Este vorba de rectorul Sorin Bocancea, fratele lui, Cristian Bocancea, profesor universitar doctor în cadrul Universităţii Petre Andrei şi Mark Bucuci, asistent universitar. Ei sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului, instigare şi fals. Au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar astăzi sunt prezentaţi Curţii de Apel Iaşi cu propunere de arestare preventivă.
Cum s-a petrecut totul
În urmă cu câteva zile, pe 6 iunie, procurorii DNA Iaşi l-au prins în fragrant pe prodecanul facultăţii de Drept de la Universitatea Petre Andrei, avocatul Florin Drugă. El a primit 19.000 de lei de la un student, printr-un intermediar, ca să îl înmatriculeze în anul III, deşi acesta nu susţinuse examenele din anii I şi II, nu se prezentase la cursuri şi nu achitase taxele de şcolarizare.
A doua zi, pe 7 iunie, contactat telefonic de România Curată, rectorul Sorin Bocancea a declarat că este vorba de o înscenare cu ţinta de a discredita Universitatea Petre Andrei. Prodecanul şi avocatul Florin Drugă a reprezentat Universitatea Petre Andrei în procese şi, potrivit rectorului, ar fi deranjat pe cineva. Rectorul Sorin Bocancea a susţinut că în comunicatul DNA sunt mai multe informaţii false, deşi a pus la dispoziţia procurorilor toate documentele solicitate. Potrivit rectorului, studentul ar fi fost deja înmatriculat la facultate, era în anul I de studii şi nu avea cum să ceară să fie înmatriculat în anul III fără să acumuleze creditele necesare. Vezi aici ce a spus rectorul Sorin Bocancea pe 7 iunie pentru România Curată.
Pe 9 iunie, procurorii DNA Iaşi i-au reţinut pe rectorul Sorin Bocancea şi profesorii Cristian Bocancea şi Mark Bucuci.
Azi, 10 iunie, procurorii au dat câteva lămuriri publice despre caz despre ce ar fi făcut între timp rectorul şi cei doi profesori:
“La data de 6 iunie 2016, inculpatul Bocancea Sorin, în calitate de rector al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, în scopul împiedicării şi îngreunării cercetărilor în dosarul respectiv (privindu-l pe prodecanul Florin Drugă . n.r.), nu a predat organelor de urmărire penală, la solicitarea acestora, cataloagele aferente anului 1 de studii al Facultăţii de Drept din cadrul aceleiaşi universităţi, anul universitar 2014-2015, cunoscând faptul că aceste probe ar fi îngreunat situaţia juridică a inculpatului Drugă Dan Florin.
La data de 07 iunie 2016, în aceeaşi calitate şi în acelaşi scop, inculpatul i-a determinat pe inculpaţii Bucuci Mark şi Bocancea Antonie Cristian, cadre didactice în cadrul aceleiaşi instituţii, să facă menţiuni necorespunzătoare adevărului în „Catalogul pentru examene/verificări/colocvii” pentru Anul 1, prin care se atesta în fals faptul că studentul respectiv obţinuse note de trecere la şase materii, în condiţiile în care acesta nu a susţinut în fapt acele examene”.
Rectorul de la Petre Andrei Sorin Bocancea a pretins subvenţionarea de către stat a universităţilor private. Vezi aici.











