Program de 14 ore, de la 7 dimineața la 9 seara, la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), precum și programare online – acestea sunt soluțiile găsite de ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, pentru dispariția cozilor din Pipera. Ministrul a mai spus că, deocamdată, prefecţii de Bucureşti, Ilfov şi șefii Direcţiei Permise nu vor fi schimbaţi din funcţii, dar că nu va ezita să facă acest lucru dacă „derapajele” vor continua.
„Începând de luni, centrul din Pipera va lucra în două schimburi, programul fiind 07.00-21.00, în fiecare zi lucrătoare. Am dispus alocarea imediată a 60 de posturi suplimentare din rezerva Ministerului de Interne, 50 la Bucureşti şi 10 la Ilfov, prin detaşarea unor lucrători din aparatul central al ministerului. În timpul acestui weekend, personalul va fi instruit astfel încât de săptămâna viitoare să fie operaţional. De luni, se va trece la un sistem de programare online pentru Bucureşti şi Ilfov”, a declarat ministrul Dragoş Tudorache, citat de Mediafax.
Decizia a fost luată după întâlnirea cu prefecții de București și Ilfov și responsabilii din MAI, după ce presa a relatat ieri că, în ciuda scandalului din vară, generat de intrarea peste rând a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cozile de sute de persoane persistă la DRPCIV.
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, aflată în subordinea Prefecturii București, este mereu extrem de aglomerată, iar reprezentanții Prefecturii spun că se formează cozi din cauză că nu au suficient personal.
Marele politician si om de stiinta american, Dwight Waldo (1913 – 27 octombrie 2000), in teoria sa sustine ca, in exercitarea atributiilor, cei ce detin functii publice, trebuie sa aiba in vedere 12 obligatii mai importante si anume, fata de: 1- constitutie; 2 – legi; 3 – natiune si tara; 4 – democratie; 5 – normele de organizare birocratica; 6 – profesie si profesionalism; 7- familie si prieteni; 8 – sine; 9 – colectivitatile cu care vin in contact; 10 – interesul public sau bunastarea generala; 11- umanitate sau lume; 12 – Dumnezeu sau religie.
Waldo afirma despre aceste obligatii ca nu pot fi ierarhizate in functie de importanta, iar numarul lor poate creste, el face insa o trecere in revista a celor mai importante reguli etice existente in viziunea sa. El trateaza aceste obligatii la nivelul datoriei individuale, al datoriei fiecaruia fata de moralitatea personala si nu fata de organizatie.
In conceptia lui Dwight Waldo ETICA in administratia publica este o problema complexa si complicata. Acest subiect este greu de explicat si inteles avand in vedere ca in secolul nostru codurile etice s-au schimbat intr-un ritm intens, iar sentimentul ca moralitatea este “relativa”(nimic mai fals) a crescut. Data fiind cresterea in diversitate a organizatiilor, se face simtita nevoia de noi repere etice si morale.
Cu toate acestea nu se depun de catre cei cu obligatii in domeniul juridic-legislativ eforturile necesare in directia creerii de reglementari si coduri etice adaptate noilor nevoi obiective impuse de evolutia si modernitatea societatii.
Etica profesionala este caracterizata in principal de independenta, integritate si competenta profesionala. INDEPENDENTA profesiei – implica independenta de spirit (de drept) si independenta în aparenta (de fapt).
Independenta de spirit – reprezinta starea de spirit care permite lucratorilor sa emita judecati fara a fi afectati de influente si sa actioneze cu integritate, pentru a-si exercita cu obiectivitate competentele profesionale.
Independenta in aparenta – se realizeaza prin evitarea situatiilor in care o terta persoana informata si rezonabila ar cunoaste toate informatiile relevante, inclusiv masurile de protectie aplicate in munca specifica, iar pe aceasta baza ar putea concluziona ca, integritatea, obiectivitatea sau competenta profesionala a lucratorilor sunt compromise.
INTEGRITATEA – presupune ca lucratorul sa fie drept si onest in realizarea competentelor profesionale si in relatiile interpersonale.
COMPETENTA profesionala – lucratorii din M.A.I. trebuie sa aiba si sa-si mentina cunostintele si aptitudinile profesionale la un nivel necesar si corespunzator pentru a asigura membrii societatii ca primesc de la acestia servicii in conformitate cu standardele aplicate sau elevate cunoscute in domeniile in cauza.
Atat la nivelul central cat si in cadrul componentelor sistemului structura de personal nu este rezultatul unor dimensionari stiintifice (realiste), nu reflecta nevoile obiective pentru asigurarea functionarii acestora si nu raspunde totdeauna politicilor publice dictate de comanda sociala.
In MAI multe posturi sunt infiintate fara just temei si ocupate de oameni care nu au abilitatile si pregatirea profesionala necesara. Sunt tolerate in mod nejustificat situatii in care, ofiterii executa sarcini de serviciu de compexitatea celor prevazute pentru agenti, iar functionarii cu statut special au doar atributii simple specifice administratiei publice, ceea ce afecteaza grav, imaginea politiei judiciare si statutul politistului, datorita abaterilor comise de catre acestia de la deontologia profesionala.
Persistenta deficientelor pe aceasta linie organizatorica a condus la situatia in care, in unele cazuri, la nivelul structurilor centrale si teritoriale ale sistemului s-au putut cuagula „clanuri” ce au la baza relatii de rudenie, prietenie sau interese nelegitime.
Astfel s-a ajuns ca in multe situatii, in sistem, sa activeze autoritati publice de tipul “dinastiilor”, gastilor sau grupurilor de interese compuse din indivizi ce apartin anumitor zone administrative sau promotii de absolvire a scolii, ceea ce a creeat premisele pentru a se isca tot felul de rafuieli si nu de a performa sau de a se instala spiritul de modernitate statala.
Una din cauzele care a favorizat migrarea discretionara a cadrelor in interiorul sistemului pentru formarea de „gasti” se datoreaza si faptului ca la nivelul ministerului nu exista o metodologie standardizata care sa reglementeze mutarea (fara examen sau concurs) pe orizontala pe functii similare si cu acelasi indice de salarizare sau pe verticala la pozitii cu indici superiori, in interiorul aceleeasi structuri sau de la o formatiune la alta, in cadrul unei linii de munca, de la o unitate la alta in cadrul aceluiasi departament ori de la o arma la alta in cadrul sistemului. Asemenea anomalii au permis, in cele din urma generalizarea de practici paguboase, in domeniul gestionarii resurselor umane.
Pentru optimizarea la maximum a functiei publice, unul din principiile de baza care trebuie respectat (asa cum se intimpla in statele civilizate) este ca in fiecare institutie a statului, numarul salariatilor sa fie minim posibil, proveniti dintre cei mai valorosi cetateni ai urbei, dar care (mai ales in cadrul aceleeasi structuri) sa provina din familii sau „neamuri” cat mai numeroase posibil, din motive lesne de inteles (pentru a fi satisfacuta o gama cat mai diversificata de nevoi sociale obiective si evident a oferi incredere maxima sistemului).
In acest context se impune eliminarea situatiilor in care membrii aceleeasi familii fac parte din aceleasi structuri centrale sau de executie sau din esaloane diferite dar cu subordonare de control sau de coordonare (protejare), pentru eliminarea conflictelor de interese.
Rechemarea in activitate (la initiativa rezervistilor, pentru a-si promova ei propriile fantasmagonii si fara de legi) a unor pensionari care au parasit sistemul pe “usa rusinii” sau care n-au valoare de specialist recunoscut public impiedica emanciparea si aduce grave deservicii sistemului.
Perpetuarea unor deficiente privind activitatea de personal a condus implicit la nerespectarea principiilor competentei si moralitatii precum si la incalcarea restrictiilor referitoare a conflictele de interese sau incompatibilitati in ocuparea functiilor de catre politisti, ofiteri ori subofiteri sau chiar demnitarii.
CA PROPUNERE , in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 83/2001 privind înfiintarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002 cu modificările şi completările ulterioare si ale Ordonantei nr.84/2001 privind înfiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor, aprobata prin Legea nr. 372/2002, cu modificarile si completarile ulterioare precum si pentru a nu leza buna desfasurare a activitatii politiei judiciare si de proximitate prin stirbirea autoritatii politiei operative se impune transformarea sau reorganizarea umatoarelor directii:
– Directia generala de pasapoarte;
– Directia de permise de conducere si imatriculare a vehiculelor;
– Directia pentru evidenta persoanelor si administrarea bazelor de date;
in structuri civile fara statut special.
