unui conflict social major, declanșat de guvernanți împotriva cetățenilor cărora le anulează cea mai importantă armă democratică pe care o au la dispoziție – votul și semnificația votului.

Nu e timpul de teoretizări acum și nici de tras mâța de coadă. Ordonanța riscă să producă efecte malefice cu fiecare oră de existență a ei. Fiecare oră în plus duce la creșterea tensiunilor sociale și generează neîncredere din partea partenerilor internaționali ai României legate de statutul democrației din țara noastră. Sper că aveți puterea să rupeți condiționarea politică grație căreia ați fost desemnat Avocat al Poporului și să reprezentați interesele celor pe care, prin Constituție, aveți obligația să îi reprezentați. Iar dacă nu aveți această putere, măcar aveți decența să vă prezentați demisia.

CITEȘTE PE ACEEAȘI TEMĂ:

Mihai Goțiu: De la o Toamnă Românească la alta. A început mobilizarea pentru proteste. Tu stai în casă?

Alina Mungiu-Pippidi: Proiect PSD: suspendarea statului de drept

Scrisoare deschisă a societății civile: Domnilor Ponta și Dragnea, nu puneți legea între paranteze! Semnează și tu!

Sorin Paveliu: Ziua în care în România a fost suspendat statul de drept


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Domnule Avocat al Poporului, Victor Ciorbea, asta e urgență maximă. Atacați ordonanța traseismului aleșilor locali sau prezentați-vă demisia!

  1. PAFI

    Mi-e teama ca va pierdeti timpul. PSD-ul si-a facut temele. Dupa demiterea unui avocat al poporului, fara nici un motiv, a urmat o demisie dupa care numirea unuia loial. Nu-mi dau seama cum Antonescu a putut fi asa usor de dus de nas, cum s-a inconjurat de atatia fripturisti, cum a promovat atatia.

    Reply
  2. taunul77

    Nu stiu de ce se insista la Victor Ciorbea. Fosta speranta taranista nu mai exista. Omul e actualmente doar o sluga pe statul de plata al gangsterilor rosii. Care nu ar fi riscat numirea pe un post atat de important a unui ins pe a carui obedienta nu sunt siguri avand in vedere golaniile politice la care se dedau. Altfel ar fi zburat din post fara menajamente. Din cate stiu, societatea civila i-a mai solicitat sa atace si ultima Ordonanta de Urgenta ce modifica Legea Educatiei. Si ce a facut? A declarat sarcastic ca analizeaza. Lucru pe care-l face de vreo doua luni.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *