Puhoiul care a lovit localitățile de pe Valea Prahovei și drumul național care le străbate s-a format în golul alpin. Pe Platoul Bucegi, un împătimit al munților, Sergiu Olteanu, a surprins momentul în care un firicel de apă care se strecura printre pietre a devenit ditamai torentul în doar câteva minute. Nu era pădure în acel loc și asta i-a făcut pe unii să elimine tăierea (haotică) a pădurilor de pe lista cauzelor.
Dar tocmai lipsa pădurii ne arată cât de importantă e și de ce e o iresponsabilitate maximă să ne batem joc de ea. Mai întâi pentru că defrișările și/sau tăierile masive de păduri au o contribuție majoră la schimbările climatice care produc astfel de fenomene extreme, tot mai frecvent și tot mai puternice.
Mai apoi, o pădure sănătoasă, dacă ar fi existat, ar mai fi atenuat din forța viiturii, prin zonele prin care a trecut înainte de a ajunge în Bușteni. Solul pădurii format din pământ și resturile vegetale în descompunere e, practic, un burete, de un metru, un metru și jumătate, capabil să absoarbă ca un burete apa. Nu arborii, în sine, rețin apa, ci stratul acesta de sol. Cu cât e mai afânat și mai sănătos (mai plin de microorganisme, vegetație în descompunere, mai plin de râme, viermi, larve etc.), cu atât capacitatea lui de absorbție e mai mare.
Asta dacă în acea pădure nu s-au făcut, cu acte sau fără, tăieri în bătaie de joc. Drumurile de exploatare (cele pe care TAF-urile trag buștenii), făcute pe pante cu înclinația prea mare și rămase neînchise, acționează exact ca niște canale colectoare. În loc ca apa să fie absorbită dispersat pe o suprafață mare e acumulată în aceste ”canale”, care se transformă rapid în torenți. Când se adună mai mulți torenți într-o vale, prăpădul e previzibil.
Cu cât exploatările au fost mai intense, cu cât TAF-urile au fost folosite mai mult, cu atât solul a devenit mai compactat și mai puțin capabil să rețină apa și, mai ales, să o rețină rapid. E ca și cum presezi buretele și apoi te miri de ce nu mai absoarbe apa.
De peste un deceniu, de când bat pădurile României pe urma hoților de lemne, am văzut invariabil aceste imagini ale iresponsabilității, dar și a lipsei sancțiunilor, legate de încălcarea unor norme elementare de exploatare. Pe bună dreptate, oamenii se revoltă și își doresc tragerea la răspundere a celor care taie ilegal și fură arborii din pădure. Dar efecte chiar mai grave decât cele produse de furtul de arbori sunt cele cauzate de modul în care se taie o pădure, cu acte sau fără.
Nu am fost, recent, prin pădurile de deasupra Bușteniului și a altor localități de pe lângă drumul național de pe Valea Prahovei. Sper să-mi fac timp să ajung. Pentru că pariez că la fel ca la Broșeni, anul trecut, sau la Cârlibaba, în acest an, o să găsesc în ele urmele unor asemenea exploatări și tăieri haotice, care, în loc să atenueze forța unor astfel de viituri, le amplifică. Sunt exploatări haotice pentru care nu sunt de vină nici Soroș, nici ”birocrații de la Bruxelles”, nici jurnaliștii de investigație ori activiștii de mediu. Ci doar lăcomia și iresponsabilitatea celor care le taie și celor ar trebui să aibă grijă de păduri.
Aici e filmarea, făcută de Sergiu Olteanu, pe Platoul Bucegilor, de unde a început prăpădul. Cam asta se întâmplă și în pădurile tăiate iresponsabil:
Și o altă filmare:
Ce s-a întâmplat, apoi, în Bușteni:
Spor la măcelărit păduri! Sau nu?
