Mihai Goțiu

Atacuri de la angajații hoților de păduri! Dezvăluirile despre sprijinul conducerii Romsilva pentru șefii asociați cu clanurile de tip mafiot au stârnit mușuroiul

Camionul confiscat de Farda Forestieră de la Darion, Traian Răzvan Gliga, angajat la Darion

Camionul firmei Darion, prins cu lemn fără acte, confiscat de Farda Forestieră în 2023, dar returnat de procurori (în stânga). Traian Răzvan Gliga (în dreapta), angajat la Darion, potrivit informațiilor și  fotografiilor postate pe Facebook, a început să ne atace după dezvăluirile de săptămâna trecută legate de sprijinul Romsilva pentru un șef de ocol, asociat de procurori cu clanurile hoților de lemne

De când au apărut rețelele sociale, cel mai bun indicator al impactului unei investigații jurnalistice e să vezi cine te atacă după ce o publici. De la sfârșitul săptămânii trecute, de când am publicat, pe România Curată și în newsletter-ul Verde Curat, investigațiile despre șmecheriile conducerii Romsilva pentru a salva și pentru a menține în sistem șefi de ocol asociați (de procurori) cu Mafia Pădurilor, atacurile au venit în serie.

Pe lângă angajați ai Romsilva (nu-i surpriză), l-am prins la ”datoria” de a împrăștia panseluțe cu tot cu ghiveci și îngrășământul organic din dotare și pe un ex-milițian, ex-polițist judiciar, ex-subprefect, acum consilier județean PSD și pensionar de lux (vezi aici). Ei bine, cine a sărit în apărarea ”onoarei” fostului milițian și fost subprefect de Mureș, Nicolae Florin Pălășan? Un șofer al uneia dintre cele mai nenorocite firme de furat păduri din județul Mureș, Darion SRL.

Traian Răzvan Gliga îl cheamă pe omul care repetă (într-o limbă română mai mult decât dubioasă) atacul lui Pălășan. La profilul lui de pe Facebook are trecut că lucrează la Darion SRL (firmă de exploatare forestieră), Kastamonu (niște ”frățiori”, de altă nație, ai lui Schweighofer) și Midwest SRL Gurghiu. Iar printre fotografiile cu care se mândrește omul sunt cele cu un camion de transport lemne al Darion.

Primele sesizări despre tăierile ilegale de păduri în care a fost implicată Darion SRL le-am făcut în 2018. În 2020, în urma controalelor începute tot în urma unor investigații pe care le-am făcut în pădurile din Mureș, implicarea Darion în tăierile ilegale de amploare s-a confirmat, iar atestatul de exploatare forestieră a fost suspendat pe trei ani. Patronul și-a mutat activitatea pe firma soției, Timerbil, dar a continuat să transporte cu camioanele Darion. În mai 2023, Garda Forestieră a confiscat un alt camion al Darion, prins cu lemn fără acte privind proveniența legală.

În mai puțin de o lună, un procuror din Mureș a ”eliberat” camionul Darion, pe motiv că sancțiunea confiscării ar fi ”disproporționată” (!) în raport cu valoarea prejudiciului! Ăsta a fost unul din exemplele care ne-au ajutat, apoi, să susținem modificarea Codului Silvic în așa fel încât hoții de lemne să nu și le mai poată primi înapoi din pixul vreunui procuror prea milos.

Cum să scapi de Mafia Pădurilor cu asemenea procurori? Poliția și Garda Forestieră au confiscat un camion care transporta ilegal lemn, procurorul l-a dat înapoi pe motiv că ar fi prea mare paguba pentru făptași!

Ei bine, angajatul nenorocitei ăsteia de firme, care se bucură de milostenia procurorilor și polițiștilor judiciari din Mureș, se simte dator să ne atace și el, exact din același motiv cu al fostului subprefect PSD: pentru că v-am rugat să vă abonați la newsletter-ul activist de mediu Verde Curat.

La fel ca pentru fostul milițian, asta ar fi ”cerșeală”. Ei bine, iaca ”cerșim” în continuare. Așadar, dacă nu v-ați abonat deja la newsletter-ul Verde Curat, o puteți face la acest link, în mod gratuit. E foarte simplu, din trei clicuri se rezolvă.

 

PS: Nu rata dezvăluirile, de mâine, din newsletter-ul Verde Curat și de pe România Curată. Vei avea parte de dezvăluiri teribile despre modul de operare al Mafiei Pădurilor, despre firmele clanurilor hoților de lemne și conexiunile lor politice și cu angajați ai Romsilva! VA CONTINUA!

Care au fost articolele de pe România Curată și Verde Curat care au declanșat atacurile din partea unor angajați ai Romsilva, a unor angajați ai unor firme prinse cu lemn fără acte și a unor politicieni locali:

EXCLUSIV/ DOCUMENTE INTERNE: Lupta incredibilă a conducerii Romsilva pentru salvarea șefilor asociați de procurori cu clanurile hoților de păduri

Caz uluitor în Romsilva. Suspendat după ce din pădurile pe care le administra s-a furat masiv, un șef de ocol a fost repus în funcție, cu asumarea unor indicatori de performanță dintr-o hotărâre de Guvern care n-a fost încă adoptată!

Am reușit să facem conducerea Romsilva să recunoască: șefii locali au semnat contracte noi, pe 5 ani, fără concurs și fără indicatori de performanță

Uite cine ne-a atacat după dezvăluirile legate de repunerea într-o funcție de șef în Romsilva a unei persoane asociată cu clanurile Mafiei Pădurilor! Pensionar de lux, ”premiat” cu o importantă funcție guvernamentală

Sprijinul tău pentru continuarea investigațiilor despre Mafia Pădurilor și conexiunile ei politice ori cu Romsilva ne-at de mare ajutor!

 

Recomandări România Curată:

Imaginile unui dezastru anunțat. Uite ce ne poate aduce proiectul aflat, astăzi, pe ordinea de zi a Ministerului Mediului

Procesul pentru recâștigarea Parcului IOR a fost reluat. O mică victorie civică și contraatacul imobiliarilor


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *