Klaus Iohannis: „Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puţine cuvinte: nişte penali (…)”

După părerea mea, această încercare e jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet. După părerea mea, DNA şi conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac, sau încercare de atac din partea unor penali e de natură să îmi confirme că DNA face o treabă bună.

În această după-amiază am avut o întâlnire, i-am primit pe doamna Dăncilă şi pe Dragnea, aici la Cotroceni, întâlnirea a fost planificată din seara când a avut loc depunerea jurământului din partea noului Guvern şi rostul a fost de a defini cadrul colaborării instituţionale între mine şi noul Guvern.

Am discutat în cadrul întâlnirii despre nevoie de colaborare în unele proiecte care sunt de importanţă naţională şi aş menţiona câteva pe care le-am şi discutat.

Am discutat şi despre justiţie şi mi-am exprimat şi nemulţumirea că există un nou scandal legat de justiţie, legat de DNA, în spaţiul public. Doamna prim-ministru mi-a relatat foarte pe scurt că a avut o discuţie cu Tudorel Toader, căruia îi lasă mână liberă în ce priveşte această chestiune vizavi de DNA şi la puţin timp după aceea aţi putut urmări poziţia ministrului, care ne-a informat că ne va informa.


Citiți și:

Alina Mungiu-Pippidi: Cum ieșim din situația actuală. O chemare la centru

Daniel Befu: „I love Codruța!”

Cătălin Tolontan: „Laura Codruța Kovesi a avut lacrimi în ochi”

Mălin Bot: „Codruța Kovesi se comportă ca un politician. Există cazuri cu procurori talibani în care merg oameni la puşcărie şi fără să fie vinovaţi de ceva.”

Lucian Davidescu: Ce e clar și ce nu din înregistrările lui Vlad Cosma

Sidonia Bogdan: Cum poate un infractor să distrugă DNA

Ionuț Dorobanțu: Ce îi mână în luptă pe membrii clanului Cosma

Cătălin Tolontan: „Doamna K” este datoare cu o explicație. Publică!

Dana Gîrbovan: Îi solicit doamnei Iorga Moraru să spună cine a fost potențialul premier „urgentat” de DNA, de teamă că voi ajunge eu ministru al justiției


Articole recente

Recomandări

One thought on “Klaus Iohannis: „Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puţine cuvinte: nişte penali (…)””

  1. Stefan

    Sa ai 6,5 case si sa vorbesti ca o mireasa fata-mare ?! Cam asa vorbeste si Bogdan Rares de pe RealitateaTV…socrul sau are afceri de 10 milioane de euro….eu acum scriu in numele celor care joaca la Loto sau la Pariuri Sportive…cu speranta!

    Reply ↓

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *