Mihai Goțiu

Acum e momentul să oprim Mafia Pădurilor! A început dezbaterea pentru un Nou Cod Silvic, care trebuie adoptat până la vară

Până la sfârșitul lunii iunie, România ar trebui să aibă un Nou Cod Silvic. E jalon în PNRR și, spre deosebire de infringementul legat de tăierile ilegale de păduri din țara noastră, sancțiunea nerespectării acestei obligații este cât se poate de directă. Mai exact, blocarea miliardelor de euro negociate cu Comisia Europeană (CE) în PNRR. Și, după cum se poate observa acum, cu legea avertizorului de integritate, cu decarbonatarea ori cu reforma pensiilor e aproape imposibil să fentezi: să raportezi că ai făcut, dar, de fapt, să fi schimbat doar pe ici, pe colo, de fațadă și să raportezi că ai realizat reforma.

Iar în ceea ce privește tăierile ilegale de păduri, la nivelul oficialilor, începând cu miniștrii Mediului, Apelor și Pădurilor (nu doar cel actual, ci și predecesorii) și până la parlamentarii Puterii ori marii șefi Romsilva, e o complicitate totală în a pretinde că nu e nici pe departe dezastrul prezentat de activiștii de mediu și/sau jurnaliștii de investigație. Fiecare declarație a lor e contrazisă, însă, flagrant, de realitatea de pe teren.

Pe lângă studiul Inventarului Forestier Național (IFN), care arată că din pădurile României dispare, anual, fără acte, o cantitate dublă de lemn (ca volum), comparativ cu cea tăiată cu acte (iar ”cu acte” nu înseamnă, obligatoriu, și legal!), există și alte cifre care susțin că pentru fiecare copac tăiat cu acte, altul se ”evaporă”. Pentru că doar necesarul de lemn de foc pentru gospodării se apropie de cifra exploatată oficial, iar capacitatea firmelor de exploatare atestate e, la rândul ei, aproape dublă față de volumul de lemn tăiat, oficial, în România. Că e total improbabil ca sute de firme cu atestate de exploatare să fi făcut investiții de sute de mii de euro, chiar milioane de euro, fiecare (în utilaje foarte scumpe, precum tocătoare, TAF-uri, TIR-uri etc.), dacă n-ar avea ”de lucru” și posibilitatea să-și recupereze banii.

Dar când mai reușește lobby-ul drujbelor să mai fenteze, pe unul, pe altul, că nu s-ar tăia ilegal chiar așa mult, mai vine câte o investigație, ba în Der Spiegel, ba la ”România, te iubesc!”, la ProTV, ba la Recorder sau pe Rise Project, ba investigații ale activiștilor de mediu care arată că, în continuare, dezastrul din pădurile României e la cote maxime. Și mai vine și câte un comunicat al DNA, despre cazul unui anchetator judiciar prins că cerea mită 300.000 de euro, să ”albească” un dosar în care e implicată o amplă rețea de exploatare a lemnului. Firme care au mai fost prinse că trucau licitații, cu lemn transportat ilegal și/sau care furnizau lemn tăiat ilegal către termitele de procesare, gen Egger sau Holzindustrie Schweighofer (mai nou, HS Timber Group). Detalii mai pe larg, aici (click).

Într-un astfel de moment, în această săptămână, a început elaborarea studiilor de fundamentare a modificărilor la Codul Silvic, pentru care a fost desemnat, de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin licitație, un consorțiu, singurul, de altfel, care s-a prezentat la licitația Ministerului. Acest consorțiu e format din Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov Facultatea de Silvicultură Suceava Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”. Cum termenul de finalizare a studiilor e sfârșitul lunii mai, până la jalonul din PNRR o să rămână, practic, o lună, ceea ce va duce, cel mai probabil, la adoptarea Noului Cod Silvic prin procedură de urgență în Parlament ori chiar prin ordonanță de urgență. Așadar cu o dezbatere publică (pe parcursul procedurilor de legiferare propriu-zise) minimală sau chiar deloc! Motiv pentru dezbaterea publică va avea, practic, loc pe parcursul elaborărilor studiilor. Iar pe România Curată vom încerca să o reflectăm cât mai pe larg.

Pentru că sunt multe de schimbat în Codul Silvic. Începând cu regimul sancțiunilor, mai exact creșterea lor, în contextul în care infracțiuni conexe și/sau subsecvente tăierilor ilegale (cum e, de exemplu, cea de evaziune fiscală care însoțește tăierile ilegale, cel puțin la prima punere pe piață a lemnului tăiat ilegal) sunt pedepsite mai aspru. Dacă ar fi să ne referim doar la prejudiciul economic creat de o tăiere ilegală: acesta e mai mare decât cel cauzat prin evaziunea subsecventă, care reprezintă doar o parte (impozitul/TVA-ul neplătit) din prejudiciul total, dar pedeapsa pentru infracțiunea principală e mai mică decât cea pentru infracțiunea subsecventă!

Apoi, e destul de evident că trebuie scăzut volumul de lemn transportat fără acte, care transformă fapta din contravenție în infracțiune, dublată de confiscarea vehiculelor folosite la transport, de la 10 mc la cel puțin 5 mc. Pentru că Mafia Pădurilor s-a adaptat destul de repede la reglementarea din 2020, coborând transporturile ilegale la sub 10 mc, fie în transporturi mai mici, fie ”complementar” unor transporturi cu acte (gen 10 mc cu acte, 9,9 mc fără acte, în același transport). Pentru că o eventuală amendă e recuperată rapid, la următoarele transporturi. La fel cum trucarea de licitații și cartelizarea pieței lemnului ar trebui să fie încadrate ca infracțiuni, amenzile Consiliului Concurenței, de sute de mii de euro ori chiar peste 26 de milioane de euro, într-un singur caz, arată că n-au oprit și nici n-au ”disciplinat” firmele implicate/amendate.

Conex, Noul Cod Silvic trebuie să prevadă, fără echivoc, separarea activităților de administrare a pădurilor de cea de exploatare a lemnului. La fel cum funcțiile de mediu ale pădurii trebuie înțelese și apărate de Noul Cod Silvic, inclusiv prin interzicerea tăierilor de orice fel în cele mai valoroase păduri (de la cele virgine și cvasi-virgine, la cele seculare ori la cele din parcurile naționale, care au ca scop conservarea).

Acestea sunt doar câteva linii de modificare ale Codului Silvic. Și acum e momentul pentru a pune presiune pentru introducerea lor. Nota bene: taman citeam că un director de parc național, devenit ”celebru” în ultimii ani prin distrugerile de pe suprafața lui (inclusiv ciuntirea lui!) se plânge de presiunea civică (!). Voi reveni asupra cazului, la fel cum voi reveni asupra modificărilor Noului Cod Silvic. Și sper să fiți mult mai mulți care veți face asta. Pentru că doar împreună putem să mai tăiem din prea multele capete ale hidrei Mafiei Pădurilor!

Citește, pe aceeași temă:

Mihai Goțiu: Șpagă de 300.000 de euro într-un singur dosar legat de tăieri ilegale. Săptămâna aceasta a început lucrul la un Nou Cod Silvic 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “Acum e momentul să oprim Mafia Pădurilor! A început dezbaterea pentru un Nou Cod Silvic, care trebuie adoptat până la vară

  1. Hulk

    Când OUG 57/2007 a fost făcută cu referire la “tratamente silvice” și cu o uriașă grijă pentru excepțiile de la regimul de conservare care permit intervenții (silvice, bineînțeles), calul de lemn a fost primit în cetatea Troiei. În minister există câteva minți de-a dreptul malefice care scriu legile și care trec în forma lor “dedicată” prin Parlament ca o lamă de cuțit încălzită la foc prin unt. Nimeni nu s-a sesizat. Reprezentanții CE în RO cunosc foarte bine situația dar fie o considerau ca o particularitate culturală, fie n-au vrut să se lege la cap cu problema.
    Oricum, ecologiștii trebuie să accepte: mințile și sufletele înguste + pușca cu cureaua lată au înregistrat victorii mari (unele pe o sută de ani de-acum încolo – timpul de refacere al pădurii, dacă refacere va mai fi), iar întârzierea aplicării unor reguli de bun simț și bazice ale conservării naturii i-a făcut pe mulți bogați. Regret, dar apărătorii naturii din RO nu cunosc ei, mai întâi, conservarea naturii!
    În timp ce vă jucați cu Codul Silvic, o doamnă de la Academia RO a schimbat componența consiliilor științifice ale multor parcuri. Pe șest, șmecherește, dar cu efecte juridice și efecte devastatoare pentru natura RO.

    Reply
  2. Chersan Ioan

    Mafia pădurilor cred că e formata din falșii activiști de Mediu care raportează intr-una ” defrișări “. Orice transport de lemn reprezintă o ” defrisare”.Defrișările adevărate au dispărut din România. Defrisarile au fost la pachet cu r’ retrocedarile”.S-a retrocedat fără nici o opresiune o jumătate din pădurile României.Si nu mici proprietăți ci urmași adevărați sau închipuiți ai unor mari proprietăți.Iar dacă o pădure a fost vândută, a fost “retricedata” atât urmașilor vânzătorului cât și ai cumpărătorului. Atunci nu a apărut nici un activist să oprească jaful !Peste câțiva ani vor dispare și cei care încă mai lucrează în silvicultură. Iar pădurile vor fi date după metoda PETROM pentru profitul obținut în jumătate de an. Activistii o sa dispară iar jaful atunci va începe. Apropo , știe cineva cât petrol se mai scoate din subsolul României?Și cât e redevența? Suma plătită pentru ‘ cumpărarea ” Petrom-ului reprezinta profitul companiei pe 3,5 luni.La fel va fi și cu pădurile !

    Reply
    • Mihai Goțiu Post author

      http://www.rosilva.ro/declaratii_avere/chersan_ioan__lt_C-d_611.htm – domnule Chersan Ioan e doar o coincidență de nume sau sunteți contabil șef la Romsilva? ne puteți spune care au fost primele pe care le-ați primit anul trecut? sincer, m-am cam plictisit de tâmpeniile astea cum că activiștii sunt de vină pentru furturile masive din pădurile României, iar angajații Romsilva n-au nicio responsabilitate, ei merită prime de performanță de la 5.000 de euro la 10.000 de euro/ persoană/ an… d-voastră unde ați fost când au dispărut pădurile României?

      Reply
    • Ion

      Același refren de tâmpiți: defrișare e când tai pădurea și schimbi categoria de folosință! După o tăiere rasă, dacă scoți și cioatele, dacă la oficiul de cadatru scrie Pădure, nu e defrișare! Asta li se pare lor o măiastră lovitură, când de fapt e un șmen ordinar!
      Comparația (sau paralela) cu petrolul este neavenită fie și pentru simplul fapt că petrolul nu este o resursă regenerabilă.
      Iar domnii silvicultori, cărora li se fură de sub nas milioane de metri cubi de lemn pe an (și nu cu căruțele!), ar trebui să-și îngrijească obrazul propriu înainte de a prevedea apocalipse economice. Faceți-vă datoria față de țara aceasta, băi șmekerilor cu gura mare! Dacă chiar vă pasă de ea, nu numai de pungile și frigiderele voastre.

      Reply
  3. Nelu Pop

    Padurile dispar en gros, lupii paznici la oi: in Apuseni, un Ocol Silvic (Belis) solicita taieri de peste 100.000 mc de padure pe motiv de “boala”. Defrisarile ilegale sunt boala (Mai clar de atat ce vreti: Facebook, “Natura si Aventura”, postul din 6 februarie cu “Se intampla in Apuseni…”)

    Reply
  4. Alexandru Stefan

    Este o situație complexă mai ales că o cauză a infringmentului pe păduri a fost modificareaatr 97 din Codul silvic in iunie 2015. În perioada iunie 2015-septwmbrie 2020, articolul 97 din codul silvic a fost modificat permițând exploatarea suprafețelor aflate în protecție, protecție stricta, situri Natura 2000, etc, în funcție de voința proprietarului. Adică dacă este dispus sa aștepte până instituțiile statului aplica prevederile legale sau dorește un beneficiu financiar, prin exploatare. Parte dintre ei au atacat în instanță lipsa unor plăți compensatorii pentru teoretice restricții impuse. Am spus teoretice deoarece în perioada iunie 2015- septembrie 2020, impunerea de restricții de exploatare depindea și de acordul proprietarului. Pentru ca exploatarea suprafețelor aflate în protecție, protecție stricta, situri Natura 2000, etc, să fie cât mai legală a fost emisă Decizia 36/2015 a ICCJ, neconstituțională din punctul meu de vedere, care condiționa plata oricărei forme de compensare pentru suprafețelor aflate în protecție, protecție stricta, situri Natura 2000, etc, de emiterea de noi norme metodologice, acordul Comisiei Europene existând deja. Pentru a da aceasta decizie, în motivare se menționează, au interpretat că articolul 97 din codul silvic este aplicabil doar în cazul siturilor Natura 2000. Ca și cum intreaga suprafață forestieră din România este inclusă în situl Natura 2000. Prin urmare, asa a existat posibilitatea exploatării suprafețelor aflate în protecție, protecție stricta, situri Natura 2000, etc, în mod legal. Mai mult , de.verrificat, dar conform datelor online suprafața pădurilor cu funcții de protecție, neincuzand siturile Natura 2000, din 2014 și până în ianuarie 2023 s-a micșorat cu aproximativ 25%. În raportul de audit al performanței modului de administrare a fondului forestier național în perioada 2010 – 2013 al Curții de Conturi, din anul 2014, pagina 114, se menționează că existau în acel moment 579.304 hectare de păduri cu funcții de protecție (T1 și T2) https://www.curteadeconturi.ro/uploads/2a32e71b/bba82d71/f25e1d61/c119634e/883389c0/3a79e9bf/848ef4d8/7e5ede62/Sinteza_FF.pdf?fbclid=IwAR2tjYg7Z3LWQKr7jj2uB-mdYZKx3ApNF2b2FV8sXSchZ1nevWGonz950-k . În ianuarie 2023, ministrul mediului declara, că în prezent, există aproximativ 65.000 ha în T1 și circa 370.000 ha în T2. Adică aproximativ 435.000 hectare păduri cu funcții de protecție (T1 și T2) https://forestmania.ro/ministerul-mediului-pregateste-compensatii-si-pentru-primariile-care-au-paduri/ . Prin urmare, în 9 ani, au dispărut aproximativ 144.304 hectare de păduri cu funcții de protecție sau în urma exploatării suprafețelor respective efectul funcțiilor de protecție este ineficient. Conform datelor online. Siturile Natura 2000 nu sunt luate in calcul. Am încercat să mă raportez la datele IFN dar acolo sunt incluse și siturile Natura 2000, în T1 și T2 iar în ciclul 1 nu figurează informații despre suprafețele de pădure aflate în protecție, T1 și T2

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *