Gabriel a contestat decizia de la Washington, în cazul Roșia Montană. Ce ar putea obține compania și ce înțelege prin lipsă de imparțialitate și independență, acuzațiile aduse arbitrilor Băncii Mondiale

În primul rând, nu e vreo surpriză. Era cât se poate de previzibil că Gabriel Resources va contesta hotărârea Tribunalului de arbitraj al Băncii Mondiale de la Washington în cazul Roșia Montană. Asta nu înseamnă că are șanse mai mari de a câștiga decât a avut atunci când cerea despăgubiri de miliarde de dolari (că în mințile unora au existat, e altă discuție).

În fapt, după cum sună comunicatul, de astăzi, al companiei, acum încearcă mai mult să tragă de timp pentru a evita executarea pentru cele 10 milioane de dolari pe care Tribunalul a stabilit că trebuie să le plătească României ca și cheltuieli de judecată.

Motivele anunțate în sprijinul contestației sunt de domeniul absurdului, gen: „vicii capitale în constituirea tribunalului ICSID, având în vedere că doi dintre arbitrii care au pronunțat decizia majoritară, Prof. Pierre Tercier și Prof. Zachary Douglas, nu au avut calitățile de independență și imparțialitate pe care le impune Convenția ICSID și nu au dezvăluit în mod adecvat relațiile dintre ei și părțile implicate în cauză, inclusiv cu avocatul României”.

Păi, oameni buni, Tribunalul ICSID s-a constituit acum aproape 10 ani. Cu un arbitru desemnat de companie, unul de către statul român, iar cel de-al treilea convenit de către ambele părți. Cum să te trezești, după aproape 10 ani, să acuzi că tribunalul nu s-a constituit corect? Păi ce-ai făcut între timp? Și cine te mai ia în seamă? Aaa… poate niște fraieri de la Bursă, care să mai bage niște bani în ”afacerea” asta ori niște politicieni de pe la noi, cărora le tot tremură dosul că, într-o bună zi, ies la iveală toate mizeriile și banii încasați ca șpagă.

Altfel, hai să vă spun ce înțelege prin imparțialitate și independență, respectiv părtinire Gabriel Resources.

Scuze că încep cu experiența proprie. Începând cu 2002, am documentat și am scris, ca jurnalist, sute de articole despre cazul ăsta, inclusiv o carte apărută în 2013, ”Afacerea Roșia Montană”. Faptul că am documentat atâta amar de ani subiectul, că am discutat cu sute de localnici, specialiști, activiști, politicieni, reprezentanți ai companiei (uneori cu zilele), am participat la consultările publice, am fost de mai multe ori, ba chiar și am locuit câteva luni bune, la Roșia Montană, am citit sutele de pagini ale proiectului, studiile de prefezabilitate și fezabilitate, documentele depuse la Bursă etc., ei bine, toate acestea i-au făcut pe reprezentanții companiei și susținătorii lor să mă acuze că aș fi… părtinitor. În schimb, jurnaliștii și bloggerii cărora le-au plătit vacanțe la Roșia Montană, în Spania, în Noua Zeelandă ori dincolo de Cercul Polar, pe care i-au sponsorizat direct ori în salariile cărora au ”investit” zeci de milioane de dolari sub formă de publicitate erau declarați ca fiind… independenți.

Profesorii de la Universitățile Oxford și Leicester care au studiat patrimoniul cultural excepțional de la Roșia Montană și au realizat un raport în care evidențiau acest lucru au fost etichetați ca fiind părtinitori pentru că studiul a fost finanțat prin fundația Pro Patrimoniu, înființată de arhitectul Șerban Canatcuzino. Angajații firmei de lobby Oxford Archeology (nu vă lăsați impresionați de nume, n-are nicio legătură cu celebra universitate), plătiți de RMGC, erau… independenți.

La fel cum erau independenți angajații altei firme de lobby, Oxford Policy Management, de asemenea plătită de companie, în vreme ce cadrele universitare de la Academia de Studii Economice din București, care au constituit, voluntar, un grup de lucru legat de Roșia Montană, desființând proiectul din punct de vedere economic, erau… părtinitori.

Membrii Academiei Române, în ansamblu, după studii și rapoarte realizate în cadrul instituției, au criticat și desființat de mai multe ori proiectul propus de companie, din punct de vedere cultural, de mediu, social și economic. Desigur, aceștia au fost… părtinitori. Când compania a găsit 4 academicieni (4 din cele câteva sute de membri), pe care i-au plătit prin contracte de drepturi de autor, aceștia au fost declarați ca fiind… independenți. Chiar așa și suna denumirea: Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural de la Roșia Montană (GIMPCRM).

Crăpa de independență și expertul ICOMOS (organismul raportor pentru UNESCO) Dennis Rodwell, care declara că Roșia Montană NU are valoare pentru a fi inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Asta spre deosebire de ICOMOS, în ansamblul său, reprezentând peste 9.000 de experți în patrimoniu la nivel global, care, de mai multe ori, inclusiv în urma unor documentări pe teren, afirma că localitatea îndeplinește mai multe criterii pentru a fi inclusă în UNESCO (în condițiile în care este suficient unul singur). Ce să vezi? Independentul Rodwell era plătit de companie și nici măcar n-a făcut vreun studiu la Roșia Montană. ”Raportul” lui se baza pe declarațiile unor ”experți” (cărora nu le-a dat numele!), care i-ar fi spus că ”se știe că Roșia Montană n-are valoare de UNESCO, dar că s-a lansat ideea asta pentru a bloca proiectul”.

Cine n-a luat bani de la companie e… lipsit de independență și imparțialitate

Acestea sunt doar câteva exemple din cele de ordinul zecilor pe care le-am strâns în trei decenii, în care câte unul sau doi specialiști din domeniu ori, pur și simplu, falși experți, în realitate firme de lobby (a se vedea cazul firmelor cu denumiri de Oxford), care atunci când se pronunțau în favoarea proiectului, erau declarați ca fiind ”independenți”, chit că erau plătiți direct de companie. Iar cvasi-majoritatea specialiștilor care s-au pronunțat critic au fost declarați ca fiind ”părtinitori” și li s-au inventat ori li s-au pus în spate tot felul de ”sponsori” și ”interese oculte”. Pentru că, nu-i așa, presa aia și jurnaliștii care a/au încasat zeci de milioane de dolari de la companie pentru a-și menține ”independența” a blocat apariția argumentelor critice și investigațiile, preluând doar argumentele ”independenților” plătiți de companie.

Așadar, nu-i de mirare că avocații lui Gabriel urlă, iar, în disperare, ”lipsă de independență și imparțialitate”, când arbitrii Tribunalului de la Washington le-au desființat pretențiile bazate pe argumentele unor ”experți” precum cei de mai sus. Dar șansele de a anula decizia (atenție, contestarea nu vizează fondul acesteia) sunt la fel de serioase pe cât de ”independenți” sunt cei plătiți de companie.

”Dar ce motive de imparțialitate au descoperit abia acum?”, întreba cineva, pe un grup de discuții legat de Roșia Montană. I-am răspuns: ”Probabil, cei doi arbitri n-au vrut să ia bani de la companie. Toți ceilalți au luat. Deci ăștia care n-au luat sunt părtinitori”.

P.S.: Sper că-mi găsesc timp să vă ofer mai multe detalii și despre cel de-al treilea arbitru de la Washington. Ăla care a fost de partea companiei. E un ”monument” de independență și imparțialitate. Dar să nu vă stric bucuria…

Urgență anti-urgență. Cine îi reprezintă pe cei 150.000 de cetățeni care au semnat, în doar trei zile, petiția împotriva incompetenței și abuzurilor Guvernului Ciolacu?

Prima victorie civică în scandalul suspendării abuzive a permiselor de conducere: Ciolacu anunță amânarea aplicării legii. Ce spune că a aflat doar DUPĂ ce a aprobat ordonanța de urgență!

Cât mai puțini alegători, dacă se poate!

Noua URGENȚĂ a Guvernului Ciolacu: desființarea Gărzii Forestiere Naționale și a Agenției pentru Arii Naturale Protejate