Romania Curată

Sexy-ministrul de la Sănătate, retras de Dacian Cioloș de pe lista lui de Guvern

Premierul desemnat Dacian Cioloş a decis să nu îl mai includă în cabinetul său pe Andrei Baciu, pe care îl propusese pentru postul de ministru al Sănătăţii, decizia fiind luată în urma controverselor apărute în spaţiul public după nominalizarea acestuia. În locul său a fost deja nominalizat un medic clujean, Patriciu Achimaş-Cadariu.

După anunţul premierului desemnat privind nominalizarea lui Andrei Baciu pentru postul de ministru al Sănătăţii, pe Facebook au început să circule fotografii în care chirurgul de 28 de ani, originar din Alba Iulia, apărea în lenjerie intimă, ca model.

andrei baciu

De asemenea, medici şi manageri de spitale s-au declarat contrariaţi la aflarea veştii că Andrei Baciu ar putea fi ministru al Sănătăţii, motivând că acesta nu are nici pregătirea şi nici experienţa necesare pentru a conduce o instituţie publică de dimensiunea şi cu greutatea celei pentru care a fost propus, care se ocupă de întreg sistemul sanitar.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

10 thoughts on “Sexy-ministrul de la Sănătate, retras de Dacian Cioloș de pe lista lui de Guvern

  1. alex

    nu cred ca pozele de model ar fi fost principalul impediment ci faptul ca nu avea pregatirea necesara … si totusi cum a ajuns sa fie numit? … e clar ca i s-a pus pe lista …si atunci putem sa credem ca si altii au fost impusi … adica e un fel de guvern politic deghizat + cativa neimplicati

    Reply
  2. George Petrineanu

    Pentru un consilier ca Mihalache nu au fost suficiente si relevante rezervele si protestele. A ramas.

    „nu are nici pregătirea şi nici experienţa necesare pentru a conduce o instituţie publică de dimensiunea şi cu greutatea celei pentru care a fost propus”
    Asa ceva au numai dinozaurii lor.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ George Petrineanu: când mă refer la experiență și maturitate, nu mă refer la genul de ”experiență” pe care o poate invoca cineva ca Mihalache…

      Reply
  3. George Petrineanu

    Poate ar fi (fost) de buna uzanta jurnalistica de a nu folosi un astfel de titlu: ,,Sexy-ministrul…”
    Macar daca ar fi fost ghilimele.

    Cel mai bun ministru de finante al Suediei, care a scos tara din criza si a produs bogatie (din 2009) dupa care in final si-a dat demisia in glorie, Anders Borg, avea pleata si cercel.

    Sefa Partidului Comunist Suedez, Ingrid Schymann s-a afisat beata si urinata in holul unui cinematograf din Stockholm. I-a scazut popularitatea? Dimpotriva. Si, chiar daca nu imi plac stingistii, a prestat bine si a fost lasata sa presteze.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ George Petrineanu: păi nu am folosit ghilimelele tocmai pt. că nu considerăm e ceva bun (sau rău) în sine a fi sexy; ca opinie personală, retragerea lui de pe listă din motivul ăsta (și al fotografiilor pe care le avea pe facebook) e cam neserioasă, dacă se invoca, totuși, lipsa lui de experiență (mai ales în cazul unui guvern tehnocrat) mai înțelegeam

      Reply
      • George Petrineanu

        @Gotiu
        Multumesc mult pentru explicaţii! Sint convins ca, la fel ca multi altii, vrem acelasi lucru.

        Reply
    • Dumitru

      Pe suedeza o cheama Gudrun Schyman, nu Ingrid Schymann. Apoi, Suedia e o tara extrem de stabila politic, unde conturile publice sunt complet transparente. Nu indrazneste nimeni sa dea tepe zi-lumina. Nici o legatura cu Romania (sau chiar alte tari dezvoltate, gen SUA, Franta) unde aspectul moral al unui candidat e important pentru ca nu prea stii ce face dupa ce e in functie.

      Reply
      • George Petrineanu

        Gudrun, multumesc!

        Dar continuu sa cred ca românilor nu le-ar strica sa fie mai relaxati cum sint suedezii.
        Pe linga asta, nu e imoral nici sa pozezi in desuuri si nici chiar sa urinezi in locuri publice. Nu pentru ca ar fi neaparat pe placul meu. Acestea ramin atitudini legate de viata privata si prin lipsa lor de importanţă nu au relevanta publica.
        Tepele le trag altii, care au si grija extrema in a-si cosmetiza imaginea.

        Reply
  4. POPOVICIU DORIN

    Pacat ca a fost retras din concursul de tehnocrati, spre dezamagirea ordinului asistentelor medicale, oricum d-ul doctor este un candidat cu sanse la orice concurs de frumusete!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *