Refugiații nu aleg să fie refugiați. E doar o ultimă opțiune care le-a mai rămas când asupra orașelor și caselor lor cad bombe. Dar, nu de puține ori, asupra lor se aruncă o anatemă nedreaptă, din cauza expunerii la propagarea unor mituri propagate și multiplicate involuntar (din lipsă de informații reale) sau intenționat (de persoane și diferite grupuri care au interese să mențină o stare de conflict și/sau ură la adresa ucrainenilor).
UNCHR (Înaltul Comisariat pentru Refugiați al ONU) România a demontat o parte dintre cele legate la refugiații ucraineni. Astfel, toi refugiații ucraineni din România ar încăpea pe un stadion mare (un număr cu mult, mult mai mic decât cel al ucrainenilor care doar au trecut prin țara noastră), aproximativ 80% dintre cei rămași sunt femei cu copii, 40% sunt angajați (în România ori în Ucraina și alte țări, prin telemuncă), majoritatea copiilor sunt înscriși în sistemul de învățământ, de asistență socială beneficiază doar o parte dintre refugiați, iar România are beneficii, la rândul ei, de pe urma refugiaților care lucrează deja aici (o mare parte în domenii care necesită studii superioare). Mai jos, găsiți 9 mituri despre refugiații ucraineni din România, demontate de UNCHR (sursa, aici).
Mit #1: România găzduiește la acest moment prea mulți refugiați din Ucraina
În urmă cu o lună, în România se aflau 95.640 de refugiați din Ucraina. Ca să ne imaginăm ce înseamnă acest lucru în termeni practici, aceasta este capacitatea unui stadion de fotbal. De la începutul conflictului, 3,7 milioane de refugiați au sosit sau au trecut prin România direct din Ucraina sau din Republica Moldova. Cei mai mulți dintre ei au avut nevoie de asistență imediată și de transport.
Mit #2: Refugiații beneficiază de sprijin financiar și de suport într-o măsură mai mare decât cetățenii români
Refugiații, la fel ca majoritatea oamenilor, nu caută să primească asistență, ci preferă să fie independenți. Asistența este o nevoie temporară și nu un scop în sine pentru majoritatea oamenilor, atât pentru români, cât și pentru refugiați. Datele UNHCR indică faptul că 35% dintre refugiați nu au avut nevoie de acest sprijin și au ales să-și achite cazarea și hrana din resurse proprii. Prin urmare, putem afirma că de acest program au beneficiat refugiații care aveau nevoie de susținere și nu toți refugiații.
Mit #3: Refugiații folosesc resursele țării, care sunt oricum limitate
Datele UNHCR indică faptul că 40% dintre refugiații care se află în România la acest moment, lucrează, fie în țară, fie sunt angajați în continuare la fostul loc de muncă din Ucraina sau din străinătate și lucrează acum în regim de telemuncă. Toți aceștia contribuie la economia românească. Întrucât 35% dintre refugiați nu au avut nevoie sau nu au beneficiat de principalul program de asistență oferit de statul român pentru cazarea și hrana refugiaților, aceste persoane, precum și alți refugiați, au contribuit și contribuie în continuare la economia românească prin intermediul veniturilor obținute din muncă, economii și/sau prin transferurile de bani din străinătate.
Mit #4: Refugiații nu își doresc să se integreze în comunitatea gazdă
Există indicatori clari ai voinței refugiaților din Ucraina de a se integra în România. Aproximativ 25.000 de copii sunt înscriși pentru anul școlar 2022-2023, fie ca audienți, fie ca elevi cu frecvență completă. În plus, aproximativ 8.000 de copii sunt înscriși în alte unități de învățământ, cum ar fi hub-urile educaționale. Un alt indicator important cu privire la integrarea în societate a refugiaților, este interesul pe care aceștia îl afișează față de muncă. Pe lângă cei 40% de refugiații care lucrează la acest moment, alți aproximativ 15.000 de refugiați sunt înregistrați la ANOFM (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă), în căutarea unui loc de muncă.
Mit #5: Refugiații sunt o povară pentru comunitatea gazdă
Refugiații aduc cu ei abilități, experiență și cunoștințe valoroase, pe care le pot folosi pentru a contribui în mod semnificativ la comunitatea gazdă, dacă li se oferă posibilitatea de a face acest lucru. Incluziunea este un proces complex și de lungă durată, care necesită eforturi din partea refugiaților și sprijin din partea autorităților și a comunității.
Mit #6: Persoanele care fug din calea războiului din Ucraina sunt migranți, nu refugiați
Ucrainenii care aleg să fugă din calea războiului primesc statutul de refugiați și sunt protejați de legile internaționale, regionale și naționale. Statele membre ale UE au convenit să acorde refugiaților din Ucraina ceea ce se numește ”protecție temporară”. Acesta este un statut cu aplicabilitatea în interiorul UE și care acordă azil persoanelor din Ucraina, valabil până în martie 2025.
Mit #7: Refugiații nu își doresc să muncească în țara gazdă și aleg să trăiască din sprijinul financiar oferit de stat
Mulți refugiați muncesc în țara gazdă și încearcă să redobândească controlul asupra vieții lor și să devină auto-suficienți prin munca depusă și nu prin ajutoare. Unii s-ar putea confrunta cu o serie de dificultăți generate de barierele lingvistice, lipsa de educație sau de faptul că sunt discriminați atunci când încearcă să obțină un loc de muncă. Bariera lingvistică rămâne, cu toate acestea, una dintre principalele cauze ale șomajului, alături de lipsa de sprijin în ceea ce privește îngrijirea copiilor pe durata programului de muncă. Trebuie menționat că aproximativ 80% dintre refugiații din România sunt femei cu copii.
Mit #8: Refugiații nu au nimic de oferit comunității gazdă
Conform datelor UNHCR, 80% dintre refugiații adulți din Ucraina, aflați în România la acest moment, sunt absolvenți de studii superioare sau universitare, iar 49% dintre aceștia erau angajați sau lucrau pe cont propriu înainte de a părăsi Ucraina. Este de menționat că, în ciuda faptului că și-au finalizat studiile, un număr destul de mare dintre femei erau casnice în Ucraina, îngrijindu-se de familiile lor, iar acum se confruntă cu dificultăți mari în ceea ce privește revenirea pe piața muncii.
Mit #9: Refugiații care au bani, mașini scumpe și smartphone-uri, nu sunt refugiați adevărați
Refugiații aleg să fugă din calea războiului și a violențelor, nu a sărăciei, deși, trebuie menționat că unii dintre ei devin săraci în timpul călătoriei lor disperate și periculoase în căutarea unui loc sigur. Atunci când este posibil, refugiații iau cu ei resursele necesare supraviețuirii într-o țară nouă, inclusiv mașinile personale. Faptul că au nevoie sau nu de asistență materială nu este relevant atunci când vorbim despre nevoia de a fi protejați împotriva războiului sau a persecuției.
***
Articol publicat în cadrul proiectului ”Ucraina, dezinformarea și manualul de demistificare”. Proiectul este derulat de Societatea Academică din România (SAR) și beneficiază de o finanțare în valoare de 36.940 euro, prin programul Active Citizens Fund România – finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul materialelor realizate în cadrul proiectului nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
