Catiusa Ivanov

Cetăţenii din Sectorul 2 l-au convins pe Onţanu. Şanse mari ca blocul de opt etaje proiectat sub geamurile vecinilor să nu se mai construiască

Victorie a cetăţenilor de pe Aleea Lunguleţu, din Capitală. În urma protestului de pe 7 februarie 2015, grupul civic „Luptăm pentru Aleea Lungulețu”, care se împotriveşte ridicării unei clădiri de opt etaje la câţiva metri de blocurile lor, a fost în audienţă la primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, iar acesta a promis că va verifica legalitatea documentelor care au stat la baza autorizării acestei clădiri, autorizaţie emisă de instituția pe care o conduce. În plus, cetăţenii spun că edilul a promis că primăria îi va propune actualului proprietar, Dinu Elvis, să-i cumpere terenul pe care ar urma să se ridice blocul de 8 etaje și să construiască un parc acolo.

Cetăţenii din Grupul civic „Luptăm pentru Aleea Lungulețu”, format din trei Asociații de Proprietari și 1500 de cetățeni din zona Aleea Lungulețu, Sector 2, s-au întâlnit pe 19 februarie 2015 cu primarul Neculai Onțanu, arhitectul şef Dalia Stegăruș, directorul general al Poliţiei Locale Sector 2, Aurel Dobrilă, şi şeful Serviciului Disciplina în Construcții, Doinel Lefter.

În cadrul audienţei, cetăţenii spun ca Neculai Onţanu le-a promis următoarele lucruri:

1. Legalitatea documentelor ce stau la baza autorizării construcției vor fi temeinic verificate.

2. Legalitatea activităților derulate pe șantier va fi verificată și se vor lua măsuri de sancționare în cazul nerespectării prevederilor legale. De asemenea, se vor verifica distrugerile ilegale de copaci, fără aviz de mediu, copaci aflați pe spațiul public și abuziv dezrădăcinați de șantierul în lucru.

3. Se va organiza o dezbatere publică pentru consultarea comunității cu privire la proiectul de construcție și la PUD-ul ce stă la baza autorizației, PUD ce ignoră parametrii urbanistici stabiliţi de Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) al Sectorului 2 (retrageri, coeficientul de utilizare al terenului), fiind permise derogări inacceptabile de la P.U.Z, spun cetăţenii.

4. Primăria îi va propune actualului proprietar, Dinu Elvis, să-i cumpere terenul și să construiască un parc pentru folosul comunității.

Cetățenii spun că vor lupta în continuare pentru a nu li se distruge calitatea vieții și vor veghea ca promisiunile făcute să fie respectate.

Urmare a întalnirii, vineri a apărut pe teren un anunţ în care scrie că Primăria Sectorului 2 suspendă lucrările de construire pentru o perioadă de zece zile, până vor fi făcute verificările promise cetăţenilor.

Reamintim că peste 100 de persoane de pe Aleea Lunguleţu din Capitală au protestat pe 7 februarie 2015 împotriva ridicării unei construcții de opt etaje lângă blocurile lor. Oamenii spun că noul imobil le ia lumina și intimitatea, iar Primăria sectorului 2, cea care a dat autorizația de construire, nu i-a consultat când a aprobat investiția.

“Protestăm pentru că autorizațiile de construire la Primăria sectorului 2 se dau, se pare, după alte criterii legale și normale. Nu este normal să faci o construcție cu opt etaje la doi metri de celelalte construcții. Este prea aproape de blocurile noastre. Nu respectă legislația în vigoare. Clădirea aceasta ar trebui să respecte regimul de înălțime al caselor de lângă, parter plus două etaje maximum. Înainte pe acest teren a fost o casă precum cea de lângă, cu parter și etaj, care a fost demolată. Nu știm cum se numește investitorul, fiindcă nu a fost pus panou de șantier. Primăria nu ne bagă în seamă”, a spus Mircea Dan, 54 ani, unul dintre protestatari.

Citeşte aici: Proteste la Bucureşti împotriva construirii unui bloc de opt etaje 

Clădirea de opt etaje se construiește pe str. Intrarea Sergent Dumitru Dardiac nr. 5, sector 2 și a fost autorizată de Primăria sectorului 2 pe 14 noiembrie 2014, beneficiar fiind firma RESIDENCE INN. Autorizaţia de construire a fost dată în baza unui plan urbanistic de detaliu aprobat de Consiliul Local Sector 2 pe 22 noiembrie 2012.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Cetăţenii din Sectorul 2 l-au convins pe Onţanu. Şanse mari ca blocul de opt etaje proiectat sub geamurile vecinilor să nu se mai construiască

  1. Catalin Toma

    Eu stiam ca autorizatia de constructie se elibereaza dupa aprobarea PUZ in Consiliul Local. Aici e invers: 14 noiembrie autorizarea, 22 noiembrie aprobarea in consiliu.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *