Peter Pellegrini, un aliat al premierului populist prorus, a câștigat alegerile prezidențiale în Slovacia. Este o înfrângere pentru democrație și pentru statul de drept, până la urmă. Este siderant faptul că premierul Fico a inclus în felicitarea sa un atac la adresa societății civile: ”Chiar și astăzi, oamenii din Slovacia au arătat că recunosc pericolul cu care se confruntă această țară din partea presei liberale, activiștilor, ONG-urilor și progresiștilor.”
La noi premierul Ciolacu atacă societatea civilă, dar o face indirect. Iar câteodată chiar se face că apreciază munca societății civile. Dar, dincolo de aceste aparențe, trebuie să vedem că situația cu anti-democrația și anti-statul de drept în România este mai gravă decât în Slovacia.
Chiar dacă nici ”marii analiști” nu par să observe, în secolul al 21-lea marea miză a politicii este protecția mediului. Deși tratată de mai toți, la suprafață, ca o cenușăreasă, de la premierii care numesc neaveniți ca miniștri ai mediului (nu este Fechet primul), până la presa ”independentă”, care-i lovită de amnezie chiar și pe probleme tratate de ea anterior, pe mediul înconjurător se bazează totul și de el depinde, direct sau indirect, calitatea vieții noastre și chiar existența ei.
La mediu găsim cea mai mare corupție, cele mai halucinante falsuri
În țări ca Slovacia și România, marcate de o cronică lipsă a educației de mediu și de corupție, de protecția mediului nu se ocupă funcționarii de mediu, niște impostori, nici măcar marea masă a ONG-urilor declarate de mediu, ci câteva ONG-uri și câțiva cetățeni care au înțeles chestia aceea elementară cu: cineva trebuie să se ocupe de această problemă … acel cineva sunt eu.
La mediu găsim și cea mai mare corupție, și cele mai halucinante falsuri emise de instituții, și imense interese financiare ilicite. Să observăm că instituția care se implică cel mai masiv în distrugerea mediului înconjurător, Apele Române, are un buget de 6 milioane de lei pe 2024, în timp ce guvernul se plânge de problemele bugetare! Nu sunt bani suficienți pentru apărare, când cad drone militare nu doar la graniță, ci chiar și la 26 de kilometri în adâncimea țării, dar sunt bani pentru betonat degeaba pâraie.
Analiza de ansamblu a situației unor țări s-ar face cel mai fundamentat pe baza modului de abordare a protecției mediului.
Paralelismele dintre România și Slovacia se vedeau de demult. Slovacia încalcă legislația de mediu și împotriva ei a fost declanșată procedură de infringement pentru hidrocentrale în 2014. Tot pentru hidrocentrale a fost declanșată procedura împotriva României, în 2015. Și în Slovacia se exploatează comercial pădurile din parcurile naționale, la fel ca în România, unde continuă notoria crimă de mediu din Retezat, de pe Râul Alb.
Cum societatea civilă este esența democrației, politrucii extremiști trebuie să atace ONG-urile, cu aceasta începe la ei fișa postului, cu dezvoltarea unor campanii de denigrare a ONG-urilor. Cum în secolul al 21-lea problemele de mediu nu sunt doar cele mai importante, ci au și potențialul de a dezvolta emoții intense în ”ambele tabere”, sunt atacate mai ales ONG-urile de mediu.
De campania de denigrare a ONG-urilor în Slovacia eu am auzit doar în urma cu un an. În România traseistul Daniel Zamfir este cel care a dat tonul campaniei, în toamna anului 2021, când cocea legea anti-natură. Apoi a fost rândul liberalului Daniel Fenechiu să depună legea anti-ONG-uri, retrasă apoi cu greu.
Terenul în România este mult mai fertil pentru manipulare, pentru că cea mai controversată problemă de mediu, cea a distrugerii râurilor și văilor prin construirea de hidrocentrale, se ”bucură” de fundalul propagandei ceaușiste. În niciun alt domeniu persistența impactului propagandei ceaușiste nu este atât de pronunțată ca în cazul propagandei hidroenergetice. Costurile acesteia, de la cele de mediu până la cele cultural-identitare, sunt ignorate.
Câți dintre cei care citesc ”Umbra lui Mircea. La Cozia” conștientizează că la Cozia nu mai avem Olt, că un așa-zis lac de acumulare este cu totul altceva decât un râu? Că impactul distrugerii râurilor nu poate fi considerat doar un impact de mediu? Câți dintre cei care mai știu expresia ”a făgădui marea cu sarea și Oltul cu totul” știu că Oltul în Țara Românească nu mai există, cu excepția câtorva kilometri spre Islaz, atacați și ei prin Ordonanța Ecocidelor?
Sorgintea ceaușistă a convingerilor barajiste
Costurile distrugerilor sunt ignorate nu doar de către nostalgicii ceaușiști, ci și de alte segmente de populație care nici nu conștientizează faptul că ale lor convingeri barajiste și anti-natură au ca sorginte propaganda hidroenergetică ceaușistă, atât de adânc impregnată în societatea românească actuală.
La slovaci nu există acest bagaj de dezinformare moștenit istoric. În vechea Cehoslovacie nu au fost măcelărite râurile ca la noi, cehii iubeau chiar și râurile noastre, nu doar ale lor. La începutul anilor ‘80 veneau din Cehia până în județul Cluj, să se dea cu caiacele pe Drăgan (foto). Apoi Hidroelectrica a furat Drăganul, i-a deviat debitul spre alt bazin hidrografic, și cehii nu au mai avut pentru ce să mai vină.
La un seminar Natura 2000 am vorbit mai amănunțit cu un ecolog și politician ceh pe acest subiect. Mi-a spus că au fost și la ei proiecte pentru lacuri de acumulare, dar nu s-au mai implementat, iar partea bună a fost că, din moment ce pe suprafața care le era destinată a fost interzisă construirea, acolo a fost ideal să declare ulterior arii naturale protejate.
Avem și noi un astfel de caz cu cuveta lacului, care ar trebui să fie fericit, dar politrucii noștri nu vor ”happy ending”. Noi nu știm să profităm de faptul că Ceaușescu nu a apucat să-și desăvârșească toate crimele de mediu, la noi până și liberalii sunt nostalgici ceaușiști, și nu precupețesc niciun efort ca să finalizeze planurile tovarășului. La Răstolița, pe suprafața destinată pe vremea lui Ceaușescu pentru cuveta lacului s-a dezvoltat unul dintre cele mai valoroase arinișuri din țară. Dar Fechet i-a pus gând rău, vrea neapărat să-l defrișeze, după cum rezultă din ”autodenunțul” pe care îl voi detalia mai jos.
Cazurile Defileul Jiului și Răstolița
Revenind la atacul asupra societății civile, foarte multă energie consumă politrucii și propagandiștii pe două cazuri, cazul distrugerii Parcului Național Defileul Jiului și cazul barajului de la Răstolița.
Cazul Defileului Jiului este de o relevanță totală. Pentru că aici se îngemănează propaganda PNL cu cea AUR. În Defileul Jiului ”au descălecat”, ca să insiste că trebuie secat Jiul, George Simion și Sebastian Burduja. George Simion măcar a avut decența să vină în ie (în iunie 2022), s-a integrat cât de cât în peisaj. Dar apariția stridentă a lui Burduja (în august 2023), ca un papițoi, cu cască și cravată, într-o locație din parcul național unde este ilegal să meargă (clădirile ilegale nu constituie o scuză), chiar și cu echipament normal, de munte, este dincolo de ridicol. Apariția a fost și asezonată cu amenințări deloc subtile către societatea civilă și către cei peste 33.000 de semnatari pro-Jiu.
Pentru ce amenință el societatea civilă? Pentru că a îndrăznit să ceară respectarea legislației europene de mediu, chiar și a celei naționale de mediu. Nu a îndrăznit societatea civilă să ceară ceva ce-și închipuie că-i respectarea legislației, ci poziția societății civile a fost validată prin hotărâre judecătorească definitivă.
Să recapitulăm puțin ce a făcut Burduja: a atacat societatea civilă, a atacat-o pentru că a cerut respectarea legislației europene și cere încălcarea unei hotărâri judecătorești. Nu cere aceste abuzuri din poziția sa de postac de Facebook, ci, ceea ce este mult mai grav, le cere din poziția de ministru.
Și atunci, care sunt extremiștii în România?
De aceea este atât de relevant cazul Defileului Jiului, pentru că ne arată că și AUR și PNL au o poziție anti-europeană, iar cea de la PNL este chiar mai virulentă. Și în aceasta rezidă marea diferență între Slovacia și România. În Slovacia este o luptă francă, taberele sunt clar conturate și delimitate. La noi așa-ziși liberali au o poziție mai anti-europeană decât cei etichetați în mod uzual ca pro-ruși sau anti-europeni. Despre celălalt partid de la guvernare nu cred ca mai are rost sa mai scriu. Ce să mai înțeleagă alegătorul român, pe deasupra încă impregnat cu sechele din ceaușism, chiar dacă s-a născut după ′89?
Fenechiu și Burduja nu sunt niște liberali rătăciți, dacă era așa nu rămânea Burduja ministru, după acea ieșire, iar Fenechiu nu rămânea liderul grupului parlamentar liberal din Senat.
Autodenunțul ministrului Mediului
Și, ca să fim siguri că aceasta este politica PNL-ului, a ieșit în scenă săptămâna trecută Mircea Fechet, ministrul liberal al Mediului, cu un fel de autodenunț privind ecocidele de la Răstolița. A ieșit să atace râurile și pădurile din Călimani, să atace Mureșul și lostrițele. Nu întâmplător, ci pentru că și aici a avut societatea civilă un proces pentru natură și vor urma, probabil, altele. Și pentru că este o petiție pentru protejarea râurilor și pădurilor din Călimani.
La Răstolița nu este nicio miză energetică. Proiectul ceausist, cu o jalnică putere instalată de 35 MW (cât două eoliene), nu va produce în bandă continuă, cum mințea Boloș în 14 decembrie 2022, când prezenta presei Ordonanța Ecocidelor la sfârșitul ședinței de guvern.
Hidrocentrala va funcționa intermitent (cele 8 râulețe stoarse până la moarte, dintre care 5 cu debit mic, nu permit funcționarea continuă) și din ce în ce mai rar, odată cu accentuarea schimbărilor climatice, la care și ea contribuie, prin emisii de metan și defrișare. Probabil se consumă mai multă energie ca să fie finalizat proiectul decât va produce vreodată (nu mă refer doar la energia electrică), în caz că abuzul este finalizat.
La Răstolița nu mai este nici vechea rațiune cum că trebuie să se dea de lucru la Hidroconstrucția. Sunt destule lucrări licite la care societatea comercială se poate implica în țară, numai să aibă capacitatea. Nici riscul ca cei care au cheltuit acolo ilegal zeci de milioane de euro să fie trași la răspundere nu există, după cum s-a văzut la cazul Defileului Jiului, unde chiar dacă avem hotărâre judecătorească definitivă și un reportaj de excepție, chiar filmări cu lucrări după anularea autorizațiilor de construire, DNA a clasat dosarul.
Singura cauză plauzibilă a insistențelor în continuarea proiectului nociv și ilegal de la Răstolița rămâne faptul că ONG-urile au încercat să oprească acest proiect ecocidar. Proiectul în cauză este vazut ca un bun pretext pentru ”înjurarea” și sabotarea societății civile. Altă explicație rațională nu există.
Proiectul de la Răstolița nu poate continua legal
Proiectul nu poate continua vreodată legal pentru că CJUE a clarificat deja, în cauza C-399/14, că un astfel de proiect nu poate continua ”decât cu condiția excluderii probabilității sau a riscului de deteriorare a habitatelor sau de perturbări care afectează speciile și care pot avea un efect semnificativ în raport cu obiectivele acestei directive”. Ori chiar studii plătite de Hidroelectrica atestă deja impactul semnificativ asupra habitatului prioritar 91E0 (arinișul). Chiar și televiziunea publică, care acum repetă ca un papagal inepțiile lui Fechet, a prezentat cât de grav este cazul proiectului ecocidar de la Răstolița, în reportajul ”România împotriva României – o anchetă despre ariile protejate din ţara noastră (@Dosar România)” (de la momentul 38:08).
Ca să saboteze societatea civilă prin autorizarea acestui proiect ilegal și prin toată suita de propagandă din jurul acesteia, ministrul Mediului a ajuns până la ceea ce se poate cataloga ca autodenunț. Astfel, în data de 2 aprilie, Mircea Fechet a vizitat șantierul ilegal din inima ariilor ”protejate”, pentru a susține infracțiunile de mediu pe care le implică acest proiect ecocidar.
Într-un comunicat de presă de pe Agerpres (deci o sursă oficială) găsim că este citat astfel: ”Am transmis un mesaj foarte ferm colegilor mei care urmează să evalueze toate acele studii ce urmează a le avea puse la dispoziţie (…). Le-am spus că nu trebuie să pierdem nicio zi. Suntem într-un calendar din care am ieşit deja”.
În opinia mea, așa ceva se încadrează la trafic de influență. Ministrul pune presiune pe funcționarii dintr-o instituție din subordine, Agenția pentru Protecția Mediului Mureș, ca să favorizeze titularul unui anumit proiect. Mai rezultă din comunicat că presiunea este în sensul încălcării legii: ”urmează foarte rapid să avem acordul de mediu”. Ori evaluarea de mediu, care în acest caz nici nu a avut încă loc, se finalizează cu emiterea acordului de mediu sau cu decizia de respingere a solicitării acordului de mediu. Cum poate ministrul să vină și să se antepronunțe, să spună, înainte ca evaluare de mediu să fie făcută, că proiectul va primi acord de mediu?
Ministrul le dictează funcționarilor din subordine care va fi rezultatul evaluării, înainte ca evaluarea să fi avut loc! Ministrul mai impune astfel și încălcarea Convenției de la Aarhus, din moment ce declară printre rânduri că observațiile pe care APM Mureș le va primi de la public, la consultarea publică obligatorie prin procedură, vor fi ignorate.
Situația este cu atât mai gravă cu cât chiar și această evaluare de mediu este deja ilegală, pentru că ea se desfășoară ca urmare a încadrării greșite a proiectului în decizia etapei de evaluare inițială. Din moment ce presupune defrișarea unei suprafețe de pădure în parc național și inundarea permanentă a suprafeței respective, înlocuirea pădurii cu ceea ce Uniunea Internațională pentru Protecția Naturii (IUCN) definește ca ”biomul zonelor umede artificiale”, proiectul contravine prevederii din OUG 57/2007, care impune păstrarea cadrului fizico-geografic în stare naturală în parcul național. Și trebuia astfel încadrat la: ”b) respingerea justificată a solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectele amplasate în zone cu restricții de construire stabilite prin legislația din domeniul protecției mediului …” Dar a fost încadrat abuziv la c) .
În postarea sa, ministrul promovează și încălcarea Directivei Cadru privind Apa: ”Barajul de la Răstolița are o importanță majoră, atât pentru dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă a localităţilor situate pe culoarul Mureşului, dar și pentru regularizarea debitelor de apă în perioadele secetoase și controlul viiturilor în perioadele cu precipitaţii”.
Regularizarea debitelor înseamnă alterarea elementului de calitate al corpului de apă numit ”cantitatea și dinamica debitului”, iar Curtea de Justiție a UE a clarificat în cauza C-461/13 că o astfel de deteriorare chiar și a unui singur element de calitate, chiar și cu o singură clasă de calitate, este ilegală.
Ministrul minte și cu privire la stadiul lucrărilor ilegale (de parcă gradul înaintat de comitere a unei infracțiuni o dezincrimiează): ”Am văzut stadiul lucrărilor care sunt finalizate în proporție de peste 90%”. Dar, într-un răspuns la o interpelare din 2017, Ministerul Energiei recunoștea că lucrările la aducțiunile secundare ramura est au stadiul de doar 17%, iar lucrările la ramura vest au stadiul de 36%. Ori aducțiunile secundare, care urmează să sece 7 râuri, să extermine rețeaua hidrografică de pe versantul sudic al Călimanilor, reprezintă cele mai ample lucrări ale proiectului. Este așadar exclus ca stadiul să fie de peste 90%, pentru că din 2017 nu s-au mai efectuat lucrări la proiect.
Și exemplele privind anti-europenismul ”liberalilor” pot continua, se poate scrie un roman fluviu. Mai grav este că și-au infiltrat oameni la Bruxelles, care să blocheze respectarea legislației de mediu europene în România, legislație care era singura șansă pentru patrimoniul nostru natural. Dar cel mai grav rămâne faptul că diversiunea cu ”extremiștii” (care nici nu mai contează cât de extremiști sunt, pentru că nu sunt ”la butoane”) distrage atenția de la derapajele politrucilor vopsiți în pro-europeni. O mașină care derapează lasă urme pe asfalt, dar derapajele liberalilor lasă urme pe cadrul natural la țării, răni adânci și ireversibile.
Citește pe România Curată:
Pe același subiect:
Ce recunoaște deja Curtea Constituțională privitor la proiectul de lege anti-natură
