Performanța magistraților care devin oameni politici e foarte controversată. În Italia, Antonio di Pietro, care a instrumentat primele mari cazuri din operațiunea Mani pulite (în Lombardia a scăzut cu circa 20% costul construcțiilor publice pentru următorii zece ani), sau în Brazilia, Sergio Moro, care a fost judecătorul din Lava Jato (care a trimis după bare doi președinți, un șef al parlamentului și a dezintegrat mecanismul de a finanța partidul de guvernământ prin companiile de stat), nu au ajuns prea departe după ce au intrat în politică. În schimb, președintele actual al Coreei de Sud este fostul procuror care a instrumentat dosarul predecesoarei lui, și a trimis-o în pușcărie, dar tot el a grațiat-o după condamnare, și pe ea și pe mituitorul ei, moștenitorul Samsung. Partidele de dreapta l-au recrutat candidat la președinție, și au câștigat.
Nu ai cum să citești sutele de pagini ale memoriilor lui Daniel Morar, primul șef al DNA și ulterior judecător în Curtea Constituțională, fără să te gândești ce serios candidat la președinție ar fi Daniel Morar și – mă încumet să o spun – ce bun președinte.
Editura Humanitas și-a luat inima în dinți să îi publice memoriile. A fost un gest de curaj, pentru că din carte nu ies bine nici justiția, nici oamenii politici și mai ales nu serviciile secrete, deci era de prevăzut un cor de furie din partea celor mari și tari, care nu a întârziat. Practic nu există nimeni cu putere și influență în România (și dincolo de granițe, cazul Kovesi) care să fie cruțat de Daniel Morar în acest volum, deci să ne fie clar de la început că nici Morar, nici editorii lui nu aveau ce câștiga din această carte.
Doar opinia publică, dar ce e opinia publică în presa noastră lotizată pe grupuri de interese? Mugur Ciuvică l-a calificat imediat de ”dobitoc” (ca Postelnicu), că nu s-ar fi prins că toată anti-corupția a fost instrumentată de Securitate contra democrației, cei de la G4Media de ”duplicitar” și oportunist – că nu a demascat SRI pe loc, atunci, și că s-a făcut avocat al apărării în penal, acum – o excepțională aliniere a celor două extreme.
Dar cum Daniel Morar nu e doar un martor, ci un actor esențial, cartea trebuia publicată. Și nu mai târziu, ci acum, indiferent de reacții, care aduc mai ales confirmarea celor scrise în carte. Morar, pe care l-am întâlnit de două ori în viață, deși am fost aliați mulți ani și avem vederi similare despre multe lucruri, nu are planuri politice. Dar încep prin a spune că, în penuria de personalități independente, prima senzație după ce am citit toată cartea este că ar fi un candidat cel puțin la fel de bun ca și Codruța Kovesi și, probabil, un președinte de țară mai bun. Nu numai pentru justiție.
Volumul, foarte lung, dar pasionant, e foarte bine scris (Sorina Matei a contribuit, ne informează coperta 2). Aparatul critic e însă ca la români, mă mir de Humanitas: cartea nu are index de nume, iar sursele de presă nu au link și data accesării (auditul Freedom House citat nu are link și pagină, deci nu se poate face fact-checking, dacă s-ar face s-ar vedea că știrea Mediafax după care e citat e eronată). Chiar dacă nimeni nu va citi volumul pentru alte surse decât Morar însuși – el fiind sursa zero – e important să cităm corect totul (poate la următoarea ediție). Cartea e o istorie și a corupției, și a anticorupției noastre, o relatare de la vârful statului adesea senzațională, dar bine temperată. Daniel Morar se maturizează pe parcursul ei, de la tânărul care se ferește să fie racolat de Securitate și are primele cazuri la Cluj, la judecătorul din Curtea Constituțională, care joacă pe diviziunile politice de acolo pentru a deveni factorul decisiv în decizii esențiale. Mai mult decât un judecător constituțional, Morar a fost un jucător influent, ceea ce i-a atras dușmănii de prim rang, Cartea merită mai mult decât un episod, astfel încât astăzi am să schițez doar esențialul despre ce aduce bun și ce omite Morar, urmând ca la fiecare câteva zile să revin cu discuția despre ce aduce nou Morar despre justiție, servicii secrete și corupție politică.
Volumul ”Putea să fie altcumva” are în primul rând valoare ca sursă primară, e o relatare la mâna întâi, și asta se vede din diferențele esențiale față de versiunile schematice despre anticorupție de pe Digi sau alte organe de presă unde băieți tunși regulamentar povestesc pentru cine stă să îi asculte lupta gnomilor cu ielele. Cine e un însă un cititor constant al meu nu va găsi o versiune prea diferită. Documentarea, mai ales în partea privitoare la Curtea Constituțională, este excelentă și cine are răbdare să citească fără prejudecăți va avea în sfârșit cum să înțeleagă complicata istorie a legilor ”Big Brother”, de exemplu.
Ca procuror, Morar aduce relatării un caracter aparte, prezentând fie dovezi, fie martori, la toate episoadele senzaționale de care e vorba. Ca exemplu, un judecător al Curții Constituționale îi spune că SRI îl rugase să faciliteze alegerea Liviei Stanciu ca președinte CCR. Numele său e menționat în clar. Asta nu e fără risc, am văzut adesea cum oamenii sunt intimidați în România, mai ales în relație cu serviciile secrete, și iau înapoi ce ți-au spus. Certurile cu SRI au însă mai mulți martori. Mare parte din discuțiile la Cotroceni, la fel. Riguros și atent, Morar prezintă în general lucruri verificabile.
A doua mare calitate a volumului este prezența câtorva argumente clare, logic și consecvent urmărite, care structurează tot materialul. Unul este acela că independența justiției nu e suficientă dacă nu există sentimentul datoriei și responsabilizarea acesteia. Al doilea, că problema controlului justiției de către serviciile secrete sub pretextul anti-corupției este doar ultimul episod acut al unei probleme cronice de influență politică a Securității, cu rădăcini mult mai vechi.
Al treilea, că România s-a întâmplat să fie prinsă într-un demers activist al UE de a-și apăra – de fapt, extinde – suveranitatea datorită contextului post-Brexit. Toate aceste argumente merită o discuție separată – de fapt, ar merita dezbateri în societatea noastră, că au o mare importanță nu doar pentru trecut, ci pentru viitor.
Argumentele contra lui Daniel Morar aduse de oponenți nu au mare valoare. Unu, toate citează un comunicat al SRI. Nici un ziarist nu își sprijină argumentația pe un comunicat al SRI – sursa acuzată – fără a aduce măcar a doua sursă, dar în mod naiv toți criticii lui Morar o fac și nu aduc a doua sursă, darămite a treia, cum ar cere jurnalismul. Vă las să ghiciți cine citează din SRI ca sursă a adevărului suprem. Doi, argumentul momentului ales. De ce nu a demascat Morar atunci SRI? Păi, l-a demascat, i-a cerut și lui Iohannis, și lui Băsescu să scape de Maior și Coldea. Asemenea lucruri nu se spun în interviuri la presă, mai ales în situația DNA de atunci, care era asediată constant de opoziția condusă de PSD și Dan Voiculescu, și susținut doar de Băsescu. În interviul dat lui Dan Tăpalagă, Morar spune: ”(…) În privința colaborării cu SRI-ul eu spun ca abia acuma este una bună, abia acuma de câțiva ani, în sensul că SRI-ul face exact ceea ce-i cere legea (s.m., AMP). Atunci când are indicii asupra săvârșirii unor fapte de corupție trimite datele procurorului”. Mie mi se pare destul de clar că spune că SRI întârziase să se conformeze legii. Tăpalagă presează așa de mult mai departe să obțină o declarație despre colaborarea cu SRI că pare un agent provocator – și ca atare Morar nu îi mai spune nimic – așa e cu interviurile, nu doar în jurnalism. Dar ce i-a spus deja e important. Morar nu putea vorbi mai devreme și, ca să fie clar, nu putea vorbi nici mai târziu, cum cere Sabina Fati.
Ar fi iresponsabil să vorbească mai târziu, la bătrânețe, dacă problema României e dominația unor rețele militarizate cu rădăcini în fosta Securitate care au privatizat statul. Morar nu e Adrian Marino, care ne-a lăsat pentru după moartea lui demascările lumii literare. Aici nu vorbim de literatură, ci de democrația românească, și e posibil să fie deja târziu.
În ce privește argumentul că toată anti-corupția e praf pentru că Morar a recunoscut că SRI a încercat să o controleze și să și-o însușească, cum spune Mugur Ciuvică, nici asta nu ține. Din cartea lui Morar nu reiese de nicăieri că Voiculescu ar fi fost nevinovat – dimpotrivă. Justiția tardivă e mai bună decât absența ei, mai ales dacă a fost întârziată de o cultură a impunității. Dovezile contra celor ale căror cazuri au fost instrumentate de DNA-ul lui Morar sunt clare – și ei sunt politicieni, ofițeri SRI, oameni din lumea fotbalului și a afacerilor. Nimeni nu a câștigat la CEDO din acele dosare ale primilor ani, și nici achitări nu au fost. Îi datorăm lui Morar și deciziei CCR să SRI a fost înlăturat din anchetele penale – nu avea cum face asta înainte să fie în CCR.
Rămâne selectivitatea. Da, DNA a acționat just și documentat, dar contra tuturor? La urma urmei, a dat și NUP-uri sau nu a anchetat unele cazuri. Reamintesc că atunci când am făcut Coaliția pentru un Parlament Curat (CPC), în 2004, am avut referenți pe partide și regiuni cu scopul de a verifica dacă autorii nu au omis pe cineva – o sursă de eroare mai greu de identificat. Procurorii sunt conduși de sesizări, deci nu vizează oricum pe toată lumea, întregul univers sociologic, cum am făcut noi în CPC. Rareori se autosesizează. Astfel că apar nedreptăți stridente – Dragnea e condamnat în dosarul Referendumul, deși dovezi că le-a cerut el să pună morții pe listă nu sunt. Morar citează doar o pagină de argument pentru mobilizarea maximă la vot și urmărire a rezultatelor din secții – nimic ilegal. În schimb, cei de la PDL care au dirijat voturi pentru EBA, conform investigației lui Dan Tăpălagă, nu sunt deranjați. Evident, nu se putea, Băsescu era singurul apărător al DNA – cu asta i-a ținut și pe Morar, și pe Macovei. Să fim serioși, Bruxelles-ul nu îi putea apăra. Cât timp DNA lupta cu diferite grupuri de profitori, cei din jurul Elenei Udrea le luau rentele rămase fără stăpân. În 2011, am sesizat Comisia Europeană pentru cum manageria ea fondurile europene. DNA nu a făcut nimic – nici nu avea cum – Udrea era deja oficial instalată, petrecea weekend-uri cu familia Băsescu, o încuraja pe EBA în cariera ei politică, îi distrugea pe toți cei din partid care i se opuneau, inclusiv folosindu-l pe Coldea și DNA.
Deși admit că Morar nu putea face nimic – decât cel mult să demisioneze – tot aș fi preferat să văd un regret în ultimul capitol. Udrea a folosit anti-corupția noastră – cu mare succes. A trebuit să se termine al doilea mandat al lui Băsescu ca să ajungem la ea. Sigur, nu am știut totul – doar SRI știa – dar chiar și retrospectiv trebuie să admitem asta. Justiția selectivă nu e ideală, deși publicul o preferă absenței oricărei justiții, impunității totale, sau încrederea în DNA nu ar fi fost atât de sus în toți acești ani.
Daniel Morar, la unul din evenimentele de lansare a cărții ”Putea să fie altcumva”/ captură de ecran
Apropo de sursă:” încrederea în dna a fost atât de sus”. Cine (ce sondaj) zice ?
Pentru mine eficiența acestui parchet special s-a dovedit când au început să fie publicate declarații de avere | interese ale celor de la Curtea supremă . Pe care parchetul nu le-a corelat | confruntat cu “dezlegările de drept” pronunțate .
Cancelarul Austriei e satul pana-n gat de golaniile si palavrele autoritatilor romane.
credeam ca e satul de palavrele si golaniile autoritatilor austriece!
Cancelarul Austriei vrea spaga: padurile Romaniei pentru Schweighofer si gazul pentru OMV.
Nu am citit inca cartea.
Imi aduc aminte de un interviu cu Morar in presa de acum 10-12 ani, demult oricum, in care spunea ca din toate informarile venite de la SRI doar 10% ar putea fi probe in justitie. Mare curaj sa spui acest lucru in aceea perioada cind SRI era prezentat de presa ca oxigenul sau ca lumina calauzitoare a statului roman
“Maurul și-a făcut datoria,Maurul poate să plece” este istoria adevărată a DNA-ului lui Morar și a urmașilor lui.Tentativa aceasta de “lamentatio” literar este de fapt o încercare a autorului de a valorifica pozitiv “rahatul” juridic pe care l-au construit,o manieră “a la Băsescu” de a torsiona realitatea în direcții convenabile.
După cum bine ați remarcat,în cazul Dragnea(fără ai conferi in niciun caz acestuia vreo aură de martir sau de ” nevinovat”) este vorba de poliție politică “by the book”,deoarece acesta nu era “unul din gașca corupților” ci era,folosind un termen politic consacrat,” șeful opoziției oficiale” devenind în pofida “condamnării” și “acuzațiilor ” liderul partidului de guvernământ.Ei bine,în aceste condiții justiția trebuia să fie impecabilă,nu justificată mai politic și populist decât politica însăși…
Și da,sunt de acord cu domnul Ciuvica,nu e prea inteligent să descrii cât ai fost de oportunist(cum zice domnul Tapalaga) intr-o poziție de complicitate cu un leadership mizerabil, când de fapt tu erai cel care îndepărta niște mafioți spre profitul altor escroci…
Povestea asta ne arată de fapt cât de “politice” sunt “personalitățile” care conduc sau fac justiția din România!…
Referitor la viitorul președinte,situația e complicată.
Eu cred că avem nevoie de fapt de un “proiect de țară” după cum ați scris intr-un articol din 1 aprilie 2018,și la fel cum am comentat atunci trebuie să “recultivam” politicul și parlamentarismul drept “unica soluție” la dictatura prezidențială care a devenit România.
Am admirat întotdeauna echilibrul “curajos” al pozițiilor dumneavoastră și aș fi foarte dezamăgit dacă v-ar seduce Morar…este doar un rău mai mic în raport cu Kovesi!
Cel mai bun candidat la președenție pentru România de azi ar fi un proeminent om de afaceri!…dar ca deobicei visez cu ochii deschiși…
In tara orbilor avem impresia ca chiorii ar fi o solutie. Nu sint.
de unde gasim unul cu trei perechi de ochi si…mult mai multe de oua ?? :)
Un articol bun. Ma supara insa folosirea verbului a manageria, cuvânt întrat în limba romana pe ușa din dos, introdus de generație Z, care nu știe bine nici limba română nici engleza. Ce-i rău cu a administra sau a conduce?
Oricine poate fi un conducător, … care conduce mașina pe drumuri publice sau un tractor pe câmp. Deci, planeta este plină de conducători care conduc autobuze, troleibuze, tramvaie, trenuri, …
Ca administrator?!!! Administrator de oameni????!!! Ce interesant ar suna pentru mulți Administratorul Maselor de Oameni!
Dacă un nici un popor nu ar fi utilizat neologisme pentru ca oamenii să poată comunica între ei cât mai clar, probabil că omenirea ar fi rămas în stadiul epocii de piatră și acum.
numele sau este legat iremediabil de traian basescu, sansele sint nule la orice fel de candidatura in politica indiferent de opiniile sale
Neobosita și controversata. AMP, totuși, și nu am văzut-o decât o singură dată, este între puținii jurnaliști care mai încearcă scoaterea din pălăria cât o junglă a unor oameni, numărați până la cinci, capabili să ridice țara în genunchi. Ține de conjuncturi, orientări și susținerea populației, mereu oscilantă, de a o ridica în stadiul biped, care înseamnă țară reconstruită, consolidată și suverană. Nu este ușor, ci aproape imposibil, fiindcă nu o poți face împotriva unei majorități politice ostile, fără echipă amplă competentă, integră, vizionară, curajoasă și în condițiile actuale de îndatorare a țării, contracte semnate dezavantajos în petrol și gaze, război în vecini și pericol pentru Moldova, un cui cât un munte, nevoia de alianțe… că nu avem altele mai bune ACUM. Mentalul general este atins de oportunism și mercantilism, iar căruța nu o mișcă nimeni de unul singur împotriva tuturor. Tot de aceea nici Morar nu a putut face chiar minuni, deși a făcut ce nu făcuse nimeni: încercarea smulgerii justiției din siajul SRI. Sigur, Monica Macovei și Băsescu jubilează, dar nu despre ei este vorba sau despre cei articulați cumva, pentru fapte derizorii, desigur, ci despre România. Cu cine să dansăm? Da, Morar și Mircea Geoană sunt cărți prețioase, PSD are până și el o șansă istorică înaintea spulberării de extremele politice, să lăsăm acidul care arde tot, la grămadă…
„Justiția tardivă este mai bună decât absența ei”.
Desigur, teoria răului celui mai mic, a compromisului minor trebuie să jaloneze politica rău lovită în aripă peste tot, radicalismul „pur” înseamnă dictatură. Politicienii de pretutindeni nu mai sunt aceiași de altădată. În România sunt „atingeri” complicate, amestecate, care au pătruns din mediul politic perceput ca incompetent, rupt de interesele populației și ale țării, corupt, în întreaga societate. Dovadă că și clasa mijlocie, până de curând garant al democrației, a metamorfozat în altceva, una mutantă, de șmecheri, rezultată din coconul corupției și al statului paralel, din sinecuri bugetare, multe diplome și doctorate false, cumul de pensii, pensii speciale, speculații latifundiare care au spulberat terenul arabil, înstrăinat, NU DIN ACTIVITĂȚI ECONOMICE. De aci dezinteresul pentru „proiecte de țară”, conservarea surselor ori asocierea profitabilă pentru români, cu asigurarea controlului acționariatului ori redevențe de peste 50%. Nu vorbește nimeni în media direct despre acest eșafodaj fragil, fictiv, injust și cameleonic al noii clase mijlocii care, astfel creată, susține politicianismul corupt și îmbuibat, într-o simbioză indestructibilă. AMP susține șansa democrației prin ajungerea lui Morar la Cotroceni, dar, iată, nu numai de democrație este vorba, ci de fundamentul șubred, tot de carton al acesteia, de nevoia vitală a recuperării atrbutelor esențiale ale suveranității și reconstrucției economice. Acestea înseamnă însă reorientări de substanță, competență, altă diplomație, curaj, o versatilitate la nivel înalt pe care nu o au la această oră mai potrivită decât Geoană și Morar. Sigur, pentru primenire, clasa politică trebuie să accepte compromisul minor de a-i accepta, altfel va fi măturată în viitor de extremele politice. Un candidat pentru Cotroceni genul unui prosper om de afaceri este un fiasco dovedit de Trump, o altă eroare a transformării statului într-un srl limitat ca acces și cunoaștere, capabilități și atractivitate. Geoană este diplomat și cunoscător de elită al cancelariilor occidentale, putând avea dialog egal. Morar nu putea de unul singur curăța, spăla și înnoi ce nu face societatea întreagă. Mai mult decât declarația că doar 10% din rapoartele SRI se adeverescori solicitarea la CCR a scoaterii SRI din anchetele penale îl aduc în același vârf meritoriu pentru prezidențiale prin integritate, competență și curaj. Paleative invocate de unii și alții sunt numai manipulări, bârfe și diversiuni care ne duc de tot în prăpastie. Pedepsele pentru fapte minore nu au fost voința lui Morar, ci trocul cu puterea statului la vedere și paralel, altfel ar fi implicat interesele, temerile și opunerea asociată a întregii clase politice oricărui act de justiție.
Da: „Putea să fie altcumva” (!), cum se și numește cartea recent lansată de Daniel Morar. Românii au ratat însă mereu ce ar mai putea fi…
DA, DA,….Daniel Morar indeplineste majoritatea criteriilor pentru a ajunge PRESEDINTELE Romaniei …daca participa LA ALEGERI ca independent si poate FACE O DECLARATIE PUBLICA CA NU ARE NIMIC COMUN CU MAFIA DIN JUSTITIEI SI A JUDETULUI CLUJ……..Dumnezeu sa ajute poporul roman!
Citind titlul, incepeam sa sper. Insa cartea e publicata de Humanitas, ceea ce inseamna ca e OK pentru securisti. Mai revin dupa ce o citesc.
În țara lui: “Amice ești idiot!” nu putem avea decât un balaur (SRI) bicefal (politico-juridic) capabil doar să ne sfărâme.
În țara în care justiția se face cu jumătăți sau chiar cu sferturi de măsură, unde se dau condamnări ambigue (pentru termopane și mătuși bogate, pentru angajate fictiv) nu se va ajunge decât acolo unde, deja, am ajuns.
Eu înțeleg că Daniel Morar își dorește să mai urce o treaptă în cariera-i împlinită deja. Dar nu-l văd decât ca pe un Medvedev capitiv în ghearele FSB.
Un An Nou în tihnă și cu sănatate!
Se vede cu ochiul liber, mai ales acum la sfârșit de an, că orice democrat se visează dictator și orice președinte se visează monarh. Dictatura s-a instalat deja pe nesimțite, doar ne prefacem că n-o vedem. Tinerii habar n-au dar noi, ăștia mai bătrâni, retrăim anii tinereții. Acum, când procurorii și judecătorii sunt aleși în diferite funcții ale statului prin votul alegătorilor, înseamnă că oamenii sunt de accord cu dictatura legii. Întotdeauna pentru alții, firește. Numai că, excitați de perspectiva de a-i vedea la închisoare pe oponenții politici, oamenii uită că de-a lungul istoriei, întotdeauna, dictatura prin dictatura legii a fost criminală. Celor care nu cred le urez, acum la sfârșit de an, o viață liniștită și să nu se teamă ori de câte ori le sună cineva la ușă pentru ca ei sunt nevinovați și n-au nimic de ascuns.
S-a conturat clar dictatura legii sănătății economice în favoarea unora ajunși la putere! Istoria ne indică și faptul că mulți din așa zișii „oponenți” ajunși la putere au ”luptat” pentru aceleași idealuri corupte.
Este tot mai greu a găsi cine are totuși o linie constantă pentru idealuri echitabile, mai ales că aleșii noștri au grijă de „aleșii” lor pentru niște „strălucite viitoare” sănătoase economic ,maxim rentabile lor.
Eroi si modele sunt cei care lupta pentru cinste si adevar chiar si atunci cand isi risca pensiile speciale si nu doar dupa ce le-au obtinut!
Când în România (sau în tari cu mai mult staif) va ajunge șef de stat un candidat cu adevărat independent cred ca am atins sfârșitul istoriei, perorat de naivul Fukuyama
Pana atunci traim cu toții în lumea visurilor, inclusiv marii analiști politici.
Rousseau spunea ca democrația este pentru o lumea a sfinților (citat aproximativ) pentru ca un astfel de sistem n-ar conveni oamenilor.
Rousseau emitea concepții filosofice (dacă despre acest Rousseau pomeniți) din prisma cunoașterii Adevărului dobândită pe atunci. Anumite concepții filosofice au avut însă și rolul lor pentru a trece peste pragul împotmolirii vremii în minciună.
Dar vremurile au tot trecut, de la începutul lor către sfârșitul vremurilor pe care nu vrem să le recunoaștem. Trăim însă în niște vremuri în care orice minciună, sau cu „adevăr” dovedit de niște dovezi științific falsificate dar autorizate (sau cu jumătate adevăr iar restul minciună) este dovedită ca fiind un mare adevăr șiiii, ….. oops, în imensa majoritate, am ajuns să ne îngropăm în ADEVĂRUL propriilor minciuni.