2% – copii născuţi matur damnaţi la iobăgia de export

Se zvonea că a fost un salt spectaculos: de la 2% la 6% copii din rural care fac studii superioare. Se pare că rămîne cum am stabilit: 2%.

Să încercăm să înţelegem, că ne tot apropiem de şcoală.

Cît am hălăduit ultimile luni prin sate m-am tot intersectat cu tineri. Copiii din sate sînt mult mai maturi şi mult mai autonomi. Ei ştiu că nu se pot sprijini pe nimeni. Pe stat în niciun caz. Doar pe părinţi şi pe propriile lor puteri. Şi cu prima ocazie pleacă la muncă în străinătate. Aproape toţi. Ca o reţetă. Pleacă din păcate necalificaţi.

Educaţia începe să devină un lux pentru ei. Din prea mutle cauze: şcoala la oraş e prea scumpă şi părinţii nu-şi permit; cea din sate nu le mai oferă şanse să concureze cu cei din oraş etc .etc. etc.

Educaţia, accesul la cunoaştere, este cel mai ieftin şi cel mai accesibil mecanism modern de reechilibrare şi redistribuţie a resurselor şi un soi de recalibrare cît de cît a ierarhiilor sociale. Vorbim de educaţie universală şi gratuită, fireşte. Educaţia este poate singurul accesor social al păturilor sociale sărace şi fără acces la resurse.

După cum ştim, sărăcia în România este legată mai ales de rural. Ea este imensă: peste 50%. Ruralul este un soi de conservare şi reproducere a sărăciei. Acolo munca oricît de multă ar fi nu are puterea în acest moment să scoată populaţia din sărăcie, munca fiind foarte prost plătită. Situaţia este foarte gravă în sate şi orăşele mici pentru că accesul la munca cît de cît plătită a devenit un lux. Şi oamenii pleacă pe rupte. Satele noastre au devenit „incubatoare“ de resurse umane pentru export la munci necalificate. Adică aceşti copii sînt damnaţi la munci ieftine necalificate şi la o situaţie de semiobăgie.

Ruralul reprezintă în această ţară mai mult de 50% din populaţie. Da, da. În rural se nasc mai mulţi copii decît în oraş. Aşa era tradiţional. Nu mai ştiu cum stăm acum. Dar cu siguranţă nu „elita“ se ocupă de asta. „Elita“ la noi e pur prădătoare, iar partidele poitice se luptă pentru reprezentarea intereselor a maxim 30% din populaţia acestei ţări. Unele se bat pentru maxim 15%: stat minimal doar pentru ei.

Bun. Revenim.

Ruralul tradiţional a fost cel care a impulsionat cu energiile lui urbanul şi întregi sectoare sociale şi culturale. Aceşti „copii ai nimănui“ care nu se puteau sprijini pe „sună un prieten“, „pila lui tata şi mama“, „colegii părinţilor“ de la oraş, un spijin financiar, un acoperiş garantat etc au dat energii teribile acestei ţări. Aceşti copii „născuţi maturi“ şi fără şanse care au trebuit să depună eforturi imense ca să răzbată în viaţă au fost poate cea mai consistent „venă“ a resurselor umane ale acestei ţări cu energii inepuizabile. Iar educaţia a fost singura lor şansă.

Da, ei sînt copiii de pe linia întîi a tuturor fronturilor importante care acum dispar.

Această ultimă şansă dispare.

În ultima perioadă, educaţia, acest ultim ascensor social, e distrus. Societatea e ca un corp social: dacă îţi tai o venă importantă poţi avea mari probleme. Una dintre cele mai importante „vene sociale“ e pe cale să fie atrofiată. Rezultatele pot fi catastrofale. Ele sînt deja.

Asta este o tragedie pentru ei şi o pierdere imensă pentru societate şi ţară. Dar nimeni nu-şi pune această problemă. Nici un partid nu-i reprezintă pe ei şi interesele lor.

Şi copiii pleacă. Şi nu se mai întorc. Viaţa lor e în altă parte.