Mihai Goțiu

Cum se face, cu adevărat, jocul Rusiei, demonizând și sfidând profesorii. Ăsta chiar e moment de protest!

Zilele trecute (luni), unul dintre propagandiștii preferați ai lui Putin, Vladimir Soloviev, a luat o fotografie cu zecile de mii de cetățeni participanți la Marea Adunare pro-europeană de la Chișinău, convocată de Maia Sandu, și a pretins că ar fi de la un miting anti-guvernamental și anti-occidental de la Comrad. Culmea ironiei și a tupeului, un imens steag al Uniunii Europene se putea zări în imagine (detalii aici).

Aseară (miercuri), în cadrul unei emisiuni moderate de Cosmin Prelipceanu la Digi 24, o burtieră infamantă titra ”Cum fac liderii de sindicat jocul Rusiei”. Cătălin Tolontan nu s-a sfiit să o eticheteze ca fiind o burtieră ”pentru istoria obedienței”. Și o spune din perspectiva și cu amărăciunea unui jurnalist care constată cum o profesie a cărei misiune este de a verifica și de a chestiona modul în care guvernanții își fac treaba în serviciul cetățenilor, a ajuns să se transforme într-o goarnă a propagandei guvernamentale.

Dar emisiunea de la Digi 24 (și multe altele asemenea) nu e doar despre decăderea presei și epica transformare a acesteia dintr-un dulău de pază al democrației într-un pudel-caniche gudurător și dulce lingător al mâinii stăpânului care-i plătește întreținerea.

Între burtiera din emisiunea lui Prelipceanu și minciuna lui Soloviev diferențele nu sunt majore. Pentru că să pretinzi că revendicările profesorilor ar face jocul Rusiei, chiar face jocul Rusiei! Dacă vrei să distrugi o națiune, îi distrugi educația și, pe termen mediu și lung, efectele sunt la fel de devastatoare precum cele lăsate, în urmă, de bombe. Iar când îi îndepărtezi de catedră și umilești profesorii, cu salarii sub limita unui supraviețuiri decente, cu siguranță faci praf educația. Vor ajunge la catedră (dacă vor mai ajunge) tot mai puțini oameni dedicați, nivelul pregătirii elevilor va fi tot mai scăzut, mulți vor abandona pe drum, iar cei care vor ajunge să termine o facultate vor mai putea fi salvați doar parțial, că au și universitățile limitele lor.

Când se ajunge să se pretindă/sugereze (cum s-a întâmplat la Prelipceanu în emisiune) că eventuale proteste ale profesorilor ar face jocul Rusiei, chiar se face jocul Rusiei. Apărarea libertății de exprimare – în forma ei cea mai explicită, protestul în stradă și în piețe publice – este o condiție esențială ca România să nu ajungă o autocrație/tiranie precum Rusia. Chiar și atunci când revendicările sunt stupide, lipsite de substanță, efect al manipulărilor ori ilegitime (că am avut proteste inclusiv întru apărarea corupților de Justiție), protestul (în sine) în stradă rămâne legitim.

Și pentru a nu lăsa loc de interpretări: revendicările actuale ale profesorilor (în special creșterea salariului debutanților la un minim al decenței, raportat la inflație) sunt cât se poate de legitime. Iar modul sfidător în care au fost tratați, mințiți și sfidați de Guvern, legitimează și mai mult eventuale proteste. Ba chiar aș spune că dacă ce s-a întâmplat nu se încheie cu proteste, atunci chiar e bai!

Întreb: cum să crezi Guvernul că revendicările și prioritizarea Educație vor fi prinse într-un nou plan de guvernare și într-o nouă lege a salarizării, când doar în ultimele zile profesorii au fost mințiți de mai multe ori! Ciolacu a cerut amânarea negocierilor pentru un nou Guvern până la finalizarea grevei profesorilor. Dar, aseară, la negocierile cu profesorii, el a absentat, pentru că, la aceeași oră, negocia cu Ciucă noul Guvern! De fapt, Ciolacu și Ciucă s-au folosit de greva profesorilor pentru a câștiga câteva zile suplimentare de negocieri de putere și funcții pentru ei și liderii partidelor lor.

La negocierile cu profesorii l-au trimis ca șef de delegație pe Marian Neacșu (fost condamnat penal definitiv din motive de integritate), care a mințit fără scrupule cum că ”PNRR ar bloca creșterea salariilor”. Nimic mai fals. Doar anul ăsta au fost crescute salariile: bugetarilor care lucrează cu fonduri europene, ale unor angajați la AFM, la Academia de Științe Agricole și Silvice, la APIA și la AFIR ori un spor de 25% pentru ”suprasolicitare neuropsihică” pentru angajații ANI. Fără să mai aducem în discuție zidul ridicat întru apărarea pensiilor speciale.

Oferta ”finală” jenantă, de 2.500 de lei în două tranșe (prin iulie și octombrie), transmisă printr-un personaj ca Neacșu, care a mințit fără scrupule la negocieri, asmuțirea goarnelor din presa plătită ultra-generos de Guvern și partide în ultimii ani, umilințele și jignirile de genul celor că ”ar face jocul Rusiei”, ar trebui să ducă, în mod normal, la proteste în stradă ale profesorilor.

Dacă cea mai mare grevă a profesorilor din ultimii 18 ani se încheie cu un oscior, după jigniri, umilințe și minciuni publice pe bandă rulantă, atunci, cu siguranță, în viitorul apropiat profesorii nu vor obține mai mult. Iar Educația va ajunge la categoria ”și altele”, mereu la mila unor copiatori și plagiatori. Iar asta chiar va face jocul Rusiei.

Citește și:

SOLIDAR cu profesorii. Și de ce șantajul cu ”pierderea” examenelor e un semn că Guvernul e prost. Și că pierde


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Cum se face, cu adevărat, jocul Rusiei, demonizând și sfidând profesorii. Ăsta chiar e moment de protest!

  1. George

    cine se impotriveste hotiei, saraciei si guvernarilor incompetente din interiorul Nato si UE este etichetat automat ca fiind “putinist”, din pacate aceasta a devenit o regula generala la administratiile birocratice de la washington si bruxelles.
    Daca le spui ca dezastrul inflationist a plecat de la directivele UE adoptate in 2018-2021 privind dereglementarea pietei energiei inseamna ca esti “putinist”;
    Daca spun acum ca recomandarea de ieri a comisie europene “ca toate guvernele statelor membre să pună capăt măsurilor de sprijin pentru preţurile la energie, până la finele acestui an” o sa duca la destramarea UE in mai putin de un an si cel mai probabil estul si centrul Europei o sa fie aruncat in anarhie social-economica ce o sa rezulte in razboi civil o sa fiu facut “putinist”. (in Bucuresi pretul gigacaloriei este de aproximativ 1000 de lei si se plateste actual prin asa zisa subventie cu 350 de lei, abia se mai pot plati intretinerile pe perioada iernii, poate se intreaba cineva cum o sa plateasca 99% dintre locuitori un pret de trei ori mai mare iarna viitoare plus preturi absolut incredibile la curent electric si gaze).
    Dar totusi trebuie apreciat ca la pensionarii speciali din cadrul serviciilor secrete, armatei si militiei le-a fost crescuta pensia cu un minim de 10%, plus salariile celor din armata-servicii, plus salariile de prin ministere ale sinecuristilor, plus salariile celor arondati la vacile de muls gen Nato si Bruxelles, plus multe alte mizerii de genul asta.
    Si pe urma ne miram de ce oamenii din occident au inceput sa-l vada pe Putin ca o varianta mai atractiva decit dezastrul facut de actualele guvernari occidentale!

    Reply
  2. Mihai

    Domnule Gotiu, ce spuneti dvs. este, teoretic, un adevar. Dar, dupa parerea mea, realitatea este alta. Indiferent cat de mult s-ar mari salariile profesorilor, nu se va schimba nimic in bine in invatamant.
    Eu am mai vazut filmul asta. In 1999 a mai fost o greva generala a profesorilor, care a tinut o luna de zile. Atunci greva s-a incheiat cu o marire a salariilor de 50%. Eu m-am asteptat ca, de a doua zi sa vad ca personalul didactic munceste mai constiincios, este mai punctual s.a.m.d. Nici pomeneala de asa ceva. Ei au lucrat exact ca inaine de greva, iar lozincile erau aceleasi ca cele de azi.
    Parerea mea este ca invatamantul a inceput sa fie distrus incepand cu anii 1980 si n-are nicio legatura cu salariile.
    Dar asta este o alta discutie.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *