Mihai Goțiu

EXCLUSIV/ Victorie civică: Romsilva reziliază controversatul contract prin care s-a deschis circulației auto drumul prin pădurea Băneasa. Ce motive invocă

România Curată și newsletter-ul investigațiilor de mediu Verde Curat au intrat în posesia documentului transmis de către Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva către Federația Greenfield, prin care o notifică cu privire la rezilierea contractului de peaj în baza căruia un drum forestier prin pădurea Băneasa a fost deschis circulației auto.

În notificare, reprezentanții Romsilva arată că la momentul semnării nu s-au gândit că va exista o reacție civică de amploare împotriva distrugerii pădurii Băneasa și a abuzurilor și ilegalităților care au stat la baza construirii și, apoi, a deschiderii pentru circulația auto a drumului forestier. Notificarea cu motivarea Romsilva, integral, mai jos.

Un an de tensiuni și controverse

Contractul de peaj a fost semnat în luna martie a anului trecut, de către directorul Direcției Silvice (DS) Ilfov, Cezar Răduță, cu reprezentanții unor asociații care au primit finanțare de la rechinii imobiliari de la Impact. care dezvoltă proiectul Greenfield, Primele reacții de opoziție civică au amânat deschiderea drumului forestier pentru circulația auto pentru luna septembrie a anului trecut.

Momentul a creat iritare publică și a dus la dezbateri încinse la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) și în Comisia pentru Mediu a Camerei Deputaților. O parte a rezidenților din cartier, membri ai Federației Greenfiled, au reclamat necesitatea deschiderii drumului pe motiv că dezvoltatorul imobiliar nu și-a respectat promisiunile făcute legate de realizarea unui drum nou de acces. În timpul dezbaterilor, reprezentanții Federației au refuzat să ia în discuție compromisul deschiderii temporare pentru transportul public al copiilor la și de la școală. Unii au invocat chiar și un așa-numit ”drept al mașinilor” ori au fost iritați de ideea utilizării transportului în comun pentru copiii lor.

Opozanții au arătat că deschiderea circulației auto riscă se permanentizeze, că de acest lucru ca beneficia dezvoltatorul imobiliar aflat în culpă pentru a-și extinde proiectul, că pădurea Băneasa va fi afectată grav, în condițiile în care se dorește desemnarea ei ca arie protejată și că toți bucureștenii vor avea de pierdut atât din cauza deteriorării celei mai mari păduri din zonă, cât și de creșterea poluării în Capitală prin facilitarea și încurajarea transportului cu mașinile personale. Nu în ultimul rând, a fost contestată legalitatea contractului încheiat de către Romsilva (prin DS Ilfov) și Federația Greenfield.

România Curată a prezentat, în premieră, contractul de peaj și anexele acestuia, a dezvăluit că directorul DS Ilfov, Cezar Răduță, a vândut un imobil (care nu-i apărea în declarațiile de avere anterioare) către un fost director și acționar al Impact, cu 200.000 de euro, și a publicat articole despre tensiunile generate de utilizarea drumului (care au dus inclusiv la amenințări din partea președintelui Federației Greenfield).

Petiția lansată de Asociația Parcul Natural București pentru protejarea pădurii Băneasa a trecut de 23.000 de semnături (o poți semna aici, implicarea pentru înființarea parcului natural continuă).

Un raport al Corpului de Control al MMAP (prezentat, de asemenea, în detaliu, pe România Curată) a arătat nu doar că drumul forestier a fost deschis abuziv, ci și că o parte din el a fost construit ilegal, în urma unor acțiuni care prezintă indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor fapte penale. În acest sens, raportul Corpului de Control a fost transmis Parchetului.

Ce invocă Romsilva pentru reziliere

În notificarea transmisă de Romsilva către Federația Greenfield (pe care o puteți citi, integral, mai jos) este invocată așa numita teorie a impreviziunii reglementată în Codul Civil. Potrivit directorului general al Romsilva (care semnează documentul) reacția societății civile și a MMAP nu putea fi prevăzută la momentul încheierii contractului, iar acest lucru i-ar crea deservicii de imagine mai mari decât beneficiile de pe urma închirierii drumului.

Ca și cum reprezentanții Romsilva n-ar fi putut anticipa implicarea cetățenilor pentru a opri distrugerea pădurii și deteriorarea calității aerului din București ori ministerul ar fi trebuit să închidă ochii cu privire la modul abuziv de încheiere a contractului și la ilegalitățile construirii lui, semnalate de către Corpul de Control. Și, ca ș cum, imaginea publică a Romsilva ar fi avut de suferit pentru că cetățenii și conducerea MMAP au reclamat distrugerile și ilegalitățile, nu din cauza acțiunilor și faptelor reprezentanților Regiei care au dus la reacțiile publice.

”Contractul (de peaj – n.a.) a creat Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA o serie de considerabile dificultăți în ceea ce privește relația cu autoritatea tutelară, societatea civilă și ONG-urile activiste pentru mediu. În încercarea de a justifica legalitatea contractului, precum și oportunitatea acestuia, raportat la eficiența economică în beneficiul ROMSILVA și interesul social al comunității din cartierul Greenfield, s-a ajuns ca ROMSILVA să devină ținta unor atacuri, calomnii, manifestări tendențioase proliferate pe toate canalele de comunicare publică, ceea ce a condus la crearea unor enorme prejudicii de imagine pentru RNP ROMSILVA.

Aceste circumstanțe nu au fost avute în vedere la momentul contractării și determină un dezechilibru semnificativ între prestațiile corelative care s-au născut în temeiul contractului. În timp ce beneficiul urmărit de dvs. este satisfăcut integral, subscrisa înregistrăm pierderi considerabile din deprecierea imaginii publice care depășesc cu mult beneficiul economic urmărit prin încheierea contractului”, se arată în documentul semnat de directorul general al Romsilva, Jean Vișan, directorul Direcției Fond Forestier, Octavian Anghel, și consilierul juridic Monica Panduru.

”În aceasta situație considerăm incidente prevederile art. 1271 Cod Civil care reglementează în legislația națională teoria impreviziunii. În consecință, în temeiul art. 1271, 1276 Cod Civil, coroborat cu prevederile art. 11.4 din contractul nr. 951/RC/03.03.2025, cu luarea în calcul a preavizului reglementat de art. 11.1 din același contract, RNP ROMSILVA vă notifică denunțarea unilaterală a contractului nr. 951/RC/03.03.2025, după expirarea unui termen de preaviz de 60 zile calendaristice calculate de la data comunicării prezentei notificări. La expirarea termenului de preaviz, contractul nr. 951/RC/03.03.2025 va înceta, iar subscrisa vom oferi o justă despăgubire constând în restituirea diferenței de taxe de PEAJ pentru perioada neexecutată din contract, în conformitate cu prevederile art. 11.4 din contract”, mai arată documentul menționat..

Notificarea intrată în posesia România Curată și Verde Curat este înregistrată pe data de 2 aprilie 2026. Termenul de 60 de zile curge din momentul în care a fost comunicată către Federația Greenfield.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Dezvăluirile despre afacerea drumului din pădurea Băneasa se numără printre cele potrivit cărora am fi afectat imaginea RNP Romsilva și am fost dați în judecată de către regia de stat și directorul ei, Jean Vișan. Acest lucru nu ne intimidează și nu ne vor opri investigațiile. Însă blocarea resurselor financiare (cheltuielile de judecată) pe mai mulți ani (cât va dura procesul) ne poate afecta activitatea. Mulțumim, tuturor celor care ați donat până acum pentru a putea susține procesele și să ne continuăm investigațiile de mediu. Și mulțumim, tuturor celor care veți dona, în continuare.

 

UPDATE: Curtea de Apel București a respins, în primă instanță, cererea Romsilva (prin Direcția Silvică Ilfov) de suspendare a raportului Corpului de Control al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în care sunt prezentate ilegalități legate construirea drumului forestier prin pădurea Băneasa:

Lovitură în justiție pentru Romsilva, în procesul legat de drumul forestier deschis circulației auto prin pădurea Băneasa

Citește pe România Curată:

VICTORIE DE MORAL, înainte de Paște, în Senat, împotriva legii de expropriere a cetățenilor români în interesul unor corporații internaționale private

 


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *