Alina Mungiu-Pippidi

Barfitorilor mei

Circulă insistent bîrfe, citate false și atribuiri deliberat eronate la adresa mea. Unele sînt pur și simplu ridicole și absurde (precum cea lansată de Lăzăroiu pe Hotnews că de fapt conspiram cu Hrebenciuc în 2004 cînd îl ajutam decisiv pe Băsescu să ajungă președinte). Numai în ultima lună a circulat: că aș scrie discursurile dlui Ponta (nu îl cunosc personal, ne-am văzut la o emisiune de televiziune ultima oară acum cinci ani), că am scris într-un comentariu pe ziare.com că Banca Mondială ar fi determinat înlocuirea guvernului Boc (unde, de ce nu dă nimeni citatul exact, nu există alte texte ale mele pe ziare.com decît cele de pe romaniacurata.ro), și că aș critica legea lustrației pentru că se referă la mine, fost redactor șef la Opinia studențească, publicație UASCR (nu am fost altceva decît simplu redactor înainte de 1989, redactor șef de abia în 1991). Ce s-o mai spune pe la televiziune nu am nici o idee, pentru că nu mă uit la televiziunea românească, dar cum întotdeauna mă exprim clar, am rugămintea de la cititorii mei să pierdă un minut să verifice dacă într-adevăr am scris sau spus ce mi s-a atribuit (dacă dau importanță). Slavă Domnului, exprimarea mea e clară și neechivocă, așa că dacă am eu ceva de spus e ușor de găsit în textele mele.

Altfel însă va rog să nu vă întrebați de ce nu pierd vremea să dezmint la fiecare pas și dau asemenea dezmințiri colective. Sînt un om ocupat, în majoritatea timpului în străinătate, unde vorbesc în public de circa două ori pe săptămînă într-un an, fără a socoti deloc cursurile mele universitare la Berlin și aparițiile ocazionale din România. Oricît aș fi de spontană și cultivată, îmi ia ceva timp să mă mențin la pregătirea necesară unui om care vorbește în comisii interguvernamentale de experți sau mari universități aproape non stop, și nu urmăresc canalele TV din România (nici nu am cablu), și doar foarte selectiv presa. De ce circulă asemenea lucruri? Pentru că e an electoral și pentru că puțini oameni avînd încă oarecare credibilitate în România, multe părți au interes să le-o folosească sau, dacă asta nu merge, să le-o erodeze. Ați putea spune că la acest nivel de bîrfă cineva ar trebui să-și permită un purtător de cuvînt care să reacționeze prompt la astfel de lucruri. Așa e: dar deși toată activitatea mea din România e probono, nu s-a găsit nimeni să facă asta pentru mine în mod la fel de voluntar și mi se pare o idee proastă să angajez pe cineva atunci cînd știu că nu am intenția să profit vreodată de imaginea mea acasă în vreun fel (funcții, candidaturi, etc). Simplii cetățeni nu își pun problema să aibă staff de relații publice. Ca atare, am nevoie de discernămîntul dvs, pentru că un om ca mine are și va avea întotdeauna mult mai puțin timp decît armatele de postaci stipendiați de Gold, Felix sau familia Cocoș, diversioniști sau pur și simplu invidioși care răspîndesc bîrfe în spațiul mediei convenționale și neconvenționale din România. Chestionați și verificați dacă vi se pare că e vreo brumă de merit în vreo bîrfă care circulă! Mulțumesc.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

12 thoughts on “Barfitorilor mei

  1. alex rauta

    asta cu Banca Mondiala care ar fi determinat schimbarea guvernului Boc am citit-o si eu pe undeva ca atribuita dvs. Si da, am avut curiozitatea sa citesc articolul si era clar din fraza ca Banca Mondiala ceruse guvernului Boc transparenta in ultimul raport inainte sa fie schimbat. Trebuia foarte multa rea-credinta pentru a interpreta fraza in sensul ca Banca Mondiala ar fi cerut schimbarea guvernului. Rea-credinta sau dorinta nestavilita de senzational.

    Reply
  2. Marina Cosma

    Principala problema a barfelor de acest gen lansate in spatiul public este ca la un moment dat se aglomereaza atat de multe si marunte, observabile ici colo de publicul celor care se ocupa cu asa ceva, incat numai o astfel de punere la punct colectiva poate avea efectul scontat. Altfel ar parea ciudat ca la fiecare in parte se spune „nu e adevarat”. Indeobste, cine incepe cu „nu e adevarat” si foloseste expresia la modul inflationist (eroare caracteristica politicienilor nostri neinstruiti in privinta comunicarii publice), lasa impresia ca intr-adevar are ceva de ascuns. Dar textul dumneavoastra este binevenit, iar argumentele sunt logice si pertinente.
    Nu trebuie insa nici sa omiteti faptul ca acest tip de denigrare este folosit de diversionisti si cu scopul de a va genera o preocupare falsa, de a va pune pe o pista gresita incarcandu-va cu preocupare fata de mizeriile lor, cand de fapt aveti lucruri importante de facut. Nu cumva aceste atacuri apar exact in momentul in care aveti nevoie de maxima concentrare??

    Reply
  3. Mihai M

    Campania nu este personala, nu este nici intamplatoare si nici nu este dusa doar de o persoana, un partid sau o coalitie, oricare ar fi el/ea. Este doar o tehnicalitate care tine de controlul informatiei, influentei si a puterii, nu neaparat in ordinea asta.

    Reply
  4. Maria

    Stimata doamna,
    Am ajuns sa va caut aici, unde nu intru in general, dupa ce am citit textul dvs din RL, cel despre Wall Street, unde am si incercat sa scriu comentariul meu cu trei vorbe de apreciere pentru dvs, altfel neutre „politic”, si nu a aparut! Nici al doilea! Si, oricum, aveti doar sase comentarii, cand pana la ora asta aveati, poate, saizeci.
    Cum se spune la romani, am vrut doar sa stiti..
    Sper ca cititi comentariile, nu am vrut sa va intruzez emailul cu aceasta mica barfa :)

    Reply
  5. Ana Ch. Popescu

    Nu sunt diversionisti sau pur si simplu invidiosi, „baietii” ATACA , mai ales in acesta perioada, CREDIBILITATEA persoanei.

    De aceea este important ca informatia sa circule mai impetuos decat barfele,pentru ca doar asa lucrurile se misca din loc.

    cu sinceritate,

    Reply
  6. Ionita N. Ion

    Stimata Doamna, va urmaresc de mult timp si apreciez activitatea Dumneavoastra ca fiind in binele romanilor.
    Ca urmare, va rog sa nu va lasti intimidata de acesti raspandaci care, bine inteles ca sunt interesati in diminuarea prestigiului de care va bucurati din partea oamenilor de bine din tara.
    Evident, asa cum arata o alta persoana in interventiile acestea, ei sunt preocupati sa va demoralizeze si sa va faca sa renuntati la a mai va ocupa de mizeriile lor, cand de fapt aveti lucruri importante de facut.

    Reply
  7. LEVITCHI MIHAILL

    Ca fiecare om,aveti si pro si contra,ca asa e de cand lumea.Comentariile dvs.au logica,sant obiective si cu putina subiectivitate,caci nu puteti fi perfecta 100%in gandire si exprimare.De altfel din aparitiile pe la televiziuni ma facut sa retin ca sante-ti antisistem,antiputere si mai recent antiUngureanu.Nimic despre altenativa razboinica care ni se ofera de,o opozitie raioasa,care a contaminat o parte din populatia acestei tari.Pe Dvs.nu va ingrijoreaza desteptaciunile,falsitatile,nepriceperile,analfabetismul ei??.Va multumeste maghiarizarea culturii,sanatatii si mediului?Pe cand despre toate acestea?Pe cand o campanie de a spune electoratului ca e necesara o majoritate pur sange romaneasca.

    Reply
  8. @dna Cosma si ceilalti

    Multumesc de vorbele bune. Si info cu RL. Eu nu aprob comentariile, redactia o face, la starea jalnica (inclusiv financiara) a presie romanesti te intrebi intotdeauna daca e rea intentie sau ur si simplu a ramas un singur amarit care aproba toate comentariile si atuncea din lipsa de timp le mai si sterge…dar va promit ca ma interesez…

    Reply
  9. Nick Sava

    Dna Pippidi, nu ma prea intereseaza activitatea dbs din perioada 85-90. Aflu acum de la dvs ca ati fost colaboratoare (apropiata?) a lui Sorin Antohi. Asta e. Ceea ce faceti aici, cu ARC, e bine si in general sustin activitatea dbs (prin faptul ca discut cu multi initiative ale dvs. Sunt totusi citeva lucruri pe acre nu se poate sa nu le observ… cu neplacere. De ex: prezenta dlui Hossu d ela Cartel Alfa printre Membri Aliantei. De ce nu Marica? Al doilea: faptul ca nu va aratati nepartinica, ci va pozitionati alaturi de USL (in general) si Antonescu, in special. Am mai auzit teoria „democrtatica”, conform careia NUMAI Puterea trebuie criticata. Critica vine cind trebuie si chiar cind nu e cazul. OK, dorim o Romanie Curata. In schimb, nu discutati, dar deloc, lucrurile cu adevarat murdare ale Opozitiei. Ce fel de Romanie Curata ne pregatiti? Recent, nu ati dicutat nici deraiajul purtatoruluid e cuvint PSD, dl Sova, nici derapajele Antenei 3, nici situatia penibila a dlui Crin Antonescu in relatie cu dl Dan Grigore (ati auzit de Dan Grigore?), nici chiar susrsele de venit ale dnei Alina Antonescu relativ la cazul Daniela Ungureanu. Si mai sunt – se intimpla mult prea des ca sa nu va privesc cu o oarecare suspiciune. Stiu ca Timpul nu intra in sac, ca o fi bun Dzeu si ne va lasa sa urmarim si la anul modul in care ARC monitorizeaza transparenta altor guverne si clase politice…

    Reply
  10. alina MP

    Domnule postrc Sava, va multumesc ca ilustrati in timp real genul de comportament descris in articol. Nu scrie nicaieri mai sus ca am colaborat cu Sorin Antohi, deci acesta e zvonul pe care deliberat incercati sa il plantati, chiar fara rusine, as zice. In Opinia studenteasca sub conducerea mea nu a aparut nici un articol de Sorin Antohi, nu ca omul nu ar fi un eseist foarte bun, dar acesta e faptul. In 20 de ani l-am vazut probabil de mai putine ori decit pe MRU, si nu am colaborat deloc sub nici o forma. Am observat ca lumea v-a depistat oricum, asa ca nu mai insistati.

    Reply
  11. GigelM

    As vrea sa intren si eu pe dnul postac Sava cine e Alina Antonescu (?) si ce antisemitismul cu anticoruptia…Bine, stiu ca va plateste partidul sa va aflati in treaba, dar asa, ca sa…Altfel ma alatur dnei Pippidi, multumesc ca dati viu exemplu de raspindeala…

    Reply
  12. @Nick Sava

    Hai sictir, stimabile. Macar aici te puteai abtine, postac nenorocit. Nu e nevoie sa monitorizezi ep viitor, intreaba-te unde erai in 2004 cind era silenzio stanpa pe unitate si numai dna Pippidi si aliatii ei – printre care si Hossu, da? – se luptau cu Adrian Nastase. Nu are nimeni ce sa iti dovedeasca tie, jigodie.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *