Catalin Tolontan

De ce publicăm caricaturi

Așa arată prima pagină de azi a Gazetei Sporturilor.

Mai multe ziare din toată lumea vor construi astăzi, probabil, coperta sub forma unei caricaturi. Desenele au umplut încă de aseară rețelele de socializare.

În memoria celor 12 oameni asasinați ieri de teroriști la Paris, în redacția Charlie Hebdo, caricaturistul Gazetei, Emil Mierlă, a schițat această pagină 1, redesenînd inclusiv capul ziarului.

Emil se semnează de regulă nu cu numele, ci cu o mierlă, așa că a desenat 12 mierle care pleacă spre cer. Acesta este omagiul său pentru cei uciși pentru că au desenat niște caricaturi.

charlie gsp resize12 păsări pentru 12 suflete curajoase.

Discuțiile despre ”caricaturile profanatoare”  au început demult. În cazul ziarului danez Jyllands-Posten au fost voci care au spus că desenele nu trebuiau publicate. Pentru că îi lezează pe musulmani.

Dacă mergem pe această direcție de gîndire, chiar și Salman Rushdie ar fi fost bine să se abțină să tipărească “Versetele satanice”. Cu alte cuvinte, e provocator să scrii un volum de ficțiune, dar atunci cum e ca postul național de radio din Teheran să se citească o fatwa avînd ca destinatar un om real? Au recitat, vazăsică, condamnarea la moarte a romancierului pentru că el i-ar fi împins la asta.

În linie dreaptă, caricaturiștilor de la Charlie Hebdo li se spune ”provocatori”. Nu cumva au exagerat cu glumele la Mahomed?

E firesc să ne întrebăm, să ne îndoim și să ezităm. Seduși de ideea că mai bine ne abținem de la provocări, să amintim doar atît: omul este o specie de eretici. Civilizația s-a clădit pe ”aceste calități nemărginite care sînt curiozitatea și disidența și care reprezintă fermentul gîndirii” (David S. Landes).

Umanitatea a mers înainte, de fiecare dată, pentru că s-a pus pe sine în discuție, nu pentru că și-a turnat bariere și că a stat cuminte, ca să-și păzească fundul. Presa nu stă cuminte.

E dreptul oricui să se simtă ofensat de ideile noastre despre lume, dar asta nu-i dă dreptul să creadă că vom trăi așa cum vrea el. Eu nu-i dictez starea de spirit, el nu-mi dictează ce cred, ce spun sau ce scriu. Și reciproc.

continuarea pe tolo.ro

***

Citește și:

Mihai Goțiu: Câți dintre noi suntem Charlie?

Moise Guran: Mai bine mort în picioare, decât viu în genunchi

Solidaritate cu Charlie Hebdo, în fața Ambasadei Franței din București


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *