Andrei Astefanesei

Campania electorală a lui Ponta din Moldova, finanțată de Ghiță! Mogulul are nevoie de viză pentru a pleca din Ploiești și are interdicție de a exercita funcția de deputat

Deputatul Sebastian Ghiță, cercetat în dosarul cumnatului lui Victor Ponta și al primarului Sectorului 1 Andrei Chiliman, se află în acest moment la sediul DNA Ploiești. el este audiat în acest dosar, iar procurorii se pregătesc să extindă urmărirea penală împotriva sa.

Conform unor surse judiciare, procurorii îi vor impune lui Sebastian Ghiță control judiciar și interdicție de a părăsi municipiul Ploiești. Mai mult, procurorii i-au interzis să exercite funcția de deputat în Parlamentul României, aceasta fiind o măsură inedită în peisajul juridic românesc.

Iată ce spune Noul Cod de Procedură Penală – art. 215 – Controlul judiciar:

(…)
(2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: […] e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.

O altă interdicție pe care a primit-o Sebastian Ghiță este aceea de a nu discuta, în nicio formă, cu premierul Victor Ponta, aflat acum în concediu medical!

Alegători corupți la alegerile din 2012 și 2014!

„În perioada 2000 – 2015, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a obținut importante sume de bani în mod nelegal – prin traficarea influenței – sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operațiuni reale. Banii au fost “spălați” printr-o multitudine de operațiuni financiar – bancare fără justificare economică, iar ulterior, o parte din aceștia au fost folosiți în scopuri ilicite, respectiv pentru coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din anul 2012 si președințiale din anul 2014. Tranzacțiile financiare menționate au avut ca scop și rezultat inclusiv sustragerea de la plata către stat a unor sume de bani însemnate ca valoare, reprezentând impozit pe profit și T.V.A“, arată DNA într-un comunicat.

„Cuantumul total al sumelor provenite din fonduri publice supuse procesului de “spălare” se ridică la valoarea de 129.343.768 lei, iar prejudiciul cauzat statului prin sustragerea de la plata impozitului pe profit și taxei pe valoare adăugată a fost stabilită la o valoare minimă de 37.720.325 lei.

Probele administrate au relevat două situații relevante pentru măsurile ce vor fi dispuse.
1.În primul rând, în derularea activității infracționale de sprijinire a asocierii dintre S.C. Grossman Engineering Group S.R.L. și S.C. Euroconstruct Trading 98 S.R.L. prin exercitarea de presiuni și influențe asupra șefului Unității de Implementare a Proiectelor din cadrul S.C. Hidro Prahova S.A., inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian s-a folosit inclusiv de funcția de deputat pe care o deține din anul 2012, în încercarea de a-l determina pe șeful U.I.P. să efectueze plăți către S.C. Grossman Engineering Group S.R.L. în condiții de nelegalitate și în contextul în care urma să încaseze, din cuantumul acestor plăți, comisionul stabilit pentru traficul de influență exercitat în favoarea agentului economic arătat.
Folosirea ascendentului conferit de funcția de demnitar – deputat în Parlamentul României, s-a materializat prin întocmirea unei solicitări înregistrată la Cabinetului Parlamentar Ghiță Sebastian Aurelian și adresată directorului S.C. Hidro Prahova S.A., persoană care avea posibilitatea să îl schimbe din funcție pe șeful U.I.P. și asupra căruia deputatul exercita, de asemenea, presiuni în același scop. Demersul s-a soldat cu înlocuirea din funcție a șefului U.I.P.

Campania lui Ponta în Moldova, plătită din bani obținuți din infracțiuni?

2. În al doilea rând, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian controlează încă, direct sau indirect (prin interpuși – 23 persoane fizice) 54 de firme pe care le-a deținut până în anul 2012. Operațiunile efectuate de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul acestor societăți sunt incompatibile cu funcția de deputat în Parlamentul României. În acest sens stau dispozițiile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

O parte din sumele de bani obținute ilicit prin trafic de influență sau devenite ilicite prin transferuri bancare efectuate pentru disimularea naturii provenienței lor și păstrate în conturile societăților controlate, au fost folosite de către Ghiță Sebastian Aurelian, la momente diferite, pentru atingerea unor scopuri personale sau de grup, economice sau politice.

Astfel, în concret, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2012, când inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a candidat și a câștigat un post în Camera Deputaților, o parte din banii „ economisiți” în modalitatea arătată, în cuantum de 279.000 lei, au fost extrași și folosiți pentru achiziționarea de pe piața neagră de așa zise materiale electorale (de exemplu tigăi), ce au fost utilizate pentru a determina un număr important de persoane să îl voteze.

Pentru justificarea aparentă a cheltuielilor, au fost întocmite documente fictive prin intermediul societăților controlate de acesta.

În același registru infracțional, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a conceput, inițiat și coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel. Suma remisă de inculpat pentru influențarea opțiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro.

Ghiță: „Nu am voie să părăsesc Ploieștiul, probabil pentru a fi umilit“

„Aşa cum mă aşteptam încă de săptămâna trecută, nişte lucruri destul de grave s-au întâmplat sau urmau să se întâmple. Sunt destul de multe (…) În primul rând, ce trebuie să vă spun este că asupra mea s-a luat o nouă măsură, fără să ştiu ce am făcut, nu ştiu, probabil pentru a fi umilit. Măsura este, de data aceasta, să nu părăsesc Ploieştiul“, a spus deputatul Sebastian Ghiţă, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Ploieşti.

Întrebat dacă ştia despre extinderea urmăririi penale împotriva sa, Ghiţă a răspuns jurnaliștilor la intrarea în sediul DNA: ”M-aţi informat dumneavoastră. Săptămâna trecută am primit o citaţie să mă prezint la DNA. Nu m-am gândit că vin să o caut pe soacra lui Moisescu (n.r. -Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, urmărit în dosarul primarului Andrei Chiliman)”.

De asemenea, întrebat dacă se aşteaptă să fie suspendat din funcţia de parlamentar, el a răspuns: ”Mi-e tare teamă că o astfel de chestiune nu se poate întâmpla decât cu voia Camerei din care facem parte. Ştiţi că este o întreagă dezbatere în societate acum dacă nu cumva împotriva membrilor Camerei Deputaţilor şi membrilor Senatului, împotriva administraţiei locale, împotriva Guvernului nu există un fel de plan şi de idee de a le scoate practic din joc. Nu ştiu ce se întâmplă astăzi”.

Întrebat la ce se aşteaptă astăzi, Ghiţă le-a spus jurnaliștilor: ”Mă gândesc că ar fi bine să nu se întâmple lucruri rele, dar nu poţi să ştii. Totuşi, în noiembrie au fost alegeri, au trecut câteva luni, după cum se vede au apărut acuzaţii împotriva premierului, împotriva familiei sale, împotriva mea, împotriva cercului său relaţional. Nu ştriu de ce se întâmplă toate lucrurile astea (…) Nu-mi dau seama exact ce se întâmplă astăzi în România, dar haideţi să avem răbdare şi să aflăm (…) E puţin surprinzător că după mulţi ani de zile imediat cum o zonă din eşichierul politic pierde alegerile împotriva ei apar dosare”.

CITIȚI ȘI:

Modul de operare al „Rețelei Chiliman“. Mita se încasa la sediul PNL, banii erau deghizați în publicitate la televiziunea lui Ghiță, RomâniaTV

STENOGRAME Ghiță, către Moisescu: Ai văzut că mi-am băgat niţel coada în sectorul 1? Cred că m-ai simţit!

Contractele dubioase ale administrației Chiliman se apropie de un miliard de euro. S-a aplicat la toate comisionul de 10%? Peste jumătate din sumă, direcționată către firma controlată de o persoană dată în urmărire internațională

 


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *