De când au apărut rețelele sociale, cel mai bun indicator al impactului unei investigații jurnalistice e să vezi cine te atacă după ce o publici. De la sfârșitul săptămânii trecute, de când am publicat, pe România Curată și în newsletter-ul Verde Curat, investigațiile despre șmecheriile conducerii Romsilva pentru a salva și pentru a menține în […]
Comisia de Analiză Tehnică (CAT) a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) are programată, astăzi (miercuri, 28 ianuarie), ședința privind eliberarea acordului de mediu pentru proiectul hidroenergetic de la Surduc – Siriu, unul dintre cele mai contestate de specialiști și societatea civilă, dintre cele pe care Hidroelectrica vrea să le dezvolte în arii naturale protejate. […]
Avocații imobiliarilor care au distrus 12 hectare din Parul IOR din București au încercat să blocheze, astăzi, la Tribunalul București, reluarea procesului în care se contestă fundamentul drepturilor lor de proprietate asupra zonei – anularea dispozițiilor de retrocedare semnate, în 2005, de fostul primar general al Capitalei, Adriean Videanu. Pentru că judecătorul le-a refuzat solicitarea, […]
Ia uite cine ne-a atacat după dezvăluirile legate de faptul că Romsilva a repus în funcția de șef de ocol o persoană asociată de procurori cu clanurile Mafiei Pădurilor! Un ditamai fost subprefect PSD, fost milițian și apoi polițist judiciar (acum pensionar special) în județul Mureș – adică într-un loc în care procurorii și polițiștii […]
De 10 (zece!) zile a avut nevoie conducerea Romsilva să redacteze și să răspundă la una dintre întrebările trimise de România Curată și newsletter-ul Verde Curat, în care solicitam informații despre indicatorii de performanță care trebuiau să fie prevăzuți în contractele de mandat încheiate la sfârșitul anului trecut (cu intrare în vigoare de la 1 […]
Un drept la replică, primit din partea Romsilva, confirmă scenariul cinic pe care România Curată și Verde Curat l-au dezvăluit săptămâna trecută: tragerile de timp pentru amânarea adoptării Hotărârii de Guvern privind reorganizarea Regiei au ca scop blocarea oricărei șanse de reformă și menținerea în funcție a celor mai controversați șefi ai acesteia, inclusiv cei […]
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, ieri (miercuri), să amâne pentru 11 martie o decizie privind legea care ar permite modificarea limitelor ariilor naturale protejate (parcuri naționale, parcuri naturale, situri Natura 2000, rezervații etc.) pentru a finaliza proiecte hidroenergetice începute în perioada comunistă și continuate, ulterior, abuziv. Sesizarea CCR a fost făcută de președintele […]
”Fracturare hidraulică din Ungaria este un potențial pericol pentru România”, se arată, într-un comunicat transmis presei, de către Bankwatch România, în numele mai multor organizații de mediu. Acestea acuză că proiectul de fracturare hidraulică, Corvinus Nyékpuszta, inițiat de Ungaria, implică mai multe potențiale riscuri seismice, de contaminare a apelor subterane și riscuri climatice, insuficient evaluate. […]
96% dintre cetățenii români vor ca țara noastră să protejeze și să restaureze natura. Rețineți această cifră, 96%, că nu știu dacă există vreun lucru care să întrunească un asemenea consens printre cetățenii români. Acesta este unul dintre rezultatele sondajului Votul Popoarelor pentru Climă (din 2024), realizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și […]
43 de pagini are documentul privitor la profilul viitorului director general al Romsilva, făcut public, la sfârșitul săptămânii, pe site-ul Regiei Naționale a Pădurilor, de către Consiliul de Administrație (CA) al acesteia. Mandatul de interimar al actualului director general, Jean Vișan (numit în luna august a anului trecut), e pe final, noul șef al Romsilva […]
La sfârșitul anului trecut, Vasile Nicolae Vlad a fost repus în funcția de șef al Ocolului Silvic (OS), din cadrul Direcției Silvice (DS) Maramureș, din care fusese suspendat din cauza unei cercetări disciplinare, după ce s-au descoperit furturi de lemn masive din pădurile pe care le-a avut în grijă. Vlad a semnat un contract de […]
Spuneți și voi ce e mai greu de crezut: faptul că lucrările de construcție ale unei autostrăzi au fost suspendate pentru a nu pune în pericol o specie de broască râioasă pe cale de dispariție sau că decizia a fost luată de judecător a doua zi după ce a fost sesizat cu cauza? S-a întâmplat, […]
Sebastian Burduja, fost ministru al Energiei și încă deputat PNL, pare să fie convins că cetățenii României se dau în vânt după proiectele hidrotehnice comuniste, care distrug parcuri naționale și alte arii naturale protejate. Așa că a inițiat o petiție al cărei titlu (”Hidroenergia salvează România”) n-are nicio legătură cu ce solicită (că nu salvează […]
Despre două doctorate ale unor autori români se vorbește în zilele astea în presă. În presa de la noi, în prim plan e cel al ministrului Justiției, Radu Marinescu, despre care Emilia Șercan arată că e un plagiat grosolan. Dincolo de Canal, The Guardian și The Time radio scriu despre cel al Lisei Maria Tănase, […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.