Dezonorata instanta

Totul pare să se desfăşoare sub genericul unei emisiuni noi: „Te uiţi şi nu-ţi vine să crezi”. Într-un cartier din Sebeş, Şcoala Ardeleană e supusă unei reconsiderări severe. Marcel Răcean, un avocat cunoscut pentru afinităţile spirituale cu Florin Cioabă, îşi mărită fata. Fidel principiului „ca mine nu e nimeni”, distinsul cetăţean nu închiriază un local, ci o stradă, Dorin Pavel, pe care o blochează două ore pentru ca nuntaşii să nu fie perturbaţi.

Cine veghează la respectarea ilegalităţii? Poliţiştii, vezi bine. Cu ordin de la şef, agenţii de circulaţie deviază traficul
fără să cedeze în faţa claxoanelor şi a bombănelilor. Serialul „Lege şi ordine” rulează cuminte pe străzile patriei, sub titlul „Fărădelege şi dezordine”. Regizor e orice şmecher influent, orice paţachină care se ştie la adăpost de sancţiuni, orice guşter care şi-a câştigat poziţia în încrengăturile mafiilor locale prin şperţuri şi dovezi de fidelitate.

Cele două ore de antren pe carosabil par decupate de pe Taraf TV. În mijlocul străzii stă un kitsch alb şi lung: o limuzină VIP care, până la a-i transporta pe miri unde le va fi voia, serveşte drept scenă artistică. Pe ea ţopăie un ins transpirat, cu paharul în mână, şi o femeie pe punctul de a-şi pierde echilibrul după mai multe piruete în jurul propriei axe. Jos, în jurul limuzinei, forfoteşte grosul invitaţilor.

Sebeşul aspiră justificat la titlul de noul Manelopolis. Tinere flexibile mişcă din buric şi se lovesc peste pulpele goale. Câteva mamaşe proaspăt emancipate de sub tirania bigudiurilor îşi controlează anevoie cărnurile care tremură piftielnic în vârtejul dansului. Bărbaţii hăulesc în voie şi-l îndeamnă pe gurist s-o ţină tot aşa. Bine-aţi revenit în România fără pretenţii, ţara pentru care Şerban Foarţă simţea la un moment dat nevoia să scrie „Codul bunelor manele”.

Care e mesajul întâmplării de pe strada Dorin Pavel? Că nimic nu va dizolva vreodată cultura abuzului şi că singura lege valabilă e legea bunului plac. Marcel Răcean nu riscă nimic, fiindcă ştie să se roage unde trebuie. Mizând pe puterea mistică a teancului de euro, el va murmura „În numele Tatălui, şi-al Fiului şi al Sfântului NUP”, după care va fi absolvit. Gestul lui e forma mineralizată a dispreţului şi descrie procesul de dezagregare prin care trece România.

Răcean nu e primul om al legii care violează ceea ce ar trebui să slujească. Decizia lui de a-şi adjudeca un bun public pentru scopuri private face parte dintr-un scenariu jucat zi de zi sub ochii noştri. Aplombul interlop, batjocura, musculatura flexată ameninţător în faţa omului de rând, ciocoismul galopant şi dorinţa de-a epata prin sfidare compun portretul descurcăreţului român pentru care nu există limită. Marcel Răcean nu simte nici cea mai mică urmă de disconfort fiindcă a compromis noţiunea de lege
sau de justiţie. Are alte priorităţi.

Dar exemplul său poate fi urmat, chiar cu îmbunătăţiri. În fond, de ce n-am avea o rupere de turtă sau o tăiere de moţ în salonul de terapie intensivă al unui spital, după evacuarea bolnavilor internaţi acolo? De ce nu s-ar plănui un chef al burlacilor în biserică? De ce nu s-ar organiza concursuri de Miss în cimitire? Vi se pare implauzibil? Depinde cui îi vine ideea şi cum e pregătit s-o susţină. Dacă veţi fi vreodată întorşi din drum şi nu veţi putea pleca în concediu, să nu vă miraţi. Înseamnă că vreun Marcel Răcean a decis să-şi boteze nepotul pe pista aeroportului sau pe linia trenului.


Articol publicat in Evenimentul zilei