Vor trece probabil ani de zile până când populația României va reveni
la sentimente mai bune față de credite și față de bănci în general. În
acest moment dobânzile reale la lei sunt la minimul ultimilor patru ani
și probabil vor mai continua să scadă, însă la fel se va întâmpla și cu
soldul creditelor. Sentimentul de țeapă încercat de românul care și-a
luat fericit casă înainte de 2008 pentru a se trezi un an mai târziu cu o
rată pe care nu și-o mai poate permite și cu perspectiva executării
silite nu va fi uitată de această generație a celor care au acum
30-40-50 de ani. Îmi amintesc de bunica mea, care a prins și
hiperinflația de după război și marea stabilizare monetară din ‘47, că
îmi spunea prin ‘90, deci la peste 40 de ani distanță că nu e bine să ai
de a face cu băncile căci dacă ai credite e doar o chestiune de timp
până ajungi să fii executat silit.
Probabil și această generație care a trăit spaima dublării francului
elvețian sau a creșterii ratei la euro s-a speriat atât de tare de
credit încât este nevoie de venirea din urmă a altora mai tineri pentru
ca în România să mai vezi soldul creditelor în creștere. Acum oricum nu
se prea mai dau decât credite în lei, iar dobânzile sunt comparabile cu
cele din 2008 la euro. Dar țineți cont de faptul că aceste dobânzi au
atins un maxim al perioadei de criză abia în toamna anului trecut. Și
oricât de repede ar scădea acum dobânzile, românii nu mai îndrăznesc să
facă un credit nici pentru o mașină sau pentru o mobilă, darămite pentru
o vacanță cum făcea lumea atunci.
Aceasta este probabil și explicația faptului că deși economia a
început să crească destul de viguros, crește pe exporturi, nu pe consum.
Indiferent ce ar spune cifrele oficiale despre revenire și relansare,
din punct de vedere psihic românul este prizonier în recesiune.
