Vasile Ernu

Educat să trăieşti apocalipsa

Recunosc că sunt adeptul “educaţiei de criză”. Adică: educat să trăieşti Apocalipsa, catastrofa. Este una dintre temele mele preferate cu care mă joc în Mica trilogie a marginalilor: de la sectanţi la bandiţi prin crizele tinerilor de la 1900 care erau pregătiţi pentru Apocalipsa ca viaţă cotidiană.

Astăzi educaţia – tot cadrul ei conceptual şi ideatic – este construită pe ideea de succes. E construită pe pozitiv: ce trebuie să ştii ca să reuşeşti în viaţă. Toată lumea asta te învaţă: cheia succesului.

Plătim şcoala, educatori, pedagogi, învăţători, cursuri peste cursuri ca ai noştri copii să reuşească în viaţă. Accentul este pus pe individ: prin tine însuţi. Investim ernom în acest individualism feroce. Toată maşinăria media e axată pe asta.

Şi nimănui prin cap nu-i trece să-şi pregătească copilul pentru nereuşită, pentru insucces, pentru tragedie, pentru suferinţă, pentru eşec.

Căci fie vorba între noi viaţa e compusă în primul rînd din nereuşită, din eşec, din suferinţă. Fericirea şi reuşita sunt nişte accidente. Despre asta spun toate cărţile „sacre”, marile cărţi de filosofie etc. Şi noi nimic.

În mod normal omul ar trebui pregătit să-şi trăiască apocalipsa zilnică, cotidiană. Dar nimeni nu-l pregăteşte pentru asta. Nu avem şcoală pentru asta, nu avem pedagogi pentru asta. Nu avem părinţi pentru asta. Unii mai au noroc. Pînă şi religiile apocaliptice au devenit un soi de comerţ cu fericirea.

Eu cred că „educaţia în negativ” este mult mai utilă decît „educaţia în pozitiv”. Cînd eşti pregătit pentru catastrofă poţi gestiona lejer succesul. Invers, nu.

Iar trendul actual cu educaţia prin joacă, din plăcere şi nederanjantă & nestresantă, controlată şi puţin responsabilă, mi se pare că nu o să producă decît catastrofe. Pentru că nimeni nu se mai ocupă să pregătească copiii pentru întîlnirea lor cu realul: ratare, insucces, suferinţă. De epidemii şi alte catastrofe ce să mai zic. Depresiile foarte timpurii ale copiilor actuali vin şi de aici.

Noroc cu sărăcia că are ea grijă. Ce noroc pe capul nostru.
Bun.

Educaţia “în negativ”, educaţia pentru catastrofă (cum e cazul actualei epidemii care se anunţă) este o educaţie care presupune mult efort şi poate ceva mai uşor gestiona crizele şi poate mobiliza populaţia în parametri cît de cît raţionali. Eşti pregătit şi psihic dar cunoşti şi proceduri & tehnici de soluţionare.

În general educaţia pentru catastrofă este foarte utilă pentru că reuşeşte să reducă totul la lucruri fundamentale, elemente esenţiale ce ţin de comunitatea umană, de natură şi de biologie. Ce ţin de viaţă. De ce? Pentru că ea este despre supravieţuire. Valoarea supremă este supravieţuirea. Dar nu oricum ci după nişte reguli ale „parcului uman”. Ce povesteam eu ieri despre “apărarea civilă”.

Iar ca să supravieţuieşti trebuie să ştii să alegi ce este fundamental şi important, trebuie să ştii să renunţi, să selectezi. Uneori pentru a trăi mai departe trebuie să ştii, să pricepi, să alegi repede ce e important şi ce nu: aurul sau bucata de pîine, bogăţia sau viaţa, averea ta sau viaţa vecinului? Adică să ştii să sacrifici. Ce sacrifici?

Ca să ştii să sacrifici trebuie să ai în cap o ordine a lucrurilor, o ierarhie. În perioadele de criză înveţi repede că singur vei fi strivit total şi că numai prin solidaritate, împreună poţi rezista mai bine la diverse crize, molime, violenţe etc.

Cînd a venit marea foamete peste ai mei au supravieţuit nu cei care aveau mai mult ci cei care au ştiut să se ţină împreună şi să împartă puţinul pe care-l aveau împreună.

Iar războaiele pe termen lung le cîştigă nu cei ce vor să cucerească cu orice preţ ci cei ce ştiu ce apără şi cum apără.

Iată un curs de „Istoria suprevieţuirii umane şi a apărării civile la catastrofe” nu ar strica copiilor noştri. Dar mai ales părinţilor.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Educat să trăieşti apocalipsa

  1. JK

    Aveți perfectă dreptate. Numai că la noi, acest filon de gândire și acțiune nu prea-i exploatat. La noi, chiar și marele activist Tudor Chirilă ne face dimineața morală civică și socială pe FB, iar vineri seara se prosternează (pe bani) la ideea de concurs, cu accent pe învingători, evident. Concurs de gătit, concurs de îmbrăcat, concurs de supraviețuire (dar în jungla din Costa Rica!), concurs de antreprenoriat etc. De judecat, nu mai trebuie: se ocupă dna Budeanu. Politică de stânga ne oferă dl Ponta, ginere de moșier comunist și ex-băiat de prăvălie la Năstase.
    Dacă nu eram acasă când s-o-mpărțît reaganismul și cele trei decade glorioase și statul-providență, ne luăm abia acum porția de anii 1980-1990. Nu putem sări peste!
    Noi suntem singurul ecosistem social care așteaptă doar mâna măiastră de chirurg a lui Costache și freza-fără-de-albire a lui Orban ca să fie transformat într-unul compus 100% din prădători de top și de succes. Bine, asta presupune mici ajustări cum ar fi reducerea populației cu 40% până în 2050, transformarea de facto a tinerilor în zombies prin trimiterea la școli-fantomă, exilarea ruralului în amintire și altele asemenea. Dar, pentru asemenea rezultat, să nu-ți vină să mori? (Și dacă nu-ți vine, ți se induce.)
    Ar fi o bună repetiție o izolare a orașelor din cauza coronavirului, cu închiderea supermarket-urilor, tăierea apei și curentului. Vorba cuiva: în a doua zi vă mâncați pisicile, în a treia câinii, iar în a patra vă mâncați între voi (cei care n-ați fost omorâți în zilele anterioare). Se cheamă criză de suprapopulație și se va termina (prin reglare) cam prin 2070-2080, după părerea unor specialiști.

    Reply
  2. Vlad Slăvoiu

    @JK: Care sunt specialiștii ăia care ne vorbesc de criza de suprapopulație?… Că eu unul ultimele chestii pe care le-am citit pe tema asta vorbesc, dimpotrivă, despre scăderea populației la nivel global:

    – Nicholas Eberstadt: „With great demographics comes great power”, Foreign Affairs, iul-aug 2019

    – Zachary Karabell, „The population bust: demographic decline and the end of capitalism as we know it”, Foreign Affairs, sept-oct 2019

    Ca să nu spun de texte chiar și mai vechi:

    – Ruchir Sharma, ” The demographics of stagnation”, Foreign Affairs, mart-apr 2016.

    Am mai citit pe aici despre „suprapopulare” și „scăderea populației”, când se pare că, de fapt, problema se pune invers…

    Reply
    • JK

      Întrutotul de acord cu trendul (creșterea populației se va opri în 2100 per glob și în 2050 per glob minus Africa, conform ONU). Însă raportat la cantitatea de resurse și la tendința standardului (economic) de viață, cam e. Sau, ca să dreg busuiocul, să înlocuim „suprapopulare” cu „super-competiție pentru resurse”. Pauperizarea maselor în țările dezvoltate, diminuarea în real a pensiilor și prelungirea anxietății supraviețuirii până la groapă, concentrarea activelor solide în mâinile abililor, îndatorarea crescândă a tinerilor și alte bucurii financiariste și globaliste de acest fel produc exact efectul suprapopulării. Iar pentru suprapopulare pe viu, stricto sensu, vă recomand să vizitați cel mai popular cartier din Nairobi, de exemplu. Merge și Nigeria, India sau China, chiar și Vietnamul sau Egiptul. Ori, dacă vreți ceva de mai aproape, merge și Grecia zilelor acestea, frontiera cu Turcia.
      În valori absolute luate lucrurile, aveți incontestabil dreptate, în context, zic eu, intervin nuanțe. Uneori uităm ca români, de exemplu, că cu cât ne împuținăm, cu atât suntem mai îngrămădiți și mai săraci. Și culmea, trebuie să ne împrumutăm (salvatorul Cîțu a picat la țanc!) din ce în ce mai mult pentru a ne putea permite chiar și această însărăcire!
      (Link-urile sunt binevenite, mulțumesc. Din cauza vârstei, rămăsesem fixat la The Limits to Growth (The 30-Year Update) și la Bomba P a lui Erlich.)

      Reply
  3. Vlad Slăvoiu

    @JK: Așa este, aveți dreptate, și tocmai pentru asta cred că, la meditația privind scopurile educației la care suntem invitați de autorul nostru, răspunsul este că școala trebuie să ne învețe plăcerea competiției, bucuria de a ne lupta – pentru a obține, pentru a învinge, pentru a cuceri.

    Îi răsfeți prea mult și te miri că sunt molâi? Insiști prea mult pe spectrul eșecului și te uimește apoi defetismul lor?

    Iar grija asta tâmpită e și o ipocrizie: nu mai putem de grija drobului de sare, dar când niște copii sunt batjocoriți de niște animale ne păcălim cu gândul că au vrut să fure – ca și cum asta ar avea vreo legătură.

    Sigur că „educația pentru succes” nu e neapărat o soluție: dimpotrivă, cineva ar putea spune că nu e decât un fel de a distruge șansa formării unei personalități, un fel de a anula pentru totdeauna posibilitatea adevăratei libertăți individuale prin inocularea unei false reprezentări a vieții sociale și a sistemului de relații care o alcătuiesc. (Într-un anumit sens, pledoaria dlui Ernu amintește de monologul lui Spacey din „Swimming with sharks”: „Everyone lies. Good guys lose. And love … does not conquer all.” etc etc).

    Dar educația pentru plăcerea competiției, pentru plăcerea sportivă și robustă a câștigului – și uneori pe cont propriu, și alteori în echipă – este o idee bună.

    Eu cred așa (e o chestie pe care am furat-o dintr-o carte, n-am inventat-o eu – dovadă că furtul e bun): educația este acel lucru care face ca, mai târziu în viață, când vei avea nevoie să bați la ușa propriului tău eu, să fie acolo cineva care să îți răspundă.

    Dacă aș fi profesor, asta mi-ar plăcea să stârnesc și să întărât în elevii mei: pofta de a învinge, plăcerea de a lupta.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *