Cutiile de pantofi pline cu bani sunt motivul pentru care România nu e pregătită să facă față actualei crize energetice. Nu ucrainenii ori Bruxelles-ul, nu organizațiile de mediu, nu Soroș. Resursele necesare pentru capacități reale de producție solară și, mai ales, stocare, au fost tocate pe firmele clientelei politice.
”Dunărea nu a secat. Este apă în Dunăre la Cazane”. ”Cernavodă a rămas fără apă, pentru că ucrainenii au adâncit Canalul Bîstroe”. ”Hidrocentralele au fost sabotate în instanță de ONG-uri”. ”Suntem în plin colaps energetic în acest moment, iar USR deja a blocat la CCR finalizarea a șapte hidrocentrale strategice”. Așa sună cele mai răspândite manipulări, dezinformări ori de-a dreptul fake-news-uri lansate în ultimele zile cu privire la criza energetică cauzată de oprirea uneia dintre cele două unități al centralei nucleare de la Cernavodă (și riscul opririi și celui de-al doilea reactor), în contextul scăderii dramatice a nivelului apei din Dunăre.
O parte încearcă să instrumentalizeze criza pentru a genera sentimente anti-europene, pe motiv că apa din Dunăre ar fi oprită de ”oculta de la Bruxelles” pe la barajele din Germania și Austria (nu există dovezi în acest sens) ori la Porțile de Fier (fals, câtă apă ajunge la baraje, atâta se uzinează de ambele părți), ori sentimente anti-ucrainene (de-a dreptul stupid, Canalul Bîstroe e la pe 250 de km în aval de Cernavodă, și dacă s-ar fi mărit capacitatea lui, tot nu avea cum să influențeze debitul cu sute de kilometri în amonte).
Cea de-a doua parte reprezintă declarații politice, venind de la Sebastian Burduja, respectiv Sorin Grindeanu, pentru a acoperi incompetența și corupția din jurul afacerilor cu energie din România (de la construirea și diversificarea capacităților de producție până la distribuție). Pentru că, ani la rând, Guvernele României și, în special, miniștrii Energiei au presat Hidroelectrica, cea mai mare companie cu capital majoritar de stat, cu cele mai mari resurse investiționale, a fost presată să se concentreze către finalizarea unor proiecte comuniste perdante economic dincolo de distrugerile de mediu, în loc să prioritizeze modernizarea și retehnologizarea celor existente, în paralel cu dezvoltarea capacității de producție din solar (cu accent pe solar plutitor, unde Hidroelectrica ar fi avut/are avantaj competitiv) și stocare. Adică exact de ce am fi avut nevoie în acest moment.
Despre aberațiile domnului Burduja am scris deja. Mai subliniez doar urechismul demn de predecesorul lui la conducerea PSD și a Guvernului României, Victor Ponta, devenit celebru pentru minciunile lui. Pentru că, de fapt, nici USR, nici CCR nu au blocat finalizarea celor ”șapte hidrocentrale strategice”.
Ordonanța de urgență privind declararea proiectelor în discuție ca fiind ”de interes public major” e adoptată de Guvernul Ciucă (PSD + PNL), încă din 2022, și e în vigoare. Legea Zamfir, cu același scop, a fost contestată la CCR de către președintele României, Nicușor Dan, nu de către USR, care, și dacă ar fi vrut, nu are suficienți parlamentari pentru a sesiza singur vreo lege la CCR. CCR a respins, însă, sesizarea președintelui României. Propunerea legislativă a lui Sebastian Burduja, de declarare a unor proiecte hidroenergetice ca fiind ”strategice” pentru siguranța națională este în dezbatere în Parlament.
Iar proiectele în discuție sunt în număr de 9, nu de 7, dar de unde să știe domnul Grindeanu asemenea ”detalii” minore, chit că în cazul fiecăruia e vorba de sume de sute de milioane de euro? Și chiar dacă specialiștii și organizațiile de mediu le-au criticat pe toate, eforturile în justiție (și nu la CCR, ci în instanțele dreptului comun) au fost pe contestarea a celor mai distructive pentru mediu, inutile ca aport energetic real și perdante economic (și doar raportat la sumele rămase de cheltuit) dintre ele: Surduc – Siriu (pe Bâsca Mare), Bumbești – Livezeni (pe Jiu, în Parcul Național Defileul Jiului) și Răstolița (jud. Bistrița Năsăud, în Parcul Național Călimani și situl Natura 2000 Călimani Gurghiu).
Declarația lui Sorin Grindeanu vine în contextul în care PSD vrea să golească de conținut legea Strategiei pentru Conservarea Biodiversității, jalon în PNRR, de adoptarea căreia depinde aproximativ un miliard de euro (972,4 milioane). O strategie de care o parte a organizațiilor civice dintre cele mai active în domeniu sunt nemulțumite, dar din motive total contrare celor invocate de PSD, pentru că își propune prea puțin.
Nici nu știu ce ar fi mai grav: faptul că Sorin Grindeanu nu are nici cel mai mic habar despre ce vorbește (că nu știe despre câte proiecte e discuția, cine a contestat la CCR, câte sunt contestate în Justiție etc.), ori că știe, dar, în mod pervers distrage atenția de la adevăratul motiv pentru care e deranjat de Strategia pentru Conservarea Biodiversității – afacerile cu resursele minerale ale României, în care fostul lui partener de afaceri și prieten din copilărie, dar și alte rețele conectate la PSD, au interese mai multe decât directe.
În realitate, dacă acum nu avem suficientă capacitate de producție din solar și stocare pentru orele fără lumină nu are nicio legătură cu organizațiile civice, ci cu combinația toxică dintre incompetență și lipsă de viziune cu direcționarea banilor care ar fi fost disponibili către firmele de construcții controlate de lideri politici (de la un fost ministru al Energiei PSD, dar și șefi din PNL) ori condamnați penal definitiv. Ca totul să fie dus la extrem, criza generată de această combinație letală e folosită pentru a netezi calea unor alte proiecte ”strategice” ale clientelei PSD (și nu doar PSD) din domeniul resurselor naturale.
Nu, ne-a secat nimeni Dunărea. Dar resursele financiare necesare dezvoltării unei soluții reale pentru crize energetice ca cea actuală au fost extrase și pompate către clientela care își plătește obolul cu cutii de pantofi pline cu bani.
Pe același subiect:
Articol realizat cu sprijinul Journalismfund Europe
