Războiul aduce schimbări importante în mai toată regiunea, greu de estimat. În Republica Moldova ele sunt însă de proporții pe toate palierele. O să încerc în rândurile ce urmează să definesc cele mai importante schimbări din punctul meu de vedere și efectele lor pe termen lung, structural. Textul va avea o continuare despre cum stă România în acest joc și ce ar putea face la acest capitol.
Migrația
Primul lucru care se vede tot mai mult este stoparea migrației spre Est și direcționarea ei aproape integrală spre Vest: spre Europa Occidentală. Dacă acum zece ani exista un echilibru al migrației Est-Vest în ultimii ani el a scăzut consistent, iar odată cu războiul de ocupație dus de Rusia în Ucraina el a fost aproape stopat. Numărul migraților spre Rusia s-a redus drastic ca urmare a războiului, crizei economice din Rusia și a multiplelor complicații create de război.
Ca om care circul mult prin satele și orașele Basarabiei observ cum ideea de a pleca ”la Rusia”, la muncă, aproape că a dispărut în doi ani din discursul populației. Înainte o întâlneai la fiecare pas. Acum e totul axat pe UE via România. România joacă un rol important pentru că oferă cetățenia prin ”redobândire”, care se ia de cetățenii moldoveni tocmai pentru a ajunge mai ușor pe piața muncii din UE. Observ chiar cum dispare infrastructura de transport: autobuzele pentru muncitori care erau peste tot și acum nu le mai vezi. Plus probela trenurilor și a avioanelor de legătură cu Rusia.
Migrația care este esențială în economia dizolvată a Republicii Moldova joacă un rol important: această tendință pe termen mediu și lung va aduce schimbări structurale.
În ce privește Rusia, presa titra vara trecută: ”Moldovenii au părăsit în masă federația Rusă. În ultimii doi ani numărul lor a scăzut de 3,5 ori”. La începutul lui mai 2022 numărul muncitorilor moldoveni scăzuse vertiginos ajungând la 76.645 de persoane. Comparativ cu luna mai 2021 numărul moldovenilor aflați în Rusia la muncă a scăzut de două ori iar față de mai 2020 de circa 3,5 ori. Privind în spate vedem că față de 2019 numărul lor a scăzut de peste patru ori iar față de anul 2014, când a fost ocupată Crimeea – scăderea este de 7,5 ori.
La acest capitol putem vedea chiar o migrațiune dinspre Est spre Republica Moldova. Dar aici trebuie cercetate atent cifrele. Cert este că factorul război și numărul imens de refugiați ucraineni în Republica Moldova joacă un rol important.
Destinația principală a celor care pleacă din Moldova este România: 62% din cei ce pleacă definitiv o aleg ca destinație. Însă e o cifră înșelătoare. De ce? Grosul aleg județele de hotar. De ce? Ca să-și facă acte UE și se plece mai departe la muncă. Însă sigur o parte bună rămân. Câți? Nu știm exact.
Economia
Nu sunt specialist pe economie doar urmăresc atent și mă consult cu prieteni specialiști. E destul să te plimbi pe străzile Chișinăului sau a altui oraș din Republica Moldova și să vezi că pe toate panourile informative de la Exchange, de aproape doi ani rubla rusă are trecut un mare Zero. Practic, această valută a dispărut din folosința cotidiană. Atenție: rubla rusă ca importanță era exact ca ordinea de pe panouri: pe locul trei după Euro și USD. A rămas acolo pe trei, dar cu valoare zero. Acesta e indiciu ce definește ordinea lucrurilor. Rubla dispare din practica și uzanța economică.
Dacă ne uităm la cifre vedem, ca și la emigrație, un trend asemănător. Să luam ca exemplu exporturile și importurile.
În ianuarie-iunie 2023 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri au fost: România (31,6% din total exporturi), Ucraina (17,6%, în creștere accentuată – cu 6,7 puncte procentuale față de ianuarie-iunie 2022), Italia (6,8%), Germania (5,5%), Federația Rusă (4,0%), Turcia și Cehia (câte 3,9%), Polonia (2,8%), Belarus (2,3%), Spania (1,9%), SUA (1,4%), Bulgaria (1,3%), Ungaria, Liban și Franța (câte 1,2%), Cipru și Kazahstan (câte 1,1%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (1,0%), Regatul Țarilor de Jos (Olanda – n.r.) (0,9%), Grecia și Elveția (câte 0,8%), cărora le-au revenit 92,3% din total exporturi.
În ianuarie-iunie 2023 în topul țărilor de origine a importurilor de mărfuri s-au regăsit: România (15,6% din total importuri), Ucraina (13,0%), China (10,5%), Turcia (8,6%), Germania (7,0%), Italia (5,2%), Federația Rusă (4,5%), Polonia (3,4%), Franța (2,6%), India (2,5%), Ungaria (2,2%), Cehia și Bulgaria (câte 1,7%), Grecia (1,6%), Spania și Statele Unite ale Americii (câte 1,3%), Kazahstan (1,1%), Austria, Japonia, Regatul Țărilor de Jos, Belarus și Slovacia (câte 1,0%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (0,9%), Belgia (0,7%) și Coreea de Sud (0,6%).
Dacă acum zece ani priveam indicatorii de export și import, regăseam Rusia, la ambele capitole, prima sau prezentă acolo sus. Acum a dispărut și a devenit un jucător secundar.
Constat schimbarea structurală de orientare economică. România ocupă în ambele cazuri prima poziție și devine jucătorul principal.
În discuțiile mele cu prieteni care fac de zeci de ani afaceri pe piața rusă observ aceeași schimbare: cu Rusia era ușor și profitabil de lucrat, cumpărau tot și cu mulți bani, susțin ei. Dar războiul a schimbat totul, căci nu mai e nimic sigur. Tot ei spun: cu UE e mai complicat, mai multe hârtii, pretențioși, scrupuloși la bani, dar e totul sigur. Asta era vara trecută. vara asta discuția aproape că a dispărut. Toți s-au reorientat pe alte piețe, dominant spre Vest, inclusiv România.
Îmi amintesc de un caz de vara trecută. Economistul Viaceslav Ioniță spunea: ”Războiul din Ucraina a transformat Moldova în exportator important de produse petroliere. Poftim? Războiul din Ucraina a transformat brusc Republica Moldova în jucător regional a pieței produselor petroliere. Exporturile într-un singur trimestru au crescut de 50 și au ajuns la 190 milioane USD în trimestrul II din 2022. În valoare anuală avem deja 200 milioane USD exporturi, ceea ce plasează produsele petroliere pe locul IV în TOP-ul exporturilor moldovenești”.
Schimbări strategice ale partidelor
Ivan Krastev, cunoscutul politolog bulgar, observa acum un an cum partidele de extremă dreapta devin parte a curentului politic majoritar din UE. Însă mai observa el atent. Odată cu războiul din Ucraina majoritatea se delimitează de Putin. Dacă acum doi ani o mare parte se afișau cu Putin fără nici o jenă – ba chiar făceau un discurs asemănător ultraconservator, acum, chiar dacă discursul e asemănător, se dezic și delimitează de imaginea lui Putin (sursa). De ce? Populația, oricând de conservatoare ar fi ea, tot îi este greu să accepte un război. Nimeni nu dorește războiul. Cam aceeași situație e și la Chișinău – partidele etichetate tradițional ca fiind pro-ruse nu se mai afișează că Putin și Rusia. Cel puțin nu direct.
Războiul a dus la o schimbare destul de radicală a agendei și a discursului. De ce? Războiul din Ucraina a fost un șoc mare pentru populația din Moldova. A existat un val de solidaritate și simpatie imens față de Ucraina. Cum numărul de refugiați a fost mare, sprijinul din partea populației a fost unul imens, fără precedent la nivel regional. Practic populația, bisericile și micile ONG-uri au dus greul refugiaților, nu statul. Iar partea admiratorilor pro Putin au făcut un pas în spate sau au tăcut.
Aceasta a făcut ca marea parte a partidelor să-și schimbe discursul. Pe de o parte, a venit valul salvaționist pro-UE care a culminat cu Summit-ul de la Bulboaca, la care au fost prezenți toți liderii Uniunii. A fost o lovitură de imagine puternică. Pe de altă parte, partidele pro-ruse și-au schimbat strategia: Rusia și Putin nu mai aduc voturi. Războiul sperie, nimeni nu mai vrea să se asocieze cu el. Grosul populației nu poate susține pe cineva care se asociază cu războiul. Asta nu înseamnă că el nu e folosit și speculat. Dar aceste partide se folosesc mai degrabă de critici economice și sociale.
Cel mai interesant și important caz este cel al actualului primar al Capitalei: Ion Ceban. Acesta a avut o traiectorie dinspre PSRM (a fost vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova în 2019, deputat în trei legislaturi, a fost președinte al fracțiunii PSRM), partid central în zona pro rusă, spre independent și acum este la polul opus față de ”zona de origine”. Discursul lui a căpătat o traiectorie radical opusă.
În acest moment primarul Chișinăului, care practic a readus la viață orașul după o conducere catastrofală a epocii Chirtoacă și se bucură de o susținere populară, pare a fi a două figură politică ca imagine și susținere în Republica Moldova, după Maia Sandu. În noiembrie a câștigat al doilea mandat de primar, cu un discurs pro-european. A nu se uita: primarul Chișinăului ca importanță e aproape al doilea om în stat – hai al treilea. Dacă al doilea mandat decurge la fel de bine și reușește să-și construiască o platforma politică, cum se prevede, poate deveni viitorul candidat cu șanse reale la funcția de Președinte al Republicii Moldova, peste un tur. Dar asta e departe.
Discursul lui s-a schimbat spre un discurs pro european, o colaborare strânsă cu UE, cu ambasadele occidentale și o neașteptată colaborare cu România, de la PSD și guvern până la diverse primării. Este un statalist deschis spre UE și spre România – opus războiului și reținut față de politica actuală a Rusiei. În acest moment pare unul dintre cei mai pragmatici și raționali politicieni din opoziție cu reușite mari în Chișinău. Acum 6-7 ani asta părea de neimaginat. Toate astea le-a făcut posibil războiul.
Limba română redevine centrală
Un alt fenomen important este cel legat de limbă. E o poveste lungă dar o să simplific. Am povestit pe larg în cartea mea Sălbaticii copii dingo despre statutul limbii române (moldovenești, cum se zicea) și ruse în Moldova. Limba română avea în perioada sovietică un statut inferior social, administrativ și politic chiar dacă ea se păstra bine în anumite zone. Un statut inferior față de limba rusă care era precum engleza azi – lingua franca a Imperiului.
După independență, ea și-a căpătat oficial statut de limbă primă, de stat. Însă în realitate noul stat nu a reușit că construiască un mediu lingvistic adecvat și atractiv pentru populația de limbă rusă. Nu prin forță se impune o limbă, ci printr-un mediu și statut atractiv, practic, plus condiții lingvistice și legislative adecvate. Spre deosebire de republicile din Asia, Caucaz sau țările Baltice – cu tehnici diferite, de la caz la caz – Republica Moldova nu a reușit asta.
Așa că populația de limbă rusă nu s-a sinchisit timp de 30 de ani să însușească limba română, ca o a doua sau a treia limbă. Nu simțeau nevoia, nu le creștea prestigiul, nu le aduce poziție de putere, statut sau poziția socială.
Zilele acestea un cunoscut om de afaceri din media și persoană publică de limbă rusă, Dmitri Voloșin, a transmis o scrisoare publică care a pus pe jar mass media locale. Cumva sintetizează perfect povestea (formă scurtă): ”Nu vorbesc română. Locuiesc în Moldova de 30 de ani și încă nu am reușit să o studiez. Dar de ce? Răspunsul este foarte simplu – nu aveam nevoie de ea. Bineînțeles că m-am simțit inconfortabil în mediul vorbitor de limba română, dar asta nu se întâmpla des. M-am înconjurat de prieteni și colegi vorbitori de rusă, consumând o cantitate uriașă de conținut rusesc de la televizor și internet. Nu este un secret pentru nimeni că în Moldova aproape toată lumea știe rusă. Și cum nu e nevoie, creierul nu înțelege de ce trebuie să se chinuie atât de mult. Am făcut mai multe încercări de a o învăța. Dar lipsa de necesitate a ucis toată motivația și nu am învățat-o. Dar acum totul este diferit. S-au schimbat lucrurile. Înțeleg pe zi ce trece tot mai mult că AM NEVOIE de română. Nevoie ca o abilitate de bază.
Există un motiv simplu pentru această schimbare: războiul. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a făcut multe pentru dezvoltarea limbii române. Și problema aici nu este absolut despre respingerea a tot ce este limba și cultura rusă, de care unii dintre noi suntem legați. Cultura rusă va fi întotdeauna o parte din cultura mea personală, iar asta nu se va schimba niciodată. Adevărul este că războiul a ucis atractivitatea limbii ruse. Ea din păcate, nu este asociată cu progresul, cultura și alte lucruri bune acum. Și mulți oameni o refuză acum, nevrând să se asocieze cu regimul.
Deci unul dintre noile mele obiective mari pentru anul viitor este să învăț limba română la un nivel care să-mi permită să o înțeleg și să o vorbesc fluent. Limba română în Moldova este limba viitorului. Aceasta este o abilitate importantă de învățat acum dacă vrei să fii competitiv în țara noastră. Și acum îmi dau seama bine.” (sursa)
Succint: războiul a făcut într-un an ce nu au făcut guvernanții moldoveni în 30 de ani. Brusc limba română a devenit ”limba viitorului” acolo și cea esențială în dezvoltarea locală. No comment.
Toate aceste schimbări structurale fundamentale le-a făcut posibile războiul – pe care îl condamnăm. Ce facem cu toate acestea, cum le folosim este deja problema Republicii Moldova.
***
Citește și:
Cum a schimbat războiul din Ucraina relația dintre România și Republica Moldova
***
Articol publicat în cadrul proiectului ”Ucraina, dezinformarea și manualul de demistificare”. Proiectul este derulat de Societatea Academică din România (SAR) și beneficiază de o finanțare în valoare de 36.940 euro, prin programul Active Citizens Fund România – finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul materialelor realizate în cadrul proiectului nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
Excelent articol!. Felicitari!