Sau cum să scrii despre medicină în 500 de cuvinte
Ca medic bătrân şi cu experienţă, cad din ce în ce mai des pe gânduri privind evoluţia meseriei mele. Nu o dată m-am simţit ca un impostor în timpul exercitării profesiei. Am uneori senzaţia că nu eu sunt cel care judecă situaţia clinică a pacientului şi că de fapt totul este pre-determinat şi pre-scris. Ca să mă asigur că nu sunt victima unui delir, am vorbit cu oameni mai competenţi şi cu mai multă experienţă, care m-au asigurat că şi ei trec uneori prin astfel de stări. Totul provine, spun ei, de la cantitatea enormă de informaţie medicală aflată în circulaţie, şi care, în cea mai mare parte, nu este riguros verificată. Dacă rata de proliferare a jurnalelor medicale se menţine, probabil că peste două generaţii vor exista tot atâtea jurnale câţi medici practicieni. Motoarele acestei proliferări sunt interesul financiar al producătorilor de medicamente şi tehnologie medicală, presiunea academică de a publica, şi nu în ultimul rănd, ambiţia medicilor.
În această situaţie este evident că, de fapt, nimeni nu mai citeşte un articol medical de la cap la coadă. Toţi suntem nişte surferi care plutesc grăbiţi pe valurile revistelor medicale, adică citeşti titlul (care de cele mai multe ori descrie studiul în 15 cuvinte) şi rareori concluziile (dacă nu sunt deja cuprinse în titlu!). Pe mine însă mă frământă de mult timp o întrebare: cine citeşte şi analizează toate aceste articole trimise spre publicare? Ştiu răspunsul în cazul revistelor mari şi prestigioase: redactorii specializaţi sunt un prim filtru, după care articolele interesante sunt trimise unor referenţi, adică specialişti din domeniul de care se ocupă cercetarea, care fac observaţiile cuvenite.
Articolul este retrimis autorilor pentru precizări sau corecturi şi abia apoi este publicat. De exemplu, New England Journal of Medicine, Lancet şi British Medical Journal publică în medie 10% din articolele pe care le primesc şi asta în condiţiile în care foarte puţini îndrăznesc să-şi trimită articolele la ei. Dar ce se întâmplă la celelalte sute de mii de reviste şi saituri medicale? Fizic nu există atâţia specialişti în lume ca să asigure revizia ştiinţifică a tuturor articolelor şi revistelor medicale existente. Deci nu ai altă cale către succesul comercial decât să scazi calitatea, să publici tot ce primeşti într-un ambalaj verbal cât mai provocator şi să speri că vei aduna suficiente click-uri ca să ceri un preţ cât mai mare pentru publicitate. Dacă ar fi vorba de ciorapi sau de pixuri nici nu ar fi o mare nenorocire. În cazul nostru este însă vorba de informaţie medicală, iar doctorul grăbit şi naiv va lua de bună o astfel de informaţie şi, în final, va nenoroci un pacient. Gândiţi-vă câte medicamente şi tehnologii medicale sunt retrase discret de pe piaţă, după ce au fost lansate cu surle şi trâmbiţe.
Asta dovedeşte că nici organismele de reglementare nu citesc decât titlul şi concluziile. Pot înţelege că departamentul de vânzări al producătorului nu are niciodată răbdare să se finalizeze studiile clinice de siguranţă, pentru că acţionarii doresc dividendele acum. Dar specialiştii din organismul de reglementare de ce nu au răbdare să citească şi să judece? Pe ei cine-i presează? În acest caz, ce pot face medicii ca să-i protejeze pe pacienţi de efecte fatale şi pe ei înşişi de malpraxis. În primul rând să aleagă revistele cu conţinut ştiinţific solid şi verificat în timp. În al doile rând să citească întotdeauna metodologia studiului care-i interesează. Oricât de provocator ar fi titlul articolului şi oricât de novatoare ar fi concluziile, cheia stă în metodologie. Dacă aceasta este inadecvată, din neştiinţă sau din interes, studiul nu are nicio valoare. Dar ce te faci, că metodologia este cea mai plicticoasă şi mai solicitantă parte a oricărui articol medical.
Deci, CLICK…şi mai departe!
Dr. Oană Sever Cristian
PS: Mulţumesc domnului Cătălin Tolontan care mi-a explicat clar şi cu răbdare mecanismul goanei după click în media.
PPS: Nici de data asta nu am reuşit să mă încadrez în 500 de cuvinte!












Felicitari pentru ca nu ati intrerupt articolul dvs. la jumatatea sa, incercand sa respectati limita celor 500 de cuvinte. Era pacat sa stricati demonstratia corecta si sa nu prezentati concluziile pertinente.
Cu stima,
P.O.