Sâmbătă a avut loc una din cele mai importante forme de protest ale personalului medical din ultimii ani, un marş prin centrul capitalei cu 5000 de participanţi. În pofida eforturilor organizatorilor, evenimentul în sine a fost reflectat aproape ca o ştire banală, ca un fapt divers.
Analizând la rece, aceasta minimizare are câteva cauze:
Cerinţele reflectate în presă sunt extrem de abstracte pentru populaţie. S-a cerut minimum 6% din PIB – dar câţi ştiu ce reprezintă PIB-ul şi de ce 5, sau 6,2 sau 7%!
Alte solicitări sunt şi mai abstracte sau chiar ciudate:
“O legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat” – dar azi această independenţă nu este garantată, oare la ce se referă?”
“O lege a salarizării specifică sistemului de sănătate” – deci nu salarii mai mari, ci doar o lege separată?
“Apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi” – medicii şi asistenţii sunt denigraţi? Nu am auzit încă de aşa ceva!
“Organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistemul public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi” – păi, nu aşa sunt şi acum?
“Consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate” – de consultat îi consultă însă nu ţine nimeni seama de părerea lor, la fel ca în toate domeniile sociale ale României
Pe de altă parte, comunităţile trăiesc prin lideri care, dacă sunt carismatici sau inspiră empatie, prin gesturi care îi apropie de omul de rând, atrag simpatie faţă de revendicări şi misiunea acţiunii în sine.Mitingul a avut practic un singur purtător de mesaj – Vasile Astărăstoaie. Însă domnia sa este preşedintele organizaţiei Profesionale a medicilor – deci nu lider de sindicat, este profesor universitar – iar în întreaga ţară există numai 5000 de persoane cu acest grad didactic – deci o elită extrem de nereprezentativa pentru populaţie. Este medic într-o specialitate, medicină legală, căruia nici unui pacient nu-i inspiră sentimente plăcute, este conducător de instituţie – rectorul Universităţii de Medicină din Iaşi, etc. Un astfel de om se poate bucura de respectul colegilor, dar nu poate smulge o lacrimă de la nimeni.
La toate astea se mai adaugă şi imaginea publică anterioară. Preşedintele Colegiului Medicilor a abordat neadecvat propria sa situaţie materială, declarând în repetate rânduri că are venituri oficiale, cinstite, de aproape 5000 de euro şi că se luptă ca şi colegii săi să atingă astfel de venituri. Astărăstoaie şi-a asumat rolul de lider informal al manifestaţiei, însă într-o gaşcă de hoţi de maşini, liderul este cel mai hoţ. Liderul celor care solicită mai mulţi bani pentru salarii nu poate fi cel cu veniturile cele mai mari!
Vasile Astărăstoaie se află într-un conflict deschis, cu valenţe penale, cu autorităţile pentru incompatibilităţi între funcţii şi modul de administrare a banilor. Din punct de vedere al imaginii nu contează dacă este sau nu vinovat de acuzele care i se aduc; populaţia se poate întreba justificat dacă problemele sale nu au cumva legătura cu organizarea protestelor.
Pentru antiteză – să ne imaginăm că lider declarat al mitingului ar fi fost un medic rezident cu cele mai bune rezultate în facultate şi cu cel mai mic venit – care să ne spună care sunt aspiraţiile sale de medic tânăr pentru că bolnavii din această ţară să aibă o şansă în viitorul apropiat! Mitingului i-a mai lipsit ceva – beneficiarul final al demersului – reprezentanţii pacienţilor şi chiar societatea civilă. Organizatorii au preferat să nu fie acceptate la marş persoane care nu purtau halat alb, refuzând pe cei care ar fi vrut şi ei să protesteze – este o decizie discutabilă.
Mai există două aspecte care merită atenţia: adunarea generală a CMR desfăşurată cu o zi înainte şi reacţia Ministrului Sănătăţii faţă de revendicări, Adunarea Generală a CMR a avut un invitat de marcă, întâmpinat cu strângeri de mână şi pupături – însuşi Ministrul Sănătăţii – Eugen Nicolăescu. Dacă medicii ar fi atins pragul de nemulţumire care să-i scoată în stradă pentru absenţa dialogului şi a oricăror măsuri – te-ai fi aşteptat ca ministrul să fie în amfiteatrul respectiv un fel de ţintă vie, unde să primească vocal şi agresiv criticile reprezentanţilor medicilor. Ce putem vedea pe site-ul MS – cuvântarea ţinută de domnul ministru – a fost centrată pe faptul că a finalizat cadrul legal pentru un nou pachet de servicii şi că face toate demersurile normale pentru aplicarea Programului de guvernare în sănătate. În condiţiile unui conflict major, vădit, între MS şi CMR – nici o adunare nu l-ar fi lăsat pe domnul ministru să bată câmpii despre altceva decât propriile revendicări că doar de aia probabil că l-au invitat! Un nou pachet de servicii nu se regăseşte printre revendicări! Orice manual de gestionare a crizelor recomandă ca în fata oricărei forme majore de protest să survină o reacţie promptă din partea Guvernului. Se spune că la barza chioară îi face Dumnezeu cuib. Prin reacţia venită, nu de la şeful Guvernului – cel care are puterea de a decide asupra finanţării sănătăţii – ci de la ministrul de resort s-a creat premisa unor noi proteste, de această dată mai consistente: “MS recunoaște și respectă dreptul democratic al Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate de a protesta……… dar dorește să reamintească faptul că în ultimele luni ministerul a purtat numeroase discuţii cu reprezentanții acesteia ……!” Pur şi simplu o sfidare făţişă a protestului, oamenii fiind îndemnaţi să protesteze cât vor, că au dreptul, cum de altfel au dreptul să facă orice vor cu timpul lor, să se plimbe prin Cişmigiu sau prin faţa Parlamentului, gestul în sine fiind minimalizat. Pe de altă parte se face o recunoaştere a faptului că discuţiile de luni de zile nu s-au materializat nici măcar într-o singură măsură publicată în Monitorul oficial şi este la fel de probabil că şi pe viitor să continua astfel. Nici o vorbă despre acţiuni concrete sau termene de aplicare! Decât o asemenea reacţie, domnul Ministru putea tot aşa de bine să tacă.
Dincolo de minusurile marşului, rămâne problema de fond. Pacienţii nu mai beneficiază de îngrijiri adecvate şi sigure în actualele condiţii. Ceva, trebuie făcut pentru a corecta situaţia actuală!
Indiferent de motive, populaţia, în special cea care reprezintă clasa de mijloc, intelectualitatea, studenţii, etc. a început să se activeze şi să-şi exprime făţiş nemulţumirile. Într-un an în care miza este alegerea Parlamentului şi instaurarea unui nou guvern, energiile sunt îndreptate către ziua votului, când fiecare cetăţean are puterea. Între alegerile de acest gen, populaţiei nu-i mai rămâne decât alternativa protestului. Cred că acestea se vor accentua, inclusiv în sănătate, mai ales pentru că Guvernul dă dovadă de o TOTALĂ inactivitate. Sănătatea este una din preocupările de bază ale populaţiei – orientată către aspectele care ţin de propria supravieţuire. Lipsa de răspuns faţă de astfel de nevoi este demoralizantă.
Personal nu mă aştept ca în urma unor proteste să se aloce fie şi un singur euro în plus. Cred că Guvernul se află într-un moment dificil, numai în ultima săptămână am văzut cum s-au scurs MII de milioane la pasiv: rectificarea unui buget supraestimat cu 800 de milioane, anunţurile de la UE cu blocări şi penalizări de 1000 de milioane, anularea unei ordonanţe privind pensiile care smulge alte sute de milioane de euro din banii de administrare ai ţării, inclusiv din cei pentru sănătate.
Dacă ar fi fost război, sau dacă ţara ar fi fot pusă la pământ de un cutremur major şi întins, sau dacă inundaţiile ar fi afectat toată ţara – Guvernul nu ar mai fi trebuit să ia măsuri, miniştrii ar fi trebuit să se afunde în scaunele lor capitonate?
O criză nu se rezolvă cu vorbe goale de politruc neinspirat. Este nevoie de măsuri concrete, vădit îndreptate către rezolvarea situaţiei şi de planuri rezonabile, pe 1 -3 -5-10 ani.
Aşteptările faţă de Guvernul USL au fost enorme iar polarizarea populaţiei care a oferit o majoritate de 70% în Parlament permite luarea oricăror decizii, fie ele şi dureroase sau impopulare.
Inactivitatea însă este însă echivalentă cu moartea actualului Guvern.
Pacientii au luat parte la mars. Puteti contacta COPAC si Asociatia pacientilor cu probleme Hematologice, ca sa numesc doar doua asociatii, si veti vedea ca au fost alaturi de Coalitie pe 2 Noiembrie.
Foarte interesant ca subiectul nu trezeste mare interes la cititorii nostri, chiar mai outin ca fondurile europene, subiect destul de tehnic. Si cu toate astea cind am fost cu dr. Paveliu la TV am avut audienta mare. Oare de ce e participarea asa de mica la tema asta, data de RM, de exemplu? Ca e mai greu sa ne dam seama cine sint baietii buni sau rai, sau ca lumea e complet sceptica apropos de rezolvari?
Referirea mea nu era catre asociatiile de pacienti, cinste lor ca au participat, ci la oricare cetatean de pe strada, pacient apartinator de pacient sau viitor pacient. Daca pacientii ar duce-o bine iar personalul medical ar fi nemultumit – ar fi justificat un mars al halatelor albe. Daca insa pacientilor le merge la fel si chiarmai rau decit profesionistilor din sanatate – ar fi fost normal ca la cei 5000(10000) de manifestanti sa se alature inca 100.000 de bucuresteni cel putin. Eu vad aceasta manifestare de protest pentru noi toti.
Subiectul nu trezeste interes pentru ca cei implicati nu sunt credibili.
Daca salariatii din sanatate si invatamant ar fi tratati ca niste oameni si nu ca niste animale costelive (950 lei net biolog, studii sup. 5 ani vechime) n-ar mai ajunge banii pentru investitiile inutile, dedicate si hiperonorate financiar ale unor primarii si alte institutii, studii de fezabilitate nefinalizate, asfaltari anuale etc. Si am deveni o tara normala! mai sperati ?!
sistemul de sanatate nu merge bine – se vede cu ochiul liber – tot ceea ce se intimpla este din cauza subminarii sale, permanent si subversiv, de o gasca de persoane pe care ne facem ca nu le vedem – nici doctorii, nici asistentii si nici cei cu specialitati conexe nu sint vinovati – ei sint doar niste bieti “acari Paun” pe care presa, in libertatea ei orientata spre birfa si fapt divers ii prezinta fara a intelege ca nu face decit sa orienteze opinia publica inspre false probleme – pentru ca, admitind ca toate aceste” evenimente” de presa cu doctori, plati informale si alte intimplari in aceeasi gama, sint reale – ele nu reprezinta decit efectul prabusirii sistemului de sanatate, in urma unui management defectuos si nu cauza!!! Ori, daca nu se elimina cauza … efectul va continua pina vor pleca toti specialistii … iar in spitalele goale vom ramine noi, batrini si putrezi, plingindu-ne copiii si parintii plecati de linga noi (primii in lumea larga si ceilalti “dincolo”!
De ce ar fi rezolvarea problemelor din sanatate 6% din PIB????
De ce nu 5% sau 8% ??
Cred ca putem discuta doar de o valoare ce permite comparatia intre calitatile unor servicii medicale intr-un stat care acorda x% sau y% din PIB.
La noi calitatea serviciului medical este necaracterizabila….si ca urmare habar nu avem pe ce cheltuim banii din sanatate (in afara de salarii….cat de multe, la spitalele publice din zone geografice de interes, unde este o realitate ca doctorii sunt uneori mai multi ca pacientii….sau de achizitii, o gramada de aparate medicale achizitionate pe bani grei fara nici o logica care stau neutilizate prin spitale de stat)
Nu exista protocoale (o gramada de medici fac ce cred … fara a i cenzura cineva “credintele” pe baza unor dovezi, cu toate ca medicina este cica o stiinta) si ce este mai grav nici nu ne trebuie…majoritatea fac confuzia intre dovezi si pareri.
Chiar asa , nu e mai simplu sa ne dam cu parerea decat sa aducem dovada????
Medicii romani prefera sa paraseasca sistemul romanesc decat sa-l organizeze pentru simplul motiv ca habar nu au cum se organizeaza un sistem. Asta se vede chiar din revendicarile “abstracte” eu as zice mai degraba “idioate” ale celor care au participat la manifestatie. Medicii nu au nici uh proiect pentru sistemul de sanatate, nici o viziune. “Viziunea” lor e dincolo de granita Romaniei.
Indiscutabil, manifestatia din 2 Noiembrie ii privea pe toti. Ce pot sa va spun, legat de ralierea bucurestenilor la proteste, este ca cetatenii capitalei sunt destul de apatici, in general. Am avut prilejul sa vad cum o problema acuta (reducerea salariilor cu 25%) nu a trezit nicio reactie la Bucuresti atunci cand s-au strans sindicalisti din TOATE domeniile, din TOATA tara, acum cativa ani.
Cat despre cei 6%, domnule doctor Paveliu, am mai avut prilejul sa discutam subiectul. Cei 6 % sunt expusi in programul de guvernare al USL – acesta a fost singurul criteriu care a dus la alegerea acestui procentaj. Totodata, 6%, si o stiti bine, este o medie grosiera a procentajului din PIB pentru sanatate la nivel european.
In rest, absolut de acord cu problema protocoalelor, a absentei calculelor etc. Cat despre protocoale, pentru ca s-a vorbit aici, o singura reflectie: nu stiu cum ar trebui sa arate politicianul roman care ar pune pe tapet aceasta problema, pentru ca ar afla extrem de rapid ca actualul nivel de finantare din sistemul de sanatate nu ar avea cum sa sustina respectivele protocoale in mod omogen pe intreg teritoriul tarii. Cu alte cuvinte, aplicarea protocoalelor ar obliga orice p[olitician roman sa accepte, PUBLIC, ca nu finanteaza suficient sistemul.
Ori, tocmai asta nu-si doreste sa recunoasca decidentul roman…
Apropo de ultimele randuri ale articolului scrise cu litere ingrosate, eu nu cred ca este vina guvernului. Cand ai revendicari de nivelul celor de pe pancartele de la manifestatia recenta chiar ca mai bine lasi lucrurile asa cum sint cel putin pana cand cererile devin mai practice. Ia sa ne gandim un pic la un medic care si-ar exprima bucuria pentru ca i s-a dat 6% din PIB. “Uraaaa, am manifestat in strada si am castigat. Ce ai castigat, draga? Pai am castigat 6% din PIB. Ceeeeeeeeeeeeee?” Hahahahahaha
Tocmai asta este Solutia: sa facem reguli si sa militam pentru ele. Orice protocol correct facut si aplicat tipa dupa o finantare corecta. Un alt exemplu: fiecare spital ar trebui sa publice pe site personalul normat si cel angajat. Culmea este ca si in Bucuresti, unde sunt spitale care au lipsa de personal. Abia atunci poti sa incepi cu ceva concret – sa iti faci meseria in deplina siguranta pentru pacient dar si pentru tine.
Pai “sa militam pentru ele” dar cine e subiectul propozitiei ca asta e intrebarea. Daca cei care lucreaza in spitalele respective (tot personalul de sus pana jos) nu militeaza pentru intretinerea si imbunatatirea locului in care lucreaza atunci cine sa o faca? Daca manifestatiile se fac pentru 6% din PIB atunci e clar ca persoanele respective ori vor ca ala 6% sa fie cheltuit tot dupa “procedurile” actuale ori ca nu au nici o viziune despre cum sa arate si sa functioneze locul in care muncesc.