Romania Curată

ISTORIE VIE: Aspretele, cel mai rar pește de apă dulce din Europa, care trăiește în România, filmat noaptea. Ce îi amenință supraviețuirea (FOTO & VIDEO)

”IMAGINI ISTORICE cu o fosilă vie, aspretele, cel mai rar pește de apă dulce din Europa și poate chiar din lume, filmat pentru prima dată, pe timp de noapte, în habitatul său natural din râul Vâlsan. Lipsa depistării puietului, semnal de alarmă pentru supraviețuirea speciei”, se arată într-un comunicat al Fundației Alex Găvan, transmis către România Curată, împreună cu fotografii și înregistrări video.

Specia, activă în special noaptea, atunci când își caută hrana, este critic periclitată, deși întregul său areal se află sub protecția unei rezervații naturale și a unui sit Natura 2000. Ziua stă ascunsă sub bolovani, în ape repezi curgătoare. Vâlsanul, care izvorăște din Munții Făgărașului, este singurul râu de pe întreaga planetă unde acest pește încă se mai regăsește.

Pe 27 iunie, în jurul orei 22, în satul Mușătești, județul Argeș, s-a efectuat prima pescuire științifică pe timp de noapte, pentru inventariere, de la descoperirea speciei, în 1956. De data aceasta scopul a fost de a identifica puietul de asprete. Biologii din cadrul proiectului Aspretele Trăiește, Nagy Attila (PhD) și Mircea Mărginean, au identificat 5 exemplare adulte, dar niciun juvenil. De asemenea, pe 30 iunie, biologii Falka Istvan (PhD) și Arthur de Bruin au identificat, tot pe timp de noapte, alte două exemplare de asprete în râul Vâlsan, la Brădetu. Nici atunci nu s-a descoperit puiet.

În 2022, din 57 de aspreți găsiți în 10 stații de pescuit dintr-un total de 21, doar 6 erau juvenili, câte unul identificat per stație, iar în 2023 nu s-a găsit deloc puiet în cadrul acțiunilor de inventariere a speciei. În cadrul campaniei de pescuit științific de anul acesta, din cele 55 de exemplare identificate până la această oră, niciunul nu este puiet.

Deși numărul de aspreți găsiți a crescut, per total, de la an la an, lipsa identificării până în prezent a puietului este extrem de îngrijorătoare. Dacă acest fapt va persista și în anii următori, sunt riscuri mari ca aspretele să dispară pentru totdeauna. Exemplarele identificate până în prezent vor muri, în mod natural, în următorii 4, 5 ani, iar dacă nu mai sunt juvenili care să atingă maturitatea și, astfel, să se poată reproduce, specia dispare.

Printre cauzele care, luate împreună, contribuie la dispariția juvenililor de asprete, și astfel, a întregii specii, se numără:

  • spălările de fund ale lacului de acumulare Vâlsan, efectuate de către Hidroelectrica fără a lua în considerare prezența ariilor protejate în care trăiește aspretele;
  • poluarea râului datorată stației de epurare de la Brădetu, care este subdimensionată, și a stației vechi de epurare care a deversat, în mod ilegal, până în martie 2024;
  • lipsa canalizării din comunele Brăduleț și Mușătești, adică în tot arealul unde mai trăiește încă aspretele;
  • temperaturile ridicate din ultimii ani, cauzate atât de schimbările climatice cât și de debitul ecologic insuficient asigurat conform legii, de către Hidroelectrica, la barajele Vâlsan și Dobroneagu;
  • fragmentarea habitatului de către o serie de bariere artificiale aflate la Brădetu, dintre care, în prezent, unele nu își mai îndeplinesc funcția inițială pentru care au fost construite.

Salvarea aspretelui de la extincție se sprijină pe patru piloni:

  1. Crearea Sanctuarului Aspretelui pe malul râului Vâlsan, la Galeșu – baza de cercetare, reproducere și înmulțire a speciei în captivitate. Ea va servi și ca un centru de vizitare experiențial și sustenabil, cât și ca un hub comunitar. Terenul a fost deja achiziționat cu ajutorul Kaufland România.
  2. Reconstrucția ecologică a râului Vâlsan, urmată de cea a râului Argeș și a râului Doamnei, în vederea reintroducerii aspretelui în arealul său istoric și, pe viitor, în alte râuri care îndeplinesc condițiile. Un proiect pilot de reconstrucție ecologică se desfășoară deja în parteneriat cu Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea. Parte din acțiunile de reconstrucție a habitatelor acvatice degradate se fac și cu sprijinul Fundației Disney, iar refacerea conectivității râului, prin îndepărtarea barierelor artificiale care fragmentează habitatul aspretelui și care nu își mai îndeplinesc funcția pentru care au fost construite, este realizată cu susținerea Programului Open Rivers.
  3. Advocacy ferm și eficient pentru cauza aspretelui, într-o manieră încărcată de bunătate iubitoare. Oferirea de sprijin instituțiilor statului român, la toate nivelurile, pentru a asigura respectarea și punerea în aplicare a legislației de mediu.
  4. Educarea continuă, implicarea și împuternicirea comunităților locale. Conștientizarea faptului că prezența aspretelui în zonă și existența ariei protejate sunt un privilegiu și reprezintă cheia de boltă către regenerarea și dezvoltarea durabilă a văii Vâlsanului.

Anterior, în octombrie 2020, membrii echipei, ihtiologii Andrei Togor și Marcus Drimbea, au realizat primele imagini foto și video surprinse vreodată cu aspretele în sălbăticie.

Proiectul Aspretele Trăiește este inițiat și desfășurat de către Fundația Alex Găvan, având ca partener strategic Fauna & Flora International.

Foto: Alex Găvan

Citește pe România Curată:

Cât mai puțini alegători, dacă se poate!

Urgență anti-urgență. Cine îi reprezintă pe cei 150.000 de cetățeni care au semnat, în doar trei zile, petiția împotriva incompetenței și abuzurilor Guvernului Ciolacu?

Prima victorie civică în scandalul suspendării abuzive a permiselor de conducere: Ciolacu anunță amânarea aplicării legii. Ce spune că a aflat doar DUPĂ ce a aprobat ordonanța de urgență!

Noua URGENȚĂ a Guvernului Ciolacu: desființarea Gărzii Forestiere Naționale și a Agenției pentru Arii Naturale Protejate


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *