Ploaia măruntă se aşternea peste oraş ştergând contururile şi diluând culorile. Traversez atent la bălţi şi la maşini. Cotesc scurt pe lângă blocul gri cu balcoane rotunde şi iat-o în faţa mea: farmacia luminoasă, caldă şi primitoare cu vitrine mari şi marfa la vedere. Rafturile gem de produse, care mai de care mai colorate şi mai îmbietoare. Bodyguardul mă priveşte melancolic; am noroc că nu e coadă. O domnişoară spilcuită ca o vrăbiuţă mă întâmpină cu un surâs:
– Bună ziua!
– Am de luat reţeta compensată a mamei.
– Da, sigur, imediat.
În timp ce îmi scanează reţeta mă întreabă:
– Câţi ani are mama dumneavoastră?
– 84, dar de ce întrebaţi?
– Păi la vârsta asta nu vreţi s-o ajutaţi cu nişte vitamine?
– Da, sigur, dar doctorul ei nu mi-a zis nimic.
– Ei şi dumneavoastră, nu ştiţi cum sunt doctorii…
– Nu ştiu…
– De-abia au timp să se ocupe de lucrurile grave aşa că mai uită de amănuntele care fac diferenţa… Dar o cremă de mâini nu-i luaţi? Ştiţi la vârsta asta pielea se usucă şi crapă.
– Cred că are una…
– Vă recomand eu una cu gălbenele, ienupăr, lanolină şi arome.
– Bine, dacă ziceţi… dar reţeta mamei?
– Ăăă… nu avem medicamentul din prima poziţie, iar la a doua poziţie n-am decât 10 tablete. O să anunţăm la sediul central şi sperăm să ne aducă.
– Când?
– Miercurea avem zi de aprovizionare.
– Bine dar azi e joi, ce face mama până miercurea viitoare?
– Dar şi dumneavoastră de ce aţi aşteptat până în ultima zi?
Ce să-i mai spun? Dau să ies când vocea ciripitoare mă ajunge din urmă:
– Alo, domnul, nu vreţi card la farmaciile noastre? E valabil în toată ţara!
Când lanţul farmaceutic „Alfa&Omega” a preluat farmacia din cartierul meu, părerile au fost împărţite. Bătrânii o regretau pe vechea farmacistă care se pensionase, pentru că o considerau din familie. Tinerii se bucurau că a pătruns civilizaţia şi pe strada noastră: neoane, gresie, faianţă, plăteşti cu cardul, nu trebuie să faci conversaţie cu farmacistul despre cum se simt părinţii şi bunicii. Iată încă o dovadă că interesul public este cel mai bine servit de concurenţa capitalistă: „clientul nostru, stăpânul nostru!” Treptat însă interesul public a început să se topească. Numărul parafarmaceuticelor a depăşit de departe numărul medicamentelor. Genericele le obţii mai greu decât originalele, şi asta numai după ce reuşeşti să treci de barajul farmacistului care îţi spune confidenţial că genericul e „cretă făcută la Găeşti”. Unele medicamente cu un număr mic de cumpărători pur şi simplu nu se mai găsesc. Chiar şi zâmbetul farmacistelor a mai pălit. Au ţintă de vânzări trimestriale şi dacă nu o realizează sunt penalizate. Medicamentele care expiră pe raft le sunt imputate. Ce să faci, concurenţa e dură şi se lasă cu victime. Problema e că nici la concurenţă nu e mai bine. Lanţurile de farmacii au ajuns să semene între ele ca şi lanţurile de supermarketuri, doar uniformele angajaţilor diferă. Peste tot neoane, bodyguarzi şi o relaţie cu clientul cât mai „profesionistă” adică impersonală. Aaa… şi bineînţeles cardul de reducere la produse care au fost în prealabil scumpite mai mult decât reducerea de pe card.
În piaţă toată lumea vorbeşte de exportul paralel ca fiind cauza penuriei la unele medicamente. Preţul medicamentelor noi şi scumpe e ţinut de guvern la un nivel scăzut pentru a le face accesibile pacientului român. Marile lanţuri în consorţii şi holdinguri cu marii importatori achită aceste medicamente ca şi cum ar fi fost comercializate pe piaţa românescă, dar de fapt le re-exportă în Rusia şi lumea arabă la preţuri mult mai mari. Acesta este un efect economic pervers al unei intenţii bune. Apetitul pentru câştig al profesioniştilor în vânzări este ca apa – găseşte şi cea mai mică crăpătură legislativă prin care să se strecoare. Desigur managerii şi proprietarii nu trebuie să privescă pacientul în ochi atunci când îl păcălesc ca să-i ia banii pe un produs inutil. Farmaciştii, da!
Un simplu farmacist, proprietar al micii sale afaceri, nu face niciodată aşa ceva. În primul rând pentru că el trăieşte din relaţia de zi cu zi cu clienţii săi, şi este o persoană respectată în comunitate. În al doilea rând volumul lui de marfă e prea mic pentru export paralel. În marile lanţuri legătura personală dintre client şi farmacist s-a rupt iremediabil. Nu mai există clienţi individuali, ci doar mase de consumatori care sunt îndrumate să consume ce hotărăşte consiliul de administraţie. Sau cum se spune în America: „banii proştilor trebuie luaţi!”
Această situaţie nu este iremediabilă şi nici specifică capitalismului. Guvernul, dacă vrea să ajute bolnavii, poate subvenţiona la pacient medicamentele scumpe şi nu să distorsioneze piaţa, ducând la export paralel. În plus guvernul poate reglementa şi controla piaţa. Printre valorile capitalismului se numără justiţia imparţială şi libertatea de iniţiativă în condiţii egale pentru toţi. Reglementarea şi controlul, dacă sunt făcute corect, nu îngrădesc competiţia, ci hoţia. Regulile clare şi imparţiale nu sunt anticapitaliste sau anticoncurenţiale. Din contra sunt premiza dezvoltării şi bunăstării. Concentrarea importator – lanţ de farmacii a dus la crearea unor oligopoluri periculoase, cam ca în cazul băncilor care aveau şi activităţi comerciale, şi de investiţii, şi de asigurări. Aţi văzut unde ne-u dus aceste consorţii bancare în 2008. În industria sănătăţii există tendinţa de a atrage şi lanţurile de policlinici şi laboratoare în aceste consorţii cu importatorii şi lanţurile farmaceutice. Dacă lăsăm să se întâmple acest lucru atunci pacientul nu mai are nicio şansă să beneficieze de banii sănătăţii, care în ultimă instanţă sunt banii lui! În America şi în Europa autorităţile au spart marile bănci, în bănci mai mici specializate pe activităţi comerciale, de investiţii sau de asigurări.
Esenţa practicii medicale este consultaţia, adică „acea situaţie în care un om care este, sau se crede bolnav, apelează la un om în care are încredere”(BMA). Ce încredere poţi să ai într-un om care are ţintă de vânzări la medicamente/analize/consultaţii? Ca medic eşti educat să vindeci. Ca negustor eşti educat să vinzi! Tehnicile de vânzare sunt în cel mai bun caz tehnici de persuasiune, iar în cel mai rău caz, tehnici de înşelare. Deci care va mai fi temeiul relaţiei medic – pacient în absenţa încrederii?
Aşadar este în interesul publicului ca pacientul să devină client? Societatea românescă va hotărâ, dacă va dori, care este interesul public. Dacă nu, au hotărât deja alţii în locul ei.
articol publicat și în Viața medicală
Foarte bun text. Ce sa facem insa? Un sistem diferentiat de licentiere sau impozitare? In Germania intre drugstore si farmacie e o mare diferenta, in America insa nu, doar separarea e mai clara- retetele in fundul magazinului, deservite de un farmacist spec ializat, in rest produse de tot felul cu casieri oarecari, sau mai nou cu autoservice complet
Ideea e ca nu o fi suficient profitul din medicamente, deci solutia pe care o vad ar fi sa dai mai putine licente , un pic peste cat estimezi ca poate duce piata
alte idei?
Este o mare iluzie a crede ca principiile occidentale aplicate la ei vor avea aceleasi rezultate si la noi. Suntem mereu bombardati informational cu rezultate medii la nivel MACRO unde totul e roz (datorita a max. 20% din tot).
La nivel MICRO, restul de 80% duce o lupta de supravietuire ce afecteaza mult flusturata productivitate a muncii, devenita deja slogan in gura bancherilor si a marilor firme.
Densitatea pe km2 si dispersia teritoriala a populatiei este un subiect evitat cu buna stiinta de mai toti cei ce reclama eficienta economica. Si tarile dezvoltate au regiunile lor slab populate cu performante economice si sociale slabe.
La noi insa, opulenta mai mult sau mai putin afisata a unora, si sunt multi si nu ma refer la cei care au pe cineva in afara tarii si lucra, pune sub semnul intrebarii productivitatea muncii lor la nivel micro si macro fiind puternic contrastanta cu veniturile totale ale unei familii care devine serios afectata financiar din momentul in care intra pe usa doctorilor.
Eficienta activitatii medicilor nu ar trebui amalgamata cu eficienta economica farmaceutica. Din pacate pachetele cu tentatii financiare oferite cu diferite tehnici de catre vanzatorii industriei si lanturilor farmaceutice medicilor, ii determina pe acestia sa aleaga partea din care ei obtin venituri suplimentare, pacientul devenind un client si nu o persoana care sufera.
O farmacie, cu preturi occidentale, aflata intr-un oras cu o densitate de cateva mii de locuitori pe km2 nu are aceleasi probleme clientelare ca una identica aflata intr-un oras (dintr-un judet sarac cu o densitate a populatiei si mai mica) cu cateva sute de locuitori pe km2. Cea din urma farmacie, va recurge la cooptarea doctorilor in mentinerea profitabila a afacerii farmaceutice in zona.
Cel mai terifiant aspect este cel al bolnavului neasigurat. Acesta devine client cat timp are bani dupa care acesta, daca nu are abilitati de comerciant pentru a gasi sponsori, isi va numara zilele impreuna cu familia.
Statistica este un instrument cu care, daca faci o medie, faci rezultate extraordinar de frumos colorate. Nu am vazut nici o informatie statistica oficiala facuta publica, a castigului salarial net al populatiei grupat: Nr. persoane cu salar net <700 lei, intre 701-1100 lei; 1101-1500; 1501-1800 lei, 1801-2500 lei 2501-3500 si peste 35001 lei pentru a vedea cum s-a obtinut uimitoarea statistica de castig salarial mediu nominal net de 1698 lei (INSSE – septembrie 2014). La cati si unde se afla geografic concentratia de castiguri salariale mai mari de 2500 lei din total salariati, judet si tara. Asta ca informare corecta a oamenilor de rand, a vedea cam cati au atins sau trecut stacheta si daca este loc in cosul statistic de consum pentru tratamente medicale. Identic ar trebui o informare la nivel de pensii.
Solutia e simpla: Dati farmaciile pe mana farmacistilor!!! Atunci cand ea e condusă de un dude oarecare, poate cu 10 clase, fiți convinsi ca o sa ii pese doar de profit, pe cand un farmacist are dezvoltata si latura deontologica, compasiunea fata de pacient (nu client). In restul tarilor, farmacia poate fi detinuta doar de un farmacist
Nu am vazut niciun comentariu care sa plece de la realitati , ci doar perceptii si declaratii fara acoperire
Cifre : sunt cca 8000 farmacii inregistrate, dc MAX 1500 fac parte din marile lanturi de farmacii ( cele mai mari lanturi au in jur de 300 farmacii) Cifre INS si ZF care se ocupa de domeniu constant si profesionist
Este de inteles reactia emotionala la vederea , uneori provocatoare a prezentei farmaciilor, dar farmacistii(cei adevarati/ educati) suplinesc foarte mult din lipsa de timp/chef/ educatie a doctorilor, mai ales in raport cu persoanele in varsta sau cele slab informate/educate
Farmacistul vinde,dar nu cartofi sau rosii
Sa invatamant sa respectam profesiile, competentele, facand corectii necesare( lipsa de stimulare pentru a avea farmacii si comune, sate sa)
Eu cred ca ar trebui sa mai consultati odata statisticile MS. Avand in vedere ca sunt inexacte si neactualizate, este dificil de estimat in mod real cate farmacii de retea sunt. Dar pot sa va dau un sfat: cand numarati farmaciile din lantul Catena (peste 520), sa luati in considerare ca pe site-ul MS acestea apar in structura a peste 100 de societati comerciale diferite. Ca sa va faceti o idee exacta despre cum sta treaba, intrati pe site-urile web ale fiecarui lant, acolo veti gasi datele actualizate. Veti vedea ca cifra lor depaseste 2200 de unitati pentru retele cu peste 20 de farmacii (caci acestea sunt retele de farmacii, nu?). A, si daca e sa cuantificam cota de piata a acestora, va rog sa nu uitati ca in spatele top 10 farmacii de retea se afla top 5 depozite de medicamente.
Daca nu se cunosc cazuri penale in acest domeniu,totul este f.corect.Fara a proba concret o acuza ca sunt fraude in domeniul farmaceutic,este egal cu zero ok Si totusi…..ele exista.
În ultima vreme, totul devine o marfă… dacă și în învățământ unii ‘telectuali cu nume de produse cool-inare au promovat “universitatea antreprenorială”, distrugând viitorul unor generații întregi pentru a face bani, nu cred că mai e o surpriză cum viața oamenilor e vândută literalmente la kilogram.
Nu mai contează că noi cotizăm la sistemul asigurărilor sociale cu sute bune de lei lunar, sau că farmaciștii care au avut – pot spune – curajul să nu ia calea emigrației sunt prinși între imposibilitatea de a se aproviziona dacă sunt independenți și target-ele de vânzări dacă se angajează – unde găsesc și ei de lucru – la corporațiile conduse de consoartele unor (foști) miniștri pușcăriabili.
Contează doar ca unii să facă BANI pe seama sistemului…