Antonia Pup

Primari din România, vrem vaccin pentru bună guvernare locală în educație!

Noi, membri ai proiectului Școli curate, inițiativa de bună guvernare în educație a Societății Academice din România, prin care ne propunem să responsabilizam autoritățile publice locale în raport cu sistemul educațional, solicităm primarilor din România să își onoreze atribuțiile legale de administratori ai școlilor, în contextul elaborării bugetelor locale pentru anul 2021. 

Caracteristică a statului de drept, în România avem o clară recunoaștere a atribuțiilor fiecărei instituții în raport cu serviciile publice, așadar Școli curate face un apel de responsabilizare generală al autorităților publice locale, în sensul creșterii calității și accesibilității școlilor. Dacă astăzi toaletele din școli se află în fundul curții, asta nu se datorează ministrului Educației, ci, în primul rând, primăriei, de asemenea, tot în atribuția primarilor stă asigurarea resurselor igienico-sanitare, prin finanțarea complementară, în unitățile de învățământ preuniversitar. 

Primarii (mai noi și mai vechi) ai României, (re)învestiți în funcții în această toamnă, trebuie să dea dovadă de responsabilitate și discernământ în raport cu unitățile de învățământ preuniversitar din comunitățile lor, să gireze bugete locale în acord cu principiile de bună guvernare locală în educație și să nu folosească lipsa resurselor bugetare pentru a tranzacționa drepturile elevilor. 

Solicitările noastre față de primarii din România, în contextul elaborării proiectelor de buget local pentru anul 2021, sunt următoarele:

  • Acordarea și plata la timp a tuturor burselor școlare pentru elevii eligibili, conform criteriilor stabilite de OMECTS nr. 5576/2011. Chiar dacă, la momentul actual, în bugetul de stat sunt prevăzute fonduri pentru ca fiecare bursă să fie de cel puțin 100 lei/lună, nu considerăm că primarii ar trebui să se oprească la acest prag, ci din contră, să îl suplimenteze prin resurse proprii din bugetele locale, în special atunci când vorbim despre bursele de ajutor social, care asigură școlarizarea copiilor proveniți din mediile sociale dezavantajate;
  • Introducerea în bugetele locale, prin finanțarea complementară destinată unităților de învățământ preuniversitar, a fondurilor necesare pentru asigurarea dezinfectanților, a măștilor, a hârtiei și săpunului, precum și a altor materiale igienico-sanitare necesare pentru școli;
  • Fonduri pentru investiții, reparații capitale și renovări necesare pentru un proces educațional de calitate, pentru modernizarea sălilor de clasă, a laboratoarelor;
  • Asigurarea fondurilor necesare pentru plata serviciilor de pază și protecție în unitățile de învățământ preuniversitar, astfel încât niciun elev din România să nu mai fie nevoit să plătească fondul pentru pază. Aceasta este una dintre atribuțiile pe care autoritățile publice locale le au în raport cu școlile, în conformitate cu prevederile Legii 333/2003;
  • Redactarea de proiecte pentru absorbția locală de fonduri europene în vedere dotării școlilor, a asigurării infrastructurii necesare și a reparațiilor capitale, acolo unde este necesar, a asigurării infrastructurii și a resurselor de învățare necesare școlarizării elevilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale;
  • Fonduri de investiții în programe de educație comunitară și activități extrașcolare: finanțarea muzeelor, bibliotecilor comunitare și a centrelor de învățare nonformală și de tineret

Investiția în educație este o investiție necesară fiecărei comunități – noi nu credem în reformă educațională făcută pe genunchi, nu credem că ea poate exista în absența unor acțiuni pentru protejarea dreptului constituțional la învățătură în fiecare comunitate, de aceea solicităm primarilor din România un vaccin pentru bună guvernare locală în educație. Prima doză: o finanțare corespunzătoare a educației prin bugetul local pe anul 2021!

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Primari din România, vrem vaccin pentru bună guvernare locală în educație!

  1. Adrian

    in aceeasi ordine de metafore vaccinul ar fi de fapt pentru dezvoltare durabila. dar cine/cati/e vrea/vor o incluziune in propria comunitate si nu emergenta?
    la ise e in timp real implementarea pulchra iar ministerul sustine educati remediala

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *