
Bogdan Ivan, fost ministru ale Economiei, acum al Energiei, a fost cel care a lansat dezinformările legate de ”vina” castorilor în dezastrul de la Praid, pentru a distrage atenția de la principalul responsabil, directorul susținut politic de la Salrom. Declarațiile lui au fost preluate de multe instituții media și pe rețelele sociale, care au mai pus de la ele, pentru a găsi și ”unguri” ori alți ”străini” vinovați. Sursa foto: Facebook
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a amendat cu 30.000 de lei postul Realitatea TV, pentru emisiunile difuzate trei zile la rând în care au atacat Fundația Carpathia și au dat vina pe castori pentru dezastrul produs la Salina Praid, se arată într-un comunicat de presă al instituției, făcut public marți.
De asemenea, postul România TV a fost sancționat cu somație pentru același tip de dezinformări.
”Castorul e ăla cu dinți așa, care face el baraje”
Potrivit CNA, amenda de 30.000 de lei a fost dată pentru emisiuni difuzate în zilele de 05, 06 și 07.06.2025 fără a ține cont de prevederile art. 64 alin. (1) lit. a), b) din Codul audiovizualului, potrivit cărora : „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii : a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii ; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”.
Printre afirmațiile din studio s-au regăsit : „Ieri tocmai spuneam aici, la televiziune, la televizor, la emisiune, că există un ONG de sorginte maghiară care a primit custodia acelei zone a muntelui de sare, pe nu se știe cât, că el, contractul, e la secret. Astăzi aflăm că, ce să vezi, castorul e de vină, castorul e ăla cu dinți așa care face el baraje și a fost adus acolo castorul sau familia de castori de către Carpathia Fundation cu niște bani, cu păduri, cu nu știu ce”, se arată în comunicatul CNA.
Mircea Toma, membru CNA, a comentat că informațiile despre această organizaţie puteau fi găsite cu uşurinţă pe internet. „O înjosire mai importantă a calităţii de jurnalist este greu de identificat. Să poţi verifica în 30 de secunde şi să nu o faci (…). A fost misiunea timp de trei zile a postului să execute această fundaţie pentru activităţile ei.”, a spus Mircea Toma, citat de Pagina de Media. Membrul CNA a subliniat că „reaua credinţă este cheia acestei sancţiuni”. „Ei au de unde să ia informaţia, dar nu vor. Cu intenţie refuză să verifice.”
CNA a sancționat cu somație publică și postul România TV, deoarece în edițiile din data de 06.06.2025 ale emisiunilor „Știrile România TV” (ora 15:00) și „Cutia Neagră” nu au fost respectate prevederile art. 47 alin. (2) din Codul audiovizualului, potrivit cărora : „Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe”. Printre titlurile afișate s-a regăsit : „Rolul străinilor în distrugerea salinei Praid”.
România Curată a combătut dezinformare cu ajutorul cititorilor
România Curată a inițiat o campanie de combatere a dezinformării legate de așa-zisa vină a castorilor și a organizațiilor de mediu în producerea dezastrului de la Salina Praid. Afirmațiile au fost lansate de fostul ministru al Economiei în Guvernul Ciolacu, acum ministru al Energiei în Guvernul Bolojan, cu ocazia vizitei în zonă, după inundații. Declarațiile au fost preluate, fără verificare și cu amplificare de mai multe instituții de presă. Printre amplificări au fost și cele legate de activitatea unor ong-uri ”străine” sau ”controlate de străini”, din Ungaria ori Fundația Carphatia, care ar fi blocat lucrările de prevenție pentru a proteja o familie de castori. Scopul acestor dezinformări a fost de distragere a atenției de la adevărații responsabili pentru dezastru, în frunte cu directorul Salrom, Constantin Dan Dobrea, un personaj promovat politic în funcție.
România Curată a publicat informații despre studii care arată că în zonă nu fuseseră identificați, anterior, castori, dar și prevederile legale care arată, fără echivoc, că și dacă ar fi existat, aceștia ar fi putut fi mutați în cadrul unor proceduri foarte simple, care permit astfel de intervenții când e vorba de protecția unor obiective economice și când se pune problema siguranței și sănătății publice. De asemenea, am arătat că sunt știri false și cele legate de organizațiile ne-guvernamentale, românești sau ”străine”, care ar fi blocat intervențiile din zonă, în condițiile în care, din cauza unei legi din 2019 (declarată ulterior ca fiind neconstituțională de către CCR), ong-urile de mediu nu mai put fi custozi ori administratori de arii naturale protejate din România.
Cu ajutorul cititorilor, articolele care au combătut dezinformările au fost promovate pe rețelele sociale, ajungând să aibă, conform monitorizărilor Google Analytics, peste 500.000 de citiri.
După campania de combatere a dezinformării susținută de România Curată, noul ministru al Economiei, Radu Miruță, a anunțat, pe 3 iulie, că a sesizat procurorii legat de dezastrul de la Praid și că a declanșat procedura de demitere a conducerii Salrom. Acesta a solicitat Adunării Generale a Acționarilor (AGA) să ia act de revocarea mandatului membrilor Consiliului de Administrație (CA, care desemnează și conducerea executivă). Procedural, convocarea AGA necesită un termen de minim 30 de zile.
SUSȚINE ȘI TU LUPTA PENTRU APE ȘI PĂDURI! DONEAZĂ, ACUM, AICI (CLIC)!
Noi recorduri de audiență și impact pentru România Curată:
După mai bine de un an, ancheta Corpului de Control al MMAP confirmă investigațiile pe care le-am făcut în pădurile din Maramureș:
Cum se încearcă intimidarea noastră pentru a ne bloca în lupta pentru ape și păduri:













