Peste 8.000 de cetățeni au semnat până acum petiția, lansată pe platforma Declic, pentru salvarea arborilor de pe Faleza Dunării din Galați. Inițiatorii și semnatarii demersului mai cer și revizuirea de urgență a soluțiilor tehnice din proiectul de modernizare a zonei, solicitările fiind adresate atât Primăriei și Consiliului Local al municipiului Galați, cât și Direcției Județene de Mediu Galați.
”Cerem ca cele 694 de exemplare de arbori viabili și sănătoși programați pentru eliminare din cauza rețelelor edilitare subterane să fie salvate prin devierea traseelor de conducte și cabluri prin zonele deja betonate sau pietonale”, se arată în petiția publică.
”Faleza este un ecosistem urban vital și plămânul verde istoric al orașului Galați. Nu vrem o esplanadă aridă de beton! Vrem o modernizare durabilă care protejează natura existentă, nu care o distruge.
Proiectul de modernizare a Falezei Dunării, în valoare de 226 de milioane de lei din fonduri europene, prevede tăierea a 900 de arbori maturi. Dintre aceștia, 694 de copaci sănătoși vor fi eliminați doar pentru că se suprapun cu noile rețele edilitare subterane. Distrugerea acestui ecosistem va lăsa Galațiul fără umbră naturală și va expune orașul la insule de căldură extreme pe timp de vară. În plus, rădăcinile acestor arbori au un rol critic în stabilizarea taluzului împotriva alunecărilor de teren. Chiar dacă primăria promite replantări, puieții vor avea nevoie de peste 10-15 ani pentru a oferi aceleași beneficii ecologice”, arată inițiatorii și semnatarii.
- ”Pentru ca urmașii noștri să nu se plimbe pe viitoarea faleză ca pe o planetă străină și rea
- Îmi pasă de acest oraș
- Doresc ca proiectul falezei să fie refăcut 3D de un arhitect peisagist de renume, cu proiecte importante, de preferat din altă țară, precum Shunmyo Masuno sau Kathryn Gustafson.
- Natura este viață”.
Mesaje lăsate de către semnatarii petiției
Petiția poate fi semnată aici (clic).
- Petiție și protest pentru salvarea arborilor de pe faleza Dunării din Galați
- Arbori amenințați cu defrișarea pe Faleza Dunării din Galați
IMPORTANT:















