Adrian Popescu

Dezincriminarea conflictului de interese scoate primarii din închisori

Douăzeci de dosare trimise pe masa judecătorilor si trei condamnări definitive care au la baza infracțiunea de conflict de interese ar putea rămâne fără obiect, după ce Camera Deputaților a adoptat proiectul care modifica articolele 301 si 308 din Codul penal, se arata într-o analiza a Ministerului Public.

În document se precizează ca dosarele prin care au fost trimiși in judecata 11 consilieri locali si județeni, patru primari si cinci directori de instituții publice vor fi afectate de modificările aduse infracțiunii de conflict de interese.

Într-o alta analiza întocmita de Parchetul General se arată ca de noile modificări ar putea beneficia si trei persoane condamnate definitiv pentru conflict de interese, fiind vorba despre doi primari si un fost președinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.
Conflictul de interese, desființat pentru funcționarii publici

Camera Deputaţilor a adoptat, marți, proiectul de lege de modificare a Codului penal în sensul desființării noțiunii de conflict de interese pentru funcționarii publici, aceasta fiind înlocuită cu sintagma „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”. Camera Deputaților este Cameră decizională pe acest proiect, așa că, în lipsa depunerii unei sesizări la Curtea Constituțională, actul normativ va merge la Președinție, spre promulgare.

Proiectul de lege care modifică articolele 301 și 308 din Codul penal a fost adoptat cu 187 de voturi „pentru”, 71 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri. În favoarea proiectului au votat 132 de deputați PSD, 13 deputați UDMR, 14 deputați ALDE, 15 deputați PMP și 11 deputați ai minorităților naționale, precum și doi deputați PNL (Sorin Ioan Bumb și Corneliu Olar). Toți deputații USR prezenți (24 la număr) au votat „împotrivă”, la fel 45 de deputați PNL.

Inițiatorii proiectului sunt cinci parlamentari PSD, UDMR, ALDE și ai minorităților naționale.

Conform modificării adoptate, art. 301 din Codul penal nu se va mai numi „Conflictul de interese”, ci „Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”. Fapta va fi definită astfel: „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani”.

În forma actuală a Codului penal, conflictul de interese este definit ca fiind „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Dacă parlamentarii nu sesizează Curtea Constituțională pe proiect, acesta va merge la președintele Klaus Iohannis. Șeful statului are trei variante: sesizarea CCR, cererea de reexaminare sau promulgarea.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Dezincriminarea conflictului de interese scoate primarii din închisori

  1. DACIAN

    Dupa 1989, in Romania s-a actionat cu mult “devotament revolutionar” pentru a se creea institutii cu emblema democratiei asistati fiind de experti ai U.E, (multe din acestea nu pot inca sa-si doveasca utilitatea sau eficienta sociala) folosindu-se arhitecti politici si decidenti publici de sorginte stalinista si sub amprenta urii si imoralitatii (lacoamiei) mostenite in gena colectiva a poporului roman. Drept urmare s-a realizat doar o hibridizare a vechilor structuri statale de dinainte de 1989. Efectele generate in urma functionarii acestora institutii nu ofera decat posibilitatea mimari democratiei si nicidecum actiuni de consolidarea ei. In asemenea conditii majoritatea romanilor sunt nevoiti sa suporte intoxicarile unor “politruci” “ciocoi” cu teoria precum ca democratia ar fi identica cu imoralitatea, coruptia si saracia.
    Institutiile statului sunt neperformante si datorita dominarii acestora de catre multi impostori (cei valorosi ori specialisti adevarati, unii din motive de umilire altii din lacomie au trecut de partea celor care dauneaza interesului geleral, iar o parte dintre ei s-au oferit cu orice risc sa slujeasca criminalitatii) si clanuri constituite pe baza diverselor principii neortodoxe-mafiote. In majoritatea situatiilor acestea functioneaza dupa cum le dicteaza interesele nelegitime, meschine (mai ales in cazul celor cu atributii de reglementare si de aplicare a legii care au inventat “FURTUL LEGAL”) ceea ce dovedeste ca Romania ar fi tara fara rost ori n-ar avea nici un orizont pentru viitor. Mecanismele generate de institutiile “hibrid” ale statului, experimentate de majoritatea romanilor, au produs acestora mari deziluzii si grave dezamagiri, umilinta si dispret.
    In locul Politicilor Publice sectoriale necesare progresului general, majoritatea romanilor au primit, de la “falsa” clasa politica, in ultimii 27 de ani, “ STATUTUL DE COBAI” ori de “ROBOT” in baza caruia sunt supusi la cele mai diabolice experimente, fara a se tine cont de sex, varsta ori de gradul de instruire.
    . “Solidaritatea” ca valoare umana, in Romania, nu se poate manifesta ca o unitate strânsă, bazată pe comunitatea de interese, de sentimente, de idei si spirit de întelegere. Aceasta are doua valente una pentru categoria “jecmanitilor” si este invocata de clasa politica numai atunci cand puterea decide unilateral ca o majoritate a populatiei urmeaza ori si-a pierdut unele drepturi. A doua valenta a solidaritatii este cea a clasei privilegiatilor (jecmanitorilor), din care fac parte obligatoriu factorii puterii si se refera la sporirea propriilor avantaje, facilitati si libertati pentru comiterea de atrocitati. CLASA de MIJOC pilonul de baza, ce ar putea asigura stabilitatea oricarei societati, exista numai in mintea unor visatori, deoarece in realitate ea lipseste cu desavarsire din Romania tot datorita infantilismului si mafiotismului politic.
    Solidaritate intre privilegiati si celelalte categorii sociale nu se va putea realiza curand deoarece trufia, dusmania, incultura, demagogia si lipsa de civilizatie sunt intretinute politic si nu infatiseaza decat niste “raporturi sau relatii dintre lup si miel”.
    “Spiritul civic” ca ansamblu de sentimente profunde de dragoste si devotament patriotic, alt pilon de baza in sustinerea unei societati democratice, in Romania, nu s-a putut dezvolta din cauza tradatorilor de neam (a se vedea majoritatea liderilor de sindicat si de ONG) si a cenzurarii “organizatiilor societatii civile” de catre forte interne cu interese obscure.
    Perioada de dupa 1989 mai este caracterizata de ipocrizia si falsitatea in care traim. TRADAREA, in societatea romaneasca a devenit o parte permanenta a cotidianului politico-social si economico-administrativ. Majoritatea romanilor tradeaza ca ticalosii pe toate planurile si sunt tradati continuu de cei carora le acorda incredere. Tradarea este dureroasa atunci cind simtim cum suntem tradati de oamenii falsi, dar nu si cand noi tradam cu multa usurinta curveasca.
    Ignorind aspectul public negativ poate exista si tradare justificata de alegerea interesului propriu in realizarea celui mai simplu instinct, acela de a supravietui.
    Actul de trădare semnifica in primul rand lipsa, unei valori umane esentiale, a credintei, a unor convingeri, pentru ca nici un om cu crez adevarat nu poate trada. Tradeaza cel ce nu are nici o credinta si care se ascunde sub masca servilismului, ipocriziei si a falsitatii.
    Tradarea este considerata un mare pacat, deoarece viata a dovedit-o ca nu este usor sa decidem impotriva vointei noastre, a tentatiilor ticaloase sau a interesului nostru marsav si putini sunt cei care au vocatia de martiri.
    In politica romaneasca postdecembrista nu s-a remarcat nici un caz de loialitate politica cu finalitate glorioasa sau virtute, in schimb s-a putut vedea foarte frecvent tradarea calificata, prin aplicarea diferitelor moduri de operare imorala in interese meschine de partid, de grup sau personal.
    In existenta oricarei intelegeri(contract) politice, in drumul spre realizarea tintelor nobile trambitate pentru a fi auzite de creduli, totdeauna au aparut situatii in care cel putin un politician, animat de ganduri negre dusmanoase, imorale a demonstrat ca interesul lui este altul mult mai important decat al celorlalti de langa el si atunci a intervenit ruptura in urma caruia s-a urzit tradarea politica ca o alegere egoista, fara a mai interesa ca aceasta este de fapt facuta impotriva, celor cu care a mers impreuna pina in acel punct al unui traseu comun sau a celor care i-au acordat increderea.
    Datorita TRADARII, incompetentei si imoralitatii putine obiective politice de interes general au mai fost finalizate conform intelegerilor stabilite initial.
    Politicienii romani, pentru a fi alesi, au promis si cautat sa convinga prin siretenie si mecanisme demagogice cat mai multi alegatori pentru a le castiga votul sau pentru a le fura picatura de putere publica. Dupa castigarea mandatului marea majoritate a acestora (mai ales daca au si imunitate) au tradat, acoperindu-se cu justificarea politicii personale, ridicata mult mai sus decat rangul oricarui votant sau semen de-al sau.
    In acest context este clar ca majoritatea POLITRUCILOR care acorda TRADARII rang de virtute nu mai pot dovedi DEMNITATE deoarece, sunt lipsiti de anumite valoari umane, cinste, merite morale si de instictul politic suprem de a preţui omul sau de a manageria destine umane.
    In cazul unor conflicte sociale, niciodata nu se poate clarifica situatia despre cine a tradat primul, pentru ca frustrati de pierderea suferită, cei care se simt sacrificati, se arata a fi tot politicienii stapaniti de ura si egoism, plini de sine si incapabili de a-si recunoaste propriile tradari. Astfel ei devin victime artificiale si razbunatori crunti in numele unei moralitati lipsite de orice constiinta a tradarilor pe care le-au facut.
    “Calea TRADARII NATIONALE totdeauna a fost croita de/prin politica”. Cateva maxime cu referire la tradare sustin cele consemnate: “Servilismul este masca tradarii”- Francesco Orestano ; “Nu este credincios faţă de nimeni şi de nimic cel ce-şi poate trăda tovarăşul de trudă”- Antoine de Saint-Exupery; “Trădarea niciodată nu-nfloreşte desi e un spin. De ce oare? De-ar înflori n-ai mai putea să-i spui trădare” – John Harington

    Reply
  2. DACIAN

    Avand in vedere stadiul avansat al decaderii Romaniei, CA VARIANTA SALVATOARE UNICA, ESTE NECESITATEA VALORIFICARII INTENSIVE A EXPERIENTEI SI POTENTIALULUI UMAN INVENTIV PRECUM SI A STIINTEI POPORULUI ROMAN, in exercitarea actului politic, al administratiei publice si in vederea reducerii riscurilor economice si ai instabilitatii sociale. Aceste implementari (asimilari) in managementul public al societatilor moderne si statelor civilizate ale lumii care au dovedit practic ritmuri intense de progres in conditii democratice se realizeaza pe doua cai si anume:
    a) – Una in care stiinta si potentialul cultural inventiv sunt asimilate direct sectorial prin intermediul colectivelor permanente de specialisti independenti consacrati – ceea ce in Romania ar corespunde actualmente cu clientela diversa formata din asa-zisi consilieri, chibitari pe post de experti tunari si aranjori de ponturi, pentru “ fraudarea legala” a banului public prin, achizitii publice si ocuparea de functii sau posturi vacante din ministere si structurile Guvernamentale si este foarte dificil, daca nu imposibil, de reformat.
    b) – A doua cale, consta in valorificarea factorilor potentiali, in cadrul actului politic si de administratie publica sau pentru reducerea riscurilor economie si ai instabilitatii sociale, printr-un organism central, total apolitic format din colective permanente de specialisti independenti consacrati. Aceasta este varianta optima, oportuna si pretabila tarii noastre avand in vedere conditiile obiective in care aceasta se regaseste.
    Drept urmare pentru “PREVENIREA DISOLUTIEI STATULUI”, reducerea saraciei, combaterea anarhiei si oligarhiei, normalizarea ierarhiei valorilor umane in societatea romaneasca precum si in vederea responsabilizarii formatiunilor politice si redarii demnitatii si increderii romanilor intr-un viitor optimist, este necesar ca:
    In plan institutional sa se infiinteze: “COMITETUL (INTELEPTILOR) PENTRU ELABORAREA STRATEGIEI GLOBALE ANTICRIZA SI CONSOLIDAREA DEMOCRATIEI IN ROMANIA”, organism national care sa indeplineasca functiile “TROLIULUI” SALVARII si RIDICARII Romaniei DECAZUTE sau al GRUPULUI PENTRU ROMANIA (Daca situatia o va impune validitatea acestui organism national poate fi ceruta si de la Bruxelles).
    Acest FOR NATIONAL trebuie sa constituie O INSTANTA care sa legitimeze viitorul neamului romanesc si sa detina atributii de reflectie, studiu, analiza, sinteza si conceptie referitoare la configurarea traiectoriilor necesare evolutiei strategiilor pe termen scurt, mediu si lung, precum si la implementarea lor in vederea asigurarii unei dezvoltari economico-sociale certe si consolidarii democratiei in Romania. In acelasi timp poate proteja evolutia Romaniei de diferiti factori perturbatori, de natura subiectiva, externi sau interni generati inclusiv din cauza unor dereglari comise de catre aventurierii sau exacerbatii din politica romaneasca. Poate consilia si acorda avize privind propunerile legislative (reglementari) atat de nivel inferior cat si superior din punct de vedere al ierarhiei juridice, emise de institutiile abilitate ale statului pentru, imbunatatiri organizatorice, prioritizarea alocari de resurse, simplificarea si eficientizarea unor proceduri ori metotologii, etc. Poate elabora proiecte de reglementari din proprie iniţiativă privind diferite domenii care trebuie supuse adoptarii Parlamentului pentru asigurarea progresului national sigur, in ritmul cel mai intens posibil.
    Excluderea deciziilor politice si factorilor politici din procedurile de numire (desemnare) a membrilor din conducerile, BANCII NATIONALE A ROMANIEI , Curtii Constitutionale, Consiliului Superior al Magistraturii si Curtii de Conturi, (unde trebuie desmnate alte conduceri APOLITICE, COMPETENTE SI INDEPENDENTE). Pentru eficientizarea actului de justitie si armonizarea unor practici cu cele ale U.E. sa se introduca in sistemul judiciar institutia “judecatorului de instructie” si sa se excluda cea a “NUP” care incuba multa munca sterila si faciliteaza comiterea cu usurinta a actelor de coruptie de catre justitiari.
    Deoarece s-a dovedit ca in Romania TRANZITIA e fara de SFARSIT si ca DEPOLITIZAREA functiei publice este un obiectiv fundamental vital, pentru a face loc performantei politicilor publice si reformei in administratia statului in vederea gestionarii riguroase a banului public si utilizarii cat mai eficiente a resurselor bugetare, este necesar ca, la nivel Guvernamental, sa se infiinteze un colectiv de lucru format din experti, denumit “BIROUL NATIONAL pentru STUDIU BUGETAR” asemanator cu cel ce activeaza, de cand a inceput criza, in Marea Britanie, care sa optimizeze organigramele, statele se functii, supradimensionate din toate structurile statului precum si repartizarea fondurilor publice disponibile in functie de prioritati obiective.
    Acest colectiv de lucru trebuie sa aiba doar scopuri de dezvoltare social-economica si sa cuprinda specialisti (auditori) din toate domeniile de functionare a statului si din sectorul privat (fara pretentii de plata) cu experienta dovedita, buna credinta, onoare, demnitate, putere de creatie si care sa manifeste multa stiinta si omenie in actiunile lor.
    DOAMNE AJUTA-I PE ROMANI SA AJUNGA CEI DIN’NTAI!

    Reply
  3. ??????

    Considerați totuși că “reformularea” textului articolului ce sancționează fapta ar putea fi totuși considerată dezincriminare ? Remarcați și “motivația” inițiatorilor, la propunerea modificării ?

    Reply
  4. Fratzii Gracchi

    Fiindca tot se afla in discutzie chestiunea abuzului in serviciu (cu prag valoric – sic!) de ce sa nu ne punem intrebarea: ce altceva este conflictual de interese sau, altfel numit, folosirea functiei pentru favorizarea unei personae, decat pur si simplu ABUZ IN SERVICIU ? Putem merge mai departe cu ratzionamentul, fara teama de a gresi, intrebandu-ne: dar acest dans neintrerupt al parlamentarilor in jurul notziunii de abuza si altele asemenea, denotand permanenta preocupare a lor de a sterge din legislatzie tot ceea ce le favorizeaza abuzurile de putere, decat tot un fel de “abuz in serviciu” ? Dar cine sa-i santzioneze pentru asa ceva tocmai pe cei care fac legi si concep – cu atata pricepere (sic!) – sancztiuni pentru noi, ceilaltzi ? Jalnica situatzie a poporului roman ! trebuie sa astepte votul viitor pentru a mai avea posibilitatea de a imbunatatzi ceva… iar aceasta imbunatatzire va fi tot numai de o jumatate sau in sfert de pas inainte, dupa cum ne arata experientza post-revolutzionara.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *