Așa-zisa ”surprindere” exprimată de reprezentanții Raiffeisen cu privire la veto-ul Austriei împotriva intrării României în Schengen, într-un răspuns pentru Libertatea, e de o nesimțire incredibilă. ”Nu suntem în măsură să comentăm asupra deciziilor cu caracter politic”, pretind reprezentanții băncii austriece, ceea ce reprezintă o minciună mai mare decât codrii care au dispărut în abatoarele de lemn Schweighofer de la Sebeș, Rădăuți sau Reci.
Ba sunt în măsură să comenteze deciziile politice și cei de la Raiffeisen, și de la Erste Bank (BCR), și de la OMV-Petrom, și de la Strabag, așa cum au făcut-o cei de la Holzindustrie Schweighofer, care se plângeau, pe la începutul anului, că din cauza modificărilor anti-hoție la Codul Silvic și a operaționalizării SUMAL 2.0, nu mai au destul lemn pentru făcut rumeguș în fabricile lor. Că dacă vă întrebați la ce firme austriece se referea cancelarul Karl Nehammer că acuză ”presiunile care se fac asupra lor” în România, Schweighofer și ”surorile” ei austriece din Cartelul Lemnului, Kronospan și Egger sunt, cu siguranță, printre ele. Doar că într-un sens demn de Radio Erevan. Adică invers, prin presiuni și amenințări pe față asupra Executivului și Legislativului din România să modifice legile în favoarea lor, că prea au devenit ”restrictive” (a se vedea comunicatul HS Timber Group, adică Holzindustrie Schweighofer, din ianuarie, ori cel mai recent, de la sfârșit de septembrie, al lui Asociației Producătorilor de Mobilă din România – din care fac parte și Schweighofer, și Egger, și Kronospan – prin care solicită creșterea cu 10 milioane de metri cubi anual a volumului de lemn exploatat cu acte în România, că, vorba aia, a devenit prea ”restrictiv” și ”riscant” să mai lucreze cu lemn furat).
Dar nu e acesta singurul motiv pentru care companiile (mai ales marile companii) austriece sunt în măsură să comenteze deciziile politice. În perioada în care am avut o bursă și am locuit la Viena, am aflat că între ”alegerea”/numirea membrilor consiliilor de administrație și/sau directoare, inclusiv până la nivel de CEO, respectiv numirile din consiliile de administrație și AGA-urile ale companiilor de stat, publice sau cu capital de stat din România nu e vreo diferență substanțială, chit că sunt private.
Colcăie conducerile acestor companii austriece de politicieni și foști politicieni, iar în numeroase cazuri componența acestor consilii se schimbă în funcție de schimbările majorităților politice din Austria.
Doar că există, totuși, și o diferență esențială. În majoritatea situațiilor din companiile de stat/publice din România, funcțiile sunt niște sinecuri care recompensează fidelitatea față de șefii de partid, locali și/sau naționali, asigurându-le voturi în competițiile interne din propriile partide. În cazul marilor companii austriece, importanța acestor politicieni în conducere ține de obținerea unor facilități la nivel legislativ sau guvernamental pentru afacerile în discuție.
Am scris și aici, pe România Curată, în 2014, despre fostul cancelar austriac Alfred Gusenbauer, care a ocupat funcția din ianuarie 2007 până în iunie 2008. Coaliția pe care a condus-o (social-democrații lui Gusenbauer, SPO, într-o alianță ”împotriva firii” cu popularii actualului cancelar, popularii de la OVP) a fost un dezastru (după unii comentatori/analiști cel mai dezastruos Guvern austriac de după cel de-al doilea război mondial și până atunci). Omul a părăsit șefia partidului, cu un ditamai șut în dos, dar, cum se mai spune pe la noi, ”fiecare picior în fund e un pas înainte”. Cam așa a fost și cu Gusenbauer. Care s-a trezit că e atât un mare ideolog social-democrat (îl regăsim inclusiv printre membrii Consiliului Științific al Institutului ”Ovidiu Șincai”, al PSD, din România), dar și, printre altele, în conducerea Strabag (da, compania care are contracte majore și în România) ori a Gabriel Resources (da, compania care pusese ochii pe aurul de la Roșia Montană, iar acum pretinde miliarde de dolari de la statul român pentru că cetățenii nu au lăsat-o să ”salveze” patrimoniul cultural, apele, pădurii și munții din Apuseni cu dinamită și cianură). Iar ”biografii” lui (de la Washington Post, printre alții) l-au găsit că îl ”consilia” pe fostul dictator kazah Nursultan Nazarbayev ori pe premierul sârb Alexandar Vucic (propulsat în funcție de susținătorii lui Slobodan Milosevic și Ratko Mladic, și având relații de colaborare cu populiștii austrieci din Partidul Libertății, FPO, dar și cu Rusia Unită a lui Puțin).
Acum nu trebuie să desenez, ca să fiu înțeles că nu studiile aprofundate de economie, științe și doctrine politice, relații publice etc. l-au propulsat pe Alfred Gusenbauer în atâtea funcții ”directorale” prin mari companii sau în preajma diferiților politicieni (îndeosebi din spațiul ex-comunist), ci relațiile și combinațiile care aduceau beneficii firmelor în discuție. Câte favoruri a primit, de la nivel guvernamental, Gabriel Resources pentru proiectul de la Roșia Montană, nu mai reiau, că am scris sute de articole pe tema asta și o carte iar avocații societății civile au avut nevoie de peste un deceniu să demonstreze ilegalitățile și să anuleze toate actele eliberate abuziv (ultimul proces, prin care s-a anulat definitiv certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic, eliberat în 2011, s-a încheiat doar în această primăvară).
Biografia lui Gusenbauer am început, însă, să o aprofundez și eu, mai în detaliu, în 2014, când Strabag s-a asociat cu Aktor și Vinci, pentru a construi ”celebra” autostradă Comarnic-Brașov. Coincidență (sau nu), proiectul fusese deblocat atunci DOAR DUPĂ ce s-a făcut loc și de Strabag la împărțirea tortului și după ce se discutase cu bănci austriece pentru finanțarea lui. De la costurile de construcție la dobânzile pe care ar fi ajuns să le plătim, proiectul în discuție, promovat de Ponta (pe atunci premier), ar fi fost unul dintre cele mai mari tunuri post-decembriste din România (detalii aici). Din fericire, reacția publică promptă și energică, precum și faptul că Ponta încă mai visa să ajungă președinte (scandalul a explodat doar cu câteva luni înainte de alegeri), a oprit dezastrul.
Și că veni vorba de Ponta. Poate ați uitat (sau n-ați știut) de combinațiile cumnatului său cu Petrom. Vi le puteți reaminti (citi) aici. Ori de veniturile generoase pe care soția altui prim-ministru al României (pe vremea când conducea SIE), Mihai Răzvan Ungureanu, le încasa de la OMV. Iar lista e lungă, au mai scris și alții despre asta, de privatizarea Petrom, de preluarea BCR de către Erste, de facilitățile incredibile acordate pentru Schweighofer (începând cu Năstase și Iliescu și continuând cu Ponta și Iohannis, cel care a întors Codul Silvic în Parlament, în 2015, pentru a fi eliminat articolul anti-monopol, adică anti-Schweighofer).
Așadar, e pur și simplu minciună și nesimțire să auzim acum reprezentanții marilor companii austriece care operează în România, că ar fi ”surprinși”, că ”nu comentează deciziile cu caracter politic” ori că încep șantajul cu locurile de muncă pe care le asigură (într-o primă fază poate fi dureros, dar când o companie pierde o cotă de piață, și locurile de muncă desființate într-o companie se mută către altă companie concurentă, să nu mai vorbim că în cazul lemnului, s-ar crea înzecit și însutit mai multe locuri de muncă prin prelucrarea finită – mobilă, construcții – a lemnului, decât prin exportul de cherestea făcut de Schweighofer).
Toate companiile astea au beneficiat de decizii politice și din România, și din Austria, unele obținute într-un mod transparent și, cât de cât, negociat corect, altele oneros, pe la spatele și împotriva intereselor unor cetățeni și companii românești. Iar persoane din conducerea lor au fost implicate în obținerea acestor beneficii, rente ori alte privilegii.
Motiv pentru care, da, boicotul produselor și serviciilor companiilor austriece este cât se poate de legitim. Iar asta nu e ”presiune”, e o reacție de normalitate și de spirit civic. Și pe lângă boicotul cetățenilor, e esențial și boicotul firmelor (pe partea de asigurări și/sau alimentare cu combustibili, în special). Desigur, asta nu înlătură cu nimic responsabilitatea liderilor noștri politici (unde cel puțin o demisie s-ar impune), dar despre asta, cu altă ocazie.
IMPORTANT: Nu-i judecați și nu le puneți austriecilor etichete pentru faptele și mârșăviile unor lideri efemeri, ori ale unor companii. Că multora dintre noi nu ne place să primim etichete prin prisma hoțiilor unor lideri ori ale unor cetățeni certați cu legea. La Viena am întâlnit una dintre cele mai deschise societăți și comunități (inclusiv față de migranți) din Europa, de la care am aflat, printre altele, și că mitul cu ”mâncatul lebedelor” e o prostie inventată de presa din România, nu din Austria și că pe acolo fie n-au auzit tâmpenia asta, fie râd cu lacrimi când o aud.
***
un iesit in strada?
Rosia Montana am reusit sa o salvam iesind cu zecile de mii in strada, poate nu ar fi rau sa ne mai dezmortim oasele prin fata ambasadelor Austriei si Olandei plus maretele palate Cotroceni si Victoriei
Buna ziua Mihai Gotiu. Excelent articol. S-ar putea sa am o versiune in engleza, pentru a o putea distribui intre prieteni?
Cand o sa faceti o analiza comparativa a Legii padurilor in Austria si in Romania?
De ce nu cer ei in Austria ce cer in colonia Romania?
:) am făcut și am publicat de mult; o parte din modificările legislative pe care le-am susținut se bazează pe modificările pe care le-au adus austriecii legilor de exploatare silvică și de protecție a pădurilor din parcuri naționale, după o perioadă în care și la ei s-a tăiat la fel de haotic ca pe la noi (prin anii 80)
Mafia si coruptia evolueaza ascendent daca nu sunt tratate pe fond, ci pe efect. Legile sunt elaborate, interpretate si aplicate dupa bunul plac al crimei organizate institutionale.
Doresc dreptate și stoparea a tot ce merge spre Austria.
Nu banca x sau y din austria decide politica austriei si nici turistii austrieci; nici macar toti oamenii politici din austria, ci doar cei, destul de putini de fapt, care chiar decid; singurul beneficiu al unor astfel de articole este ca ne putem exprima opinii, chiar daca ele sunt gresite. Nu ar fi rau sa ne gandim de doua ori inainte de a tipa mai intai
”nu banca x sau y din austria decide politica austriei”… :) atunci de ce sunt pline conducerile marilor corporații austriece de politicieni (inclusiv foști cancelari)? desigur, opinii și păreri se pot exprima fără probleme (atâta vreme cât se mențin în limite care nu încalcă drepturile altora), dar faptele sunt fapte: există o mare simbioză între companiile austriece (conducerile acestora) și partidele austriece, mult mai mult chiar decât clasicul fenomen de ”revolving doors” (astea sunt fapte documentate, nu opinii), mai departe, că d-voastră considerați că asta nu influențează politicile Austriei, iar eu consider că influențează – astea sunt opinii ;)
multumesc pentru raspuns; totusi continuu sa cred ca impuscati cu mitraliera in loc sa ochiti foc cu foc, adica se trage la intamplare; e ca si cum ai da dreptate extremisilor islamisti cand omoara oameni nevinovati pur si simplu fiindca fac parte din sistem; m-ar fi interesat sa stiu, in ce masura reffeisen are conexiuni directe cu decidentii politici austrieci, adica fapte nu speculatii; chiar daca multi (fosti) politicieni sunt activi in diverse afaceri; ce sa mi aspun de ex cancelarul german in rusia? dar decidea el politica energetica a germaniei? poate influenta dar nu decidea; iar influentele pot veni din multe directii;mi se pare ca e mult mai corect sa vii cu exemple concrete decat sa fii vag, pala la urma austria a decis tot pe considerente vagi; de ce sa fim la fel si nu mai destepti decat ei?
1) Găsiți, aici, pe România Curată, articole despre lobby-ul făcut de firme austriece, inclusiv Schweighofer, prin intermediul Ambasadei României la Viena; despre fostul cancelar Alfred Gusenbauer, aflat, apoi, în conducerea Strabag (nota bene: și Gabriel Resources); despre despre veniturile unui fost șef SIE și prim-ministru de la OMW ori afacerile OMW cu familia unui alt fost prim-ministru, iar lista e lungă; nu ai cum, de fiecare dată, într-un articol, să prezinți toate detaliile (am încercat într-un singur caz, Roșia Montană, să adun totul la un loc și a ieșit o carte cu 500 de pagini, pe care dacă aș revizui-o acum ar ieși de 1.000 de pagini și tot n-ar fi completă); 2) nu scriu că decid, ci tocmai că influențează – baiul e Erste și Raiffeisen au ieșit cu comunicate publice ulterior deciziei pe Schengen, în care pretindeau că ei n-au treabă cu politica și că n-ar fi putut influența decizia politică, ceea ce reprezintă o TRIPLĂ minciună: au treabă cu politica, pot influența deciziile politice și o fac (mai mult, o fac prin intermediul unor mecanisme de lobby care, de foarte multe ori, ridică probleme de etică și, nu de puține ori, chiar de legalitate)