– Directia generala de pasapoarte, daca se are in vedere necesitatea
descenralizarii si operationalizarii serviciilor publice teritoriale poate fi transformata in Serviciu independent de pasapoarte si chiar poate fi analizata oportunitatea subordonarii acesteia Ministrului Afacerilor Externe.
– Din aceleasi considerente ca si in cazul Directiei generale de pasapoarte cele doua directii, Directia de permise de conducere si imatriculare a vehiculelor si Directia pentru evidenta persoanelor si administrarea bazelor de date trebuie transformate in SERVICII INDEPENDENTE.
Printr-o analiza amanuntita si exigenta se pot invoca motive temeinice ca Directia de permise de conducere si imatriculare a vehiculelor sa fie trecuta in organigrama Ministerului transporturilor si infrastructurii sub coordonarea celor doua autoritati A.R.R. si respectiv R.A.R.
– Avand in vedere deserviciile publice si gravele prejudicii aduse statutului politistului „Clubul sportiv Dinamo Bucuresti” trebuie sa devina o simpla organizatie civila fara personal cu statut special.
Trebuie desfiintat Corpul National al Politistilor deoarece este un consumator de resurse umane si bugetare, si a fost infiintat printr-un mod atipic pentu a functiona ca o Organizatie Profesionala cu personalitate juridica ce activeaza pentru satisfacerea unor interese care nu primeaza la innobilarea profesiei de politist, fiind supusa din punct de vedere al scopului si rolului normelor emise de conducerea politica a ministerului si nu a celor izvorate din nevoile si capacitatile sale organizationale.
Drept urmare se impune, abrogarea articolelor 49, 50, 51 si 52 din Sectiunea a 4-a, CAP.3 a Legii nr. 360/06.06.2002 privind satutul politistului si a Hotaririi Guvernului nr.1305/05.12.2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Corpului Național al Polițiștilor.
Politia trebuie sa fie una din cele mai emblematice institutii pentru natiunea sa, tocmai de aceea este necesar ca Organizatia Profesionala a Politistilor din Romania sa se constituie in baza unui statut validat printr-o hotarare judecatoreasca, conceput de profesionistii recomandati de valoarea si experinta lor profesionala precum si de o conduita morala ireprosabila.
– De asemenea este necesara si abrogarea Hotărârii de Guvern nr. 1239 din 01.10.2008 privind infiintarea Colegiul Naţional de Afaceri Interne pentru a elimina risipa de resursue si a diminua unele vulnerbilitati amenintatoare la adresa institutiei M.A.I.
– Tot in plan organizatoric pe langa modificarile necesare a fi facute in organigrama ministerului si a subcomponentelor sale mai trebuie analizata si inoportunitatea functionarii politiei locale care aduce grave prejudicii de imagine politiei nationale sub foarte multe aspecte.
Drept urmare in vederea, optimizarii, cheltuirii banului public, infaptuirii actului politienesc, sistemului integrat de ordinie publica precum si pentru redarea increderii populatiei in institutiile emblematice ale statului, este necesar revizuirea, abrogarea unei parti din legislatia specifica, (Legea 155/2010 – Legea politiei locale) eliminarea conflictelor de competenta si institutionale existente intre politia comunitara (locala) si cea nationala si nu numai. Trebuie valorificate si puse in opera cu mai mult aplomb prevederile art.17-21 din Legea 218/2002 privind organizarea si functionarea politiei si ale H.G. nr.787/2002 privind Regulamentul de organizare si functionare a A.T.O.P. (Autoritatii Teritoriale de Ordin Publica).
Nu e nevoie de personal la ghiseu si nici de prezenta la ghiseu.
Se trimit fotografiile si semnatura prin posta pe un formular special furnizat (tot prin posta) de Directia (de mai sus). Paralel, bazat pe talonul de plata furnizat tot de Directie, in Hembank (banca din sufragerie) sa completeaza un ordin de plata cu suma, numarul OCR, contul bancar al Directiei si data platii.
Odata facute cele de mai sus, permisul de conducere, talonul sau ce o mai fi se livreaza tot prin posta.
Ce, nu stiati?
Am uitat sa adaug. La expirarea permisului (schimbare de nume, termen) tot directia trimite acasa prin posta un talon de completat si lipit fotografie dupa care se trece la procedura obisnuita de eliberare.
Asa sau deloc! Tertium non datur. A, uitasem, e inca Tranzitia Democratiei Originale.