Cu două săptămâni în urmă scriam despre Logistic Media Pop Art S.R.L., firma cu care Consiliul Județean Mureș a semnat un contract pentru furnizarea de alimente în școli. Menționam atunci câteva dintre scandalurile în care firmele familiei Pop au fost implicate de-a lungul timpului: produse mucegăite și livrate târziu, lapte stricat, o lamă găsită în corn etc. Deși în 2017 Protecția Consumatorului Satu Mare i-a amendat pentru că nu respectau gramajele prevăzute pe cornuri, iată că acum au semnat un nou contract în același județ. Mai mult, Consiliul Județean Satu Mare nu este singura autoritate cu care Logistic Media Pop Art S.R.L. a încheiat un contract săptămâna aceasta: și județul Brașov i-a acordat dreptul de a furniza alimente școlarilor și preșcolarilor. Însă nici restul firmelor care au câștigat același contract nu au istoricul curat. În martie, Observatorul de Brașov remarca faptul că Agro-Pan-Star S.R.L. înregistra în 2017 un profit de 856.249 lei cu numai 5 angajați și că în 2015 firma a fost amendată de Consiliul Concurenței pentru trucarea unei licitații organizate de CJ Harghita. Aceeași sursă menționa și firma Lido Gîrbea, care a fost implicată într-un scandal din Prahova în 2015. În prima zi în care elevii de la două școli centrale din Ploiești au primit cornuri de la Lido Gîrbea și lapte de la Ecolact Prod, 37 de copii ar fi ajuns la spital cu suspiciuni de toxiinfecție alimentară.
O altă firmă câștigătoare din această săptămână este Aquaproiect, care a semnat un contract cu Administrația Bazinală de Apă Buzău Ialomița. Aquaproiect este la prima apariție în topul achizițiilor publice, dar nu și în anchetele România Curată. În august 2016, firma era subiectul unui articol în care erau analizate lucrările în albia râului Crișul Pietros din Parcul Național Apuseni. În mod remarcabil, documentația proiectului menționa „calitatea” sau „vecinătatea” apei mării – bucăți absurde dată fiind locația Crișului Pietros, probabil pur și simplu copiate din materiale anterioare. O altă acuzație adusă Memoriului produs de Aquaproiect era planul de betonare a malurilor, prezentat ca fiind inofensiv la adresa mediului, în lipsa unui studiu de impact. Să sperăm că, trei ani mai târziu, își tratează cu mai multă seriozitate contractele cu instituțiile statului.
Despre ce alte achiziții a mai făcut statul în ultima săptămână puteți citi în tabelul de mai jos.
| Denumire contract | Valoare atribuită (RON) | Autoritatea contractantă | Firme câștigătoare |
| Servicii administrare și închiriere mijloace auto, grupuri electrogene și utilaje speciale pentru Societatea de Distribuire a Energiei Electrice Transilvania Nord | 41.891.300 | Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord SA | Filiala de Întreținere și Servicii Energetice Electrica Serv |
| 913/IT56 Înlocuire LES 110 kV Militari-Grozăvești, Militari-Răzoare, Grozăvești-Răzoare | 22.452.256 | E-DISTRIBUȘIE MUNTENTIA S.A. | ?
http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub/notices/ca-notices/view-c/100099346 |
| Furnizare antineoplazice | 19.383.615 | Institutul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuța Cluj-Napoca | COMPANIA NATIONALA UNIFARM
FARMEXPERT D.C.I. FIDELIO FARM S.R.L. FARMEXIM S.A. MEDIPLUS EXIM ACTAVIS S.R.L. FARMACEUTICA REMEDIA DISTRIBUTION & LOGISTICS S.R.L. FILDAS TRADING FRESENIUS KABI ROMANIA DIRECT PHARMA LOGISTICS Johnson & Johnson Romania SRL |
| Furnizare antineoplazice, diverse medicamente | 19.234.342 | Institutul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuța Cluj-Napoca | FARMEXPERT D.C.I.
FARMEXIM S.A. MEDIPLUS EXIM PFIZER ROMANIA Romastru Trading FIDELIO FARM S.R.L. FILDAS TRADING PHARMAFARM COMPANIA NATIONALA UNIFARM FARMACEUTICA REMEDIA DISTRIBUTION & LOGISTICS S.R.L. FRESENIUS KABI ROMANIA Prisum International Trading Co S.R.L. |
| Furnizarea și distribuția fructelor, laptelui și produselor lactate și produselor de panificație elevilor din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și preșcolarilor din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore din județul Brașov, pentru 3 ani școlari: 2018-2019, 2019-2020, 2020-2021, în cadrul programului pentru școli al României | 17.470.675 | Județul Brașov | AGRO-PAN-STAR S.R.L.
SC PAN ABACS S.R.L. LOGISTIC MEDIA POP ART SRL LIDO GIRBEA |
| Achiziție medicamente de uz uman | 15.410.685 | Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă | FARMEXPERT D.C.I.
Romastru Trading B.BRAUN MEDICAL INFOMED FLUIDS S.R.L. Pharma FRESENIUS KABI ROMANIA PFIZER ROMANIA ROMPHARMACHIM S.A. DIRECT PHARMA LOGISTICS ND PHARMA S.R.L. FARMEXIM S.A. FELSIN FARM S.R.L. FIDELIO FARM S.R.L. FARMACEUTICA REMEDIA DISTRIBUTION & LOGISTICS S.R.L. EUROPHARM HOLDING S.A. MEDIPLUS EXIM ACTAVIS S.R.L. |
| Reducerea riscului la inundații în BH Ialomița aval de acumularea Pucioasa | 11.569.961 | Administrația Bazinală de Apă Buzău Ialomița | AQUAPROIECT |
| Furnizarea de fructe și legume proaspete (mere), lapte și produse lactate (lapte UHT) și de produse de panificație (corn/biscuiți uscați) pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular din județul Satu Mare, pentru anii școlari 2018-2019, 2019-2020 în cadrul Programului pentru școli al României | 9.802.774 | Județul Satu Mare | AGRO-PAN-STAR S.R.L. / R & B COM S.R.L
LOGISTIC MEDIA POP ART SRL / VARGA QUATTRO |
| Pietonalizare zona Libertății din Municipiul Oradea | 9.344.500 | Municipiul Oradea | FLODOR TRANSCOM S.R.L. |
| Modernizare coridor integrat de mobilitate urbană axa est-vest: str. Gh. Doja, SMIS 122136 | 8.532.152 | Primăria Municipiului Zalău | AVRIL |
Dacă semnalați nereguli în vreun contract de achiziție publică, vă rugăm să ne scrieți la contact@romaniacurata.ro.
Donaţi aici ca să susţineţi activitatea România Curată.











