Studenţi. Sfârşit de
2013. Voi aţi aflat până la această dată ce e acela un cod etic? Ştiţi cum ar
trebui formulat un asemenea cod la nivel academic? Aţi deschis vreodată
fişierul acela de pe site-ul universităţii voastre în caz că aveţi un asemenea
fişier? Mai mult ca sigur o majoritate covârşitoare va răspunde sec: “Nu.”. Iar
motivele vor fi de la “Nu cred în asemenea norme generale.” până la “Sună
frumos, dar cine le pune vreodată în aplicare?!”.
Aşadar, în acest articol voi
încerca o analiză pe Codul Etic al Universităţii din Bucureşti, prima parte:
“Norme privind respectarea valorilor şi a principiilor etice” (revin cu analiza
şi pentru următoarele părţi). Analiza mea se doreşte destul de critică având în
vedere carenţele acestui Cod Etic, ce ar trebui să fie adăugat sau îmbunătăţit.
În acelaşi timp recunosc că o îmbunătăţire la modul ideal va avea loc doar
atunci când contextul românesc se va schimba în paralel. Dar consider că se pot
face multe acum, la acest început de drum, prin deschiderea conştiinţei către
importanţa moralităţii în profesia de profesor, dar şi în profesia de
“student”. Voi lua fiecare articol în parte şi îl voi comenta, ca la sfârşit să
pot extrage concluziile mele şi posibilităţile de îmbunătăţire ale Codului (http://www.unibuc.ro/n/despre/Codul_de_etica_al_Universitatii_din_Bucuresti.php ).
1. NORME
PRIVIND RESPECTAREA VALORILOR ŞI A PRINCIPIILOR ETICE
Art. 1.
(1) Structura şi componenţa comisiei de etică universitară este propusă de
consiliul de administraţie, avizată de senatul universitar şi aprobată de
rector. Membrii comisiei sunt persoane cu prestigiu profesional şi autoritate
morală. Nu pot fi membri ai comisiei de etică universitară persoanele care
ocupă vreuna dintre funcţiile: rector, prorector, decan, prodecan, director
administrativ, director de departament sau de unitate de cercetare-dezvoltare,
proiectare, microproducţie.
Comentariu: Nu ar trebui să se înceapă cu structura comisiei etice (care oricum se
ocupă doar de elementul punitiv) ci cu principiile şi valorile ce trebuie
respectate în cadrul Universităţii din Bucureşti. Cine stabileşte „prestigiul
profesional” şi „autoritatea morală” ?
(2) Comisia de etică universitară propune un regulament de funcţionare care va
fi validat de senat în termen de şaizeci de zile de la numirea comisiei.
Comentariu: Nu a existat niciun astfel de regulament de funcţionare supus dezbaterii în
Senat. Nu ar trebui supus şi acest regulament precum Carta Universitară
dezbaterii publice? (a se vedea enormităţile propunerilor pentru Carta
Universitară: http://adevarul.ro/educatie/universitar/o-carta-universitara-dedicatie-1_52a15ec4c7b855ff567cd746/index.html )
(3) Comisia de etică universitară realizează un raport anual referitor la
situaţia respectării eticii universitare şi a eticii activităţilor de
cercetare, care se prezintă rectorului, senatului universitar şi constituie un
document public.
Comentariu: Nu există niciun document public privind raportul făcut de vreo Comisie
Etică a Universităţii din Bucureşti.
Art. 2.
Universitatea din Bucureşti asigură membrilor săi libertate
academică deplină,
protejându-i împotriva ingerinţelor, presiunilor şi constrângerilor politice,
religioase, economice etc, precum şi împotriva cenzurii, manipulărilor şi
persecuţiilor, în condiţiile în care aceştia respectă standardele ştiinţifice,
legale şi etice, dând dovadă de responsabilitate profesională.
Comentariu: Cum se vorbeşte despre standardele etice dacă acestea nu sunt precizate?
Se referă la ce spune cine mai exact?
Rezultatele
cercetărilor întreprinse de membrii Universităţii nu trebuie modificate,
ascunse ori negate, nici chiar atunci când ele lezează unele ideologii şi
credinţe, provocând reacţii adverse şi presiuni din partea reprezentanţilor
acestora.
Comentariu: De ce scrie direct de rezultate dacă nu s-a vorbit deloc de cadrul
cercetării ştiinţifice (mai ales când vine vorba de experimentele făcute pe
animale de anumite facultăţi pentru a-şi întregi cercetarea ştiinţifică)?
b. Datoria morală a obiectivităţii ştiinţifice îi obligă pe membrii
Universităţii să respingă ideea „fabricării” sau denaturării rezultatelor
cercetării, chiar dacă aceasta le-ar fi sugerată de finanţatorii direcţi
reprezentaţi prin puterea de stat sau diverse structuri private.
Comentariu: Cred că acest articol este la locul potrivit aici, în Codul Etic, deoarece
aceasta este o probleme etică destul de mare, cea a influenţei finanţatorilor.
Totuşi nu este specificat ce sancţiuni primesc cei ce o denaturează.
c. Libertatea academică nu trebuie folosită, însă, drept argument pentru
respingerea criticilor ştiinţifice şi etice, îndreptăţite şi necesare în
evoluţia activităţilor de cercetare ale oricărei ramuri de ştiinţă.
Comentariu: Este bine că se limitează libertatea academică, aşa cum trebuie limitată
orice libertate.
d. În spaţiul intelectual laic, care este Universitatea din Bucureşti,
nimeni nu are dreptul să impună altora, sub nici o formă, credinţe religioase,
ataşamente politice sau alte categorii de convingeri, care pot constitui doar
probleme private ale fiecăruia dintre membrii instituţiei.
Comentariu: Consider că acest
articol este extrem de ambiguu, nu se precizează prin ce metode ar putea
impune, ce anume sau în ce context.
e. Universitatea din Bucureşti protejează dreptul la confidenţialitate al
membrilor săi (studenţi, profesori, personal tehnic etc), în toate problemele
ce ţin de viaţa lor privată, furnizând informaţii referitoate la aceasta, doar
cu aprobarea decanatului şi a rectoratului şi numai când cererile sunt
îndreptăţite.
Comentariu: Să ne amintim cazul de hărţuire sexuală petrecut în cadrul Universităţii
din Bucureşti şi mediatizat destul de mult ( http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/scandal-sexual-la-universitatea-bucuresti-o-doctoranda-acuza-un-profesor-de-hartuire-sexuala-257096.html ).
Nu a ţinut de viaţa privată a profesorului şi doctorandei cazul de hărţuire
sexuală? Atunci cum s-a ajuns să se transforme totul într-un scandal public
chiar cu mult înainte de a se face publică sancţiunea? Cu ce drept a dat
interviuri dna prorector Voinea referitoare la acest incident? Nu trebuia să
protejeze conducerea Universităţii viaţa studentei şi a profesorului? Totuşi
era o chestiune privată deşi a avut loc în incinta Universităţii. Şi oricum nu
trebuia să se ajungă în niciun caz la publicarea lor în presă. De ce nu se dau
exemple exacte de cereri îndreptăţite?
Art. 3.
Universitatea din Bucureşti recunoaşte dreptul membrilor săi la autonomie
personală, asigurând în acest sens condiţiile necesare pentru ca aceştia să-şi
aleagă în mod liber programele de studiu şi de cercetare, oportunităţile şi
nivelurile de pregătire pe care le consideră adecvate pentru carierele
academice şi profesionale proprii.
a. Pentru ca autonomia personală să fie reală, Universitatea pune la
dispoziţia publicului larg şi a membrilor comunităţii academice proprii toate
informaţiile importante privind programele de studii şi de cercetare, structura
instituţiei, standardele universitare, concursurile de admitere, competiţiile
de obţinere a grant-urilor, concursurile de ocupare a posturilor vacante,
corpul profesoral, baza materială, serviciile sociale etc.
b. Informaţiile specifice, menţionate la aliniatul a., se publică în timp
util, sub diverse forme, incluzând şi paginile web ale Universităţii.
Comentariu: Nu ar fi trebuit să scrie şi un număr de zile înainte în care ar trebui
publicate informaţiile respective? Sintagma “timp util” poate avea foarte multe
schimbări numerice în cazul fiecărei persoane în parte.
Art. 4.
Dreptatea şi echitatea constituie valori pe care Universitatea din
Bucureşti le promovează cu consecvenţă, adoptând întotdeauna, pentru toţi
membrii săi, atitudini corecte şi respingând cu hotărâre discriminarea şi
exploatarea, indiferent de caracterul mai direct sau mai subtil în care s-ar
produce acestea.
Comentariu: Se vorbeşte despre valori, dar singurele despre care se vorbeşte sunt
dreptatea şi echitatea (dacă este să luăm titlul capitolului: NORME PRIVIND RESPECTAREA VALORILOR ŞI A PRINCIPIILOR ETICE). Se resping discriminarea şi exploatarea cu vehemenţă, spune
Universitatea. Şi totuşi pare prea vehementă pentru că din exprimarea cu
privire la „caracterul direct sau subtil”pare să dea de înţeles că orice caz va
fi tratat la fel ceea ce ignoră chiar conceptul de !decizie etică! pentru că un
element foarte important în luarea unei decizii de tip etic constituie
analizarea tuturor circumstanţelor de detaliu şi stabilirea gravităţii faptei
la un anumit nivel. Nu ar trebui să existe doar verdicte de genul „Da” sau
„Nu”.
a. Discriminarea sau tratarea inegală a persoanelor, bazată explicit ori
implicit pe criterii extraprofesionale precum rasa, etnia, religia,
convingerile politice etc, aduce atingeri inacceptabile drepturilor acestora şi
perturbă grav egalitatea de şanse, motive pentru care este interzisă, indiferent
de formele în care se manifestă.
Comentariu: Iarăşi avem formularea „interzisă, indiferent de formele în care se
manifestă”. Dar este destul de neclar ce înseamnă interzicerea. Şi iarăşi nu
avem grade ale gravităţii ceea ce este greşit. De ce nu se vorbeşte de
discriminarea pe criteriul de gen? Face parte din „etc.”? Adică este nu atât de
importantă precum primele?
b. Principiul dreptăţii şi echităţii presupune, de asemenea, că dreptul
nediscriminării pe criterii rasiale, etnice, religioase, politice etc., nu
poate şi nu trebuie folosit astfel încât să provoace discriminări inverse.
Comentariu: Consider că este bine că se precizează că nici opusul nu trebuie neglijat
căci poate produce daune morale la fel de mari.
c. Toţi membrii Universităţii, indiferent de poziţia pe care o ocupă în
ierarhia acesteia, sunt obligaţi să adopte, în orice împrejurare, atitudini
adecvate pentru eliminarea conflictelor de interese, care pot afecta sensibil
judecăţile, evaluările şi deciziile diverselor persoane şi structuri
organizatorice, ducând la practici inavuabile precum favoritismul şi
nepotismul, pe de o parte, şi persecuţia şi răzbunarea, pe de alta. Conflicte
de interese care constituie încălcări ale eticii universitare pot apărea în
situaţiile: când printre membrii comisiilor de admitere, licenţă, disertaţie,
doctorat, acordare de granturi, angajare, promovare etc., există şi evaluatori
care sunt rude de gradul I sau II cu unii dintre candidaţii evaluaţi; când o
persoană are roluri multiple susceptibile de a-i altera obiectivitatea fiind de
exemplu, în acelaşi timp, membru al unei echipe de cercetare care solicită
finanţare şi evaluator al proiectului respectiv; când un membru al
Universităţii participă la negocieri comerciale cu firme sau organizaţii în
care are interese materiale; când colaborările şi angajamentele externe ale
unor membri ai corpului didactic şi administrativ al Universităţii împiedică
îndeplinirea în bune condiţii a sarcinilor înscrise în statele de funcţii şi fişele
posturilor pe care le ocupă etc. În asemenea situaţii şi în altele de natură să
ducă la conflicte de interese, membrii Universităţii din Bucureşti se vor
recuza din respectivele roluri şi funcţii.
Comentariu: Mi se pare foarte important că sunt date exemple în ceea ce priveşte
conflictul de interese, astfel încât să se înţeleagă şi să se poată identifica
astfel de cazuri mult mai uşor. Dar din nou este acel etc. care pare că lista
poate continua destul de mult. Partea principală negativă a acestei formulări
este aceea că se poate ajunge foarte uşor în cealaltă extremă, extremă în care
se va putea considera că orice poate face din aria conflictelor de interes.
d. Toţi membrii Universităţii au obligaţia morală de a preveni şi combate,
în toate împrejurările, corupţia care, generând favoritism, inechitate,
nedreptate, suspiciune, neîncredere şi adversitate, slăbeşte coeziunea şi
sentimentul apartenenţei, viciază climatul universitar în ansamblul său şi
aduce prejudicii grave imaginii instituţiei. Universitatea, ca instituţie,
sancţionează sever darea şi luarea de mită (în bani, servicii etc.), traficul
de influenţă şi orice alte acţiuni care duc la obţinerea unor avantaje
nemeritate de către unii candidaţi la concursurile de admitere în facultăţi, la
concursurile de ocupare a posturilor didactice, de cercetare şi tehnice, la
competiţiile de obţinere a granturilor de cercetare etc.
Comentariu: Este bine că se precizează exact cine intră în categoria aceasta doar că în
regulamente nu ar trebui să existe acel „etc.” pentru că prejudiciază posibila
interpretare a categoriilor. Cu cât e mai complet cu atât mai bine.
e. Universitatea adoptă, prin structurile şi membrii săi, o atitudine fermă
de prevenire a abuzului de putere, pe de o parte şi a abuzului de încredere, pe
de alta.
Comentariu: Ce înseamnă această atitudine? Există o strategie? Există sancţiuni
specifice? Există ceva palpabil? S-a făcut ceva public care să devină şi
acceptat de comunitatea academică??
f. Pentru ca principiul dreptăţii şi echităţii să-şi păstreze validitatea
şi eficienţa este necesar ca prezumţia de nevinovăţie să nu fie niciodată
înlocuită cu opusul ei, prezumţia de vinovăţie.
Comentariu: Cu toate acestea totuşi prezumţia de vinovăţie este mereu prima dacă luăm
în considerare că mereu se stabilesc sancţiuni odată cu implementarea anumitor
reguli.
Art. 5.
Universitatea din Bucureşti recunoaşte şi recompensează meritul individual sau
de grup care include pe de o parte creativitatea, performanţa şi eficienţa, iar
pe de altă parte, dedicaţia faţă de profesie şi ataşamentul faţă de instituţie.
a. Meritul studenţilor se apreciază pe baza rezultatelor obţinute la
examene, lucrări de control, teste; la seminare şi lucrări de laborator; la
concursuri profesionale; la cercuri ştiinţifice; în acţiuni civice etc.
b. Meritul cadrelor didactice şi cercetătorilor se stabileşte în funcţie de
calitatea cursurilor şi seminariilor, de calitatea lucrărilor publicate; de
granturile de cercetare câştigate; de aprecierea studenţilor; de aportul la
dezvoltarea facultăţii; de contribuţia la sporirea prestigiului instituţiei şi
specialităţii pe care o servesc etc.
Comentariu: Cum se stabileşte aprecierea studenţilor? Prin fişele de evaluare care se
completează oricum de o minoritate şi care nu sunt niciodată centralizate?
Aceste principii nu sunt etice ci sunt doar nişte obligaţii.
c. Meritul membrilor structurilor de conducere se stabileşte, cu precădere,
în funcţie de eficienţa managementului academic; de nivelul standardelor
profesionale şi morale ale instituţiei; de aprecierile studenţilor,
subordonaţilor şi forurilor de conducere ierarhic superioare etc.
Comentariu: Ultimele sunt foarte subiective ca şi în cazul de hărţuire sexuală
prezent în Universitatea din Bucureşti în care au contat scrisorile de susţinere
trimise de colegi la adresa rectoratului. Acestea nu sunt nişte puncte
obiective, şi doar punctele obiective sunt cele ce ar trebui să susţină decizia
unui „merit”. Oricum nici acesta nu este un principiu etic ci doar o
regulă ce ar trebui să fie trecută în alte reglementări şi nu în Codul de Etică
al Universităţii.
Art. 6.
Profesionalismul este o valoare etică esenţială pe care Universitatea din
Bucureşti o cultivă cu consecvenţă în rândul membrilor săi, prin iniţierea unor
programe academice apte să contribuie semnificativ la sporirea cunoaşterii
ştiinţifice şi la pregătirea unor specialişti competitivi; prin recunoaşterea
şi recompensarea rezultatelor de excelenţă atât la profesori şi cercetători,
cât şi la studenţi şi persoane cu atribuţii manageriale şi administrative; prin
descurajarea diletantismului şi imposturii etc.
Comentariu: Unde scrie sau cine a hotărât că profesionalismul ar fi o valoare etică?
Există o etică profesională care trebuie respectată poate, dar nicidecum să
devină profesionalismul valoare etică în sine. De multe ori, fiind profesionist
ajungi să fii imoral. Şi atunci cum mai rămâne cu echivalarea dintre cele două?
Prin faptul că eşti specialist nu înţelgem că eşti şi etic.
a. Universitatea din Bucureşti încurajează, recunoaşte şi recompensează
profesionalismul cadrelor didactice şi cercetătorilor care manifestă competenţă
în îndeplinirea tuturor sarcinilor profesionale, solidaritate colegială şi
loialitate competiţională, dedicându-se fără rezerve carierei academice,
identificându-se cu specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea şi
asumându-şi obligaţia morală de a contribui semnificativ la pregătirea
temeinică a studenţilor.
Comentariu: Ce este moral sau imoral în a te “dedica fără rezerve” carierei?
b. Universitatea din Bucureşti apreciază pozitiv ataşamentul şi fidelitatea
celor care îşi construiesc cea mai mare parte sau întreaga carieră academică în
serviciul ei, şi dezaprobă atitudinea celor care o folosesc doar ca pe o
„sinecură de titlu şi status”, făcând o distincţie netă între persoanele care
servesc instituţia şi cele care se servesc de ea.
Comentariu: Acest paragraf poate fi analizat ca un principiu etic, dar formulat
altfel deoarece se aseamănă foarte mult cu paragraful antecedent. Ar putea fi
adăugat că nu este etic să ai doar interese nu intelectuale ci să te ajute mai
departe în carieră. Doar că e o chestiune care ar putea fi interpretată destul
de mult căci oricum orice experienţă te poate ajuta mai departe, în experienţa
profesională, dar problema etică se pune de fapt atunci când faci rău cuiva
prin această acumulare de experienţă profesională. În rest cred că este vorba
de o chestiune considerată “normală” în secolul în care trăim.
c. Universitatea din Bucureşti recunoaşte şi recompensează meritele acelora
dintre membrii săi care sunt invitaţi să predea ori să facă cercetare în alte
instituţii din ţară şi străinătate, dar veghează, în acelaşi timp, ca durata
stagiilor de activitate exterioară, să nu prejudicieze pregătirea studenţilor,
dezvoltarea cercetării şi dezvoltarea generală a propriei instituţii.
Comentariu: Ce legătură are acest lucru cu moralitatea? Ţine exclusiv de anumite
regulamente de ordin intern eventual.
d. Universitatea din Bucureşti veghează ca toţi membrii săi care fac
cercetare, dezvoltând cunoaşterea în domeniile lor de interes, să dovedească
integritate şi competenţă, să respecte standardele profesionale, să recunoască
aportul altor persoane şi instituţii la cercetarea întreprinsă, să evite
conflictele de interese, să răspundă exigenţelor morale şi legale ale
cercetării, să accepte dezbaterile critice privitoare la rezultatele obţinute
şi să manifeste, întotdeauna, onestitate şi corectitudine intelectuală.
Comentariu: Doar
ultima parte are legătură directă cu o anumită moralitate a actelor membrilor
Universităţii din Bucureşti.
Art. 7.
Comisia răspunde autorului sesizării în termen de 30 de zile de la primirea
sesizărilor şi îi comunică acestuia rezultatul procedurilor, după încheierea
acestora.
Comentariu: Consider că
este prea mare perioada. De exemplu dacă cineva ar fi hărţuit sexual încă 30 de
zile doar pentru că se mişcă greu comisia de etică? Sau măcar să fie siguranţa
unei confidenţialităţi căci ştim cu toţii cât de mult ne afectează că nu avem
efectiv asigurat acest aspect, riscând să fim victimele unei răzbunări până
rezolvă cazul comisia de etică.
Va continua cu Partea a II-a: “Respectarea proprietăţii intelectuale, a
drepturilor de autor, a standardelor de integritate academică.”
